|
|
|
|
|
|
  
|
|
Poezii din noul volum : Cum pot lãsa poezia sã-mi spunã adio
mâna trecerii
teama de negru de moarte
mă trezeste cu
noaptea în părul care m-a părăsit pun
ceainicul la fiert ibricul îl
pun ceva mai
târziu pentru stirile de la ora
sapte începe o zi monotonă
insipidă precum
ceaiul fără zahăr
mă furisez în casa Karamazovilor
unde e mereu mare agitatie îmi
trag peste
cap succesiv pielea celor trei frati si a
tatălui lor
karma se odihneste în sezlongul de
pe balcon descifrând harta
cerului
dependenta de cărti îmi tine mintea
acasă nu stiu cum se descurcă feeling-ul
necititorilor
mâna trecerii îmi leagănă sezlongul
în casa de pe deal a cerului
pun între mine si lume distanta zero
îmi privesc ochii proiectati pe fruntea muntelui
cu figură de om
trece un bătrân cu o vecie de ani pe umăr
îmi scrie numele în pulberea unei frunze
fosnetul vietii se aude surd
între miezul zilei fade si al noptii fără somn
iau asupră-mi răbojul întâmplărilor
acestor timpuri de rătăciri ale mintii
bătrânul se dezbracă de vreme si îmi spune că
eu sunt îndreptătit s-o port
lumea e în mine eu sunt în lume
precum pruncul în uterul matern
mama a născut odată cu mine omenirea de pe pământ
am încercat să refuz iesirea în vâltoare
m-au tintuit de picioare cu capul în jos
limpezindu-mi tipătul în apa
botezului
s-a deschis o usă în casa de pe deal a cerului
bătrânul înger îmi face cu mâna 7
asteptare
cătelul orb al pământului hămăie
lumina bate în poartă la miezul noptii
stau la pândă cu pusca în umăr
nu mă încumet să slobod alicele
spre stolul de licurici
zboară liberi peste bolta întoarsă
sunt cel mai prost vânător
din cartea de iluzii
teama de ridicol
îmi taie respiratia
nu e usor să îmblânzesti alfabetul luminii
câte oi rătăcite nu pasc iarba hârtiei
fără să nască
este luni după duminica tomii
blajinii asteaptă în van cojile de ouă rosii
pe apa sâmbetei
nu stiu când să jertfească mielul sfânt
pentru cei adormiti
unicul semn
copilăria se întoarce tiptil intră pe
usa din dos pe
fereastra oblonită a vârstei unde
ai hoinărit copilărie atâta amar de veac m-ai
lăsat singur pradă ridurilor de pe scoarta
arborelui genealogic ai
venit totusi e semn de refacere a ciclului de
închidere a cercului te insinuezi în amintire mai
vie decât în realitatea dintâi îmi redai
zâmbetul rătăcit pe coclauri de timp îmi
mângâi sufletul cu palmele moi
catifelate nu te mai las să pleci
copilărie
rămâi câinele meu credincios priponit de
cruce unicul semn concret pe
lutul placentar
|
autor Toma Grigore 11/28/2014 |
Contact: |
|
|
|
|
|
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.