Note personale : Cu gandul la Eminescu
De ce uitati că-n voi e si număr si putere?
Mihai Eminescu
Intr-o lună ca asta, a mălinului si a cireselor, cînd natura s-a aprins de-a binelea, pe un pat de spital, în Bucurestiul de odinioară, s-a stins din viată Mihai Eminescu.
Se spun tot felul de povesti despre viata si sfîrsitul vietii lui, de la cele sobre, oficiale, pînă la cele scandaloase, pline de intrigi si de tragism.
Nu cred ca va fi vreodată ca publicul cititor interesat de asemenea istorii, dacă va mai exista un astfel de public, să afle adevărul în toată plinătatea lui. De fapt pînă la urmă nu bucuriile sau suferintele omului Eminescu trebuie să ajungă necontorsionate pînă la noi, ci roadele atît de bogate ale mintii lui. Poezia lui, cu cîteva exceptii notabile cînd e vorba de un asemenea autor, ne-a fost în permanentă la dispozitie, accentuată sau subliniată acolo unde autoritatea vremii a găsit de cuviintă să o facă după cum a dus-o mintea si interesele. Marele public n-a avut parte în aceiasi măsură de proza lui pentru că ea a fost considerată, de aceleasi autorităti, în multe privinte aproape explozivă.
Cu un suflet bun si cinstit cum nu stiu să mai fi avut o altă fiintă, Eminescu i-a plîns pe cei săraci si i-a înjurat si blestemat pe netrebnicii care s-au înghesuit pe vremea lui (cum o fac de altfel si astăzi) să pună mîna pe tot ce omul de rînd reusea să facă între palmele lui bătătorite. Este interesant de constatat cum o asemenea minte genială este dispusă să-si aplece ochii la amănuntele vietii, să le pipăie si să le sorteze.
Citindu-i rîndurile rămîi uimit de întinderea si de calitatea documentatiei, de capacitatea lui de a lega si dezlega evenimentele, de claritatea opiniilor lui. Cunostiintele lui plecau, să zicem, de la cele ce se petrecuseră la curtea lui Matei Basarab prin toată istoria României înainte si înapoi, incluzînd pînă si lista numelor boierilor supusi lui Vlad Tepes, prin istoria occidentului european sau a Bizantului si ajungeau pînă la la filozofia si atitudinile lui Lao Tzu din vremea Chinei antice. Isi poate imagina cineva că o minte atît de atotcuprinzătoare si de penetrantă ar fi putut da gres în a întelege si a diagnostica societatea vremii lui? Trecutul si prezentul tării sale?
„In capul unui stat român nu se cade să vedem aproape numai oameni străini, incapabili de a pricepe geniul poporului nostru si, pînă la un grad oarecare, incapabil de a-l iubi si de a-l cruta.”
„Nu oprim pe nimeni de a fi ori de a se pretinde român. Răul e, însă, că elemente prea proaspete în loc de a fi determinate de caracterul statornic al poporului sunt, din contră, determinante pentru viata tării.”
Pentru afirmatii ca cele de mai sus, el a fost etichetat drept nationalist. De cine? De cei ce tineau cu tot dinadinsul să stea în capul statului român, de cei care vroiau să determine viata tării înspre interesul lor.
Opiniile publicistului Eminescu asupra încurcatelor chestiuni economice si politice ale vremii sunt interesante, surprinzătoare în raport cu cele oficiale, cu care ne obisnuise scoala. Cunoscîndu-le, cîntărindu-le, simti bucuria de a fi dat în sfîrsit de adevăr. Intuind fără pic de efort ce se ascunde în spatele fiecărei probleme, el si-a spus părerea răspicat, fără menajamente, crîndu-si de bună seama zeci si sute de dusmani. Un astfel de caz se spune că ar fi fost acela în care Eminescu ar fi demascat coruptia concesionărilor făcute la calea ferată, unde erau implicati alde: Warshawsky, Kalinowsky, Horowitz, Hirschler, Boboritz, Rubinstein, apărati, surprinzător, de avocatul Titu Maiorescu.
