Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Note personale : Există Speranta

La vreo oră distantă de Vancouver, se află un mic orăsel numit Hope (Speranta). Asezare pitorească aflată în zona de unde relieful începe a se undui progresiv către estul lantului muntos cu zăpezi vesnice, si-a înscris numele si renumele pe paleta surprizelor locale ce împânzeste British Columbia, prin măiestria sculpturilor în lemn străjuind aproape fiecare colt de stradă cu adevărate opere de artă, cizelate în trunchiuri falnice de copaci.
Acolo, Hope, a pecetluit definitiv ultima impresie înaintea părăsirii acestei provincii, cu certitudinea frumusetii, ospitalitătii si a cugetului împăciuit, realizând că speranta (Hope) există în realitate.

Putini îsi mai amintesc astăzi faptul că JF Kennedy a fost distins cu Premiul Pulitzer în literatură în 1957, pentru cartea sa „Profiles in Courage” (Profile Curajoase) în care a evocat aspecte din vietile multor americani dealungul istoriei, ce-au contribuit prin implacabilele lor acte de curaj la desăvărsirea a ce este astăzi America. „În zilele ce urmează – a scris Jack Kennedy– numai cei foarte curajosi vor putea să ia decizii grele si nepopulare necesare supravietuirii noastre în lupta cu un inamic puternic...Si numai cei mai curajosi vor fi capabili să păstreze viu spiritul individualismului si-al libertătii ce-a făcut să se nască aceată natiune, hrănind-o ca pe un infant si purtând-o prin cele mai severe încercări până ce si-a dobândit maturitatea”. Acesta este, eu cred, secretul ce defineste un erou de „majoritatea tăcută”, noul termen întrebuintat de candidatul la pesedentia Statelor Unite, Donald Trump.

Este de ne tăgăduit faptul că Trump reuseste să atragă cu un magnetism iesit din comun mase imense de alegători ce-si lasă toate treburile baltă si vin să asculte pe acest miliardar devenit faimos cu mult înaintea pronuntării lui drept candidat la presedentie, prin constructiile ridicate de el pretutindeni si mai ales prin show-urile de televiziune. Din curiozitate sau interes, oameni de toate vârstele, profesii sau clasă socială vin să-l asculte înaintea altor candidati ce nu reusesc nici în parte să adune atâta omenire la discursurile lor, pentru că acest plantator de palate mărete are darul de-a vorbi cu grai simplu ceea ce fiecare socoteste că e important si trebuie realizat fără întârziere. În vorbirea lui Trump nu există texte pompoase, slogane la modă, nu face promisiuni la adresa clasei de mijloc, nu-si citeste spusele pe tele-prompters ca altii si mai ales, nu se sfieste să spună lucrurile pe nume, chiar dacă stie că multi se vor folosi de vorbele lui ca să-l atace. In vorba lui zvâgneste o fortă netămătoare de nimic, energia lui este fără pereche si din gura lui adevărul tâsneste clar si convigător precum se află în mintile celor ce-i absorb însetati fiecare cuvânt.

Trump s-a ridicat pe cerul înegurit al politicii ca o stea iesită din comun, un fenomen deosebit urmărit din fiecare colt al lumii cu interes si mai ales ca o unică sansă de îndreptare a pagubelor pricinuite de prezenta administratie, ce cu stiintă sau din prostie, a reusit să schimbe cursul istoric al Americii din tara libertătii triumfătoare într-o lume cufundată în vrajbă, confuzie si dezordine. În confruntare directă cu un politician versat ca Hillary Clinton, Trump este văzut ca unicul candidat la pesedentie dotat cu suficient tact, talent, răspunsuri instantanee si arsenal de contra-atac. Motivul popularitătii lui Trump constă în faptul că el nu e un politician de carieră cu credibilitate găunosă uzat să răsucească firele intrigilor prin holurile de la Capitol Hill, ci un succesful om de afaceri, cunoscător al legilor ce guvernează drumul spre prosperitate si în general el intruchipează speranta si sansa „majoritătii tăcute” într-o schimbare pozitivă.

La fel ca Trump, doctorul Ben Carson, un faimos neurochirurg , primul ce a reusit să separe doi gemeni uniti la capetele, autor al multor articole de specialitate ori de ordin social si politic, nu a detinut niciodată functii în oficile publice, candidează pentru cea mai importantă functie publică, Presedinte al Statelor Unite. Afiliat Partidului Conservator, dr.Carson este împotriva conceptiei de profit în asigurarea sănătătii, militând pentru scoaterea sănătătii publice din arena politică, incluzând Obama Health Care. Om integru cu o atitudine pozitivă asupra fenomenului de dezintegrare a familiei în cadrul societătii americane, în special la cei de culoare, este fondatorul unei burse de o mie de dolari obtinută până în prezent de peste 6700 de studenti si partizan al introducerii unei taxări flate pe care o numeste „proportional tax”. Atitudinea sa echilibrată, răspunsuri izvorâte dintro constiintă adâncă, alimentată de un puternic crez in dreptate si religie, pune prezenta dr.Carson în primul detasament al candidatilor la Casa Albă, în viziunea alegătorilor.

Carly Fiorina este un alt candidat pentru postul de la Casa Albă ce nu a mai avut o pozitie în oficile publice, dar care a reusit să parcurgă de-alungul anilor întreaga gamă de experiente de la modestul post de secretară la functia de Director Executiv la Hewlett - Packard, devenind prima femeie aleasă în conducerea uneia din primele 20 de companii categorisite de Fortune magazine, cu peste 150,000 de salariati. În opinia alegătorilor, Carly Fiorina reprezintă echivalentul conservatorilor la candidatura pe postul istoric de prima femeie Presedinte American, opus cadidatei democratilor, Hillary Clinton, a cărei cinste a devenit chestionabilă. Cresterea popularitătii acestor candidati ce n-au apelat până în prezent la nici o pozitie guvernamentală, indică faptul că o mare parte din populatie e sătulă să-si acorde voturile unor politicieni de profesie, din care multi profită prin vânzare de influentă.

Dintre ceilalti candidati conservatori la presedentie, cei mai favorabili politicieni cu sanse de-a devenii cel de-al 45 Presedinte al Americii, sunt:: Marco Rubio, Chris Christie, John Kasich, Ted Cruz, Jeb Bush, Scott Walker and Mike Huckabee. Desi până la data alegerilor în SUA mai e o perioadă de peste un an, este de apreciat curajul unora dintre candidati în abordarea temelor de discutie, si solutiile lor de rezolvare. Subiectul comun în discutii, netăgâduit de niciunul dintre candidati, este că situatia actuală nu mai poate fi continuată si schimbări radicale trebuesc făcute atât pe plan intern cât si extern.

Când îngrijorarea este alimentată zilnic cu vesti din ce în ce mai rele, tot ce rămâne omului este numai speramta. Speranta că cineva, poate unul dintre acesti candidati, va fi înzestrat cu suficient curaj, vointă si dârzenie să readucă dinnou America pe drumul ei istoric, ca simbol al libertătii în lume.


Toronto ON




David Kimel    9/27/2015


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian