Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Ionut Caragea - Dictionarul Suferintei – citate, aforisme, vol II



Asa cum mărturiseste tânărul autor în Cuvântul în care-si motivează demersul reflexiv de la începutul noii sale lucrări, “Toate aceste panseuri, extrase în majoritate din volumele precedente de versuri, nu se vor a fi definitii sau idei preconcepute despre ce trebuie să credem si ce trebuie să facem în vietile noastre. Îmi voi cere scuze dacă vor apărea unele contradictii, ele reflectând stările diferite prin care trece un om, fie de luciditate si credintă în anumite valori, fie de rătăcire. Însă, cum spuneam mai demult într-un eseu despre fericire, în interiorul contradictiilor se află cheia. Datoria noastră, a tuturor, este să ne căutăm sensul existentei, indiferent de disciplinele sau artele prin care înfăptuim acest lucru.”
Si celor care cârcotesc împotriva acestui gen care solicită atât inteligenta, experienta de viată dar si trăirea afectivă, Ionut Caragea le spune: „Nimeni nu este obligat să-si caute fericirea în . Iată-l acum pe poetul Ionut Caragea în ipostaza de panseist într-un florilegiu superb de gânduri filozofico-poeticesti transpuse tematic într-un presupus „dictionar” si nu unul oarecare, ci un dictionar al suferintei. De ce al suferintei? Pentru că suferinta este apanajul poetului. Este starea lui de gratie. „Naturelul” său.
Exprimat sintetic, sub formă de scurtă reflectie, calambur, cugetare, paradox, definitie, panseu liric, axiomă, joc de cuvinte, ori mai explicit, mai desfăsurat, pe măsura ideii pe care-o contine, aforismul are o singură finalitate: să trezească o stare de spirit. El poate fi ca un tablou cu nuferi al pictorului impresionist Claude Monet, care te introduce într-o atmosferă, producându-ti bucurie estetică. Iar dacă este moralizator, el are menirea să îndrepte, fără să forteze ferestre si usi deja deschise. El se vrea si se lasă asimilat dintr-o suflare pentru ca apoi să fie meditat, gustat, însusit pe îndelete.
Plimbându-se lejer pe o plajă întinsă, de la zenit la nadir, cuprinzând teme precum: dihotomia adevăr-minciună, destinul, dragostea, dar si iubirea între care Ionut Caragea face o distinctie, Dumnezeu si îngerii, panoplia în care sunt înfipte precum cuiele-n cruce: durerea, suferinta, tristetea si lacrimile; dar si fericirea, speranta, nimicnicia, gânduri si consideratii despre… gânduri, inteligentă, minte, nebunie si iar gânduri, lumină, întuneric, tenebre, pe treapta superioară a luminii – iluminarea înconjurată de umbre si înfăsurată-n curcubeu, reflectii despre moarte, despre oameni, lume, umanitate, în sfârsit, despre Poezie si tot ce înseamnă cuvânt (la Ionut Caragea – tot ce înseamnă cuvânt poate deveni Poezie!!), străfulgerările de gând sunt o lectură agreabilă si utilă oricărui suflet în căutare de sine sau de altul-pereche.
Apoi, revelatii si paradoxuri poetice, Timp, vârstă, amintiri, efemer, nemurire, eternitate, întregul numit Trup si suflet, Singurătatea, Viata si Visul, iată marile categorii spre care se apleacă Ionut Caragea în universul său reflexiv, atât de promitător si chiar ispititor pe care-l asterne acum pe suport pentru ca ochii nostri să privească dar si să vadă, urechile noastre să asculte dar si să audă, simturile noastre să pipăie dar să si simtă, mintea să se trezească si să coboare în inimă, ca-n Rugăciunea Inimii, si să ne alegem cu fructul esentei de spirit care este gândirea aforistică, îndeosebi cea rânduită poetic.
