Poeme intraductibile
CACTUS DE IARNĂ (I)
Tu, cuget, arc voltaic, cu circuit închis,
Pecetluitul daimon se vindecă prin Arte,
Pe curcubeu iernatic sfânt doliu interzis
Doar Geniul mai răsună, aproapele-departe…
În trupul unui cactus zvâcneste prunc din soare,
Rodind spinosul Uter asteaptă răbdător
Să-nvie sacrul Tropic…Empatica lucrare
În Hermeneia cărnii, Orgasm înnoitor.
LA TEL AMARNA
Nici viespea, nici roirea de rudimente-amare,
din diafan; suspinul de clorofile care
e- al mieilor spre sânge jertfindu-se nu doare
cât Întelesul unui orgasm, ca-mpreunare!
Lumina-i prunc al Noptii, doar Noaptea naste Floare
Sclipeste-n vârf de ac, pulsând, divinul Soare!
CACTUS DE IARNĂ (II)
Duiosul, tandrul cactus în iarna casei noastre
Mut, răbdător, cum toate ce mi te-au dus departe
Să-mi fie dor, -cumplitul! -de Sinele- mi tăiat,
Ca dor de mine însumi, prin plâns de miel tăiat.
De unde-nvie gândul de parcă nu-i al meu?
Cine-a ascuns în oameni visatul Dumnezeu?
În- de- cuvinte- trupul cel fragil, sau stigmatul?
Altoiul răzvrătirii, Cunoasterea, păcatul?
POEMUL - CACTUS DE IARNĂ
Tu, carne verde-n murmur de zei războinici! Zvon
sub ceruri ce continuu se reciproc devoră!
Poemul meu e Unul, intraductibil ! Floră
pe care grădinarul cel orb ( din Auroră!)
’l-ascunse, Pulsatoriu! un precesiv Eon?
În chiar acest Viu Cântec, murind, El te adoră?
Vei reînflori văratec de tropice albastre
Ca-n agonia dulce Orgasm râzând de-o moarte
Sens sacru-al Nebuniei, treimea Vietii Noastre
Logos străpuns: cum Unul, viu, Cel Visat,
din Carte? !
Jar al Dorintei, tipăt al Fiintei, fiară
Trezind zeiesc Păunul Splendoarei
Fecioara- Primăvară!
ÎNTRE RUT SI SĂRUT
Gust, prin sărut, absurdul ce-n regnuri - ca Teandră,
ni l-au ascuns din frică-n milenii sacerdotii,
Fruct interzis nu Siesi, ci-n înspinarea tandră,
Parabola ca prag zvâcnind în cheia Portii?
Ard viu! Oximoronul primar al Muscăturii
ce-a sublimat Sărutul întredeschis
să-i număr -ca seminte, -cu limba,
captivă-n Cerul Gurii…
Ca-n clopot mut Pendul izbit, proscris,
a răzbuna – prin Arte - cunoasterea Naturii:
ca Suferintă-n iarna din Fostul Paradis?
Tu, plâns ce cântă! Sensul a tot ce nu s-a scris.
Tropic divin! De lumeni ce lacomi fiind de sine
Ca iezii zburdă-n Noaptea genezelor Divine?
Îti voi asterne patul, să nu triumfe moartea:
Logos străpuns, poema Feminitătii: cartea?
***
EFECTUL FLUTURE IN HERMENEIA
Zici: „mi se întâmplă”
Dar nimic nu este
Întâmplător.
Aparent
Aparent de la sine au loc vindecări.
Profunzimea de somn ne desparte
Cu empatia din depărtări
Dintre soare si imanenta de moarte.
Absolutul paradox
Unicitatea mortii,
a nefiintei:
Pentru fiecare altfel
ca o perpetuă din sine
renastere.
Siesi divina cunoastere ?
Paraclet
Dimineata iernii
când soarele orb
îti ciuguleste din gene
polenul necăzutelor
lacrimi…
*
Atâtea cimitire
reintrate în piatră
pentru o continuă
moarte
între zare si vatră.
Psihoterapie
Ceea ce ti se întâmplă tie
este acelasi, continuu altceva,
între veghe si vis Gândul stie,-
stochează întru a ( prin vis)
vindeca…
ARS NOETICA
Copilul care ai fost fericit
- nestiutor că va muri-
zburdă cu iezii metaforei- chacre
prin Elizeele ce iarăsi vor fi
paradis al cunoasterii sacre.
*
Vai, dorul ce de-o moarte,
de-a ne vedea urmasii…
De a mai fi copiii care am fost odată
Vinovătii nedrepte, prin atribut ce lasii
Îl iau ca pe-o otravă
din moartea lumii, toată.
*
De unde vine Gândul Trezirii, nechemat?
Cum umbra retezată, de vultur, peste-o groapă
Nirvanic doliu-al lumii-n dorinti, din Increat?
Sublim care coboară, a ne-nălta ?...
|
Eugen Evu 2/17/2011 |
Contact: |
|
|
