Scrisoare pastorală
Furnicuțele pământului.
Școala primară din anii '60 era o ,,școală a muncii în primul rând. Se învăța carte, dar copiii învățau și să muncească. Învățau ce este o normă, ce este o sarcină, un termen de rezolvare a unei sarcini. Învățau să muncească atât în timpul anului școlar, cât și în vacanțe. S-o luăm pe rând:
- în timpul iernii aveam obligația să ducem semințe de mere și pere pădurețe. Nu aveam de unde să găsim asemenea fructe, dar, pentru a împlini sarcina tratată, colindam pe la toate rudele, cerșeam fructe pe care acestea le păstraseră pentru iarnă, le tăiam și recoltam semințele respective. Norma consta în câteva cutii de chibrituri umplute cu semințe. Pentru asta erau necesari cam doi saci de mere mărunte;
- în timpul primăverii era un adevărat coșmar. În primul rând, trebuia să culegem romaniță sau mușețel. Mergeam cu școala, sub conducerea Doamnei Învățătoare, pe câmp, în special pe Znamăn, și culegeam mușețel. Aveam obligația să continuăm activitatea acasă, în timpul liber și să ducem a doua zi un săcuiel cu floare de mușețel. Cea mai grea muncă de primăvară însă era strângerea de frunză de iagud(dud) pentru hrănirea viermilor de mătase. Fiecare școală primea o anumită cantitate de ouă de viermi de mătase. La început, când viermii erau mici, consumau puțin, apoi pretențiile lor creșteau de la o zi la alta. În fiecare după-amiază jefuiam duzii de acasă și de prin vecini, ba chiar mergeam și pe la bunicii din Colibași ca să mai adun și de acolo. Erau niște duzi în pădure, la Cuptor, și acolo puteam să culeg în voie frunză, fiindcă acolo nu erau elevi de vârsta mea. Sandrică al lui Băleanu avea un iagud în Crac. Fusese un pom mare, căruia îi tăiase crăcile. În vârful trunchiului crescuseră lăstari cu frunze mari, sănătoase, de un verde închis. Cu chiu cu vai, am reușit într-o zi să mă urc pe trunchi până la acei lăstari și am început să culeg. Nu știu de unde m-a văzut bătrânul, dar a venit și a început să mă ocărască. Nu mă cunoștea, dar știa că este un copil în dudul lui, între lăstari. La un moment dat, a început să arunce cu pietre și cu bulgări de pământ spre mine. Atunci mi-am dat seama că trunchiul dudului este budugăios. O gaură imensă se deschidea printre lăstarii crescuți pe marginile trunchiului. Fără să gândesc prea mult, temându-mă să nu fiu lovit de pietre, am intrat în budugaie și m-am pitit acolo, până moșul, plictisit, m-a lăsat și a plecat. Și azi mă înfior, gândindu-mă că acolo putea să fie un cuib de șarpe
- în timpul verii aveam datoria să adunăm spice de pe miriștile de grâu. Mergeam și cu școala pe la Masa Mare, pe Govăra, pe Cornet, dar aveam obligația să aducem de acasă două-trei chite de spice pe zi. Petru asta trebuia să umblăm buimaci pe câmp, pe miriști, toată după-amiaza. Ni se repeta mereu că ,,spic cu spic se face snop. Tot în timpul verii trebuia să mai ducem la școală plante medicinale, precum sunătoare, pătlagină și altele;
- în timpul toamnei mergeam la cules de vie la întovărășire sau colectiv. Am fost, spre exemplu, tocmai pe Negară și am cules struguri dintr-o vie nemuncită. Buruienile erau mult mai mari decât noi. Căutam cu mâinile prin iarbă, prin rugi și culegeam strugurii, ori adunam boabele. Mai aveam datoria, tot toamna, să ducem o oarecare cantitate de semințe de salcâm, de ghindă, de prunițe, de scoabe (măceșe) și alte fructe de pădure.
- Când am ajuns la școala de la Malovăț, respectiv în clasele V-VIII, aveam în fiecare toamnă câte o întrerupere a cursurilor de o lună, timp în care nu ne duceam la școală cu cărți și caiete, ci cu câte o plasă cu ceva de mâncare. Plecam de la școală încolonați, doi câte doi, spre tarlalele de porumb, de pomi fructiferi sau vii. Câte unul lua trompeta de la detașamentul de pionieri și suna cât îl țineau bojogii, apoi o dădea altuia odihnit să ne spargă urechile. Lucram până la chindie, ca să facem ,,norma. Am cules porumbi pe Covilocea, pe Govăra, pe Dealul Mare, pe la Ogășanu, am cules struguri din vii părăsite din Goișa, din Dealul Mare, am cules mere și prune din zecile de hectare ale tarlalelor din Bârda. Un telefon sau o prezență a cuiva de la ceapeu, de la fermă sau de la primărie și coloanele de elevi de la cele opt clase V-VIII ale școlii porneau cu ,,elan patriotic. Dacă paza nu era prea exigentă, ne puteam alege și noi la sfârșitul zilei cu o plasă de mere, de prune, de porumbi sau de struguri, dar de cele mai multe ori nu puteam să furăm nici cât să orbim un șoarece.
- Cei de la liceu din Severin, spre exemplu, se deplasau, împreună cu profesorii, prin comunele de câmp din sudul județului. Acolo erau cazați în barăci de șantier, ori în școli sau chiar la casele oamenilor, timp de o lună sau chiar mai mult și culegeau la porumb sau fructe, cum era cazul. Alături de ei veneau militarii, pușcăriașii, muncitorii din fabrici și uzine
Nici la seminarul din Craiova nu am fost lipsit de asemenea corvoade. Ne ducea în hotarul Mofleniului și Bucovățului, pe la Leamna și pe unde eram chemați să salvăm recolta
Astăzi în școli nu mai găsești viermi de mătase, iar elevii nu mai sunt obligați să recolteze fructe de pădure, fructe și cereale. Câmpurile sunt pustii, scaieții și sulfina predomină
.
*
Postul(II).
Pentru că începe Postul Sf. Marii, continuăm să redăm câteva observații despre post ale unui om de știință, Dr. Paul C. Gragg:
,,Postul trezește mintea
În viața mea personală ca și în viețile altor elevi de-ai mei care au fost conștiincioși și persistenți în programul lor de post au fost deschise mari porți mintale și spirituale. Dacă eu citesc astăzi o carte, mintea mea reține ceea ce am citit la fel de clar ca și când aș avea cartea în fața ochilor mei. Asta înseamnă că am o memorie vizuală.
După un post de 1-3 zile veți observa că s-a ridicat acel văl negru de pe mintea dumneavoastră. Veți putea gândi mult mai logic și veți putea lua mai ușor decizii, ceea ce cândva era o problemă mare devine acum simplă. După un post nu o să vă mai fie frică de nimic, iar lucrurile care vă îngrijorau sunt rezolvate ușor de mintea dumneavoastră purificată.
În viața mea personală eu am dezvoltat o percepție extrasenzorială ascuțită. Eu pot găsi soluții la multe probleme care cândva îmi provocau ore de teamă și de măcinare a nervilor. Programul meu de post mi-a dat o liniște interioară a minții și eu mă simt mult mai senin și în pace cu mine însumi și cu lumea înconjurătoare atâta timp cât continui programul meu de post. Pe măsură ce vă purificați corpul și mintea, veți ajunge mai aproape de o PUTERE MAI PRESUS DE DUMNEAVOASTRĂ ÎNȘIVĂ. Această tărie internă, această putere, vă face să fiți o persoană optimistă.
Patriarhi amintiți în Biblie au postit
Știu că în vremurile vechi patriarhii din Biblie posteau frecvent. Moise, Ilie, David și alții posteau până la 40 zile. Știu că Iisus Hristos a postit 40 de zile înainte de a începe să învețe marele Adevăr al vieții. Citim în Biblie că Iisus a trimis pe ucenicii Săi spunându-le: ,,Vindecați pe bolnavi, curățiți pe leproși, înviați pe morți, scoateți demoni; fără bani ați primit, fără bani să dați. În același timp Iisus cunoștea pericolele care îi așteptau pe acei ce vor îndrăzni să ducă adevărul oamenilor. De aceea Iisus i-a avertizat pe ucenicii Săi prin cuvintele: ,,Să știți! Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor, fiți deci înțelepți ca șerpii și blânzi ca niște porumbei. (Matei 10:8, 16).
Ca și în zilele de demult, și astăzi există oameni care nutresc un spirit posomorât, de teamă, atunci când se vorbește despre post. Am auzit oameni spunând cât de neștiințific este să postești, iar când îi întrebam dacă au postit vreodată, ei nu aveau decât un răspuns: ,,NICIODATĂ! Acești oameni rămân încă la vechea idee că trebuie să mănânci pentru a-ți păstra tăria și că dacă nu mănânci cazi. Această afirmație este însă departe de adevăr.
Câteva zile de stare mai puțin plăcută vor interveni desigur în timpul postului și aceasta numai pentru că noi am devenit creaturi ai obișnuinței. Dacă suntem în stare să depășim primele trei zile, atunci postul devine o plăcere! Dumneavoastră vă pierdeți pofta de mâncare, nu mai doriți cu tărie mâncare și ca urmare dumneavoastră vă rămâne la dispoziție o cantitate imensă de energie(...).
*
Din înțelepciunea lui Petre Țuțea. ,,Hristos este eternitatea care punctează istoria. În fața lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul. Binele și răul sunt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu față de oameni. Libertatea omului e partea divină din el. Am dorit dintotdeauna să fac o teză de doctorat cu tema: Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români. Cum văd eu participarea românilor de acum la mântuirea lor ? Simplu. Ducându-se la biserică. Și folosind știința ca peria de dinți. Tot ce spune știința să nu-i lase cu gura căscată și tot ce spune un popă de la Cucuieții din Deal să considere adevăr ritualic. Eu sunt iudeocentric în cultura Europei, că dacă scoți Biblia din Europa, atunci Shakespeare devine un glumeț tragic. Fără Biblie, europenii, chiar și laureații premiului Nobel, dormeau în crăci. Știința și filozofia greacă sunt foarte folositoare, dar nu sunt mântuitoare. Prima carte mântuitoare și consolatoare pe continent, -suverană -, e Biblia. Există o carte americană, care încearcă să motiveze științific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de știință, cum am eu nevoie de Securitate. Shakespeare, pe lângă Biblie, -eu demonstrez asta și la Sorbona -, e scriitor din Găești. În afara slujbelor bisericii, nu există scară către cer. Biserica este spațiul sacru, în așa fel încât și vecinătățile devin sacre în prezența ei.
Știi unde poți căpăta definiția omului ? - te întreb. În biserică. Acolo ești comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul și asemănarea Lui. Dacă biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea omul. În biserică afli că exiști. Ce pustiu ar fi spațiul, dacă n-ar fi punctat de biserici! Luther, cât e el de eretic și de zevzec, a spus două lucruri extraordinare: că creația autonomă e o cocotă și că nu există adevăr în afară de Biblie... Mie mi-a trebuit o viață ca să mă conving că în afară de Biblie nu e nici un adevăr. In afară de cărți nu trăiesc decât dobitoacele și sfinții: unele pentru că nu au rațiune, ceilalți pentru că o au în prea mare măsură ca să mai aibă nevoie de mijloace auxiliare de conștiință. Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal rațional și vorbitor, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri. Și el rămâne așa chiar dacă este laureat al premiului Nobel sau măturător....Poarta spre Dumnezeu este credința, iar forma prin care se intră la Dumnezeu este rugăciunea. Rugăciunea e singura manifestare a omului, prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gândită creștin, rugăciunea ne arată că umilința înalță, ci nu coboară pe om.
*
Rugaciunea din amurg. Dintre poeziile lui Nichifor Crainic am ales pe cea care poartă acest titlu, mai ales că apropiata Sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului este dedicată și pomenirii celor plecați dintre noi pe cealaltă lume:
,,Mã rog și pentru viii și pentru morții mei.
Tot una-mi sunt acuma părtașii și dușmanii,
Cu ei deopotrivă mi-am sfărâmat eu anii,
Și dragostea și vrajba le-am împărțit cu ei.
Pe morți în rugăciunea de seară mi-i culeg.
Aceștia sunt, Doamne, iar eu printre
morminte.
Au fost în ei avânturi și-au fost și
pogorăminte.
Puțin în fiecare, în toți am fost întreg.
De viforele vieții ei sunt acum deșerți,
Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce
rămâne?
Zdrobita rugăciune la mila Ta, Stăpâne,
Sunt și eu printre morți, rugându-mã sã-i
ierți.
Și, adunându-mi viii, la mila Ta recurg,
Când crugul alb al zilei pământul încunună:
Tu dă-le, Doamne, dă-le cu toată mâna bună
Târzia-nțelepciune din tristul meu amurg.
*
Uiuiu și trilili. La începutul activității mele, o familie din parohie m-a anunțat că-ntr-o duminică din Postul Mare are nuntă cu fiica. Am făcut tot ce am putut ca să conving familia respectivă să mute data nunții în afara postului. Imposibil. Aduceau atâtea motive, cu insistență, încât nu era loc de negociere. Am refuzat să fac cununia. S-au dus la mitropolie, au plătit o taxă destul de pipărată și au obținut aprobare. Nu mai aveam nici o replică și am fost nevoit să oficiez căsătoria. Tinerii erau studenți, frumoși, plini de planuri de viitor. Au făcut o nuntă de neuitat din câte am auzit. După câteva luni de căsnicie, s-au despărțit. Soțul era de undeva din vestul țării. Nu l-am mai întâlnit niciodată. Soția și-a luat viața în mâini, a avut o profesie onorabilă, a fost apreciată pentru competența sa profesională, pentru seriozitatea comportamentului său. Niciodată nu s-a mai recăsătorit. Același lucru am aflat și de soț!
Am insistat cât am putut de-a lungul timpului să-i conving pe enoriașii mei să nu organizeze nunți în vremea postului și m-au înțeles. Nu am mai avut cazuri de acest gen. Totuși, sunt familii, care au organizat așa-numitele ,,nunți de aur, ,,nunți de argint sau ,,nunți de platină. ,,Nunțile respective nu sunt o repetare a Tainei Sfintei Cununii, ci o slujbă de mulțumire. Îi mulțumești lui Dumnezeu prin glasul preotului pentru că ți-a dat viață, sănătate, ajutor, copii, bucurii și împliniri în viață. Îi mulțumești că te-a ferit pe tine și pe cei dragi ai tăi de moarte, accidente, infirmități, boli, nenorociri etc. Îl rogi pe Dumnezeu să-ți ocrotească familia și de aci înainte, să dea sănătate, împliniri, bucurii, viață lungă și toate cele necesare vieții. Slujbele respective sunt urmate de mese comune, muzică și dansuri, alături de rude, prieteni și vecini. Este frumos, creștinește și omenește.
Ce ne facem, însă, când enoriași ai noștri organizează nunți de aur, argint sau platină în unul din cele patru posturi mari ale anului. Nu-i obligă nimeni să organizeze în zile de post, sunt atenționați de preot că nu e bine, nu e creștinește. Degeaba. Li se spune că slujbele respective sunt slujbe de mulțumire, iar mesele cu mâncare de dulce, horele și distracția în timpul postului nu sunt admise de morala creștină. Degeaba. Timp de douăzeci și cinci, cinzeci sau șaptezeci și cinci de ani nu au găsit o singură zi potrivită să facă o asemenea manifestare/petrecere decât în timpul postului. Imaginați-vă că ați făcut bine unui copil al Dvs. zeci de ani: l-ați crescut, l-ați apărat de toate relele, i-ați asigurat mâncare, îmbrăcăminte, adăpost, școală. A ajuns om între oameni. La un moment dat vine și vă mulțumește pentru tot și pentru toate. Tocmai când vă bucurați de mulțumirea copilului, iată că acesta începe să vă trântească mai mulți pumni în față! Așa sunt cei care ,,mulțumesc lui Dumnezeu cu mâncare de dulce, cu petrecere, cu hore, cu chiote și altele asemenea în vremea postului.
Bătaie de joc față de Dumnezeu nu e mai mare! Cine are urechi de auzit, să audă!
*
Reguli de aur pentru serviciu: ,,1. La serviciu să nu gândești; 2. Dacă gândești să nu vorbești; 3. Dacă vorbești să nu scrii; 4. Dacă scrii să nu semnezi; 5. Dacă semnezi să nu te miri. Sunt adevărate!
*
Zâmbete. ☺,,-De ce au oltenii soba în mijlocul casei? ,,- Ca să zică și ei că au încălzire centrală! ☺Dacă puricii ar străluci ca licuricii, atunci Craiova s-ar vedea din avion ca Las Vegas-ul; ☺,,- De ce plimbă olteanul nevasta cu roaba prin pivniță? ,, - Ca s-o învețe să meargă cu metroul! ☺,,- De ce vor oltenii să aibă vaca precum girafa? ,,- Ca să pască la vecini și s-o mulgă ei! ☺,,- Ce au făcut oltenii când au văzut prima oară un vapor ? ,,- Au băgat capul sub apă să-i vadă roțile! ☺,,- De ce împerechează oltenii cioara cu peștele? ,, - Ca să aibă icre negre! ☺,,- Ce face olteanul când nu are ce face? ,,- Se dezbracă și își păzește hainele!☺,,- De ce au oltenii capul mic? ,,- Pentru că gândesc concentrat!
*
Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 8/10/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.