Din volumul " Armura Demnitătii "
SANSONETA RĂZBOIULUI DE POZITIE
Doar la-nceput era ceva mai greu.
Transeele musteau, proaspăt săpate
Si cerul era putred, se năruia mereu...
Cu timpul, sosiră si femeile, toate.
Purtau înalte tocuri, pentru a nu intra prea mult în noroi.
Pentru ele am făcut paturi si mese
Si-am inventat unele delicatese. Se
Făcea că au adus si un pian, de captură.
Mary, cu pielea ei de gâscă, ne acompania din gură.
Sorbind cu lopata Linemann tone de lut,
Lărgirăm bordeiele, sală de dans ne-am făcut.
Si pentru că războiul nu se mai termina,
Găsirăm si lectură particulară
Pentru noptile de contrapunct si ceară.
DASS IST DIE WEISHEIT LEZTER SCHLUSS...
Tunurile comentau acest vers, undeva, în apus.
Ieseam pe rând la mitralierele efemere,
Mai slobozeam o rafală, mai zvârleam o sticlă de bere.
Europa-si mutase-n pământ întregu-i rost,
Tot mai profunde etaje săpam, în preistorie, în ceea ce-a fost.
Câte unul, atins, era întins pe jos, în salon.
Se punea Marsul funebru-al lui Siegfried la gramofon.
Fie ce o fi.
Apărură treptat principiile si filosofii.
Nu se mai putea picta după natură si se umplură
Peretii cu tablouri reprezentând interioare defuncte,
Deci plastică de analiză. Între două focuri de tun
Se mai putea elabora câte-un roman bun.
La urma-urmei, aerul de-afară era prea tare
Pentru plămânii nostri obisnuiti cu interioare.
Copiii cresteau în somptuoase transee-orase.
Nu se jeluia nimeni că n-a mai văzut un munte, o mare.
Aveam cu totii televizoare.
Într-o zi zise unul, nu mai pot. Vreau să ies si să văd.
Să stiu măcar în cine trag. I s-a răspuns, nu se poate,
Firele radioemisiei sunt tăiate.
Atunci a iesit, totusi, pe un morman de moloz.
Cerul se făcuse înmuguratic si roz.
Ce vezi? întrebară, crezând că nu vede nimic.
Văd, văd...răspunse si căzu răpus de un glont inamic.
De atunci nimeni nu mai încearcă, pe vreo movilă înaltă,
Să vadă ce-i în partea cealaltă.
Prin radio se aud mereu limbi străine,
Au cu totii tehnică si asta e bine
Si se lucrează la un etaj în centrul pământului,
Cu savanti luminati de-o veioză
La o armă perfectă, care ne va face viata mai roză...
INTENDANTUL MUZELOR
Un paj senior, cu gâlgâit voios
Si burtă erudită, scump-enormă,
A rontăit cândva domnescul os,
De-aceea e atâta de în formă.
Mijlocitor de dragoste si muze,
S-oferă încăperile, bohem,
Celor ce au urechi să mai auze
Voci pure de index, tabu, totem.
Neutru-n felul său, o să te poarte
Prin încăperi virând spre roz bombon,
Cu blânzi colectii de obeze arte,
Selectionate-n filtru de bonton.
Viată-noapte, cu feresti-cafea,
Nervi uscătivi, zvâcnind în sticle-nchise,
Oglinzi mimând cărări. Si se juca
Sotron de purpur prin idei si vise.
Soldati de plumb pe lux de metereze,
Războaie împănate (cât mai dens),
Delicii si delicte mic burgheze,
Totul curgând voios spre zero-sens.
Si director de lucruri inutile,
Castrând viata-n văzul tuturor,
Seniorul paj perpetuum copil e
Si renăscut prin artă si onor.
CEASUL FLORAL
Din trufandaua clipei, un timp-protipendadă
Hrăneste vast privirea cu suple flori de mal.
Clepsidră-vitamină, arzând, să se tot vadă,
Rondo-ul capricioso din centru, ceas floral.
Arătătoare blânde, rotindu-se-n amforă
Fac grădinarii cenzori de fast municipal.
Aici, în burg, o oră turistică se-adoră
Si nu contează timpul, ci forma lui, de bal.
Când toamna se usucă florala escapadă
Arătătoare caste ne-atrag în vechea eră,
Cu adevăru-i rece, pe suflet stând să cadă
Si amintirea verii cu-ncetul se devoră.
CAVALERUL ROZELOR
Integritate veche si holtee,
C-o lance dreptătind ce nu e strâmb,
El, urmărit din fasă de-o idee,
Fu palid trup în belicos carâmb.
Mai mult decât defunct - prin portavoce -
Si de acord cu orisicare sex,
Îsi gâtui pornirile, atroce
Si, devenind al castitătii rex,
Legenda-i dete alb si tânăr chip,
Acum diform, ca luna plânsă-n apă.
Din trăsături îi pică azi nisip,
Câte-o armură când si când îi crapă...
HOGEA
Sugiuc sugând, pe prispă, trăgând trabuc, ciubuc,
Hogea polemizează cu-al trupului balast.
El printul cu printipii, iconoclast si cast,
E eunuc prăsilei, multimii - singur-cuc.
Unică mostenire, doar el îsi e strămos.
Origini sfinte siesi e-acum Hogea Hagi
-n hogeac fără gagice si-ndepărtând gagii,
Cu subsuori sfrijite sub soarele cel ros.
Proclamă al său creier criteriu-pasalâc.
Dar trupu-i, pui peleg, doar din piele si din os.
Hagi-ul se hrăneste pios, dar copios,
Tăind felii uscate din pulpa-i de saslâc.
SONET
Strâmbam străzi odinioară si scufundam câmpii,
În jocuri ce din harfe cu corzi de râu cântară...
Si ca dintr-o betie zvârlit cetos afară,
Văd dimensiuni exacte. Asa parcă-s mai vii.
Regret, sunt mai terestru si nu mă joc cu leii,
Nu se trezesc de-un răget vecinii la parter.
Din curcubee - unditi să fac azi nu mai sper,
Dar cred, cu timpul poate, c-am prins firul IDEII.
Nu neg dintr-o ochire valorile cărunte,
Las iedul celălalt să tot treacă-ntâi pe punte
Si nu-i mai mică lumea, ci creste întreit.
O cută - fir de noapte - mi se topeste-n frunte
Si merg pe vârfuri parcă si pasul mi-e soptit,
Dar unde trec pământul se zguduie, vădit...
REFOLOSIREA
Refolosita apă renaste în havuz,
Tubulatura lumii o tot reprogramează.
Livresca-i strălucire s-a micsorat, prin uz
Si-o spargem cu ulcioare în însetata oază.
Ne oglindim mereu în sălcii aceleasi unde
Ce-au decantat destine, lichefiate în
Izvoarele vitale, sălbatice, profunde.
Ci iată, trec pietre, dar apele rămân.
Sălcie si lividă, cu spectru selenar,
Conventional ne suie prin vene si cuvinte.
Să le lăsăm, pe mâine, copiilor, în dar
Vreun lac, ascuns privirii, cu ape vechi si sfinte.
ARMURA DEMNITĂTII
Armura demnitătii, cu luciu glacial,
Ades în pribegie, ades fără să spere -
E printul puritătii, cel fără de Graal.
Si spiritu-i se naltă mai liber, prin durere.
Trufas, de sine însusi răpus adeseori,
În lupta sa grotescă si tragică de-odată,
Rănit în gingăsie, prădat de vechi candori,
Aceasi neclintire luminii si-o arată.
Ascuns între otele, îi este dor si sete
De-un simplu cânt, în câmpul de un verzui colos,
Unde-ntelept oricine-i, s-orice strămos poet e,
Cu glas de rădăcină, asprit de-atât frumos...
...Destinul său e altul si fără de opriri e.
Si printul, pe când discul-cu-dor se-nvârte fix,
Se-ambarcă pentru-ntoarceri si pentru nemurire,
Îmbrătisând cu veghea Oceanul AtlanStyx.
NUMĂRĂTOARE INVERSĂ
Încep si număratul alb, cumplit
Al zilelor inverse, ce-mi dădură
Întreaga unduire si făptură
Si-n ele-mi caut pulsul tipărit.
De-aici lipsesc, acolo n-am ajuns,
Dincolo urma-i parcă îngropată.
Eram în altă zi, abia o pată.
Pentru o marti n-am existat de-ajuns
Abia culeg o umbră, un plutit
Si doar ERAM atunci când îmi dădură
Acele zile-ntreaga lor făptură
Si totul era demn de-a fi trăit.
MAREA REPLIERE
Mă repliez organic, prin renuntări de soi,
Pe-ntinsul unor vremuri de trebuintă-forte.
Nici inima nu stie cât costă, cât efort e
Când spiritul, elastic se regrupează-n noi.
În conul adaptării e umbră si răcoare.
Cât e din mine-acolo si cât rămâne-ntreg,
Deci, câtă nemurire din vastu-mi eu aleg
Se-nscrie sub emblema duplicitară OARE?
Sublimă, datoria mă arde, din pruncie.
Pe harta-i nu revendic vr-un teritoriu-n plus.
Spun că-s cât sunt si poate că nici atâta nu-s,
Pentru ca lumea largă cu-atât mai largă fie.
CIUPERCALIILE
O anti-sărbătoare, protuberând în jur
Cu spiritul luminii ce-n mii de căsti erect e,
În perfectiunea castă, dar cu subtext impur,
Structuri inconsistente în formulări corecte,
Viată-cimpanzee, crescută aberant,
Zburdălnicii de ceată solemn încremenite,
Împuscături senile-ntr-un alburiu desant,
Pietrisul-mucilagiu ce-amurgului menit e...
Culeg ciuperci extatic, ba chiar distrugător.
În urmă-mi iarăsi iarba rămâne doar cu sine.
Se-avântă poematic si strălucind de dor
În profunzimea veche a ploii care vine.
CONCERT ÎN VECHEA SALĂ
Treptat acidul sunetelor muscă
Timpanul dur al zidurilor pare.
Cvartetul miscă umbre-n neuitare
-n adagio mirosind a praf de puscă.
Si descărnat, în amintiri deplin
Vr-un os, dosit de moarte si mortar
Se-arată-n zid, fosforescent, velin.
Voci fără trup în corzi nocturn tresar.
Sfâsietoare-i verva în vioară,
Violoncelu-amurge violet
Si glasuri aspre, ce-au uitat să piară,
Si-aprind rugina verde în cvartet.
Aici s-au dat sentinte-n ton macabru,
Învesmântate-n îngeri blânzi, de-aramă
Si-n transparent surâs de candelabru
Căruia i s-a interzis să geamă.
Barocul dublu cântă, se răscoală,
Pe mâini ne-apare sânge dintr-odat`.
E-un miez de noapte permanent în sală.
Nici muzica nu l-a făcut uitat...
HIPERESTEZIE DE IARNĂ
E ger uscat si neted de piatră si de soare.
Visez veliere-albastre pe-oceanul tropical
Si-n arborada-ncinsă de flori aromitoare
Furtuna verde-aruncă înc-un fierbinte val...
Ci ninge universul cu plante înghetate.
Stau la timona-n formă de inimă. Se sparg
Pe cer meduze ample, iar soarele bombat e.
Sunt marinar frenetic si însetat de larg.
Si-i noaptea fisurată de geruri siderale.
E-atât de bine-acasă, profesor si profan,
Printre ai tăi, la focuri din purpurii petale
Si mă surprind de-odată cântând la vechiul pian...
ASCEZA
De cântec nu se moare, cum nici de soare,
Primăvara, când ascetii îsi scaldă uscatele trupuri
În iarba ce-n sus atârnă greu...
Isolda însă moare azi, pentru că e sărbătoare
Si e un clopot aurit văzduhul
Si e magnific dansul cerbilor.
Când Tristan a prins-o de brat,
S-a colorat în violet amurgul.
Însă ea prea firavă este
Pentru aceste culori tari, ce o frâng.
Chiar si pentru lucrurile cele mai firesti
Ne trebuie o inconstientă tărie.
Pentru Isolda, singurătatea doar
E-un drum cunoscut.
Cine spune că nu se moare de cântec,
De sălcii, de păsări tremurătoare,
De teama de a păsi pe pământ?
PACIFICUL
Finalul este tărmul, ce brusc mi se scufundă
Si-ncepe nesfârsitul, bombastic, nemiscat.
Aici sfârseste timpul si-n zgomotoasa undă
Pacificul se pierde în cosmosu-nstelat.
Imensitate densă, explozia solară
Dispare dizolvată în bezna de-nceput.
Si uraganul rece al brizei ne-nfăsoară
În spatiu-i fără viată, nesătios si brut.
Pacificul e-o fiară imens-nepăsătoare.
E altul universul decât cel omenesc...
Mă-ntorc înspre orasul minat de-a sa răcoare,
Îmbrătisând palmierii care din mine cresc...
- San Francisco
|
Lucian Bureriu 2/7/2016 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.