Interviu cu Veronica Balaj –
Drumuri literare către Viena - cu scriitoarea si jurnalista radio Veronica Balaj –
Adriana Weimer: După lansări de carte în varii locuri ale lumii – spicuiesc doar câteva: în Elvetia (unde ai făcut si studii, la Universitatea din Neuchatel), la Bruxelles, în New York (de vreo 2-3 ori), Roma (de 2 ori: în 2005, cu romnaul Baltazara, tradus în italiană; în 2009, cu volumul Fuga nel Cerchio, poeme în italiană – traducere de Laura Mara –, prezentare la Palazzo „Valentini” din Roma; ...si Premiul International de Poezie „Don Luigi di Ligero”), la Tel Aviv, la Ierusalim (2012 si 2013), la Budapesta, la Bucuresti. Ipresionant!
Adaug experienta literară de la Viena – Austria –, de mai multe ori! Împreună am trăit o experientă de acest gen, de mai multe ori. Să ne oprim însă la luna octombrie, 18 octombrie 2015; mă refer la frumosul eveniment „Invitatie la interculturalitate: literatură si muzică” organizat la Institutul Cultural Român din Viena (Rumänisches Kulturinstitut Wein), eveniment la care am participat împreună.
De ce Viena, repetat? Este vorba doar despre cărti în limba germană sau nu?
Veronica Balaj: Am avut sansa la început să prezint o carte în limba română, e vorba de romanul Baltazara, în cadrul festivitătilor dedicate poetului de origine bănăteană, Nicolaus Lenau. Ar merita sa mă opresc putin la această întâlnire cu literatura din alt veac, organizată la Viena într-un spatiu elegant si larg, o sală închiriată de Ambasada României la Viena de la Reiffesen Bank. M-a impresionat faptul că, timp de vreo trei zile, s-au derulat programe absolut minunate. Oameni de cultură, diferiti ca formatie, scriitori, jurnalisti, dar si interpreti de la Opera din capitala Austriei; printre ei mi-l amintesc pe artistul cu o voce exceptională, pe dl. Coresi, ce nume sugestiv..., sau pe doamna Simina Ivan,urmasa unei famili intelectuale de marcă
din Timisoara de altă dată... După cum se observă, au fost români în prim plan. Chiar Excelenta sa, Dl Traian Chebeleu, Ambasadorul României la Viena în acea perioadă împreună cu distinsa sa doamnă, mare iubitoare de muzică, originară din Lugoj s-au preocupat efectiv în bunul mers al evenimentelor culturale. Implicarea a fost de mare anvergură, crede-mă, azi nu se mai face asa ceva, lumea pare mult prea grăbită, nu mai are adesea disponibilitatea de a-si rezerva timp pentru un eveniment cultural de o asemenea dimensiune, decât dacă e vorba de festivalurile cu renume si intrate în traditie.
Atunci l-am cunoscut pe distinsul prof. Hans Dama, care mi-a făcut prezentarea cărtii în limba română, iar doamna Schaufaser, directoarea Centrului Cultural Român din Viena, cum se numea ICR-ul pe atunci, a prezentat-o în limba germană. Tot la acea manifestare, de interculturalitate i-as spune, l-am observat în exercitiul actiunii de organizator inimos pe domnul Dorel Usvad. Lucrurile s-au extins apoi, grupul de români exemplari, ca niste adevărati amabasadori culturali, neplătiti însă, au făcut mereu legătura între actualitatea culturală austrică si traditiile sau prezentul cultural din Banat în special. Am intrat în baza lor de date, cum se spune, si mă onora orice interviu pe care îl realizam, uneori prin telefon, ei aflându-se în plină desfăsurare a vreunui eveniment, de pildă, amplasarea Plăcii Comemorative „Lucian Blaga” la Viena. Exemplele ar putea fi însiruite si v-ar mira, vă asigur, de câtă dăruire si inventivitate au dat dovadă nu doar cei mentionati, iată, e cazul să spun că a intrat apoi în sfera mea de jurnalist si Asociatia „Hora”, condusă de doamna Sifora Sava, apoi, dl. Lukas Vosicky de la Primăria unui sector vienez, dar care, statornic, este un sprijin de nădejde al colaborării culturale din cele două tări.
