Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


DULCE BUCOVINĂ, VESELĂ GRĂDINĂ



Unirea Bucovinei cu țara

Acum 85 de ani, la 28 Noiembrie 1918, a avut loc proclamarea unirii Bucovinei cu România, moment istoric important în făurirea statului național unitar român, alături de unirea Basarabiei – la 28 Martie și de unirea Transilvaniei – la 1 Decembrie 1918.
Bucovina, în traducere “Pădure de fag”, este numele dat Țării de Sus a Moldovei lui Ștefan cel Mare și Sfânt de austrieci în 1775. După pacea încheiată la Kuciuk-Kainargi în 1774, în urma războiului ruso-turc început în 1768, austriecii, ca recompensă că i-au ajutat pe turci, cerur㠓o rectificare de frontieră în sudul Galiției”, necesară trecerii din Transilvania în Galiția, nou anexată. Astfel, contra bani grei și daruri scumpe, Turcia cedă Austriei un “coridor” care cuprindea nu o fâșie îngustă de teren, ci întreg ținutul Cernăuților, cea mai mare parte a ținutului Sucevei, vechea capitală a Moldovei, cu mausoleul descălecătorilor de la Rădăuți și cu mormântul lui Ștefan de la Putna.
În zadar protestară boierii și clerul, în frunte cu domnitorul Grigore Ghica, ucis de turci la 1 Octombrie 1777; timp de 144 de ani acest teritoriu românesc a rămas sub ocupație străină, până în anul de grație 1918. Imperiul habsburgic a nesocotit sistematic drepturile limbii române, a stingherit dezvoltarea culturală și a spoliat bogățiile provinciei. Mulți patrioți bucovineni au fost nevoiți să emigreze.
Timp de 10 ani, Bucovina a stat sub administrație militară, iar în 1786 a fost înglobată Galiției. Abia prin constituția austriacă din 1849 a fost despărțită de Galiția și declarată provincie autonomă a Casei de Austria. În 1860, Bucovina și-a ales o Dietă, cu stemă și drapel proprii și era reprezentată în Parlamentul vienez prin deputați români.
Față de Viena, fruntașii politici bucovineni au avut o politică protestatară, începând cu episcopii Dosoftei Herescu și Isaia Baloșescu, cu frații Hurmuzachi, cu mitropolitul Silvestru, cu dr. Gh. Popovici și Iancu Flondor și întreaga generație a Unirii. La baza politicii bucovinene a stat ideea naționlă care – apărată de generațiile mai tinere – și-a găsit cea mai elocventă expresie în votul unanim al Congresului Național de la Cernăuți din 28 Noiembrie 1918 – Unirea cu România.
Învățământul secundar se preda într-o serie de licee, în germană, de exemplu Cernăuți (1808) – cu catedra română, în 1848, a lui Aron Pumnul, Suceava (1860), Rădăuți (1872). Preoțimea se pregătea în Institutul Teologic din Cernăuți, înființat de episcopul Isaia Baloșescu în 1827, cu limba de predare latină, iar – din 1848 – română. Acest institut s-a transformat în facultate de teologie în 1875, cu ocazia creării Universității din Cernăuți cu facultățile de teologie orientală, de drept și de filosofie. Astfel, tinerii nu mai luau drumul Vienei sau al altor centre universitare, ci studiau acasă.
Românii bucovineni au început opoziția față de politica de desnaționalizare a guvernului austriac. O primă acțiune a fost manifestația studențească de la Putna din 1871, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la sfințirea mânăstirii. Au participat personalități ca Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, viitorul istoric A.D.Xenopol și Ciprian Porumbescu. Bucovinenii au salutat independența de stat a României din 10 mai 1877, voluntari dintre ei participând la războiul din 1877/78. Existau o serie de asociații academice ca “Arboroasa”, “Junimea”, “Bucovina”, “Moldova” sau “Dacia”, alături de societăți politice – “Concordia”(1885) cu “Gazeta Bucovinei”(1892). În 1905 se întemeiază Partidul Național Român, iar din 1906 reapare “Gazeta Bucovinei”, sistată în 1897. Din 1907, se introduce votul universal, direct și secret, exercitat de bărbații de peste 24 de ani.
Bucovina, aflată la granița celor două imperii, habsburgic și țarist, a devenit în 1914 – odată cu declanșarea primului război mondial – teatrul unor operații militare. La 2 Septembrie 1914, cazacii generalului Pavlov ocupă Cernăuții, dar în Octombrie austriecii reocupă provincia. La 17 Iulie 1916, Ion I.C.Brătianu semna la București, cu miniștrii Rusiei, Franței, Angliei și Italiei o convenție prin care se garanta integritatea teritorială a României și reunirea Bucovinei, Transilvaniei și Banatului la Vechiul Regat.
În August 1916, România intră în război de partea Antantei, dar în Decembrie 1916 armata română este nevoită să se retragă în Moldova, inamicul ocupând 2/3 din teritoriul țării, inclusiv Bucureștiul. Habsburgii vor dezlănțui o adevărată prigoană împotriva românilor bucovineni, mulți luând drumul exilului. Ei au alcătuit, la București, Comitetul refugiaților bucovineni, condus de istoticul Ion Nistor. La 9 Iunie 1917 are loc primirea oficială, în Piața Unirii din Iași a primelor detașamente de voluntari bucovineni, transilvăneni și bănățeni. La 22 Octombrie 1918, profesorul Sextil Pușcariu și alți patrioți bucovineni scot primul număr al ziarului “Glasul Bucovinei”, difuzat în Vechiul Regat, în Transilvania și în Basarabia.
La 27 Octombrie 1918, se reunește la Cernăuți Adunarea Constituantă, sub președintia lui Dionisie Bejan, care hotărăște “unirea Bucovinei cu celelalte țări românești într-un stat national independent”. Adunarea a ales un Consiliu Național, compus din 50 de membri, care, la rându-i, instituie un guvern alcătuit din 14 secretari de stat, condus de Iancu Flondor. Noul guvern cere ajutorul armatei române și astfel, la 9 Noiembrie 1918, Divizia a 8-a, condusă de generalul Iacob Zadic, intră în Bucovina, iar două zile mai târziu trupele române sunt în Cernăuți, rezervându-li-se o primire entuziastă. De acolo, ele ajung până la vechea graniță a Bucovinei de la Ceremuș, Colacin și Nistru. La 11 Noiembrie 1918 a avut loc un schimb de telegrame între Consiliul Național și Regele Ferdinand privind eliberarea Bucovinei. A doua zi, Consiliul voteaz㠓Legea fundamentală din 12 Noiembrie 1918 asupra puterilor Țării Bucovina”, prin care își asumă întreaga putere în Bucovina. Sextil Pușcariu, ajuns secretar de stat la externe, pleacă la Iași pentru a mulțumi Regelui Ferdinand pentru trimiterea armatei în Bucovina. După audiență, se întâlnește cu Ion Nistor, președintele Comitetului refugiaților bucovineni, cei doi vechi prieteni ajungând la concluzia unirii necondiționate a Bucovinei cu România. Revenit la Cernăuți la 23 Noiembrie, Ion Nistor înmânează șefului guvernului, Iancu Flondor, un mesaj din partea guvernului român.
Consiliul Național, completat cu 12 fruntași dintre refugiații bucovineni, hotărăște convocarea, la 28 Noiembrie 1918, a Congresului General al Bucovinei pentru “stabilirea raportului politic al Bucovinei față de Regatul Român”. La Congres au fost invitați și reprezentanții germanilor, polonezilor, ucranienilor și evreilor, dar n-au dat curs invitației decât germanii și polonezii.
Marea zi pentru Bucovina sosise. La 28 Noiembrie 1918, în sala de marmoră a Mitropoliei Ortodoxe din Cernăuți, 74 membri ai Consiliului Național au început lucrările Congresului, alături de 7 delegați germani, 6 polonezi și 13 din comunele ucrainene.. Erau de față și reprezentanții Basarabiei, în frunte cu Pan Halippa. Cu o seară înainte, tricolorul romănesc fusese arborat și pe clădirea Universității locale. Președintele Consiliului Național, Dionisie Bejan, a rostit cuvântul de salut, din care cităm: “Întruniți astăzi în acest măreț locaș, care este și trebuie să rămână simbolul unirii în credință în Dumnezeu și în neamul nostru, salut cu nețărmurită dragoste pe reprezentanții vitezei armate române, care la ordinul M.S.Regelui Ferdinand I ne-a întins mâna de ajutor în clipele de cea mai grea cumpănă. Salut cu aceeași dragoste pe reprezentanții fraților noștri din Basarabia, Transilvania și Ungaria. Vă salut pe voi, fruntașii neamului românesc din Bucovina, care ați venit cu inima însuflețită din tuspatru unghiuri ale țării, ca să așezați piatra fundamentală care să clădească trainic și neclintit România Mare. Implor harul ceresc și binecuvântarea dumnezeiască asupra hotărârilor ce veți lua”. Șeful guvernului, Iancu Flondor, dădu apoi citire DECLARAȚIEI DE UNIRE, care preciza c㠓de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ținuturi ale Sucevei și Cernăuților, a făcut parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; că în cuprinsul hotarelor acestei țări se găsesc vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropnițele domnești de la Rădăuți, Putna și Sucevița, precum și multe alte urme și amintiri scumpe din trecutul Moldovei; că fiii acestei țări (…) au apărat de-a lungul secolelor ființa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară și a cotropirii păgâne; că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat opesiunile unei ocârmuiri străine care îi nesocotea drepturile naționale; că în 1774, prin vicleșug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei și cu de-a sila alipită coroanei habsburgice; că 144 de ani bucovinenii au luptat ca niște mucenici, pe toate câmpurile de bătaie din Europa, sub steag străin, pentru gloria Austriei; că a sosit ceasul ca Țările Române dintre Nistru și Tisa să formeze un singur stat unitar (…), hotărâm unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României” (Ion Nistor, “Istoria Bucovinei”, Editura Humanitas, București, 1991, pp. 396-397). Ion Nistor a făcut o amplă expunere a motivelor istorice ale acestei declarații de unire, care a fost adoptată în unanimitate. Votul Congresului a fost adus la cunoștința Regelui Ferdinand printr-o telegramă. Regele a răspuns prin următorul mesaj: “Salut cu nespusă bucurie actul măreț prin care Congresul General al Bucovinei, ca expresiune a voinței întregului popor al acestui vechi pământ românesc, a hotărât unirea completă a Bucovinei cu Regatul Român. Din adâncul sufletului mulțumesc Proniei divine că mi-a îngăduit ca, sub domnia mea, fiica răpită acum 144 de ani să se reîntoarcă la sânul țării-mame, aducând noi forțe pentru propășirea neamului. În aceste clipe înălțătoare, gândul meu se îndreaptă către oamenii patrioți, care, cu toate suferințele îndurate în cursul vremurilor, au știut să țină vie în inimile poporului memoria lui Ștefan cel Mare și Sfânt și sentimentul național, pregătind astfel, fără șovăire și însuflețiți de un patriotism cald, ziua binecuvântată de azi. Cu adâncă recunoștință primesc, dar, în numele poporului meu, întruparea Bucovinei la Regatul Român, asigurând populația Bucovinei că în mine va găsi mereu un sprijin tare și o dragoste părintească”.
Congresul a ales o delegație de 15 persoane care, a doua zi, 29 Noiembrie, a prezentat, la Iași, Regelui Ferdinand Actul Unirii. Duminică 1 Decembrie 1918, Suveranii români au dat o masă de gală la Palatul Regal din București, în timpul căreia a sosit și telegrama de la Alba Iulia vestind unirea Transilvaniei cu România. Entuziasmul acestor zile sfinte din istoria României a întrcut orice așteptare.
Apoi, actul Unirii Bucovinei cu Țara a fost adus la cunoștința guvernelor din Iași, Paris, Londra, Roma și Washington.
La 31 Decembrie 1919, apare Decretul-lege privitor la unirea Bucovinei cu România cu următorul cuprins: “Bucovina, în cuprinsul granițelor sale istorice, este și rămâne de-a pururi unită cu Regatul României”. Semna Regele Ferdinand I si Ion I.C.Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri și ministru al afacerilor externe. Tot la acea dată fu semnat și Decretul-lege privind administrația Bucovinei, care instituia un secretariat administrativ cu 9 secretariate de serviciu.
Tratatul de pace cu Austria, încheiat la St.Germain la 10 Septembrie 1919, preciza că Austria renunță la fostul Ducat al Bucovinei în favoarea României, iar Camera și Senatul român au ratificat la București, la 31 Decembrie 1919, Unirea Bucovinei cu Țara. Prin recunoașterea Unirii de către Congresul de pace de la Paris și prin includerea ei în Constituția României din 1923, memorabilul act al Unirii Bucovinei cu Regatul României din 28 Noiembrie 1918 a rămas definitiv.
Istoricul Ion Nistor a fost numit administrator al Bucovinei, cu rang de ministru. El a sosit la Cernăuți la 5 aprilie 1919, luând parte la slujba de Sf.Paști săvârșită de mitropolitul Vladimir Repta în catedrala mitropolitană. A convocat un consiliu pentru alcătuirea programului de guvernare, care a luat hotărârea reintroducerii limbii române ca limbă oficială în administrație, justiție și școală.
La 24 Octombrie 1920, s-a inaugurat Universitatea românească din Cernăuți, în prezența Familiei Regale. Reorganizarea universității s-a făcut cu ajutorul profesorilor de teologie, în frunte cu Vasile Tarnavski, noul rector devenind Ion Nistor.
După votarea Constituției României Mari din 1923, Bucovina s-a integrat cu totul în viața politică și administrativă a Regatului Român.
Biserica Bucovinei și-a păstrat mitropolia la Cernăuți cu episcopia sufragană a Hotinului, cu reședința la Bălți. Noul mitropolit a fost Nectarie (1924 – 1935), urmat de Visarion Puiu (1935 – 1940) și de Tit Simedrea (1940 – 1945). În 1925 s-a soluționat problema Fondului bisericesc al Bucovinei, administrat de Congresul bisericesc sub conducerea mitropolitului.
Pentru promovarea vieții artistice, s-a înființat Teatrul Național și Conservatorul de muzică și artă dramatică din Cernăuți.
Din nefericire, epoca de pace a Bucovinei avea să fie de scurtă durată. Urmare a ultimatumului rus din 27 Iunie 1940, a doua zi armata roșie a ocupat Bucovina de nord, ocupație care a durat inițial până la 5 Iulie 1941, când trupele armatei române izgoniră pe invadatori din Bucovina. Generalul Calotescu fu numit de către Mareșalul Antonescu guvernator militar al Bucovinei. Autoritățile civile și bisericești se reîntoarseră la Cernăuți. În August 1944 rușii ocupă din nou Bucovina, iar la 12 Septembrie România fu obligată să semneze, la Moscova, armistițiul cu guvernele Națiunilor Unite, prin care nordul Bucovinei, cu Cernăuții, rămase sub stăpânirea U.R.S.S. Tratatul de pace de la Paris, din 10 Februarie 1947, a ratificat această nedreptate istorică.
Bucovina, țara fagilor, a dat numeroase personalități, ca istoricii Eudoxiu Hurmuzachi, Dimitrie Onciul și Ion Nistor, juriștii Gh.Popovici și Teodor Ștefanelli, entomologul Constantin Hurmuzachi, folcloristul Simion Florea Marian, scriitorii Iraclie Porumbescu și Constantin Morariu, poetul Dimitrie Petrino, pictorul Epaminonda Bucevski, sau compozitorii Ciprian Porumbescu, Tudor Flondor și Eusebiu Mandicevski, alături de celebra pleiadă de profesori de teologie ca Eusebiu Popovici sau Vasile Tarnavski. Despre marii ierarhi ai Bucovinei – Isaia Baloșescu, Silvestru Morariu, Nectarie Cotlarciuc, Visarion Puiu sau Tit Simedrea am amintit deja.
Plecându-ne cu pioșenie în fața celor care, acum 85 de ani, au realizat Unirea Bucovinei cu Patria-Mamă, încheiem cu cuvintele unui alt fiu celebru al Bucovinei, poetul Vasile Posteucă:
“Dacă ne luăm răgazul să poposim un pic pe pragul cernit al Țării Fagilor, ziua de 28 Noiembrie 1918 este o carte deschisă a durerii și măririi neamului nostru. Și primele cuvinte ale acestei cărți ne spun că fără Bucovina n-avem țară. Bucovina, cu Putnele, Sucevițele, Voronețurile și Cosminele ei, este însăși inima istoriei noastre. Căci Bucovina nu este graniță, ci vatră, inima unui neam. Leagănul unei istorii. Și vatra, inima, nu poate fi dată nimănui, niciodată. Ea poate fi numai încălcată, pusă-n lanțuri și ținută, până ce dreptatea Providenței vine și-i trântește pe asupritori la pământ. Și ziua aceasta a restaurării dreptății în lume va veni! (…) Credem prea mult în viitorul de aur al neamului, ca să nu profețim învierea bisericilor lui Ștefan cel Mare și împlinirea din nou a geografiei românești. Avem nevoie de această integritate geografică pentru a ne de măsura în istorie, pentru a crea o cultură și a dărui lumii, înnebunite de materie și de dominație lumească, o spiritualitate nouă, în sens profund creștin și omenesc (…). Să ne oprim o clipă în loc și să ascultăm chemarea pământului cu mânăstiri și fagi. Să răzvidim glasul criptei de la Putna la 28 Noiembrie”(“Cuvântul Românesc”, Nov. 1992, p.16).







Pr. prof. dr. Cezar Vasiliu - Montreal    11/15/2003


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian