Sărăcia care îmbogăteste
Se spune si se demonstrează că viata nu este o linie dreaptă pe care mergem direct la tintă. Nu este nici măcar un pod peste lume, care să transceandă necazurile, dezamăgirile, sărăcia si alte neajunsuri.
Viata urcă si coboară. Ne înaltă pe culmi, unde suntem încununati cu lauri de cuceritori, si ne duce, uneori, într-o singură noapte, în hăul ce ne îmbracă în zdrentele învinsilor.
Ajunsi în prăpastie, experimentăm suferinta, umilinta, deznădejdea si teama de a nu mai putea iesi niciodată de acolo. Singurătatea este, adesea, aceea care întregeste tabloul celui căzut în esec, fără sperantă.
Poate aveai multi bani si averi, dar totul s-a pierdut în jocul surd al întâmplării. Poate ai fost părăsit de o fiintă dragă. Ai pierdut cumva vreun concurs în care-ti pusesesi nădejdea si te simti rătăcit si fără viitor? Poate ai avut o slujbă bună de unde ai fost exclus; ori ai fost diagnosticat cu o boală gravă care s-a pus de-a curmezisul pe potecile tale. Nu este usor să te trezesti singur în întuneric, pe fundul unui hău, pe ai cărui pereti nu întrezăresti nici o treaptă pe care să urci, ca să te salvezi.
Mă tem că, în asemenea ipostaze, lipsit de orice sprijin, golit de sperantă, cu mândria zdrobită de stânci, si orgoliul, zăcând împrăstiat în tăndări la picioarele tale, ai rămas numai tu, fată-n fată cu Dumnezeu. Niciodată n-ai mai fost atât de aproape de El. E atât de mică distanta, încât simti nevoia să-ti întinzi mâna, pentru a-L atinge, doar, doar va apărea un miracol salvator. Si miracolul se produce, aproape de fiecare dată. Te întrebi cum de nu-ti venise ideea să apelezi mai devreme la El? Unde fusese Dumnezeu până atunci? De ce nu intervenise când erai în nevoie?
La asemenea întrebări Biblia ne oferă răspunsul pe care Isus l-a dat tânărului bogat, când acesta a venit să-l întrebe ce ar trebui să mai facă în afară de a păzi toate poruncile, pentru a mosteni Împărătia lui Dumnezeu: „Dacă vrei să fii desăvârsit, vinde ce ai, dă la săraci, apoi vino si urmează-mă.”(Matei 19:21)
Prin urmare, confortul material era impedimentul în calea apropierii sincere de Dumnezeu, singura solutie pentru tânărul bogat, fiind detasarea totală de lucrurile de care, fără s-o stie, devenise dependent.
De fapt, nu numai belsugul material, ci orice fel de confort – chiar si o stare bună a sănătătii – ne pot furniza încredere, simtindu-ne astfel, suficient de puternici, ca să ne mai amintim de Dumnezeu, să apelăm la El, ori să-I multumim.
Cât de des credeti că o persoană care, având cămara plină si masa permanent încărcată cu bucate, se roagă zilnic lui Dumnezeu: „ Tatăl nostru care esti în ceruri...., pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi...” , sau, în plină stare de sănătate, multumeste cuiva pentru aceasta sau pentru bucuria de a trăi? Mă tem că ni se întâmplă extrem de rar să facem asemenea gesturi, fiindcă marele risc atunci când ne bucurăm de bunăstare sub diverse forme, este acela că întoarcem spatele lui Dumnezeu. Practic confortul nostru devine un zid între noi si divinitate pentru că, spune tot Biblia: „Acolo unde este comoara voastră, acolo este si inima voastră”. (Matei 6:21)
De aceea, nu-i veti întâlni foarte des în biserici, pe bogati, pe cei ajunsi în functii înalte, sau pe cei care substituie pe Dumnezeu cu bagajul mare de cunostinte acumulate si cu capacitatea intelectuală de care se bucură. Pentru astfel de oameni, ca de altfel, pentru noi toti, detasarea de lucrurile pământesti este extrem de dificilă si uneori imposibilă. Ne bazăm pe ele transformându-le în scară pe ale cărei trepte urcăm sperând că ne sunt suficiente pentru a ne atinge idealurile. Când scara se prăbuseste însă, pe neasteptate, tendinta este să ne agătăm în mod reflex de primul suport care ne este la îndemână. Dacă si acesta cedează, ne agătăm de următorul. Când ajungem la pământ, debarasati de tot ceea ce credeam că ne sprijină si ne oferă ajutorul, ajungem să întelegem că Dumnezeu a fost tot timpul alături de noi, însă în mijlocul atâtor lucruri si oameni, cărora le ofeream credibilitate deplină, L-am ignorat. Cu alte cuvinte, sărăciti în resurse, intrati în criză de solutii, resemnati în fata necazului, avem sansa de a-L regăsi pe Dumnezeu. În aceste conditii, ajungem să experimentăm miracolul întâlnirii cu El.
În aceeasi idee se înscrie si proverbul latin” Singura salvare a victimei este aceea de a nu mai spera nimic”.
Încetând să mai sperăm în lucrurile efemere, prima senzatie pe care o traversăm, este aceea de disparitie a îngrijorării si a fricii, ele fiind înlocuite cu pacea interioară pe care ne-o conferă încrederea în divinitate. De aceea, nu vă mai temeti de căderi, fiindcă ele nu reprezintă catastrofe, ci mari oportunităti. Pericolele pândesc atunci când începi să te înalti.
Prin urmare, chiar dacă viata curge sinuos, ceea ce este minunat pe această sinusoidă, este că, odată ajunsi în punctul cel mai de jos al ei, abia atunci începe de fapt, salvarea noastră, fiindcă, acolo devenim cu adevărat dependenti numai de Dumnezeu, permitându-I să intervină.
|
Sabina Negrut 1/12/2010 |
Contact: |
|
|
