Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Atitudini : Îmbrǎtisǎri

Nu subestimati niciodată impactul pe care îl are o îmbrătisare. E un dar care trebuie primit si savurat din plin atât cât durează. Terapia îmbrătisării poate ajuta la vindecarea bolilor fizice si psihice, reduce nivelul de stres , revitalizează, echilibrează , relaxează muschii, reduce tensiunea din corp, ajută sistemul imunitar, cu alte cuvinte e un medicament miraculos. Actul îmbrătisării creste nivelul de oxitocină, hormonul produs la nivelul hipotalamusului si eliberat în sânge prin glanda pituitară, care face ca oamenii să se simtă în sigurantă, în timp ce reduce nivelul de cortizol, hormonul responsabil cu stresul. Nivelele normale de oxitocină pot să varieze foarte mult de la om la om - de la 11 la 4000 pg/ml. Oxitocina e eliberată natural după o îmbrătisare de 20 de secunde cu partenerul/partenera. (Se pare că bărbatii au nevoie să fie atinsi de 2-3 ori mai mult decât femeile pentru a mentine aceleasi nivele de oxitocina.)

Când îmbrătisăm pe cineva, suntem conectati complet la “aici si acum”. Ar trebui să avem mai putină comunicare prin smartphones si mai multe îmbrătisări “în direct”. Una din cele mai frumoase senzatii e când îmbrătisezi pe cineva si acel cineva te îmbrătisează înapoi si mai strâns.

Gânditi-vă la efectul pe care îl are o îmbrătisare asupra unui bebelus care plânge. Imediat ce e luat în brate, se simte mai bine si în sigurantă. Cercetările au demonstrat că acei copii care sunt mângâiati si îmbrătisati des de către părintii lor se dezvoltă mai sănătos, au un sistem imunitar mai bun si un IQ mai mare decât cei ai căror părinti sunt reci si distanti. Atunci când îti îmbrătisezi copilul, fii întotdeauna ultimul care se desprinde din îmbrătisare, pentru că nu stii niciodată cât de lung are el nevoie să fie îmbrătisat. Îmbrătisarea unei mame trebuie să fie atât de caldă si de plină de iubire încât să fie simtită si după ce s-a terminat.

De ce îmbrătisăm mai putin pe măsură ce îmbătrânim? Îmbrătisarea înseamnă un schimb de energie pozitivă si uneori valorează mai mult decât cuvintele. Oamenii în vârstă au nevoie de îmbrătisări mai mult decât oricine. Îmbrătisările sunt deosebit de importante si în zilele bune, dar mai ales în zilele rele. Oamenii în vârstă au mare nevoie de nivele crescute de oxitocină pentru că ajută la diminuarea sentimentelor de singurătate, de izolare si de tristete. Îmbrătisati-va părintii si bunicii, dacă mai sunt cu voi în această dimensiune.

Din păcate, astăzi nu se prea încurajează îmbrătisările (în unele culturi mai putin decât în altele) din cauza asocierii negative cu hărtuirea sexuală. Chiar si cea mai inocentă atingere poate fi văzută ca nepotrivită. Cred că suntem în stare să simtim ce e o îmbrătisare caldă, sinceră si ce nu e acceptabil. Dar să nu ne privăm de îmbrătisări.

Dacă nu aveti lângă dumneavoastră un om pe care să-l îmbrătisati în fiecare zi, există alternative care vă pot ajuta să faceti fată stresului si anxietătii: îmbrătisati un animal de casă. Sunt foarte cunoscute beneficiile pe care le aduc sănătătii noastre pisicile si câinii mai ales: tensiune arterială mai scăzută, risc redus de boli cardiace, longevitate, confort, afectiune si iubire neconditionată. Cei care au un animal de casă sunt mai fericiti si mai sănătosi.

Dacă un animal de casă nu e potrivit cu personalitatea dumneavoastră, îmbrătisati un copac. Desi e o tehnică ridiculizată în trecut, s-au făcut sute de studii validate stiintific care au demonstrat că prin îmbrătisarea copacilor se îmbunătăteste nivelul de concentrare, timpul de reactie, stresul si depresia. Copacii, ca toate organismele vii, au un biocâmp care interactionează cu al nostru. Au proprietăti binefăcătoare, vindecătoare, ne îmbunătătesc abilitătile cognitive si emotionale. Când suntem în prezenta lor, vibratiile noastre se aliniază cu vibratiile lor pozitive si astfel ne este afectat tot corpul înspre bine. Multi oameni preferă peisajele cu verdeată celor urbane tocmai pentru că prin conectarea la natură simtim consecintele pozitive asupra sănătătii noastre fizice si mentale.

Juan Mann a pornit binecunoscuta miscare “Free Hugs” în care oferea oricui câte o îmbrătisare. Sunt foarte multi cei care au răspuns initiativei lui. Sigur că o îmbrătisare primită de la un străin sau una făcută numai pe jumătate nu au acelasi efect că o îmbrătisare completă, unde poate sunt implicate si sentimente de iubire, prietenie, afectiune sau recunostintă.

Scriitorul Javod Kintz a creat un tricou cu mesajul ”Today is my birthday” doar ca să poată cere trecătorilor o îmbrătisare, în timp ce arată ce scrie pe tricou pentru a-si justifica cererea. Si tine să precizeze că nu îl poartă doar o dată pe an, ci în fiecare marti. Pentru persoanele care doresc să slăbească, iată un motiv serios pentru a cuprinde pe cineva în brate: s-a demonstrat că oxitocina reduce pofta pentru dulciuri.

Ati îmbrătisat strâns pe cineva astăzi? Dacă nu, ce mai asteptati?


Toronto / Ian 2015





Dǎnuta Gherman    1/6/2015


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian