Lecturi subiective : Jurnal discontinuu cu N. Steinhardt de Preot Ioan Pintea
“Am fost la Runc. Am vrut să beau apă din izvoarele copilăriei mele: de la Sleamăn si de la moara lui Vasiliuc. Au secat. Ce semn e acesta?” se întreabă părintele Ioan Pintea în Jurnal discontinuu cu N. Steinhardt (Editura Paralela 45, p. 198) deschizând o atrăgătoare si primejdiosă poartă spre căutări simbolice. Reîntoarcerea nu e niciodată una pitorească, detasată, nu e o aventură a curiozitătii, ci dimpotrivă e nevoia organică a memoriei de a se re-fixa în familiaritate, în cunoscut. Orice schimbare naste întrebări providentiale, devine, frizând superstitia, o problemă personală care trebuie să aibă un rost ascuns, un înteles subtil. Amintirile curg nestăvilite stârnite de o cât de mică modificare în tabloul lăsat în urmă, rănite parcă de golul produs si încercând să se vindece prin re-memorare. În cazul lui Ioan Pintea găsesc că această mică notatie e una din cheile de acces spre întreaga lume din jurnal, o lume intens populată cu admirabile personalităti, mereu legate de locuri dragi si împreună mereu sub semnul rosturilor, a ceea ce rămâne puternic impregnat în istorie sau în viata personală.
„M-am născut la 26 octombrie 1961 într-un sat grăniceresc (...) din tinutul Năsăudului: Runc. Un sat care nu a fost niciodată colectivizat, o asezare linistită atâta vreme cât era lăsată în pace de autorităti, departe de lumea dezlăntuită. (...) Un sat în care la 1935 se edita de către preotul Iulian Chitta ziarul Poporul, unde s-a născut Ioan S. Pavelea, un dascăl ilustru, autor de manuale scolare, poezii si romane, un sat din care s-a ridicat, între anii 1948-1950 Grigore Bosotă, haiduc în toată puterea cuvântului, întemnitat si schingiuit <>. Multi din strămosii mei au făcut parte din armata Mariei Tereza si a lui Franz Iosif. Au fost <>. Si nu putini dinte ei au fost bătuti sau chiar omorâti pentru <> alături de bătrânul Tănase Todoran, tras pe roată la Salva cu mult timp înainte de Horia. <>, cum spune dascălul Pavelea, acest sat a fost la început comună. O comună tot asa de dârză, de neîngenunchiat.” (30)
Nu e greu de înteles din această mărturisire ce înseamnă Runc-ul în geografia personală a părintelui, ce mostenire pretioasă poartă cu sine sau ce energii interioare îi oferă orice revenire. Dar dincolo de 'obiectivitatea' acestor lucruri, există ceva mult mai profund pe care sensibilitatea lui o intuieste în nelinistea întrebării: „Ce semn e acesta?” Gândul se mută imediat în cu totul alt plan. Izvoarele vietii fizice devin cele ale existentei spirituale. Ce-i va potoli de acum înainte setea, admirabila-i sete de cunoastere, de îmbunătătire, de libertate a gândirii, a spiritului, a credintei? Sau mai exact cine? Pentru că pe lângă locul binecuvântat din care a pornit, întâlnirile providentiale nu l-au ocolit. Iar jurnalul abundă în portrete memorabile de la duhovnici la prieteni, de la enoriasii parohiei din Chintelnic la scriitori, de la poeti la pictori, de la personaje de roman la cei dragi din familie, fiecare marcându-i cum e de asteptat traseul, destinul în ultimă instantă.
Fără îndoială un asemenea 'izvor' este părintele Nicolae Steinhardt de la Rohia. Si sigur că Ioan Pintea stie ca acesta e unul de nesecat, doar că despărtirea de Ava tulbură firesc sufletul ucenicului.
„Cele mai pline, mai consistente si mai frumoase zile din tineretea mea le-am petrecut la Rohia. Si eu, si zilele eram la dispozitia Părintelui.” (123)
Ioan Pintea a stiut să transforme acest privilegiu poate neasteptat într-o inefabilă legătură roditoare; „slobod, sănătos, îndrăznet” cum se pare că l-a numit N. Steinhardt, a găsit în fericitul, înteleptul, de neînfrântul, liberul Monah, perfecta călăuză, desăvârsitul prieten.
Sigur, pentru Ioan Pintea Rohia nu mai e aceeasi fără Părintele, asa cum Runc-ul nu mai e acelasi fără izvoare, dar un posibil semn ar fi si acela că tânărul care s-a bucurat de acestea devine la rându-i sursă, devine cel menit să dăruiască de acum înainte bunătătile primite si îmbogătite. Cred că jurnalul este de fapt mărturia acestei metamorfoze. Adolescentul care a fugit în anii liceului la Rohia convins fiind cu ardoarea vârstei de rostul lui, tânărul de mai apoi care adăsta cu nesat la Rohia în chilia de lângă Bibliotecă înfruptându-se „lacom si curios” din „coltul secret” al acesteia din urmă este astăzi cel care cu generozitate si drag editează scrierile lui N. Steinhardt, este un poet si eseist cunoscut, preot paroh, tată - ipostaze adulte, grave, pline de responsabilitate si care împlinesc traditional as spune asteptările. Este, într-un sens profund ardelenesc, un adevărat fiu al locului, dar care scoate această imagine din desuetudinea idilică si o plasează în plină modernitate tot astfel cum, înaintea lui, N. Steinhardt a reusit admirabil să aducă verva si deschiderea modernă în deplina întelegere a traditiei crestine si românesti.
Mi-i imaginez cu nespusă plăcere împreună pe străzile Bistritei, la Beclean, dar mai ales la Rohia, un loc binecuvântat, un peisaj etern, în care parafrazândul pe Ioan Pintea pot spune ca „Duhul Monahului pluteste peste tot.”
„Lighetul. Poiana Rohiei în care ne-am retras cu Părintele Nicolae de atâtea ori. Aici am povestit ceasuri întregi tolăniti pe iarbă sau plimbându-ne printre clăi de fân, ne-am fotografiat, l-am ascultat depănând amintiri despre Ionesco, Monica Lovinescu si Virgil Ierunca. Îmi aduc aminte mai mereu iarba proaspăt cosită, tunsă perfect. Din locul unde făceam popas si până aproape de gospodăria mănăstirii, dealul pur si simplu unduia, devenea val si curgea verde. Spatiul Lighetului nu era neapărat mioritic, dar avea ceva, ceva care te obliga să-l plasezi dincolo de geografia si privelistea lui, indirect, într-un gând sau o filosofare de moment. Lighetul îti pune la dispozitie în fata ochilor, dintr-odată, cerul si pământul la un loc. Aici poti atinge dintr-o privire, cum se spune, si cerul si pământul deodată. Părintele numeste Lighetul (...) livadă, loc de frumusete si vis cu splendidă perspectivă, un loc deschis si paradisiac.” (122-123)
Lăcrămioara Varga Oprea / Toronto
|
Lăcrămioara Varga Oprea 2/20/2010 |
Contact: |
|
|
