Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Cuvântul bine temperat : O cafea la un "Burger King" din Toronto


" La souffrance est le fil dont l'étoffe de la joie est tisée" (suferinta e firul din care e tesută stofa bucuriei).
Henri de Lubac

M-am oprit într-una din zilele verii care a trecut, pe o mare căldură, la un "Burger King" din Toronto, ca să beau o cafea. Era multă lume.
Unii aveau celularele în care erau total cufundati, altii priveau marile ecrane cu care erau căptusiti peretii, urmărind stirile, altii stăteau cu privirile aiurea. Unul singur, asezat mai departe de văzul lumii, ca să nu se facă de râs că e "demodat", avea în mână un ziar. Eu, plicitisita de stirile de pe ecrane si fiind mereu dornică să văd ce se petrece în jurul, desi aveam celularul la mine si as fi putut să-mi deschid mesajele, am preferat să iau pozitia de "observator" si să privesc lumea, asteptând să mi se răcească acea cafea, mult prea fierbinte pentru căldura de afară!

Nefiind multe de observat, mi-au căzut ochii pe băiatul care stergea mesele. O făcea cu o râvnă cu totul specială si, când m-am uitat mai atent, am observat că tânărul avea un usor handicap. Cu alte cuvinte, în Canada, acel tânăr e socotit "defavorizat mental". Din momentul în care mi-am dat seama de acest lucru, i-am urmărit fiecare miscare. Cu o cârpă udă stergea câte o masă fără clienti, chiar dacă era curată si o examina atent, ca să nu rămână niciun colt nesters. Secventa care urma era trecerea peste masă a unui servet uscat, cu aceeasi grijă de a nu fi scăpat niciun colt. Imediat ce termina treaba cu masa, trecea la scaune, care la Burger King sunt fixe si din acelasi material cu mesele. Cu aceeasi râvnă le curăta si le usca pe fiecare în parte, până luceau. Avea un fel de tandrete cu care se apleca peste lucrul lui si nu ridica ochii de la obiectele pe care le avea în grijă. Desi eram la masa alăturată si mă uitam tintă la el, nu numai că nu mă vedea, dar nici nu părea că l-ar interesa altceva decât să-si facă bine treaba. Devotamentul lui, impresionant pentru oricine l-ar fi urmărit, era adânc si sincer.

După ce a terminat de curătat mesele libere, a trecut la contorul unde era distributorul de băuturi răcoritoare, unde consumatorii îsi umpleau paharele de plastic. A venit un domn care a vrut să se servească, băiatul s-a dat respectuos deoparte si a asteptat linistit până ce domnul, care nici nu l-a observat pe băiat, si-a terminat de umplut paharul si a plecat.

Nu cred că tânărul era urmărit de vreun sef, n-am văzut pe nimeni care să-l supravegheze. Nu. Tânărul, desi încruntat si concentrat la ce făcea, manifesta nu numai vointa hotărâtă de a livra un lucru bine făcut, dar si o retinută -dar evidentă- satisfactie la îndeplinirea datoriei lui.

M-am uitat îndelung la acest băiat si mi-a făcut plăcere să-i văd tragerea de inimă. Satisfactia muncii lui, în toată suferinta handicapului pe care soarta i l-a rezervat, i-a înnobilat viata.

Si mi-am adus aminte, urmărind miscările cu care tânărul "mângâia" masa si scaunele în timp ce le stergea, de un citat care m-a impresionat si pe care l-am retinut. Îi apartine lui Lao Tzu, filosof si poet chinez din antichitate, inventatorul Taoismului: "Fericirea se naste din nenorocire; nenorocirea este ascunsă în sânul fericirii".

Si iată cum, o simplă cafea (prea) fierbinte luată la un Burger King într-o zi călduroasă mi-a dat o frumoasă si instructivă lectie de viată.



Noiembrie 2014 / Toronto





Veronica Pavel Lerner    11/20/2014


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian