Nicăpetre
Ar fi trebuit să împlinească 75 de ani pe 27 ianuarie, ar fi trebuit să vină la Cenaclul care-i poartă numele si să citească Glossa si, provocat cumva, ar fi trebuit să ne spună câte ceva despre artă, poate Michelangello, dacă am fi fost norocosi, obligându-ne să încercăm emotia întelegerii pe care numai arta adevarată o poate oferii si, sigur, ar fi trebuit să-l obligăm să ne vorbească de Centrul Cultural Nicăpetre, de la Brăila chiar dacă stim că ne-ar fi cenzurat curiozitatea cu un răspuns laconic : Muzeul a fost renovat, toate lucrările stau bine acolo, Tripticul e în curte, nu în iarbă cum am vrut eu dar asezat solid…
Ar fi trebuit !
Ceea ce rezultă însă din optionalul « ar fi » nu-i decât un gest imaginativ, Nicăpetre a plecat, prezenta lui capătă dimensiunile abstracte al numelui înscris în memorie, poate nu pentru că am vrea, ci pentru că nu se poate altfel.
Petrică Bălănică, născut la 27 ianuarie –în aceeasi zi cu Mozart, specifica el- la Brăilita, (cartier al Brăilei) în 1936, devine Nicăpetre trecând printr-o existentă în care exceptia unui talent si chinul unei vieti subordonate lui îl detasează de obisnuit si îl înscrie în galeria marilor artisti.
Începuturile sunt necesităti, nimic neobisnuit într-o familie în care tatăl moare când copiii sunt încă mici, dar are noroc : desenează, iî atrag culorile, modelează ucenicind la Teatrul de Papusi din Brăila si aduce bani în casă
Pe urmă, toate curg, Scoala de Arte de la Bucuresti, Academia Nicolae Grigorescu si, mai ales, « întâlnirea » cu sculptura.
« Cioplesc. Nu am avut si nu am o altă bucurie asemenea……tot ce se poate numi viată se revarsă asupra mea când cioplesc, dalta muscă, însă piatra creste, creste sub îndemnul meu…. » scrie Nicăpetre într-una din cărtile sale, « DownTown Brăilita via ‘89 » concluzionând ceea ce am « învătat » privindu-i sculpturile ; intensitatea « dăruirii » creationale, exclusivă, fără conditii.
O ciudată senzatie de detasare, de distantare anapoda mă face să neutralizez impactul regretului că omul a dispărut, firesc probabil, dimensiunea artistului umbreste omul ori stiu eu, poate îl include în asemenea măsură că nu mai permite reasezarea lui în sptiul imediat, al fiecaruia !?
Cuvintele pe care « o femeie, fără vârstă, fără chip, fără nume, o zână, mi-a zis niste vorbe care mă urmăresc încă si pe care nu le pricep : nu tu ai ales sculptura, sculptura te-a ales pe tine… » stabilesc –parcă- relatia inseparabilă dintre om si arta sa, vrând nevrând dominanta creatiei determinând soarta omului : « un lucru stiu însă fără tăgadă : tot ce se poate numi viată se revarsă asupra mea când cioplesc… »
A « cioplit » mult, enorm pentru o viată de om, îmi amintesc o remarcă, « cum, dumnezeu, a avut omul aceste timp si putere pentru o asemenea cantitate de muncă ? » , a si pictat, a si desenat , a si scris si cât timp a avut să si traiască ne spune singur : « am realizat un număr impresionant de sculpturi si desene risipite aiurea prin lume, n-am fost capabil să am un loc al meu unde să le păstrez laolaltă cum mi-ar fi plăcut, cum ar fi trebuit »
E drept când scrie astfel, conditia de emigrant îsi spune cuvântul, iar când ai plecat în lume cu mâinile în buzunare - si alea goale - nu prea ai de ales, iar Centrul Cultural Nicăpetre, de la Brăila era în fasă, proect altruist ale noii lumi care se contura în România si care în mitea maestrului era sau nu posibil.
A fost posibil, un întreg anasmblu de « forte », oameni pusi pe treabă, serios, fără farafastâcuri politice ori « vaete » economice, au reusit să adune multe dintre lucrările majore ale lui Nicăpetre, sub directa participare a artistului si să le pună »la păstrare » într-un Muzeu elegant, prestigios, care poate fi mândrie natională : Directotulu Muzeului Brăilei, Ionel Cândea, Presedintele Consiliului Judetean Brăila, Gh. Bunea Stancu, muzeografa Maria Stoica si binînteles partenera de viată a artistului, Anca Ghitescu.
« Proectul de înfiintare a Centrului Cultural Nicăpetre, la Brăila, initiat în Anul International Brâncusi, este primul caz de recuperare pentru Patrimoniul Cultural National a operei unui artist român de talie internatională din diaspora » scrie Rodica Perianu în ziarul « Obiectiv Vocea Brăilei » din 13 noiembrie, 2010
Frumos !
Si asta în anul Brâncusi !
|
Tea Nicolescu 1/30/2011 |
Contact: |
|
|
