Interferentze : “O noapte Furtunoasa” la teatrul “Tudor Musatescu” din Toronto
În noiembrie 1878 Caragiale citeste la ”Junimea” prima sa opera de proportii mai mari, comedia „O noapte furtunoasa” sau ”Numarul 9”. Spectatorii, oameni ”subtiri”, râd moderat. Mai târziu, Maiorescu noteaza în jurnalul sau intim: Caragiale violent, grosolan inutilizabil”. Comitetul de lectura al Teatrului National o respinge. Este totusi pusa în scena în urma interventiei lui Vasile Alecsandri, desi cei doi scriitori s-au aflat nu o data în conflict.
Piesa a fost prezentata în ianuarie 1879, dar spectacolul a fost întâmpinat cu fluieraturi. Explicatia este multipla. Cargiale era considerat conservator ca si toti junimistii, iar liberalii au fluierat-o din spirit politic pentru ca în opinia lor erau satirizate institutii agreate de ei, cum era de pilda Garda Civica unde Jupând Dumitarche era capitan. Apoi publicul era înca plin de pudoare: accepta piesele frivole daca erau traduse din frantuzeste, dar nu erau de acord ca acte de adulter sa se petreaca la Români. La a doua reprezentatie, Ion Ghica, directorul teatrului si-a permis niste taieturi si modificari , fara aprobarea autorului. Caragiale si-a retras piesa de pe scena. De altfel, dupa spectacol, pe Cargiale l-au asteptat câtiva ”onorabili” pusi sa-l cotonogeasca. L-a salvat interventia unui ofiter.
Desigur ca de la primele reprezentatii si pâna astazi, vederile s-au schimbat, iar piesa s-a jucat de mii de ori cu mare succes. O capodopera a cinematografiei românesti, desi aflata atunci înca la începuturi, a fost filmul ”O noapte furtunoasa”, în regia lui Jean Georgescu. Atunci a aparut si o parte din generatia de actori care au creat arhetipuri pentru galeria personajelor caragielesti : îi amintim pe Alexandru Giugaru în Jupân Dumitrache, pe George Demetru în Chiriac si pe iubitul maestru, nonagenarul Radu Beligan, pe atunci foarte tânar, în Rica Venturiano. O curiozitate : apare si actorul Vasiliu, dar nu Birlic, ci fratele acestuia, care semana leit cu marele comic.
La Toronto am avut ocazia sa asistam la spectacolul cu piesa „O Noapte Furtunoasa” de Caragiale dat de trupa teatrului „Tudor Musatescu” sub regia actorului, cineastului si scriitorului, Stelian Constantin. Trupa a fost înfiintata în 2005, sub patronajul cenaclului revistei Observatorul si s-a facut deja cunoscuta cu câteva spectacole de succes.
Reprezentatia la care am asistat a fost o reusita din toate punctele de vedere: regie, joc, decoruri, costume, aranjamente sonore si lumini. Viziunea regizorala este clasica, actiunea desfasurându-se într-un decor ales cu gust si rafinament de Viorel Neacsu si Cristi Tunariu si folosind o costumatie si recuzita de epoca foarte bine alese de Ecaterina Gavan si Eva Strâmbu.
Conceptia regizorala clasica a servit pe deplin textul lui Caragiale, scotând în evidenta nu numai actualitatea, dar si universalitatea autorului. Riscul, totusi, al unei montari clasice în zilele noastre, provine din faptul ca omul modern are un ritm de viata rapid si e expus atâtor evenimente simultane încât daca un spectacol clasic nu e construit într-un ritm alert, poate parea static spectatorului modern. Am remarcat, în primul act, câteva asemenea momente. În actul al doilea însa, dinamismul actiunii propriuzise a compensat ritmul initial al miscarii scenice.
Experienta cinematografica a regizorului i-a folosit pentru ilustrarea piesei cu momente muzicale foarte potrivite: introducerea si finalul în sunetele cântecului „Lampagiul de altadata” în aranjamentul lui Augustin Medan si interpretat de Magdalena Medan si Cristi Tunariu, finalul pe muzica „French-Cancan” si, cea mai reusita, remarcabila idee cu acordurile simfoniei a cincea, „a destinului” de Beethoven care au insotzit aparitzia si monologul lui Rica Venturiano. Banda sonora (Cristi Tunariu) si operatorul de sunet (Diana Câmpean) au asigurat de minune punerea în practica a ilustratiilor sonore si luminoase.
Jocul actorilor a fost excelent, lasând savoarea textului Caragialesc sa straluceasca în toata splendoarea. As începe cu actorul Virgil Raban care încarneaza un foarte autentic Rica Venturiano. Mi-a placut performanta lui Virgil în mod deosebit nu numai pentru timbrul vocii si dictiune, dar si pentru ca nu încarca rolul. Textul lui Caragiale este atât de genial constrit, încât orice adaus actoricesc ar fi jenat. Ori tocmai aici a fost secretul: Rica a intrat în personaj si gata. N-a avut nevoie de gesturi suplimentare, tot ce facea era discret si natural, monologul a fost bine spus si muzica simfoniei de Beethoven n-a acoperit nici o clipa vocea actorului. Desigur ca rolul Zitei, jucata colorat si comic de Laura Roman, e la polul opus: ea trebuie sa se fandoseasca si sa adauge elemente comice, asa e personajul si actrita a reusit foarte bine sa intre în pielea lui, iar costumele si machiajul au ajutat-o din plin. Steluta Moody, pe care am vazut-o pentru prima oara pe scena, se dovedeste a fi foarte talentata reusind sa întruchipeze o Veta autentica si credibila. E drept cĺ unele din replicile ei nu s-au auzit prea bine, dar sunt sigura ca în viitor ea va sti sa dea mai multĺ vigoare vocii ei. Chiriac, dimpotriva, e tot timpul în miscare, rosteste tare si foarte bine rolul, pe Cristi Tunariu de altfel l-am mai vazut si în alte piese, e un actor foarte talentat si cu potential divers. As spune, din ce am observat, ca e si un foarte inimos colaborator al trupei, s-a implicat si în realizarea decorurilor, si a bandei sonore si, la sfârsitul piesei, în holul teatrului, se agita sa adune actorii pentru fotografii. Spiridon, jucat de Gelu Câmpean, a atras simpatia publicului de cum a aparut pe scenĺ. Costumul si miscarile l-au prins de minune, îi prevĺd un bun viitor artistic.
L-am lasat la urma pe Jupân Dumitrache, jucat impecabil de Stelian Constantin, semnatar si al regiei, care incarneaza foarte bine personajul lui Caragiale. Experienta de lucru din teatru si cinema îi dau lui Stelian o mare dezinvoltura pe scena. Este secondat, în rolul lui Nae Ipingescu, de Viorel Neacsu, care a stiut sa scoata în relief ridicolul personajului nu numai cu discretie si talent, dar si cu un umor foarte rafinat.
Pot spune, în încheiere, ca efortul si daruirea acestor oameni de teatru s-a concretizat si de acesta data într-o productie demna de toata lauda si speram sa-i revedem si in spectacolele ce vor urma.
|
Veronica Pavel Lerner 11/5/2008 |
Contact: |
|
|
