Restituiri : De ce sint intelectuali lasi ? - articol de Mircea Eliade
Ati văzut vreodată un "intelectual" în timpul unei crize politice, sau unei mari prefaceri internationale? Nu numai că e uluit si neinformat; asta încă n-ar fi o rusine prea mare. Dar e de-a dreptul inspăimîntat, e coplesit de frică, e paralizat de panică. Umblă aiurit, pune întrebări oricui, ascultă pe oricine îi vorbeste, are o încredere oarbă în orice dobitoc politic - si tremură pentru viata si libertatea lui ca si cel din urmă dintre sclavi. Numai atunci îsi dă el seama ce putin s-a "interesat" de viata socială din jurul său.. Si caută pretutindeni sprijin si încurajare. Renuntă la orice demnitate personală, uită cu desăvîrsire misiunea lui istorică: frica face din el o lichea sau un sclav. De cîte orie plutesc în aer psihoze politice, de cîte ori se întînplă sau se asteaptă ceva grav - o revolutie, o reformă acerbă, un atentat, o schimbare esentială a ordinii sociale - bietul "intelectual" român îsi pierde mintile. (Fireste, vorbesc numai de "intelectualul" pur, de cel fără aderente cu partidele sau grupurile politice).
Încearcă atunci să facă cele mai umilitoare tranzactii; si nu de ordin concret, politic, ci tranzactii fără nici un profit, fără nici o eficacitate. Mărturiseste oricărui om întîlnit că aprobă anumite gesturi politice, că si el a gîndit asa, că bine se face ce se face etc. În noaptea insurectiei comuniste de la atelierele Grivita, am întîlnit un excelent romanicier, care, aflînd de cele ce s-au întîmplat, mi-a deschis repede ultimul său roman, apărut în zilele acelea, ca să-mi arate că si el a promovat o revolutie socială si antiburgheză. Poate că asa era. Dar nu lucrul acesta e semnificativ. Ci faptul că excelentul romancier s-a grăbit să-si caute puncte de contact cu o miscare socială despre care nu stia nimic, nu stia cine o face si contra cui, dacă are sorti de izbîndă si de eficacitate etc. Nu stia nimic. Scos din preocupările lui "intelectuale", i-a fost frică. Tot asa după cum le-a fost frică tururor intelectualilor crestini de succesele "Gărzii de fier" - si au început să o aprobe nu pentru că le convenea programul "Gărzii", ci pentru că se temeau să nu fie suspectati si persecutati după o eventuală victorie a ei. Nu am nimic de zis contra "intelectualilor" care trec de o parte sau alta a baricadei îndemnati de o anumită constiintă socială sau natională. Dar îmi repugnă lasitatea intelectualilor apolitici, care îsi descoperă deodată aderenta cu o miscare socială în pragul izbînzii (sau care numai pare astfel).
Si ei nu fac asta din interes, căci cei mai multi n-au nimic de cîstigat, ca "intelectuali", dintr-o asemenea misare. O fac pur si simplu din frică, din lasitate. Frica ce îsi are rădăcina în lipsa de constiintă "functională" (dacă ni se iartă expresia), în lipsa constiintei că ei, "intelectualii", reprezintă - în pofida oricărei violente si a oricărei prostii politice - singura fortă invicibilă a unei natiuni. Dacă orice intelectual si-ar da seama ce reprezintă el în societatea românească, si, mai ales, pe cine reprezintă el - putin i-ar păsa atunci de orice revolutie, de orice război, de orice criză politică. Mare sau mică, biruită sau victorioasă, o natiune nu înfruntă eternitatea nici prin politicienii ei, nici prin armata ei, nici prin tăranii sau proletarii ei - ci numai prin ce se gîndeste, se descoperă si se creează între hotarele ei. Ceasul de azi sau de mîine poate fi stăpînit de oricine; poate fi stăpînit chiar de dusmani; fără ca o natiune să piară. Fortele care muscă din eternitate, fortele care sustin istoria unei tări si-i alimentează misiunea ei - n-au nimic cu politicul, nici cu economicul, nici cu socialul. Ele sînt purtate si exaltate numai de către "intelectualii" unei tări, de anvagarda care, singură pe frontierele timpului, luptă contra neantului. Atîtea provincii romane, admirabil civilizate, au pierit pentru totdeauna pentru că n-au existat secole creiere care să domine massa amorfă si efemeridele istoriei, să creeze valori sufletesti, să nutrească o cultură. Aproape toate republicile sud-americane trăiesc aceeasi existentă periferică, semi-istorică, asteptînd ca timpul să le suprime geografia si neantul să le înghită actuala lor viată "politică".
Deci, asta reprezintă "intelectualii": lupta contra neantului, a mortii; permanenta afirmare a geniului, virilitătii, puterii de creatie a unei natiuni. Si, ca atare, n-au de ce să se teamă, să intre în panică si să se umilească în fata unei miscări politice cu sanse de succes. Mai întîi, pentru că orice miscare politică îsi are rădăcinile în ideile unui intelectual sau unui grup de intelectuali. (Nu vorbesc, fireste, nici de guvernare, nici de legislatii abstracte, ci de revolutii, de forme de reactiuni concrete, istorice).
Si, în al doilea rînd, pentru că nici o revolutie si nici un act politic nu îl privesc direct pe intelectual. Pot privi, în orice caz, numai interesele lui de breaslă, confortul lui, familia lui. În ceasul în care ceva se întîmplă politic, deci se consumă - intelectualul se află cu mult înainte, ocupat să creeze ceva care să muste din eternitate, sau să facă ceva care numai după multi ani va fi precipitat în stradă, va căpăta valoare politică.
În ceasul unei revolutii sau unei crize, intelectualul adevărat se află prea departe ca să se mai poată întoarce înapoi... El a trecut demult pe acolo. Ceea ce pare nou pentru masse este demult trăit, asimilat, consumat pentru el. Indiferentă fată de politică, de prezentul politic? Nicidecum. Ci numai tolerantă si întelegere. Dai o mînă de ajutor si treci mai departe. Dar, în nici un caz, nu merită să-ti pierzi cumpătul, să-ti iesi din fire si să pactizezi cu oricine - uitînd că nimeni nu poate avea dreptul de a pactiza cu tine. Îti pierzi libertatea? Asta nu ti-o poate lua nimeni. Îti primejduiesti situatia materială? Asta priveste familia ta, nu pe tine. Îti risti viata? Ei si? Acel pe care îl reprezinti nu moare niciodată. Dacă crezi altfel, renuntă la "intelectualitate" si fă-te om politic.
MIRCEA ELIADE
1 noiembrie 1934
|
rubrică de Dumitru Constantin 6/1/2010 |
Contact: |
|
|
