Elsa Dorval Tofan cu un nou volum de poezie : Hazardul aparițiilor
Elsa Dorval Tofan, „clopotul timpului
sună strident
a toacă bătută pe
șină de tren”
„Promisiunile” pe care le enunța Elsa Dorval Tofan (n. în Brașov la 10 august 1964) odată cu publicarea primelor volume de poezii anunțau o voce lirică nonconformistă, anticanonică și anticalofilă. Noul volum intitulat Hazardul aparițiilor , considerat într-o excelentă cronică literară semnată de Gheorghe Grigurcu O viziune sumbră , apare ca o reflecție critică, lucidă asupra destinului omenirii, a civilizației actuale.
Formată și îndrumată pentru accesul la arta cuvântului prin participarea în cadrul Cercului literar 19 din Brașov, stabilită apoi (2003) în Canada, Montreal, Elsa Dorval Tofan își intensifică activitatea creatoare, folosind, cu aceeași abilitate, limba română și limba franceză, scriind poezie și proză, o creație receptată elogios în critica literară. Aflată într-o vizibilă formă a disponibilităților sale creatoare, prin a șasea apariție editorială contribuie la conturarea unui profil scriitoricesc care se singularizează prin viziunea asupra existenței și originalitatea expresiei. După cum s-a observat deja, ceea ce se distinge în poezia Elsei Dorval Tofan este condiția umană ca supratemă (Călin Crăciun) și talentul și inteligența scrisului (Al. Cistelecan). Acestea sunt dimensiunile între care se înscrie și cel mai recent volum publicat, intitulat Hazardul aparițiilor, preluând, de fapt, titlul unui poem care are ca nucleu interogația „cine este, de fapt, omul?”.
Puternic ancorate în realitate, poeziile trădează o viziune superlucidă, cinică, uneori ironică, în care se regăsesc teme predilecte infrarealismului: alienarea, trauma, manipularea, dar și răzvrătirea și revolta. Despre aceasta avertizează o dedicație adresată „celor care nu fac rău”, și un motto preluat din Micul prinț de Antoine Saint-Exupéry, vizând „singurătatea”, izolarea omului contemporan, ambele texte orientând spre valori morale țintite prioritar, căci răul și singurătatea afectează esența umană. Angajarea postmodernistă este evidentă. De aceeași orientare ține libertatea absolută a exprimării, furnizând surpriza valorificării estetice a limbajului modern, la toate nivelurile sale semantice.
Poeta încredințează versului meditațiile sale despre destinul oamenilor într-o vreme a dezordinii și amenințărilor. Acesteia îi opune disciplina gândirii personale. Gruparea textelor în mai multe secvențe lirice pare a fi o primă încercare de ordonare a planurilor pentru explorarea realității, de la cel particular, interior, O familie fericită, Noi, Eu, voi etc. , la cel al abstracțiunilor: Axiome, Relativizări, Cuantice etc., până La sfârșit. Deși persoana I, aceea a confesiunii, este predominantă, factor de tactică poetică, persoana a II-a are valențe polisemantice, căci poate implica receptorul: „ Poeți damnați, intoxicați/ Tu și cu mine. Înghițim/ Plânsetele altora” (Profitori de război), vorbirea cu sine, direct sau insinuat: „Elsa, Elsa, toate le înțelegi pe dos,/ ești ție însăți contradicție” (ELsA), sau cu oricare cititor: „ești orbul surd/ incapabil să spui/ cine ești și ce vrei” (Reductibilitate). Comunicarea este continuă.
Demersul de cunoaștere lirică se supune concepției despre apariția omului, prin evenimente „accidentale”, considerate experiențe eșuate ale unui „creator abil” care, „dependent de jocuri, ne stinge ciclic” și de aceea „vom reveni accidental” (Hazardul aparițiilor). Oferind o astfel de cheie de lectură, lumea pe care o vede Elsa în Stricto sensu este una inversată, care se poate reconstrui în joacă: tatăl adus de „șoarecii de vise” este mic, asemenea unui copil, iar acesta, la rândul său, este „uneori fată, uneori băiat”. Tabloul existenței se compune din momente simple ale vieții de familie, în care se inserează însă semne ale răului, traumele omului contemporan: „frica devenită indignare”, „ocrotirea prin forță”, „durerea devenită cronică” (Stricto sensu). Și altele, constatate cu detașare: într-o vreme a exceselor „viața ta este doar o marfă”, părinții plecați la plimbare „au închis cu yala violențele/ hematoamele” (Etanș), bătrânețea este „sufocată de regrete” (Pronostic). În jocul cu semnificațiile, refuzând ornamentele stilistice, poeta acordă valoare metaforică întregului poem. Astfel, La soare investește prozaicul vieții casnice cu valențele meditației despre ravagiile timpului. Capabilă de empatie, poeta menționează schimbările: „te uiți în gol/ tremuri, îți amorțește piciorul”. Observațiilor fizico-senzoriale li se adaugă prezența simbolică a păianjenului care se pregătește pentru pradă, o deschidere spre tema destinului.
Viziunea poetei despre viață este, fundamental, întunecată: „copilăria strivită cu palma... adolescența zdrobită cu pumnul... tinerețea pierdută...” (Deazamăgiri disproporționate). Deplasarea spre abstractizare, pas necesar pentru generalizare, surprinde într-un poem ca Părțile, unde se intentează un proces răului, prezent în mai multe ipostaze: „vinovăția, aroganța, frica, ignoranța/ s-au așezat în primul rând/ vinovăția, indiferența, gelozia, în al doilea/ pe ultimul rând lenea, toate gândurile rele”. Situându-se în tangența parodiei, poeta imaginează un final în care ea, recte omul, învinge relele „alcoolice și mincinoase”, iar bucuria victoriei vine cu un pahar din șampania pusă la rece. Emoția se detensionează prin auto-ironie și insinuări malițioase, uneori amuzante, râs vindecător,
O astfel de atitudine față de actualitate se înscrie într-un postmodernism critic, militant, angajat social: „accepți minciuna, umilința, nu te plângi/ angajatul perfect” (Interese comune) și politic: „nu-mi place istoria, mereu alta în/ funcție de povestitori (unii dintre ei sunt nebunii de la curte)” (Factorul alergen). Despre această atitudine vorbește în poemul Diorit, un autoportret sugerând capacitatea de depășire a obstacolelor, dar și un îndemn la luarea unei atitudini în fața răului: „sunt o războinică, o gladiatoare, mă bat/ pentru oricine nu vrea/ să se bată”, gata de luptă cu „braconierii urșilor polari” și mai ales cu „omul câinos, zbârcit și perfid/ care le știe pe toate”. Bine pregătit, finalul poemului realizează rondoul retoric: răul nu dispare, „alții și alții se ridică, zombi”. Creații ale culturii actuale, ființele terifiante devin conexiuni între realitate și imaginație: „pe strada pustie/ doi zombi aducând/ a tată și fiică” (O altă generație), iar „cărțile de poezie sunt/ zombii din hârtie” (Iepurele de apă).
Preocupată de producerea poiesisului, Elsa Dorval Tofan oferă un rol prioritar inspirației creatoare care se produce „în interstițiul dintre inimă și gând” (Valoare absolută), astfel încât „Cea mai bună poezie este aceea/ Care se scrie în cap, aceea care/ Nu va vedea hârtia, nici Word-ul” (Succesorul lui Gog), deci trăire filtrată prin inteligență. Este procesul care poate asigura armonia dintre labirintul ideilor și sonoritatea cuvintelor. Pericolele însă persistă. Imaginea bibliotecii în care cărțile de poeme sunt roase de scorpioni (Scorpionii de cărți) devine o alegorie pentru o vreme a eșecului, căci se vorbește despre revoltă, indiferență, neant și neputință.
Volumul Hazardul aparițiilor este un produs al vremurilor noastre. De aceea, Elsa Dorval Tofan integrează în mod firesc termeni mai mult sau mai puțin cunoscuți, mai mult sau mai puțin științifici: drone, zombi, homeostazie, comorbidități, Word, matrice, alcaloizi, anchiloze, spirometru, șoc anafilactic etc. De asemenea, sunt prezente personaje marcă a timpului, mai mult sau mai puțin „eroice”, Gloria Gaynor, Cindy Lauper, Nina Hagen, Trump, Putin. Și ea, locuitoare a planetei, poeta are disponibilitatea călătoriei și a limbilor străine, astfel încât inserează cuvinte și sintagme în franceză sau engleză, Malgré tout, Hors de tout doute, Who cares, darling. Mizând pe cititorul instruit, ea propune și un grupaj subtitrat Beautiful Terra and Liberty, care se dovedește imediat antifrastic: în Fără importanță se precizează că Pământul nu mai poate asigura cele necesare traiului; în Elementul de performanță se vede o realitate inversată, în care „ignoranța se promovează bine”, iar „un eșec este o reușită”. Cu valoare de sinteză, poemul Libertate non-stop marchează tarele care apasă civilizația contemporană: familia - o frână în calea fericirii; hobby-uri - pierdere de timp; la fel, dispariția animalelor, plantelor, copiilor, dizidenților sau a Terrei; noroc că „anxietatea trece cumpărând, mâncând”. E o lume în care „Libertatea stă închisă pe raft” și de aceea „Mai bine dormim”, ne asigură poeta.
În contextul postmodern al ignorării granițelor dintre genuri, volumul Hazardul aparițiilor cuprinde radiografii epico-lirice ale unor scene de viață contemporană, prozopoeme animate de tipuri umane reprezentative. Așa este Din cabina de probă, o critică a consumerismului exagerat, de asemenea Totul inclus sau Accesorii inutile, precum și Femeia din casă, o prelucrare cinică, de actualitate, a mitului biblic. Concluziile se regăsesc în Împlinirea dorinței: „Tiranicul Rău a furat Binele” iar soluția drastică este Întoarcerea Pământului: „Universul are destule stele să-și ia Pământul înapoi/ We are going to find another one”, zice poeta zâmbind sarcastic.
Profesând un subtil exercițiu de hermeneutică, Gheorghe Grigurcu apreciază că în poezia Elsei Dorval Tofan se regăsește „un realism hărțuit de maniera caustică” , din care însă nu încetează să răzbată compasiunea, speranța și intenția taumaturgică.
Ada Stuparu
|
Ada Stuparu 11/12/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.