Telespectator
Cum nu aveam suficiente motive să-i dau dreptate unui cărturar contemporan care găsea că românii sunt când pravoslavnici, când secături, l-am contrazis nu din ratiune, ci mai mult emotional, dintr-un patriotism remanent, pe care nu mi-l pot reprima întrutotul.
Și, într-adevăr, V. Andru, că despre el este vorba, avea dreptate, fiindcă si pe Siret, si pe Olt, precum pe Dâmbovita, se emit judecăti de valoare grăbite, care conduc, dacă nu la solutii, cel putin la atitudini exacerbate.
Consumatori de media, în special de media aceea facilă, care demontează si suspectează orice în numele supervizării democratiei, cei mai multi telespectatori si cititori de ziare n-au niciun interes să-si suspecteze sursele de informatie, desi motive ar fi suficiente si la îndemâna oricui.
Și de ce s-o facă ei dacă nu o fac nume cocotate în panteonul presei pe fondul nevoii românesti de idoli? De ce să fii reflexiv, personal, când în fiecare seară aceleasi crispări îti picură în suflet de pe ecranele televizoarelor doza cotidiană de otravă cu care a doua zi o iei de la cap încrâncenat, inflexibil, cu aceleasi resentimente, cu aceleasi suspiciuni. Consecventele unor jurnalisti consacrati de micile ecrane (lucru pe care marile ziare nu-l pot face), au construit modele prin care s-au zeificat. Cristian Tudor Popescu nu e totuna cu Cornel Nistorescu si acesta nu e totuna cu Emil Hurezeanu sau cu Ion Cristoiu. Dacă fiecare se situează, în obiectivitatea lui, de altă parte a problemelor şi speculează pe evoluţia evenimentelor consolidându-şi statuia de ceară, telespectatorul iubitor de show se bucură impersonal de confruntare, furat de un anume gen de carismă. Și aceasta fiindcă îi este mai comod să dea sententios dreptate celui care-i confirmă bănuielile si rămâne mai putin preocupat de propria căutare a adevărului, a cauzalităţilor şi a efectelor.
Telespectatorul care l-ar descoperi pe Cristian Tudor Popescu dându-i dreptate din convingere lui Traian Băsescu în intentia si în motivele acestuia de a opta pentru o republică semiprezidentială va fi dezamăgit si jurnalistul ar fi alungat din Olimpul în care a fost cocotat poate fără voia lui. Iar Nistorescu ar trebui să fie contra dacă Hurezeanu ar critica constatarea neconstitutionalitătii Ordonantei Boc.
Nu pot să cred că un jurnalist de această talie nu este constient atât de imaginea sa percepută cât si de riscurile prejudicierii ei, si de aceea nu-l înţeleg de ce rămâne orbeste pe aceeasi pozitie. E oare respingerea singura raţiune de a fi a jurnalistului? Dacă timpul îl va contrazice, umbrirea se estompează sub luminile înselătoare ale noilor evenimente, strunjite si ele în aceeasi filieră consacrată ca infailibilă.
Iată de ce Ion Cristoiu nu poate să facă confirmări la dreapta, Hurezeanu la stânga, iar Cristian Tudor Popescu n-are voie să zâmbească. Ai nevoie de flecăreli, treci la Mircea Badea. Depinde de ce parte a obiectivitătii ti-ai statornicit nevoile spirituale ale personalitătii de telespectator.
Iată de ce românii probează în politică si în viata socială (din păcate) inconsecventele unei culturi de tip media si îsi trăiesc actualitatea cel mai adesea ca telespectatori.
Evident, nu generalizăm. Nu din alt motiv, ci sub presiunea realitătii. În preajma noastră, cei mai obiectivi prosperă, cei mai cunoscători progresează, iar cârcotasul rămăne să facă diferenta si se miră de ce-i dă mereu cu rest.
|
Iulian Chivu 1/24/2009 |
Contact: |
|
|