Tineretea si vigoarea spiritului, selectia elitistă, puterea intuitivă, sugestia, întoarcerea la esenta acestui spirit, forta vizionară cu care îsi defineste convingerile, sunt premisele de la care porneste poetul si tinta spre care se îndreaptă în demersul său aforistico-liric. Întemeiate pe aceste repere fundamentale, scrierile lui Ionut Caragea nu alunecă niciodată în derizoriu, ci pun întotdeauna accentul pe ideea de fortă, pe cheia cu care se poate deschide sipetul mintii. El atinge locul cel mai sensibil al corzilor inimii.
Limbajul aforistic nu e căutat dinadins ci curge firesc, la fel ca sângele-n vene, precum firisorul de apă-n aval si stropii de ploaie-n tărâna agrestă unde sunt absorbiti imediat cu sete. Ionut Caragea este un iscusit si chiar versat mânuitor de cuvinte, iar acum un « generator » de idei remarcabile pe care stie să le aseze exact acolo unde le este locul. Din « generatia Google », al cărui fiu predilect este, rareori mi-a fost dat să cunosc un poet mai percutant în idei si imagini, un veritabil samsar de cuvinte color care te seduc, te cheamă, te învăluie si te posedă cu gratie.
Si dacă alti tineri creatori sau autori cu « cazier poetic » bat monedă la nesfârsit pe amor cu toate ingredientele sale (dovadă ultimele postări pe reteaua literară ning care abundă în trivialităti cu greu de închipuit pentru orice om de bun simt, în care poeti precum Mihail Gălătanu, fac amor cu patria pe care o cheamă cu apelativul: “fă patrie, dă-ti tricolorul jos de pe tine” si de aici, tot felul de murdării care mânjesc, în cele mai mârsave ipostaze, nu numai ideea de Patrie, dar si pe aceea de Poezie, vezi: « O noapte cu patria » si toate celelalte creatii ale sus amintitului autor, foarte bine cotat de Uniunea Scriitorilor de unde ia premii nationale si „interpilationale” de poezie), la Ionut Caragea sentimentul iubirii este înăltat la cote de sublimitate pentru că e constient că derivă din Iubirea Divină.
Iată ce spune Ionut Caragea despre Adevăr: „Nu există metaforă mai frumoasă ca adevărul gol-golut.” Si acest superb poem în proză despre adevăr: „Dacă adevărul ar avea umbră i-am spune Om. Dacă ar avea urmă i-am spune călătorie. Dacă ar avea aripi i-am spune sperantă. Dacă l-am sti dinainte i-am spune destin. Dacă l-am uita i-am spune moarte. Dacă ar fi revelatie i-am spune Dumnezeu”.
Pe cine nu preocupă destinul si cine nu doreste să afle cine este? Toti poetii si filozofii si-au pus aceste întrebări. Că au aflat răspunsuri sau nu, e greu de presupus. Oricum, răspunsurile sunt nemultumitoare pentru că nu putem pătrunde cu mintea aceste taine, decât poate, în clipa din urmă, ori în lumea de dincolo. Important este să meditezi din când în când asupra acestor lucruri. Si Ionut Caragea o face în chip original pentru că reflectiile lui sunt rezultatul experientelor multiple de viată, nimic nu e superfluu, gratuit, lejer, fără discernământ. „Suntem născuti să fim căutători de comori printre tainele acestei vieti”. Ferice de cine le si găseste!
Si ce frumos spune Ionut: „Inima mea este o pioneză pe harta lumii”.
Panseurile despre dragoste sunt remarcabile prin ideatica lor: „Dragostea este un pod de flori între inimi”; „Dragostea este unicul perpetuum mobile”; „Dragostea este o ghilotină cu aripi”; „Suntem contrabandisti de suflete peste granitele unui sărut”; „Sărutul e cursul de predare a unei limbi străine”„Să nu-ti trezesti păsările din tine. Te vor lăsa fără anotimpuri si inima ta va rămâne doar un cuib părăsit”; „Ceva din mine caută ceva din tine. Bine că există iubirea”; „Dragostea este focul mocnit pe care arunci din când în când câte o sperantă ca pe un lemn putred”; „Dragostea este o fata morgana într-o desertăciune carnală”; „Pentru poarta unui sărut nu există nici încuietoare, nici cheie”; „Ce zei si-ar vinde locul pe ultima noastră îmbrătisare?”„Nu ne simtim niciodată acasă până când nu locuim în inima celuilalt”„În fata dragostei până si cerul cade în genunchi”; „Orice iubire începe în cheia sol”. Aceste gânduri aforistice ating perfectiunea, sunt o adevărată sărbătoare a spiritului, o izbândă a mintii si a inimii asupra materiei trupesti si aduc o stare de pace si liniste interioară în agitatia care ne cotropeste în viata de zi cu zi, când nu mai avem timp pentru celălalt si nici măcar pentru noi însine.
De altfel, spiritualitatea la Ionut Caragea este prezentă în toate scrierile, chiar dacă nu în mod manifest, dar răzbate precum ghiocelul iarna, în obrazul obrindit al pământului. Despre Dumnezeu, Ionut Caragea se pronuntă cu maximă reverentă: „Dumnezeu are mireasmă de cetini de brad”; „Dumnezeu nu-ti trage niciodată sufletul, îl oferă necontenit”; „Dumnezeu scrie cu pană de înger”; „Oamenii pe care i-am întâlnit o dată în viată aduc pe undeva cu Dumnezeu; îmi lipsesc îmbrătisările lor, strângerile de mână, dar mai ales privirile…”; „Dumnezeu este prisăcarul stelelor”.
Tânărul autor Ionut Caragea a făcut din durere, suferintă, tristete un suport liric care i-a dat putere să lupte mai departe si să învingă. Nu este om care să nu le fi întâlnit si experimentat, dar putini au dobândit câte ceva din roadele lor. Este cu adevărat remarcabil să stii să faci din durere o cauză bună, s-o oferi pentru ceva constructiv, în chip deosebit, pentru câstigarea unui suflet.
„Durerea este investitia cea mai de pret, / măruntisul din buzunarele întâmplărilor zilnice”; „Suferinta este streangul cu care se spânzură iluziile”. Si iată ce spune Ionut Caragea: „Suferinta este îndemn la cunoastere”. Poetul Jose Marti spunea: „Dintr-o rană mai cumplită/ iese versul mai frumos”. Durerea, suferinta, lacrima constituie apanajul poetului, bagajul lui pe care trebuie să-l poarte întreaga viată. Nimeni nu e scutit de acestea pentru că ele fac parte din fiinta fiecăruia. „Inima îsi face munca silnică în ocnele de sare ale durerilor mele lăuntrice”.
Nici în privinta fericirii si a sperantei, Ionut Caragea nu este mai putin părtas: „Nu vă sfiiti să iubiti frumosul, fericirea e pe gratis”; „Sperantele nu poposesc niciodată în cuibul orelor precise”; „Singurul defect al fericirii este că nu apare niciodată atunci când o căutăm”; ”Degeaba detinem cheile fericirii dacă ne închidem în noi însine”; „Plouă cu soare, toate sperantele vor înmuguri…”
Aceste gânduri aforistico-poetice sunt picături de clestar din izvorul gândirii unui tânăr care ia viata în serios si care, plin de curaj, bate la portile nemuririi.
Si dacă până acum Ionut Caragea a uimit publicul cititor, nu numai în România dar si pe mapamond, fiindu-i recunoscută valoarea în ceea ce priveste vocea lirică, vădit singulară în peisajul poeziei tinere actuale, prin „Dictionarul suferintei” ne demonstrează cu prisosintă că nu doar în vers îsi poate manifesta trăirile.
Nebunia este un subiect delicat, abordat frecvent de autori pentru taina pe care o contine. Un strop de nebunie există în cea mai echilibrată minte. Ea este un soi de întelepciune întoarsă cu spatele. Important e să nu se extindă si să nu degenereze.
„Nebunia este războiul dintre două armate cu acelasi comandant. Geniul este cel care negociază pacea…”; „Nu purta războaiele mintii cu cei care fac risipă de vorbe…”; „Nu ne dovedim niciodată inteligenta detestând-o pe-a altora”; „Genialitatea nu poate fi protejată decât de ghilimele”; „Gândurile mele, circumferinta unui trunchi de copac despletindu-si seva într-o coroană de vise…”
Ionut Caragea a reusit să se lepede de tot balastul cuvintelor care nu exprimă nimic, pentru a ajunge la mult râvnita esentă! Căci esentă de spirit sunt aforismele sale, picături de clestar din izvorul fermecat al gândirii. Sunt neasemuitele si atât de rarele perle care se găsesc în trupul molatec al stridiilor. Si cine le găseste le pune în lumină. Ele strălucesc precum stelele pe frontispiciul celest. Si fiecare îsi poate căuta si găsi o stea în care să se regăsească si să se simtă stăpân pe sine. Iată ce spune autorul despre Lumină si întuneric: „Întunericul nu este decât un paradis cu luminile stinse în care oamenii-si strigă pe nedrept izgonirea”; „Umbra este un câine cu limba tăiată”; „Dacă Soarele mi-ar dezlega umbra de picioare probabil că as rătăci printre stele…”; „Apa de ploaie se rupe la nasterea Curcubeului”; „Ah, dacă iluminatii ne-ar face noptile albe!”; „Cum putem trăi în oglinda luminilor stinse?”
Sistemul de gândire al acestui original autor este atât de imprevizibil, atât de inedit, de proaspăt si de uimitor încât te copleseste la simpla citire. Apoi te adânceste-n meditatie si-n contemplarea adevărurilor vietii la care, poate te-ai gândit dar nu le-ai formulat niciodată, iar acum le regăsesti spuse de buzele altcuiva.
Iată meditatiile lui despre moarte: „Moartea nu cerseste niciodată”; „Moartea este un câine care adulmecă oase”; „Moartea, traficant de nisip în spatiul îngust al clepsidrei”; „Numai prin moarte suntem completi, chiar dacă viata ne mistuie încetul cu-ncetul”; „Gratioasă, moartea se plimbă ca o lebădă neagră”; „Moartea este singurul geniu în mânuirea timpului bumerang”; „Moartea îmi imită dragostea cu un frison, pleoapele îmi imită viata cu o clipire”; „Ce îi lipseste mortii mai mult decât să fie mamă?”; „Moartea este un miriapod celest ce se plimbă pe capetele noastre plecate”; „Numai mergând către moarte omul rămâne fidel nasterii sale…”
Transfigurarea prin cuvântul scris, rostit, mimat sau doar intens gândit, dă consistentă personalitătii umane. Centrul universului, se stie, este Omul. Ca să fii moralist, trebuie să ai, însă, capacităti de antropolog, apoi de psiholog, de naturalist, de ecologist, de sociolog si de fin analist. Omul e un teritoriu foarte vast de cunoastere. E un fel de terra incognita pe care o străbati pas cu pas, fără să bănui câte hrube, câte hârtoape pot să te pândească si câte surprize neplăcute, te asteaptă la orice colt. E o adâncire în natura umană, o explorare neîncetată a fiecărei celule. Si munca de cercetare nu se sfârseste niciodată pentru că îti dai seama la un moment dat că, desi ai stat alături de cineva o viată întreagă, poti avea surprize. Despre om si umanitate, Ionut Caragea are următoarele gânduri:
„Omul a îmblânzit aproape toate animalele dar a devenit prada propriului animal”; „Omul este un fluture rămas în coconul viselor nesfârsite, un înger care se naste captiv ca o lumină pe coridorul Umbrelor”.
Si, în sfârsit, despre terenul pe care se miscă cel mai lejer, Poezia, Ionut Caragea are următoarele descoperiri: „Poezia este sculptura. Zace într-un munte de cuvinte”; „Poezia este pictura. O lacrimă într-o mare de culori”; „Poezia este muzica. O notă pe registrul inimii”; „Poezia este dragostea. Odată ce iubesti… vei iubi pentru totdeauna”; „Eu, poezeul cuvântului, creez poezia”; „Viata se ceartă în versuri cu moartea”; „O bijuterie de poezie contine cel putin o perlă născută dintr-un fir de nimic. O imitatie, oricât de bună ar fi, nu are nici gustul sărat al căutării si nici strălucirea după care te scufunzi în propria suferintă”; „Multi vorbesc din suflet dar niciunul nu dă suflet vorbei asa cum o face un poet”; „Autobiografie: sunt un Genghis Khan modern cu alura unui poet”; „Existăm doar în poemele cioplite de un orb pe o lespede de hârtie”; „Prin poet Dumnezeu reinventează lumea” s.a.
Sunt atâtea întelesuri în meditatiile aforistice ale lui Ionut Caragea că nu-ti ajung clipele ca să le deslusesti!
Cu toate că se declară copilul născut pe Google, Cartea reprezintă pentru Ionut Caragea suportul cel mai solid, reazemul care i-a sprijinit tâmpla, umărul, mâna si inima, asa cum mărturiseste: „Cartea este pilda vietii noastre care ne aduce mereu aminte că la început a fost cuvântul. Dintre toate minunile lumii cartea ne va face cu adevărat fericiti…”; iar despre Poet spune: „Poetul tot poet rămâne. Si chiar dacă-i rătăcitor printre cuvinte sau exilat departe pe o insulă pustie, poetul tot poet rămâne, cu inima lui uriată, cât o patrie, bătând în pieptul unui copil”, ceea ce mi se pare foarte adevărat.
Citindu-l cu atentie, îmi regăsesc propriile gânduri si propriile imagini pe care nu am avut ocazia să le materializez în cuvinte. Să fie Poetul un vizionar, un cititor de gânduri, un om care străvede prin semenul său, cum îi palpită inima atunci când se-ntâlneste cu Poezia?
De o savoare aparte sunt paradoxurile poetice si revelatiile, care sunt scurte blitz-uri cu caracter axiomatic. „Nu este o problemă să înfrângi ego-ul ci unde îi îngropi cadavrul”; „Suntem prea buni si avem prea mult de oferit pentru a ne gândi la un univers limitat”; „Unii mai degrabă învârt universul pe degete decât să împartă infinitul cu un om”; „Curtea de justitie este singurul loc în care se sfidează legile universului…”; „Logica este arta prin care ne dovedim încăpătânarea în fata miracolelor”; „Libertatea totală este cancerul oricărei societăti”; „Ura este pasiunea celor în criză de timp”; „Pământul este mostenirea tuturor clipelor de tăcere…”; „Filosofia este un os după care aleargă toti câinii istoriei”; „Câteodată preschimb apa în vin dar mă îmbăt cu apă chioară…”; „Dragostea se reciclează, sufletul se vinde, păcatele se cumpără…”
Despre categoriile filozofice: timp, efemer, nemurire, vârstă, eternitate, Ionut Caragea spune: „Cu cât sunt mai multi oameni pe Pământ cu atât timpul se consumă mai repede…”; „Bătrânetea este marea artă a existentei născută în urma războiului cu timpul”; „Viitorul este religia celor curiosi”; „Timpul este marele maestru al deghizării…”; „Amintirile sunt epave pe fundul mărilor interioare”; „Tăcerea este un ritual de împerechere cu eternitatea”; „Dreptul la nemurire începe cu prima durere”.
Trupul si sufletul – două categorii inseparabile, sunt si ele subiect de meditatie pentru poet, dar si de definire si deslusire a sensului acestora, atât pentru sine, în primul rând, cât si pentru ceilalti: „Cine îsi va mai aduce aminte de ultima suflare? Doar sufletul… ca pe un etern adio”; „Dragostea este cordonul ombilical dintre fiintă si suflet. Când dragoste nu e… nimic nu e”; „Sufletul este chipul nevăzut al lui Dumnezeu”; „Sufletul se oglindeste în fântâna propriilor noastre lacrimi”; „Când ti se taie respiratia, dă-i si celui de lângă tine o portie de suflet” s.a.
Singurătatea, viata, visul, alte trei categorii care sunt în atentia poetului Ionut Caragea. „Când te pierzi în pustiul singurătătii, unica scăpare este să te regăsesti pe tine însuti”; „Viata-i un plâns cu sughituri”; „Viata este o mirare între două ascunderi”; „Viata este un sevraj între două doze de moarte”; „Dorm într-o livadă si sunt pământul visându-se iarbă, iarba visându-se floare, floarea visându-se măr”; „Până si pentru călătoria din vise ai nevoie de ghid…”.
Selectia de fată se înscrie între meditatia filosofică, analiza psihologică si întelepciunea morală la care se adaugă un anume grad de tensiune emotională si o expresivitate proprie.
Contactul permanent cu pământul, natura, dar si cu oamenii, ne oferă prilejuri de reflectie asupra problemelor fundamentale care au frământat din totdeauna mintea umană: nasterea, viata, moartea, libertatea, adevărul etc.
Urmărindu-si meandrele de gând până la un eventual luminis fiintial, autorul străbate tinuturi virgine în care intră cu sufletul smerit si în vârful picioarelor, să nu stârnească duhurile potrivnice. Si totusi, câtă armonie în sunetele clavirului, pe care, degete nevăzute, alunecă hieratic! Aceste soapte de spus tainic, la urechea celui aflat alături! Stări de spirit traduse în formule lapidare, cu accente umaniste si cu o anume neofilie – deschidere către tot ce e nou, chiar dacă se dovedesc lucruri efemere, căci si din lucrurile efemere se pot naste cele vesnice.
Unitatea omului ca entitate în sine, nu poate fi sfărâmată, însă trebuie pusă în relatie cu un oarecare asociationism, căci toate lucrurile si fiintele sunt legate între ele prin similitudini. Undele gândirii se pot întinde pe teritorii extrem de vaste si nebănuite, acolo unde fiinta, luată în mod singular, nu poate ajunge. Pe aceste unde ale închipuirii, pluteste ori zboară-n volute, inspiratia poetilor, a creatorilor de orice fel si chiar a savantilor, pe temeiuri exacte.
Anecdotica suferintei nu se putea să nu-l atragă pe poetul Ionut Caragea. Indiferent de starea lui trecută, prezentă sau viitoare, om fiind, el nu este scutit de anumite manifestări ale suferintei. Însăsi depărtarea de casă poate isca motive de tristete si de dureroasă melancolie.
Colocviile lui Ionut Caragea cu propriul înger ori cu propria constiintă sunt, de fapt, solilocvii. Sunt disputele si împăcările cu sine, rodul meditatiilor, contemplărilor în propria oglindă sufletească. Sunt dioptriile lui prin care vede realitatea, asa cum e si nu asa cum ar trebui să fie. Iar diferenta dintre ceea ce se află si ceea ce ar trebui să fie în loc, este coplesitoare, plină de miez, tulburătoare, fascinantă, frustă, genuină, tainică. Sunt stalactitele si stalagmitele formate timp de câteva zeci de ani, pe care cititorii – speologi le află cu mici tipete de încântare ori amutiti de bucuria neasteptată a descoperirii. Uneori cu reveria pe care ti-o procură visul, speranta, iubirea, dorul, nemărginirea. Surprinsi de aceste comori nestemate, ei se adâncesc în căutarea filonului de aur sau a bulgărului de diamant ascuns între roci milenare. Si în susurul de izvor infiltrat care-si face loc cu aceeasi asiduitate în meandrele străvezii cu nuante spectrale, ai putea ghici undele de regret, picăturile de lacrimi căzând pe inimile infertile care, în felul acesta, rodesc cel mai frumos fruct: Iubirea!
Preocupările introspective, dublate de o privire reflexivă asupra împrejurului se constituie într-un fericit mijloc de cunoastere, aproape initiatică a rosturilor omului pe pământ si dincolo de realitatea pământească, dincolo de prag, de unde începe adevărata viată.


N.N.
cartea a aparut la esiura Fides / 2010.







Cezarina Adamescu    5/27/2010


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian