Esseuri : Am intalnit un român fericit
Am intalnit azi dimineata un roman fericit. Cu adevarat, fericit. Striga de fericire. Si nu pe strada. Ci in Biserica. In Biserica in care, dis de dimineata, mai erau doi oameni. Lumanareasa. Si subsemnatul.
- A plouat! A plouat, Doamne! A plouat, in sfarsit! Iti multumesc, Doamne! Sa traiesti, Doamne! Sa traiesti, Doamne! Sa traiesti, Doamne!
Si din agoniseala sa, omul, nici prea tanar, nici prea batran, om in putere, cu un manunchi de lumanari in mana, cauta in jur un foc, sa le aprinda.
- Aveti un chibrit? O bricheta?
M-am gandit ca am avut fericirea – in plina criza nationala, si mondiala - atat de rara, atat de invidiata, sa intalnesc un roman fericit. Mai mult decat atat, fericirea lui era molipsitoare: lanurile de grau strigau odata cu el: “Sa traiesti, Doamne!”, cele de porumb: “Sa traiesti, Doamne!”, si o lume marunta de gaze si necuvantatoare care duc pana in supermarketurile si pe mesele noastre noastre cele de fiecare zi hrana fara de care, fara de care… striga si ea, cu glasul unui roman fericit: “Sa traiesti, Doamne!”
Nu stiu ce va fi fost omul. Unde va fi lucrand. Ce va fi arat, si ce va fi semanand.
Ce salariu va fi primind. Ce va fi secerand. Cred doar ca omul lucra pe cuvintele Ecleziastului: “Dar un Domn cu adevãrat înþelept, este cel care se ocupã cu munca câmpului…”
M-am gandit ca asa striga un inger, pe pamant, dupa ploaie:
“Sa traiesti, Doamne! Sa traiesti, Doamne! Sa traiesti, Doamne!”
|
Liviu Jianu 5/7/2009 |
Contact: |
|
|
