Un erou anonim, Aurel Gângu
Pentru noi, grădiștenii, a fost un erou anonim, a trăit printre noi fără să știm cine a fost cu adevărat. Un om simplu. Un tânăr țăran cu conștiință puternică de român. Avea 20 de ani când s-a înrolat voluntar în armata română. Aurel Gângu a fost unul dintre sutele de grădișteni care și-au pus umărul la zidirea României. Un grădiștean urcat la ceruri nu pentru glorie, ci pentru că nu putea să privească nepăsător când țara îi era în flăcări.
Aurel Gângu sau Aurel al lui Constantin al lui Ștefan al Gângului, cum era cunoscut în sat, s-a născut la 14 octombrie 1923, în comuna Băești, Raionul Oltețul, azi satul Dobricea, comuna Grădiștea, județul Vâlcea, într-o familie de țărani. Au fost 7 frați.
Sărăcia l-a forțat să plece de tânăr de acasă în căutarea unui loc de muncă. Așa a ajuns în București. Ajutat de alți consăteni, mai vârstnici și cu o oarecare experiență, a fost angajat la fabrica de bere Grivița, ca muncitor necalificat, conform datelor din Cartea de muncă, începând cu 24 iunie 1940, la vârsta de 17 ani. Aici l-a prins războiul. De aici a fost și concentrat.
Conform Livretului Militar, a fost încorporat ca soldat parașutist voluntar în Flotila 1 Aerostație la 1 decembrie 1943 și desconcentrat la 12 iulie 1946, cu gradul de sergent parașutist. La rubrica Gradul de pregătire militară
este trecut ca instruit iar la rubrica Funcțiunea la care poate fi întrebuințat la mobilizare, parașutist. Unitatea sa militară a fost operativă în perioada 23 august 1944 31 august 1944.
A fost unul dintre cei care a luptat cu vitejie pentru țara lui, pentru ca noi să ne bucurăm azi de libertate. Mulți dintre camarazii săi sunt azi intrați în Panteonul Eroilor Neamului nostru. Jertfa lor ne redă, astăzi, poate, o picătură din demnitatea rătăcită (să nu spun pierdută), de-a lungul timpului. Ne face să fim mândri, dacă mai putem fi mândri de ceva, că suntem români și să ne ridicăm fruntea plecată sub povara greutăților și a umilințelor îndurate azi, mai mult ca oricând.
Recrut fiind, dă curs chemării lansate de mareșalul Antonescu și se înscrie în Corpul Parașutiștilor militari, ca voluntar. Face școala de parașutiști. Aceasta a fost înființată la 10 iunie 1941, prin Decretului-Lege 93/1941, pe lângă Centrul de Instrucție al Aeronauticii, denumită și Compania de Parașutiști, dislocată la Popești-Leordeni, și subordonată Flotilei 1 Aerostație. Astfel, la 1 noiembrie 1943, Comisia de examinare militară și medicală l-a declarat admis în Corpul Parașutiștilor. La terminarea școlii primește Brevetul de Parașutist Nr.331/1944.
În iunie 1944, batalionul a fost dislocat la Curtea de Argeș pentru aplicații și adus la București la 15 august 1944, în cazarma de la Flotila 1 Aerostație, unde a fost echipat pentru luptă. În perioada 23 august 1944 - 31 august 1944 participă efectiv la luptele pentru eliberarea Bucureștiului de sub ocupantul german, pe frontul Pipera-Otopeni.
Dupa intrarea trupelor sovietice în Bucuresti, batalionul a fost retras în cazarma din pădurea Pantelimon și folosit de Statul Major al Aerului și de Comandamentul Militar al Capitalei pentru paza unor obiective civile și militare, escortarea și protecția demnitarilor. Printre altele, apărarea aerodromului Boteni unde se afla Statul Major al Aerului, asigurarea pazei Subsecretariatului de stat al aerului, asigurarea pazei Comandamentului Apărării Antiaeriene și, partea cea mai grea, arestarea și dezarmarea militarilor germani cantonați în hotelurile Bucureștiului.
La 15 decembrie 1944, Flotila 1 Aerostație este reorganizată și în cadrul acesteia, batalionul de parașutisti a devenit Batalionul 5 Pază, format din companiile 33, 34 și 35 pază.
Comisia Aliată de Control (sovietică) a dispus, la 1 martie 1945, desființarea Batalionului 5 pază. Personalul său a fost mutat în alte structuri din aeronautică sau lăsat la vatră.
Este trecut în rezervă la data de 12 iulie 1946, cu gradul de sergent.
Pentru comportamentul exemplar pe câmpul de luptă, prin Înaltul Decret Regal Nr. 640 din 28 februarie 1945, a fost decorat cu Ordinul Serviciu Credincios cu spade, Clasa a III-a, de către Majestatea Sa Regele Mihai I. În anul 1948, comuniștii desființează toate decorațiile tradiționale românești, printre care și Ordinul Serviciul Credincios cu spade, Clasa a III-a. Abia în 2000, prin Legea nr.29 privind sistemul național de decorații al României, acest ordin a fost reinstituit. Dar, din păcate, prea târziu pentru Gângu Aurel. Decedase la 24 decembrie 1988.
Era mândru de medalia primită din mâna Majestății Sale Regele, dar, din păcate, nu putea vorbi despre ea. După ce că i se furase recunoașterea sacrificiului său militar de către statul comunist, mulți dintre tovarășii lui de luptă erau prin pușcării, i se interzisese și această bucurie, purtarea medaliei. Nu-i rămăsese decât semnul crucii și amintirea plăcută a prinderii medaliei în piept de către regele său, în care-și pusese toată încrederea și speranța unui nou viitor.
Demobilizat, a trebuit să-și găsească un mijloc de trai, unde altundeva decât în București. Revine, pentru scurt timp, la vechiul loc de muncă. Apoi se transferă și se califică la T.L.H.S. București, unitate de la care iese la pensie începând cu data de 1 februarie 1983. Primește pensie doar pentru anii munciți, nu și pentru perioada cât a fost combatant.
Pentru că trăim într-o societate viciată moral, parcă niciodată atât de rău ca acum, cu eroi de mucava, fără nici-un merit real, riscăm să ne pierdem identitatea ca popor latin. Neștiind nimic despre sacrificiul adevăraților eroi ai nației române, riscăm să credem vorbele mincinoase, bolnave și imorale, ce ne sunt prezentate ca adevărate valori românești, dând credit unor falși patrioți. De acea consider ca absolut necesar scoaterea la lumină și prezentarea faptelor de patriotism autentic al semenilor noștri, a acelor oameni simpli care si-au sacrificat viața pentru păstrarea nației române în fruntariile ei milenare, să putem vorbi în limba strămoșească și să putem avea o istorie de care să fim mândri. Lor, eroilor poporului român, să le păstrăm o memorie mereu vie, ca semn de veșnică și respectuasă recunoștință.
Bibliografie:
1. Arhiva personală a familiei compusă din: Livret de srviciu militar, Certificate eliberate de UM 02405 Pitești (pe numele soției, Gângu Ilina, în vederea obținerii unei pensii de urmaș, datate 08.03 și 15.07.1997), Livret militar (eliberat de CM Raion Oltețu, 14 martie 1959), Brevet eliberat de Ministerul de Război (atestă conferirea Medaliei Serviciul Credincios cu spade), acte stare civilă, Carte de muncă etc.;
2. Raluca Filofteia-Tudor, 80 de ani de la înființarea trupelor de parașutiști, Revista Document, Buletinul Arhivelor Militare Române, anul XXIV, nr.2(92)/2021, pag.10;
3. Colecția revistei Document, Buletinul Arhivelor Militare Române.
|
Ilie Fîrtat 11/9/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.