Aritmii - Vacanța mare
Mă las în voia zilelor lungi de vară în care, deși ar încăpea o mie de lucruri de făcut, totul din mine îmi spune că e pur și simplu vremea statului la soare. Nu că aș face-o la propriu, dar ideea totalei leneviri în moleșeala caniculei mi se pare extrem de atrăgătoare. E timpul în care nu s-ar întâmpla nimic, în care aș putea să dispar fără ca cineva să observe sau să se îngrijoreze, pentru că aș (putea) fi în vacanță.
Aș fi pe o insulă în mijlocul unui ocean de azur, pe o plajă cu nisip auriu, cu miros de alge și scoici, cu valuri blânde spălându-mi tălpile de orice griji sau oboseli. Aș dormi sub felinarul lunii și aș visa că plutesc pe ape line, legănată în barca abandonului de sine într-o soartă binevoitoare, protejată de furtuni ori monștrii din adâncuri. M-aș scufunda în voie în povești subacvatice printre corali și pești multicolori, învăluită în eterica muzică a sirenelor sfioase, zărindu-le doar ochii și părul albăstriu. Mi-aș spăla dimineața sarea de pe ochi cu rouă, m-aș parfuma cu flori de gardenia și iasomie, aș mânca mango și guave și aș bea nectar de monarda, zinia și iarba fluturilor. M-aș îmbrăca în splendoare și singurătate. Fără doruri ori nostalgii, fără întrebări imposibile aș fi pentru o vreme o insulă în marea de oameni a lumii. O atlantidă impermanentă. Un miraj.
Aș fi într-o cabană la liziera unei păduri, cu lanurile de grâu străjuite de maci și albăstrele vălurind la limita orizontului. Mi-aș odihni privirea în zori în pacea lor dinaintea secerișului. În rest aș foșni cu pașii mei pe cărările dintre copaci, în răcoarea frunzișului tremurător. M-aș minuna de trunchiurile ridate și solide contrastând cu fragilitatea de pergament a frunzelor. Neclintire și vibrație, freamăt. Aș încerca să fiu la fel. Să îmi afund călcâiele în pământ, să îmi îndrept coloana, echilibrându-mi vertebrele ca o scară pe care să urce cu ușurință seva și să coboare razele până în inimă. Centrul stabil, peren, neschimbător. De acolo să crească ramurile minții cu verdele de gânduri, idei, cuvinte, vise. Să cânte, să mângâie, să umbrească, să bucure, să zboare în vânt, să se veștejească, să moară și apoi să înmugurească din nou. Reconfortanta odihnă de a fi din când în când copac.
M-aș găsi într-un oraș-cetate cu străzi înguste, pietruite cu secole în urmă. Cu case mici, văruite în alb, imaculate ca sufletele locuitorilor lor. Oameni ce n-au plecat niciodată nicăieri și care n-au primit niciodată pe cineva străin. Aș fi invizibilă pentru ei pentru că nu își pot imagina existența mea ー și ceea ce nu poate fi imaginat nu există. M-aș plimba astfel în voie la umbra zidurilor, pe sub cerul feliat de acoperișuri abrupte. Prin bazarul cu bijuterii, dantele, eșarfe transparente, săpunuri, uleiuri și ierburi aromate. Aș asculta murmurul conversațiilor ca un poem latin scandat; fragmente de istorisiri despre vreme, dureri de spate, copii neascultători ori rețete de plăcintă cu piersici. Când ceasul turnului sună de amurg, m-aș pierde prin mulțimea adunată în piața centrală la un pahar de bere, un dans, o strângere îndrăgostită de mână, un sărut îndrăzneț. Aș sfârși așezată pe scaunul dinaintea artistului orb. Cel ce vede cu degetele înnegrite de cărbune și care mă desenează tânără și frumoasă, cu ochi surâzători sub bretonul puțin cam lung. Aș rămâne un tablou pe peretele din holul dinspre apus al castelului, o iluzie creionată de un visător frumos în căutarea tandreții.
Aș putea fi așa ca demult, în curtea bunicii, urmând-o cuminte în treburile gospodărești. Ea mi-ar mângâia palmele fine cu mâinile ei aspre, sperând să se aleagă ceva din înclinațiile mele intelectuale, că cele ale muncii fizice sunt doar bunăvoință. M-aș hrăni direct cu ”fructele pământului” pentru care nu am trudit ca într-un paradis ce știu că poate dura doar câteva veri, dar pe care eterna copilă din mine îl transformă în ‘Neverland’-ul din care nu va pleca nicicând de-adevăratelea.
Cel mai probabil, voi fi pe leagănul din curte, de sub cireș, cu o carte în mână după ce am sfârșit miile de treburi pe care am timp să le fac într-o lungă zi de vară. Dar mi-ar plăcea să cred că atunci când nu răspund la telefon prietenii mei se gândesc că sunt pe o insulă, în mijlocul unui ocean de azur…
Lăcrămioara Varga Oprea
|
Lăcrămioara Varga Oprea 7/13/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.