Poezii crestine
M-A VIZITAT ÎN NOAPTEA ASTA CHRIST
M-a vizitat în noaptea asta Christ
si har mi-a dat –
să pot să Îl descriu
cum vine:
când mai vesel
când mai trist,
după cum inima-L primeste:
mort sau viu
M-a vizitat în noaptea asta Christ
si L-am lăsat să scrie-n locul meu –
eu sunt doar scrib, El este Dumnezeu,
ce eu astern, El îmi presară-n suflet
să fie scrisul meu vrăjitul sipet, năstrapa nevăzută ce se cerne
ca spre evlavie să ne îndemne –
să fim toti temple luminoase, -aprinse,
prea bucuroase suflete, nu-nvinse.
CA UN FLUVIU DE LUMINĂ
Curge poezia, Doamne, prin mine
ca un fluviu de lumină
când Te slăvesc
O las să curgă lin
pe hârtie,
poate căldura ei
mă va face
mai lesne să Te găsesc
Ca un fulger îmi apare
figura Ta măreată, strălucitoare
pentru ca apoi să mă-ntreb:
n-a fost vis oare?...
Stiu că vrei să-mi amintesti
ceva de demult
când inima mea era
mai aproape de inima Ta
si fără gânduri stiam
să Te- ascult
Eram mereu
numai o bucurie
numai un izvor de lumină
ca o stea sclipitoare
pe mantia Ta prea încăpătoare
neîncetat bucuria Ta, Doamne,
o repetam
Dar dintr-o dată
ceata s-a asezat
între mine si Tine
si n-am mai stiut
să mă bucur dumnezeeste
n-am mai stiut să-ti fiu ecou,
doar poalele mantiei Tale pământesti,
doar ele erau sălasul meu,
privirea mea nu străbătea
mai departe de linia orizontului
Te simteam în mine
mic si nevolnic
si n-aveam timp
cu Tine să stau la sfat,
chiar dacă erai
cu o vesnicie mai înalt,
chiar dacă mă pierdeam
în sânul Tău de Dumnezeu
Eram mereu fascinată
să-Ti admir poalele pământesti –
muntii si văile
cerul si apele –
si nu-mi păsa
dacă în spatele lor
Tu Te găsesti
Te iubeam ca pe un cadou
primit de ziua mea
ca pe o legendă,
ca pe ceva tolerat si himeric
care nu mă deranja prea tare
în jocul meu de-a viata
Era doar voia Ta
dacă le făcusesi pe toate,
eu iubeam copilăria mea
întârziată
mai mult decât pe mamă
decât pe tată
Tu trebuia să stai –
spre deosebire de ei –
într-o cameră
mult mai îndepărtată
mult mai încetosată
ca să nu-mi tulburi strălucirea mea
de stea măruntă
care credea că
doar în ea însăsi face nuntă
si s-a-nvârtit în jurul ei
până-a rămas fără lumină
Numai Tu adâncindu-mă
în noapte-adâncă,
m-am trezit din somnul stelar
si mi-am lăsat mâna
în voia Ta –
să înlăture vălul de ceată
ce de-atâta vreme ne despărtea
Ochii mei s-au deschis
cosmogonic –
îti primesc îmbrătisarea
luminată
ca si cum m-as naste din nou
si mă mir
că n-aveam timp pentru Tine
nelăsându-Te
în mine să cresti
Dar, Doamne,
cât mă mai copilăresc
de nu-nteleg
cum de poti
să ne iubesti pe toti
dintr-o dată?...
SĂGEATĂ DE ZBOR
Săgeată de zbor
gândul ascuns
în rugă si dor,
gândul ce-i ferit
de păcat si de vină
lut e
oblojit cu lumină
E gând ce urcă
pe zarea zărilor
fără să-i prindă
arcusul intrărilor
Rug e
de asteptare si de senin
gândul cuprins
în urcusul divin
El doar asteaptă
să se reverse,
din cer în suflet
lumina să verse
E boare de vânt,
e clopot de lacrimă
arcuind peste gând
un ciorchine de patimă.
