BUCURIILE NOULUI VENIT
Am citit recent (via Internet www.algoritma.ro) un excelent articol apårut în “Dilema” nr 540 din intitulat “Despre bucurie în Est si Vest”. Textul este cel al conferintei rostite de eruditul filozof si critic de artå Andrei Plesu la deschiderea prestigiosului festival muzical “Salzburg 2003”.
Cum era firesc, autorul a profitat de ocazie pentru a face cunoscutå audientei venite din toate colturile lumii diferenta de mentalitate dintre Est si Vest, urmare a realitåtilor economico-sociale care au diferentiat cele douå sisteme în ultimele patru decenii. Desigur, un studiu atât de profund si documentat al bucuriilor din Est si Vest nu-l putea face decât un om care a tråit si lucrat în fostul sistem Est european, dar care a avut si ocazia så asiste la bucuriile lumii occidentale în timpul cålåtoriilor în stråinåtate.
Pentru cineva care a experimentat cu ani în urma bucuriile României ceausite si care de doua decenii încearca sa patrunda sensul vietii canadiene, lectura aceastei “mini-antologii” a bucuriei provoaca placere, dar pune si pe gânduri. Cuvântarea a fost conceputå în scopul aromonizårii mentalitåtilor Est-Vest cu ocazia unificårii europene, mentalitåti ale cåror deosebiri se fac încå simtite în Europa. Cred înså cå un studiu asemånåtor al bucuriilor si al apropierii mentalitåtilor Est-Vest e aplicabil si în cazul noilor imigranti, supusi regulilor de viatå si criteriilor de valori total diferite de cele cunoscute de ei în România.
Gândurile mele au fost provocate în ultima vreme si de numeroasele scrisori sau mårturii orale ale unor tineri nou veniti pe påmântul canadian. M-au întristat si continuå så må întristeze amåråciuna si viziunea pesimisa a unor tineri pentru care, desigur, penetrarea în miezul societåtii de tip occidental, organizatå pe principii încå necunoscute lor le creazå o stare de deprimare destructivå atât pentru ei cât si pentru cei din jur (copii sau pårinti). Senzatia lor de insecuritate si descumpånire este absolut fireascå, iar scopul rândurilor mele este acela de a-i încuraja så nu capituleze în fata dificultåtilor la desprinderea de tara natalå si aterizarea într-o realitate aparent inaccesibilå si adverså.
Modalitatea cea mai la îndemânå de a rezista situatiilor neplåcute la care sunt supusi noii veniti si mai ales acelei de respingere de cåtre societate este cåutarea bucuriilor mici, de zi cu zi. Cåci intrå în natura omului, så se bucure dacå reuseste så batå sistemul. Numai cå acest båtut al sistemului diferå în cele douå lumi.
Trebuie asadar studiat, cum subliniazå Andrei Plesu, conceptul de normalitate, care contine elemente diferite pentru Est si Vest. Bunuri obtinute printr-un efort considerabil în Est, ca medicamente, hranå, apå, încålzire si a cåror dobândire constituia o bucurie fireascå (desi ele ar fi trebuit så facå parte din cotidian), celui de aici aceste amånunte i se par normale, fac parte din viata de zi cu zi.
Pe vremea mea se practica trocul, adicå schimbul în obiecte: îti dau un pachet de unt, îmi dai doua rulouri de hartie higienicå, etc. Se ståtea la coadå în orele de serviciu si fiecare cumpåra produse chiar dacå nu avea nevoie de ele tocmai în vederea practicårii trocului aducåtor de bucurie. Mi-aduc aminte cå atunci când mi-a vizitat o prietenå în Germania, iesitå pentru prima datå din tarå în anii 70,când am våzut la un magazin alimentar cå se gåsea lapte, am insistat, spre marea ei surprindere, så cumpere imediat o sticlå, ca så nu se termine. Andrei Plesu le numeste bucurii minimale. In comunism ele au coexistat cu bucuriile negative si de fapt universal valabile: nu am pierdut serviciul, nu sunt bolnav, etc. Dar, cum subliniazå autorul a treia categorie de bucurii, cele interzise erau cele mai intense fiind cel mai greu de obtinut. Citirea cårtilor interzise, sfidarea prin ocupatii fåcute pe ascuns a plicticoaselor ore de învåtåmânt politic si ascultarea postului “Europa Libera” dådeau satisfactii personale si bucurii individuale nemåsurate.
Cåderea regimului comunist în 1989 n-a reusit så schimbe în totalitate “normalitatea” româneascå. De aceea noii veniti se confruntå cu o realitate dureroaså. Anii îndelungati de reprimare a bucuriilor naturale si impunerea minciunilor au indus, în cei din Est, capacitatea de a-si construi bucurii într-un univers restrâns, în intimitatea câtorva prieteni de încredere. Dar, dupå cum citeazå domnul Plesu din Sfântul Augustin, “Bucuria e expansiunea sufletului, în vreme ce tristetea e contractia lui”. Ori, conclude autorul, regimul comunist a råsturnat lucrurile si a dat bucuriei un metabolism de suferintå.
Probabli cå tocmai aceastå råsturnare îl face peEstic så fie retincent în fata bucuriilor din Vest: aceea simplå a tuturora de a-si constri case, de a face vara un BBQ în curte, de a organiza marsuri sau manifestatii de bunåvoie. Socul noului venit la inversarea valorilor si a naturii bucuriilor este inevitabil. Numai experimentarea pe parcursul a câtorva ani buni a unei vieti în cadrul normalitatåtii canadiane îi poate da imigrantului o întelegere deplinå a surselor si mecanismului bucuriilor de aici.
Cum unificarea europeanå va însemna printre altele, cum spune domnul Plesu, unificarea bucuriilor, si cum, la ora actualå, mentalitåtile Est-Vest încå se deosebesc, cea mai simplå încercare de apropiere a diferentelor existente ar fi umorul. Uneori înså si umorul este greu de abordat pentru cei abia veniti din România si descurajati de realitatea canadianå pe care si-au închipuit-o altfel.
Acestora din urmå, ajunsi în Canada cu scopul de a-si reconstrui o viatå nouå le-as aminti pilda hassidicå cu care Andrei Plesu îsi încheie prelegerea: “Cel care se bucurå cu adevårat e asemenea unuia cåruia i-a ars casa si care, lovit de necaz în adâncul inimii, începe så construiascå, totusi, o caså nouå. Si pentru fiecare cåråmidå nou asezatå, inima lui se umple de bucurie”.
Am parcurs si noi, cei veniti cu ani în urmå, acelasi drum. Si încå n-am epuizat cåråmizile.
|
Veronica Pavel Lerner - Toronto 10/4/2003 |
Contact: |
|
|