Conservatorismul său nu era retrograd, nu era interesat, era manifestarea dorintei lui de păstrare a unor reguli de viată dovedite de istorie a fi sănătoase si folositoare. De aceea el deplîngea declinul vechii boierimi românesti, cea ridicată pe încetul din rîndul poporului, omenoasă si întelegătoare fată de nevoiasi si înlocuirea ei cu noua gardă de arendasi si tot felul de alti afaceristi, flămînzi, lacomi si grăbiti, sositi mai ieri de unde si-a întărcat dracu copiii. „Astăzi capitalul e impersonal. O mosie străveche încape pe mîna unui străin de origine, care caută să scoată lapte din piatră. Putin îi pasă de soarta lucrătorului, de biserică ori de scoală. Omul e pentru el un instrument de muncă, o vită trebuitoare pentru un timp mărginit, pînă ce vinde sau arendă altuia mosia... Noi nu sîntem contra îmbogătirii celor ce vin si se asează în tară. Cu timpul vor deveni, poate, buni cetăteni ai acestui stat. Dar ca de dragul lor, să ucidem oamenii nostri proprii, ca de dragul luxului, desfătărilor, înlesnirilor de trai să compromitem existenta fizică si morală a rasei române, iată cea ce e de neauzit si de neînteles.”
Revolutia de la 1848 n-a primit nici un fel de aplauze din partea lui Eminescu pentru că „ nu emanciparea poporului se cerea de către «patrioti», ci egalitatea lui Carada si Cariadgi cu boierii mari ai tării; nu conditii de înaintare a poporului a voit cineva, ci dreptul cenuserului de visterie de-a ajunge ministru.”
Nici instalarea pe tronul tării a unui principe străin de neam, nici pericolul extinderii catolicismului nu-i erau indiferente. „ Fratii nostri rămasi în Ardeal au suferit veacuri întregi cele mai mari asupriri anume pentru că nu erau catolici”.
Sunt multe, incredibil de multe alte subiecte pe care Eminescu le-a cercetat cu atentie, cu interes, cu patimă chiar, venită din dragostea lui mare fată de neamul în care s-a născut. S-a văzut, spre sfîrsitul vietii lui scurte, admirat, temut, dar si trădat, acuzat si chiar batjocorit (din păcate si de unul ca Macedonski ). Să fie oare un adevăr în gura celor ce spun că în ziua de 28 iunie 1883 el a fost arestat pentru demersurile sale anti-austro-ungare si abia apoi internat în sanatoriul doctorului Sutu si declarat nebun? Cine stie? Ceea ce se stie astăzi, ceea ce se vede astăzi ca o confirmare a celor de atunci, e că aceleasi tipare sunt folosite de aceeas tagma de misei, ce poartă aceleasi nume ca cele de mai sus, ca să ne lipseasca si de ultimii bani rămasi prin buzunare, fluturîndu-ne idei despre globalizare, despre crize ciclice si aciclice, despre căderea si decăderea burselor financiare de la o zi la alta.
Să-i lăsăm pe ăstia deocamdată în plata Domnului si să ne mîndrim că neamul nostru a dat lumii un geniu care se cheamă Eminescu. Să-i păstrăm numele lîngă sufletul nostru pînă vom muri si noi.
„In ochii mei, acela care a muncit, dar a rămas tot sărac, se bucură de aceiasi consideratie ca si acela care s-a îmbogătit prin muncă; iar acela care s-a îmbogătit fără să muncească e în ochii mei tot atît de mic ca si acela care e sărac pentru că nu munceste.”
Viorel Neacsu / Toronto
N.A.
Citatele sunt din revista Timpul, aparute intre anii 1883 – 1887
|
Viorel Neacsu 6/14/2009 |
Contact: |
|
|
