Din Estonia, direct la New Tork
Colectia Cartea de pe noptieră, de la Humanitas, a înregistrat la numărul 160, în 2009, titlul unei scrieri rusesti, - Compromisul -, semnată Serghei Dovlatov (versiune românească – Margareta Sipos).
Un survol de orientare auctorială sau tematică peste ...colectie impune o apreciere la superlativ. Cu o precizare strict necesară – intimitatea cititorului virtual să fie provocată într-un mod de gustibus, cu o tonalitate stilistică specifică sentimentelor autentice. Asa se motivează prezenta unor scriitori de referintă ai literaturii universale din epoca modernă- de la japonezi, la canadieni, de la germani, la argentinieni, de la italieni, la rusi, de la cehi, la francezi, de la turci, la maghiari sau nordici si, de ce nu ?, la câtiva români (Mihail Sebastian, Mateiu I. Caragiale, Radu Albala, Florin Manolescu, Serban Foartă, Radu Paraschivescu s.a.)
După scrierea de fată(si nu numai !), Serghei Dovlatov (1941-1990, mama armeancă, tatăl evreu) creste cu unu numărul autorilor rusi, refugiati în spatii americane, care privesc în urmă cu mânie, chiar proletară, europeneste. El este departe, la mare distantă de un Soljenitân sau Nabokov în a biciui si, ca atare, a încrimina regimul carceral impus de regimul totalitar si într-o regiune a Mării Baltice, cum este Estonia. Circuitul timpului identifică, în mod firesc, si metropole ca Moscova sau Leningrad (Sankt Petersburg). Căci personajul nu este altul decât ziaristul Dovlatov, în periplul său profesional, într-o perioadă bine definită de istorie, când partidul comunist se afla în toate (dacă nu si în conserve !), cu un limbaj de lemn, stereotip, dogmatic.
Aflat din 1978, în postura emigrantului, Dovlatov, locuitor în New York, pe strada 108, rememorează toate mediile socio-profesionale prin care a trecut si începe să scrie(Cartea nevăzută – 1978, Noul american – 1980-1982, Compromisul – 1981 si tot asa, încheindu-si viata cu 12 cărti la „activul” său scriitoricesc, apud. M. Sipos).
În toate „operele” lui ...americane, Dovlatov face loc aproape tezist encefalitei politice. Fără, nu este posibilă publicarea în occident, cred. De aceea, Compromisul se constituie din 12 proze, gen foileton, având o structură standard : titlul, cules cu un caracter de literă mărită (italice), un rezumé avertisment, în aceeasi tonalitate grafică; dimpreună , fiind detasate spatial, imprimă o idee – fanion, tipică regimului de opresori.Numai după aceea se derulează scurte naratiuni construite în jurul personajului. Toate relatările – povestiri sunt reale depozitii pentru autoreferentialitate. Textele au vioiciune, faptele sunt cele mai banale, centrate însă pe o miscare supravegheată din două turnuri de control: unul al partidului, al exponentilor săi (care îndeplinesc neabătut, ba chiar cu zel...indicatiile pretioase) si altul al autorului Dovlatov, desi pare a privi într-o oglindă stendhaliană, inventează umoral, în consens, dar si satiric. Pentru ca să fie crezut îsi alătură un fotograf, colindând mai întotdeauna împreună medii de partid, de productie, de familie, de cârciumă. Mai ales de acestea, impunând si el, sau confirmând o mentalitate, o identitate natională cunoscută si răspândită parcă în lume numai asa (băutori de votcă).
Încă o directie de manifestare a mentalitătii comuniste a fost aceea a demagogiei, acoperită, chipurile, cu fapte de muncă, de limbaje uzurpatoare la adresa lumii capitaliste. Cei multi, cei încadrati în adevărata productie, formându-si deja o educatie în consens de patid, sustin si cred într-o cauză, mergând până la sacrificiul eroic. Gazetarul nelinistit, (era să scriu „cu streangul de gât”ca Iulius Fucik), implicat direct în apele tulburi ale epocii, deconspiră totul într-un mod antrenant, palpitant. Aici se vede pulsul vital al libertătii celui care scrie fără autocenzură, afisându-se ca un povestitor cu bene merenti.
Toate oficiile si oficinele de partid, ca si satelitii acestora, una afirmau si alta consumau. Blamau capitalistii, pentru atâtea altele, până la nivelul produselor de lux, dar în spatele cortinei sau perdelelor aveau dintre acestea mai abitir decât occidentalii (nu numai din Europa, ci si din America de Nord). Scenele de o asemenea factură sunt de tot hazul, semănând ca două picături de apă cu ceea ce s-a întâmplat si în România până în 1989.
Că scriitorul Dovlatov avea deja ...mâna stilistică formată(nici gând de a-i pune la îndoială autenticitatea), ne-o garantează ruperile din ritm, Dovlatov trecându-le dintr-un registru într-altul. Ba o descriere de mobilier, de redactie, de familie, de corvoadă protocolară, ba una de cârciumă si numaidecât un dialog sec, alternând cu un stil indirect liber. Altfel spus, cititorul nu oboseste în niciun fel, autorul oferindu-i câte ceva senzational, fără de-a i-l interpreta. Colaborarea tacită devine o virtute a rusului american. Retin câteva formulări, cărora traducătoarea le-a găsit frumoase echivalente românesti, adesea reverberatorii: „Câtă noblete în felul în care a evoluat minciuna în ultimii două sute de ani” ; La o prostituare în grup , „ Liudka venea, înaltă, zveltă, ochii...într-adevăr ...si cu sotul la Interne”; „Îmi amintesc că fusese ameliorat deficitul aperitivelor prevăzute de comitetul raional de partid. De fapt, apăruse salata de dovlecei, mărturie a decăderii. Băutura coborâse si ea în altă categorie, la slibovita iugoslavă, dragă lui Misa, la vin...După zece minute, Jbankov începuse să strige, ridicându-se amenintător :
- Eu sunt artist, ai înteles ?! Artist ! Am fotografiat-o pe nevasta lui Hrusciov ! Pe însusi Giscard, moasă-sa pe gheată, d’Estaing. Am avut o expozitie la Casa invalizilor ! Iar tu îi dai înainte cu vaca !...”.
Între briliantele de comunicare, dincolo de asemenea secvente, se află zeci de aforisme, perturbatoare de sensuri: „Dacă începi să gândesti, nu-ti mai vine să trăiesti”, „Toti cei care gândesc sunt nefericiti”, „Lucrătorii nomenclaturisti au o trăsătură plăcută. Nu sunt ranchinosi, pentru că le e lene”, „În general, betiile în redactie semnifică o victorie a democratiei”, „Când viteazul trece, fricosul tace chitic”, „pâinea de secară este Pâinea aromată a libertătii, egalitătii si frătiei...”.
Ultima exprimare apartine lui Ernst Leopoldovici Busch, un ziarist de ocazie, nonconformist, specializat în impresionismul german . El este fără o slujbă mai întotdeauna. Rămâne parcă un om de prisos. Cu Busch si cu fotoreporterul Jbankov, scriitorul creează alternativă personagială fată de toti parvenitii politici, înmultiti pilduitor când ciuma rosie era chemată insistent sub faldurile comuniste. Poate că peste sute de nume prezente în cele 12 tăblite narative, Serghei Dovlatov să fi accentuat nu numai diversitatea umană, ci haosul organizat, instalat în viata oamenilor de toate categoriile profesionale – de la femeia de servici sau mulgătoarea de vaci, până la savantii din învătământ si din cultură, ziaristi, betivi, chilipirgii portuari, la pierde-vară, aflati pe străzi, în nopti întunecoase, fără putinta de a se acomoda unui stil normal. Dovlatov n-a făcut microeseuri pe asemenea situatii hâde, ci a deschis expozitii itinerante, fără un ghid al vizitatorului. În acest sens, popasurile de analiză, mai ales psihologică, lipsesc, iar atunci când crede că s-ar cuveni să apeleze la ele, o realizează din mers, fugitiv si fără tuse.
Este de bănuit că ajungând în America, autorul si-a revăzut cunostintele de teorie literară, că doar fusese exmatriculat din Facultatea de Filologie după doi ani si jumătate. Asa se face că are bine definite unele coordonate si trăsături ale naratiunii, ale rolului personajului în cadrul acesteia. Iată ce zice el, punând atentionarea pe seama unui redactor : „La tine, personajele sunt canalii. Prin logica povestirii, dacă eroul e ticălos, el trebuie să ajungă la faliment moral sau la pedeapsă. Dar la tine, ticălosii sunt ceva natural, ca ploaia sau ninsoarea...” (subl.n., M.B.). Din sublinierea operată, se desprinde toată învătătura tematică a cărtii analizate. Disipată în cele 206 pagini ale cărtii Compromisul, tema generoasă, de o stringentă actualitate, atingând pragul fetisizării internationale, are aliati, congeneri as zice , în elocventele (asa zis) poeme,care segmentează unele povestiri ale lui Serghei Dovlatov.
Asa arată o fisă... literară a fostului gazetar din Estonia sovietică, ajuns direct la New York, ca să se realizeze si ca scriitor.
Comentariile americane elogioase (atâtea câte s-au înregistrat !) despre literatura lui sunt auzite în postumitate de către urmasii săi (nevastă , 2 copii), dar si în întreaga Rusie. Numai că înainte de a trece Styxul, Serghei Dovlatov, cel întelept, se mărturisea tânguitor : „Copiii mei vorbesc rusa fără nici-un chef. Eu, fără niciun chef, engleza”. Fără speculatii ...critice, notez pentru cititorul român – no comment !
Marian Barbu /Chicago
N.B.
Coperta cărtii, semnată Angela Rotaru, este de exceptie. Realizată la policromie, prezentând o clasică masină de scris, cu doi indicatori în l. rusă –Estonia sovietică si Prazdnic v Talline.
|
Marian Barbu 1/28/2010 |
Contact: |
|
|