După cum se observă, nu mă detasez de faptele jurnalistului ce mă simt. Le-am împletit cu cele literare de fiecare dată. Era important să se stie si pe alte coordonate despre această onorantă muncă a multor intelectuali români stabiliti în Austria si care au scris, într-un fel anume, o cartă a interculturalitătii, chiar înainte ca acest deziderat să fi fost acceptat ca principiu european.
Consider că nu ar fi drept, dacă tot am adus vorba despre această inter-relationare româno-austriacă, să nu-l aduc în atentie, cu binemeritată pretuire, pe domnul Mircea Popi din Graz, care, la rându-i, conduce, împreună cu fiica sa Cristina, Asociatia Aut-pro-Rom, renumită si datorită invitatilor cu nume sonor în arta noastră, a reusit să răsune adesea vorba si cântul românesc în săli pline cu 300 de persoane. Am lansat acolo cartea de poeme Băutori de nepăsări. A fost o desfăsurare de forte, să zic asa; echipa TVR Bucuresti, interpreti de marcă... Din sirul invitatilor a făcut parte si Florin Piersic la un anume eveniment. O spun doar pentru a sublinia dăruirea acestor oameni, care m-a făcut un admirator al lor, apoi un partener al unor manifestari. Asadar, se leagă prin multe fire această repetată prezentă a mea în spatiul cultural vienez.
Si, ca să nu lungesc istoria, că mi-ar trebui un capitol dintr-o carte să le descriu, o să spun, în treacăt, că am trăit momente de bucurie intelectuală la nivel neimaginat. Dau exemplu doar lansarea de carte, de data asta în limba germană, mă refer la prima, au fost apoi altele, Sieben mal das leben/ De sapte ori viata, proză scurtă inspirată din vechiul Nussdorf, cu istorii fascinante păstrate în timp. M-a fermecat felul cum au fost conservate casele, dar si povestile vechii Viene. Lansarea a fost sub auspiciile Centrului Cultural Român, ICR de azi, cu proiectii pe un ecran imens, cu secvente artistice din carte, interpretate de actori de la Teatrul Pygmalion din Viena, unde regizorul este tot de origine română.
Au urmat multe alte prezente, unele, mai noi, le cunosti si tu, am trăit experieta împreună si cu alti colegi de breaslă... Nu ar fi corect să nu amintesc, la rang de bucurie la cote înalte, prezentarea volumului de poeme Piruetten auf Stelzen, tradus de cunoscuta poetă si traducătoare Julia Schiff, din Germania. Ea s-a bucurat parcă si mai mult decât mine la iesirea în lume a acestei cărti.
Toate cele spuse sunt doar secvente din sirul celor care leagă acest fir al prezentelor mele la Viena.Uite că era gata- gata să uit că în ultima vreme am avut onoarea să particip, ca reprezentant media, partener media fiind Radio România Timisoara, la excelentele actiuni culturale organizate de Ion Godja, în proximitatea Vienei.
Si, iată-ne, la data de 18 octombrie 2015, dată stabilită încă din luna ianuarie a anului trecut, pentru a participa la o întâlnire de muzică si literatură la ICR Viena.
A.W.: Te rog să ne împărtăsesti măcar câteva impresii de la această recentă lansare a ta de carte de la Institutul Cultural Român din Viena.
V.B.: A fost onorant. Un alt palier al interculturalitătii. Emotionat, un dar pe care viata mi l-a făcut, asa l-as numi. Titlul ales sustine spusele de mai sus adică, sună cât se poate de actual, Invitatie la interculturalitate. Literatură si muzică. Un program complex în care au fost implicati Asociatia Austriaco-Română, reprezentată de domnul Lukas Vosicky, prezent în sală, dar salutând si oficial evenimentul; Sifora Sava, coordonatoarea Asociatiei „Hora”; Ion Godja, directorul Radio TV „Unirea”, Viena; Asociatia Svabilor Bănăteni, reprezentată de prof. Hans Dama; dar nicidecum în ultimul rând voi sublinia prezenta si implicarea doamnei Irina Cornisteanu, Directorul ICR Viena, care, împreună cu întreaga echipă, duminică la orele serii, era acolo împărtind bucuria cu invitatii.
Cărtile prezentate, si a mea în limba germană, si a scriitorului Nelu Brădean din Budapesta, traducerea unor maxime din germană în limba română de către Sifora Sava, toate au fost verigi care au legat atmosfera unei seri culturale speciale.
Evolutia pe scenă a lui Liviu Bulz, de la Opera din Viena, a vioalonistei Sanda Chiorean si a profesorului Andrei Roth la pian au sustinut întrutotul titlul întâlnirii.
Expozitia din holul ICR Viena, despre o fostă mare artistă de origine română, Maria Cebotari, ne-a readus în atentie oarecum partea veche culturală a Vienei, prin meritul neobositului Usvad Dorel. A fost un liant între prezentul cultural condensat într-un moment si trecutul artistic româno-vienez, statornicit în documente.
A.W.: Dacă ar fi să faci o comparatie cu celălalte întâlniri literare de la Viena si din toate locurile din lume unde ai fost invitată, ce ai putea să ne spui?
V.B.: Ah! Asta ar însemna o întreagă carte. Poate mi-ai dat imboldul... Pot spune deocamdată, pe scurt, că fiecare întâlnire cu un public anume, dintr-un loc anume, o leg în memorie de o imagine a zilei, a serii, o secventă din orasul respectiv... Urmează în derulare aleatorie diferite stări... întâmplări... De la Viena, de data aceasta, as putea asocia totul cu un concert de vioară, sau, cu muzica din operetă, niste cărti, fotografii, documente vechi, afise, priviri, saluturi, toate se rotesc pe o scenă si, de undeva, ar apărea imaginea omului care vindea în una din zile, pe o stradă din Viena de azi, o revistă cu nume asa de vechi si atât de semnificativ pentru vienezi, „AUGUSTIN”. E chiar personajul uneia din povestirile mele din cartea prezentată, e chiar personajul nemuritor din vremea ciumei, care, artist fiind, cântând prin restaurante, aruncat din eroare în groapa celor morti de ciumă, la un moment dat, după cum spune legenda în care ne place să credem, s-a trezit si, a început să cânte la vioară . Unii spun că ar fi fost alt instrument dar eu am ales pentru povestirea mea, vioara.A fost auzit si salvat. Poveste fascinantă despre cum arta poate fi salvatoare.
Despre alte locuri, diferite, foarte diferite imagini, as avea de asezat în acest puzzle emotional...
Spre exemplu, la Tel-Aviv am fost solicitată să fac atâtea fotografii, de atâtia maestri în astă artă, încât nici la premiera unui film nu cred că se pot face... Sute de imagini au rămas imprimate... La Ierusalim, la prima lansare, nu pot uita cadoul făcut, adică, sunetul viorii care acorda cântecul nostru, „Lie Ciocârlie”, pe care interpreta îl învătase special pentru că eu veneam din România... Ce dar de neuitat!
La Roma, starea de mirare-pierzanie în sala de la Pallazo Valentini... Apoi, eu purtând în brate trandafiri cu lungimea a 2 metri. Greu să nu ating pe cineva... Sau, cartea mea într-o gheretă de telefoane din Piata San Pietro, la Vatican, pusă înadins... După cum vezi, impresii... frânturi de imagini... În Franta, în mai multe orase, la distante de ani fiind prezentă, exuberantă...
La Ottawa, capitala Canadei, în incinta Ambasadei noastre, emotia simtită când am atins steagul tricolor alăturat de umărul meu pentru o poză... Era prea frumos pentru o serată literară.
La Bruxelles, în sala „La maison de la poesie”, flaut, discursuri, textul cărtii mele Ne tirez plus, în franceză, redat pe muzică si, la un moment dat, îmi parvine un poem scris de mână, în franceză fireste, si dedicat martirilor Timisoarei de un alt poet care nu auzise măcar numele orasului meu până atunci. Era vremea entuziasmului pentru noi, românii descopriti brusc de ceilalti europeni.
A.W.: În mod sigur fiecare întâlnire a fost un câstig profesional. Cum se face corelarea cu alte culturi, cu alti scriitori, cu alte proiecte literare?
V.B.: Prin cărti, prin traduceri, prin publicarea fragmentară în vreo revistă străină... Unele contacte se pierd, au valoare doar cât esti prezent acolo... Altele se prelungesc în timp... E un joc al întâmplării în contrast cu perseverenta, dorinta ta sau
planurile efectiv realizate.
|
Adriana Weimer 1/22/2016 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.