IISUS S-A RĂSTIGNIT ÎN MINE IARĂ
Iisus S-a răstignit în mine iară:
cu palmele în cuie S-a ivit
Dormea adânc în mine
legănându-mi somnul
ca să-mi aduc aminte
că el îmi este Domnul
I-a căzut capu-n piept
cam înspre seară –
să aibă timp în noapte
natura s-o trezească
si suflete rănite
în somn să le-oblojească
N-am plâns ca altădată
când pe Cruce
vedeam sângele Lui
cum se prelinge
Iubirea Lui
din lacrimi mi-a-nflorit
natura-ntreagă-n
sufletu-adormit
si-o muzică mă tot urca la Cer –
să stiu că-s suflet ce în veci nu pier.
CEL CARE-TI ÎNTINDE MÂNA
Cel care-ti întinde mâna
ca în hora Lui să zbori,
îti asează-n somn cununa
de lumină ruptă-n sori
Cel care-ti întinde mâna
ca în hora lui să fii,
îti orânduieste viata
în frânturi de melodii
Cel care-ti întinde mâna
ca să vrei să Îl iubesti,
îti dezghioacă-ntelepciunea
ca să afli cine ești
Si să stii c-ajungi la Tatăl
cu ochiul din frunte treaz
si c-ai acceptat viata-n
bucurie si necaz
Chiar când erai sus, în Ceruri,
ti-ai dorit să te cobori
si prin trup să cunosti viata,
să poti să te înfiori
Să poti să cunosti planeta
chiar în densitatea ei,
să ai în trup barometrul
si cântarul, si luneta,
date să comunici celor
ce de Sus îti dau idei.
E DUHUL SFANT
Inot prin ierburile-nalte
de parc-as fi un cavaler
ce-n suflet săbii vrea să-i salte
si n-are milă pentru cei ce pier
Calc ierburile si mă întristez,
dar tot le calc, vreau să pătrund în Miez
Adulmec blând miros de crud,
se pierde în lumină suflet nud
Mi-e haina străvezie de o vreme –
vreau sufletul să îl aud cum geme
până ce linistea încet mă pierde
în dulcele vârtej ce nu se vede
Mă tot uitam întins la Cer să capăt
un firicel din tot ce-i prins sub lacăt
si nu simteam că Tatăl e si jos
când stii naturii să-i aduci prinos
Dar acum stiu, nu este doar o boare:
e Duhul Sfânt ce saltă sub picioare.
SI CLIPA MĂ ABSOARBE
Doar printre gene Te întrezăresc –
privirea-mi pare cu lumină unsă
Mă năpădeste viata cu sălbăticie
când de prezenta Ta mă las pătrunsă
Pare că mă topesc în lucrurile din jur
si clipa mă absoarbe lacomă si vie,
pe lângă mine toate vremuite trec
si umbra doar le-o simit în drum spre vesnicie
Nimic nu-i rostuit de la un timp –
îmi doarme ochiul cel de veghe împrejur,
în cercuri capu-l simt cum se desface
drum infinitului să-I lase ne-nceput
Din când în când mi-apare un Mosneag
să-mi amintească rostul meu din Cer,
dar eu nu-mi amintesc nimic
si-adorm covrig cu gândul cel stingher
Mă năpădeste viata cu sălbăticie
si coplesită sunt de pulsul ei intens
Gândul adoarme-n carnea fragedă si vie,
discret apare-n ritmul fluid, calm si dens
Si păsări mi-amintesc: e viata cântec,
e vers ascuns prin ierburi si prin flori
Tu spuma doar mai poti să iei
prin muzică si prin cuvinte
si să te lasi de farmec dus
ca prin mirosuri si culori
mister să dai aducerilor-aminte.
|
Olga Alexandru Diaconu 12/18/2010 |
Contact: |
|
|
