Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


TRISTETILE TOAMNEI

Statisticile arata ca luna noiembrie este luna în care se comit cele mai multe sinucideri în Canada. Cei veniti cu ani în urma pe aceste pamânturi nordice au experimentat tristetea covârsitoare ce cuprinde faptura omeneasca la începutul iernii canadiene. Am încercat de-alungul anilor sa-mi explic de ce nici o alta luna nu ni se pare mai lunga si apasatoare ca luna noiembrie.
La început am crezut ca numai imigrantii sufera sindromul tristetii de noiembrie, dar înca de pe când locuiam la Montreal, în provincia friguroasa a Quebecului, ideea mi-a fost spulberata de o multime de localnici, care mi-au marturisit marea doza de melancolie si durere sufleteasca ce îi cuprinde în noiembrie. M-am gândit ca unul din elementele care ar putea fi luat în consideratie ar fi durata mai mica a zilei lumina. Dar, facând niste socoteli matematice, am constatat ca aceeasi durata a luminii o gasim cândva prin luna februarie si, desi februarie nu poate fi clasificata drept luna “vesela” în viata canadianului, el fiind deja obosit de atâta iarna, nu este totusi o luna trista. Pe de alta parte, zilele se scurteaza continuu pâna la solstitiul din decembrie si totusi lumea, în decembrie, nu e trista. Sarbatorile de iarna ar avea oare o influenta pozitiva asupra moralului canadienilor? Nu cred.
M-am gândit deci ca ceea ce ne face tristi si meditativi este trecerea naturii de la starea activa la stadiul de hibernare. Ne place venirea lui octombrie cu frumusetea de netagaduit a culorii frunzelor. Exista o explicatie stiintifica a schimbarii culorii frunzelor toamna pe care, desi om de stiinta, refuz sa mi-o repet. Mie mi s-a parut întotdeauna ca frunzele, în drumul lor spre eternitate, în ultimele zile, aduc un ultim omagiu vietii prin ofranda pe care ne-o fac cu stralucirea soarelui pe care îl reflecta. M-am întrebat daca alte fiinte n-ar putea face la fel si daca noi n-am putea lua exemplu de la gratia cu care frunzele dispar. Cum spuneam, luna octombrie, cu frunzele agatate ruginiu de copaci ne stimuleaza înca. Luna decembrie, cu copacii deja dezgoliti, nu ne întristeaza atâta cât noiembrie. Poate ca uneori zapada ce acopera goliciunea ramurilor are o contributie în alungarea tristetii.
Ceea ce ne frânge inima, cred, în noiembrie este fenomenul de desprindere al frunzelor de copaci. Poate ca nu suportam despartirile. Poate ca vedem în aceasta desprindere a frunzelor, în subconstient, propriul nostru zbor. Sau poate ca fiind, fara sa vrem, martori ai golirii copacilor, ne amintim de cei plecati în Univers. Probabil ca nu întâmplator sarbatoarea Halloween, este în ultima zi a lunii octombrie. Iata cât de frumos exprima poetul G. Appolinaire (traducerea îmi apartine) ideea asocierii caderii frunzelor toamna de despartirea de cei dragi:
“Toamna e plina de mâini taiate
Nu, nu sunt frunze moarte,
Sunt mâni a celor dragi, plecate,
Sunt mâini taiate.”
De la tristete însa si pâna la deprimare este o cale care ar trebui ocolita. Uneori chiar tristetea e eliberatoare. Prima fraza a lui Françoise Sagan din “Bonjour Tristesse” suna, în traducere, astfel: “Ezit sa dau acestui sentiment necunoscut, al carui plictis si blândete ma obsedeaza, numele frumos si grav, tristete”. Iata deci o tristete de necondamnat! Iar mai departe, în aceeasi lucrare: “Ceva urca în mine si îl întâmpin strigându-i numele cu ochii închisi. Bonjour, tristete.”
Tristetea poate fi alungata si gasim reteta la Jean Domat: “Un pic de vreme însorita, un cuvânt bun, un compliment, o mângâiere ma scot din tristetea profunda din care nu m-a putut scoate nici un efort de meditatie. Ce masinarie mi-e sufletul, ce-abis de-amar si slabiciuni!”
Personal, cred cu tarie ca tristetea lunii noiembrie poate fi alungata prin reîntâlnirea cu vechii prieteni. Contactul direct cu viata si cu oamenii e poate unul din lucrurile cele mai învigorante la sfârsitul toamnei. Fiind deci convinsa de adevarul acesta si simtindu-ma si eu cam trista, i-am dat telefon zilele trecute unei frumoase si cultivate domane din Toronto, a carei vârsta de peste opt zeci de ani îi da statutul de atotstiutoare. Am întrebat-o cum combate tristetea lunilor târzii de toamna. La care frumoasa doamna mi-a raspuns cu tonul cel mai senin (si o sa-mi permit sa citez vorbele domniei sale, care mi-au ramas în suflet): “Despre care tristete vorbesti? Uite, sa-ti spun sincer eu nu sunt niciodata trista toamna. Pentru mine lunile septembrie, octombrie si noiembrie sunt un început. Se dechid scolile, stagiunile artistice, se face vinul, totul e plin de viata. Iar când ploua, nu stiu cum sunt altii, dar eu sunt absolut fericita, ma plimb nestingherita sub norii curgatori si simt cum îmi creste energia. Când eram eleva, am plecat o data cu scoala într-o excursie de duminica la munte. Împreuna cu o colega ne-am dus înainte pe un drum superb între doua vai, îndepartându-ne de grup. La un moment dat a început o rapaiala zdravana, ploua torential. Ei bine, eram amândoua vesele pâna la exuberanta, alergam, râdeam, ne simteam bine si ne bucuram. Aceea a fost una din cele mai fericite zile ale vietii mele. Iar daca acuma regret ceva din vremurile trecute este ca atunci când eram copil n-am calcat prin destule baltoace, dupa ploaie, ca sa fac în ele, cu pantofii, “plici-placi”.
Dupa o asemenea convorbire, nu numai ca prinzi aripi, dar te mai întrebi si daca statisticile privitoare la sinuciderile din luna noiembrie sunt reale……







Veronica Pavel Lerner    11/7/2003


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian