Noi și fericirea
Dacă nu zgîndărim noțiunea de fericire și facem
din ea un cot de măsurat pe toate laturile viața unui om,
săracul rînduit e mai fericit ca bogatul.
Tudor Arghezi
Pare cel puțin deplasat dacă nu mai rău să te ocupi de noțiunea de fericire în ziua de azi cînd lumea se încaieră din nimic. Adică: țara arde și baba se piaptănă. Astăzi cel mai folosit cuvînt este terorismul, cu care fiecare definește, vorba cuiva ce vrea mușchii lui. In cele ce urmează sper să lămuresc cele ce m-au făcut să discut acest subiect.
Fericirea este ceva ce ne lipsește în fiecare clipă a fiecărei zi, de la naștere și pînă la moarte. Doar aerul ne-ar putea lipsi mai mult. Sîntem nefericiți din lipsă de bani, pentru că ne-am pierdut sănătatea sau slujba, pentru că ne-am greșit cariera, pentru că ne-a murit cineva drag, pentru că nu avem un prieten bun, etc. In termeni mai controlați, fericirea este corespondența cea mai bună, dacă s-ar putea maximă între dorințele noastre și realitatea îndeplinirii lor. Si mai departe: ce este dorința? Dorința este o stare de tensiune sufletească ce apare odată cu ideea obținerii unui ceva din lumea materială sau din cea spirituală. Dacă ar fi să ne oprim aici, ceea ce ar fi un lucru înțelept, fericirea depinde de mărimea și desimea valurilor de dorinți din interiorul ființei noastre ce ne invadează trupul și spiritul. Marele ascet, învățător, filozof și întemeietor de religie care a fost Buda, a încercat să limpezească lucrurile și să-și educe aderenții, astfel încît suferințele omenești să poată fi înlăturate. Cel de-al Doilea Adevăr Budist spune că orice suferință este motivată de o dorință neîndeplinită, iar Cel de-al Treilea, că pentru a înlătura suferințele trebuiesc îndepărtate dorințele. Adevărurile lui Buda, ca toate adevărurile civilizației umane, sînt adevăruri relative. Astfel într-o lume în care am înlătura dorințele, dacă aceasta ar fi cu putință, n-ar mai avea loc nici fericirea, căci ea, cum spuneam înseamnă mai mult decît absența suferinței.
Este fericirea o condiție a existenței? Oricare ar fi răspunsul, afirmativ sau negativ, el nu va fi mai puțin relativ decît adevărurile lui Buda. Fericirea ar trebui să fie o condiție pe care cel ce ar urma să se nască să o impună pentru a accepta să existe. In lipsa ei, cei mai mulți dintre noi, consumăm porția de fericire în prima treime a vieții, atunci cînd suferințele trupești sînt aproape inexistente și cînd dorințele ne sînt satisfăcute de părinți sau și le satisface fiecare ajutat de o inconștiență tinerească foarte sănătoasă. Din acel moment valurile de îngrijorări și necazuri, ce cară cu ele cele cîteva mici satisfacții, se revarsă zilnic peste obișnuința noastră.
Este educația o condiție a fericirii? Nici acestei întrebări nu i se poate găsi un răspuns ferm. Mulți dintre noi mai au convingerea că fericirea a dispărut odataă cu emanciparea societății umane în ultima jumătate de veac. Cu cît individul este mai informat, intenționat sau neintenționat, cu atît devine mai susceptibil. Ciobanul de acum cincizeci de ani, care nu învîrtea decît cîteva idei din satul lui, nuși dorea decît să-l ferească Dumnezeu de lup, să vină seara și eventual iubita. Toate trei dorințele aveau cea mai mare șansă de îndeplinire. Foarte puțin informat, el nu știa nici măcar că ar putea avea o iubită mai frumoasă. Astăzi, conștienți de fluctuațiile economiei, de deteriorarea mediului ce atentează clipă de clipă la sănătatea noastră, de violența socială a marilor aglomerări urbane, de pericolul din ce în ce mai mare al unor conflicte militare, etc, a dormi liniștit este pur și simplu o întîmplare. Pe de altă parte mai educat, omul ar avea șansa de a pătrunde mai adînc în înțelesurile celor efemere și de a se ilumina. Am urmărit cîndva prelegerea cuiva care făcea apel la o astfel de alternativă în căutarea fericirii. Persoana era foarte educată, foarte bine intenționată și foarte aplaudată. Spunea adevăruri cam de felul acesta: să nu cerem luna de pe cer și să nu vîslim în contra curentului dacă vrem să fim fericiți. M-am lăsat pradă farmecului acelui personaj pînă cînd un amănunt m-a făcut să mă trezesc: vorbind despre accesul ce-l avem la fericire el și-a amintit cum cu mulți ani în urmă avusese o discuție cu fetița lui, pe care o ținea pe piept în mijlocul piscinei lor. Amănuntul ăsta care pentru el fusese doar o parte din decor, a cîntărit altfel în judecata mea. Candoarea povestirii lui nu era alimentată deci doar de înțelepciunea judecăților, ci și de liniștea și siguranța unui trai îmbelșugat. Nici o îndoială nu am că persoana respectivă merita ce avea, am însă toată convingerea că mai mult de optzeci la sută din locuitorii acestei planete au mult, mult mai puțin decît merită. In fața televizorului fiind, îl aplaudasem și eu pe vorbitor, ca și cei din sală, care ulterior mi-au lăsat impresia a avea toți case cu piscine, dar nu m-am mai simțit entuziasmat. Să mă fi biruit invidia? Acesta e motivul care m-a împins să scriu rîndurile de față. Am admirat-o pe Mama Tereza și îi admir în continuare memoria și învățăturile, știind că ea și-a consumat puterile, viața, printre săracii din Calcuta sau de aiurea. Imi par valoroase învățăturile lui Buda pentru că vin din gura unui om care a făcut dovada spuselor sale: și-a părăsit palatul părintesc pentru a trăi ca cei săraci și a le arăta de acolo, dintre ei, calea spre adevărata fericire. Nu-mi vine însă să-l cred pe cel sătul, chiar dacă susține logic că a mînca prea mult e rău. Sătulul nu-l crede pe flămînd, dar e gata să-i dea sfaturi. Spuneam că adevărata educație ar putea aduce adevărata înțelepciune, care nu este nimic altceva decît fericirea. Din păcate puține locuri sînt în lumea de astăzi unde educația țintește înțelepciunea. In rest ea țintește performanța și prin ea banii. O școală ca a lui Socrate din Atena antichității sau ca cea ambulantă a lui Confucius în străvechea Chină, sînt doar povești ale istoriei. Nu rămîne decît ca de unul singur sau în doi cel mult, ca Don Quijote și Sancho, să ne luptăm fără preget, în stînga și în dreapta, dimineața și seara, pentru a cuceri înțelepciunea. Conștienți fiind că sîntem în toiul luptei, cred că sîntem pe jumătate fericiți deja.
Viorel Neacsu
|
Viorel Neacsu - Toronto 8/5/2002 |
Contact: |
|
|
