Contrapunct in cotidian : Capacitatea de a alege , a lua o decizie si asumarea responsabilitatii
Ma credeam, în anii 70, atotstiutoare si puternica.
Ma obisnuisem sa aud: “România e tara cu societatea cea mai fericita din lume”.
Nu credeam chiar tot ce se afirma, dar, neavând termeni de comparatie, ma lasam prada exagerarilor. Nu vedeam România decât din interior, dintr-o zona în care creierul mi-era bombardat zilnic cu propaganda.
Nu vedeam Occidentul decât din exterior, de sub semnul atributelor oficiale, si ele tot de propaganda. Eram constienta de continutul eronat al discursurilor politice din tara, dar incapabila sa discern “adevarul” tarilor cu economie capitalista. Mi-l figurasem idealizat, convinsa ca imaginea formata din bucatelele de informatii auzite fie la Europa Libera, fie povestite de cei care aveau permisiunea de a trece granita, constituia “adevarul absolut”.
Când am ajuns în Canada, în 82, ma credeam atotsiutoare. Veneam dintr-un sistem unde nu exista decât o singura cale (dictata de altii) si un singur fel de produse (care se gaseau cu mare greutate). Cunosteam sistemul din care veneam si credeam ca acesta era singurul “valabil”. Desi ignoram cu desavârsire sistemul canadian în care ajunsesem, nici macar de necesitatea de a învata regulile de convietuire în noua societate nu eram constienta.
Pe scurt, se citea în mine, chiar daca nu ma manifestam, aroganta Europeanului venit dintr-o traditie culturala mai veche decât cea nord-americana.
Dar anii trecuti peste mine în Canada m-au învatat câteva elemente comportamentale indispensabile vietii într-o tara puternic industrializata. Dintre toate, libertatea de a alege, capacitatea de a lua o decizie si asumarea responsabilitatii, interconectate între ele printr-o relatie de interdependenta, au fost cele care mi s-au parut de o importanta fundamentala în evolutia personalitatii mele ulterioare.
Libertatea de a alege
Nu este la îndemâna oricui sa aleaga din multiplele variante ale optiunilor ce sunt disponibile în Canada, în orice domeniu, începând cu produsele culinare, cosmetice, sau electrice si terminând cu spectacole, reviste, carti, scoli, meserii.
Capacitatea de a alege este o trasatura ce se educa. Cei nascuti aici o vad la parinti, dar cei veniti dintr-un sistem totalitar, ca mine, trebuie sa o învete. La început ma simteam pierduta în fata multiplelor variante si ma întrebam cum as fi putut alege când nu aveam nici o experienta prealabila cu vreuna dintre ele. Am învatat singura ca, în primul rând, trebuie restrânsa aria de alegere prin eliminarea variantelor cu deosebiri neesentiale între ele.
Trebuie apoi stabilit un criteriu predominant de alegere. Putem considera diverse criterii: raportul cel mai convenabil pret/ calitate, aspectul cel mai atagator conform gustului personal al fiecaruia, durabilitatea, si asa mai departe. Însfârsit, dupa toate acestea, ultimul criteriu, care tine mai mult de comportament decât de logica, ar fi cel al “acceptarii hazardului”, în sensul admiterii evidentrei ca orice alegere implica nu doar avantaje, ci si inconveniente, în fata carora este preferabil a fi pregatiti, pentru a se evita o demoralizare ulterioara.
Capacitatea de a lua o decizie
Cum în sistemul totalitar din care venisem deciziile erau luate de “conducere”, niciodata de individ, am învatat în Canada ca, desi a lua o decizie nu e o sarcina usoara si poate avea uneori urmari dezagreabile, aceasta actiune e un drept fundamental al omului legat de libertatea lui de expresie. Pentru a lua o decizie cât mai “corecta” în raport cu o situatie data, una din etapele cele mai importante este colectarea cât mai multor date informative asupra situatiei. Cu alte cuvinte, o decizie nu se ia decât în urma unei operatii de “cercetare”. Sigur ca unele persoane au intuitii, care eventual nu le înseala, dar în general trebuie studiata problema si considerata si doza de “neprevazut” care poate aparea. Ca si în cazul anterior, si aici joaca un rol esential încrederea în capacitatea de a lua o decizie, ea devenind, dupa ce a fost luata, cea mai “buna”. De noi depinde ca sa traim în asa fel încât sa demonstram ca într-adevar, cea aleasa a fost cea potrivita.
Asumarea responsabilitatii
Noi însine suntem responsabili de faptele comise si deciziile luate, nimeni altcineva. Eram dezarmata si din acest punct de vedere când am venit din România. Orice s-ar fi întâmplat, nu eram în stare sa-mi asum responsabilitatea si de fiecare data “altcineva” era vinovatul. La serviciu aveam, la început, probleme majore. Pâna când am înteles ca, atunci când luam o decizie, eu eram cea care trebuia sa-mi asum raspunderea . Si nu numai atunci, ci si când eram de acord cu decizia altora. Daca cineva îmi spune cum sa procedez si eu trec la actiune, prin aceasta se subîntelege ca am fost de acord cu decizia luata de celalalt si, aderând la ea (executând-o), am devenit coautorul ei, de unde necesitatea de a-mi asuma responsabilitatea. Dupa ce am înteles acest mecanism, am observat ca lumea îl respecta pe cel ce-si asuma responsabilitatea.
Acestea au fost principalele caracteristici pe care a trebuit sa le învat si aplic. Canada m-a învatat însa si alte comportamente, utile în societatea multiculturala, cum ar fi toleranta si respectul pentru alte culturi. Am constatat, de asemenea, ca orice vis e realizabil, cu efort si rabdare, si am capatat siguranta localnicilor, cu nimic înrudita cu aroganta mea anterioara. Am admirat si încercat sa imit, de-alungul anilor, simplitatea nord-americanilor, ca si puternicul lor spirit practic. Am învatat, dupa ce am stapânit confortabil cele doua limbi oficiale, franceza si engleza, sa conduc masina, sa ma descurc pe complicatele harti si autorute, sa bricolez, sa repar aparate, si câte altele!
Dupa ce elementele noii societati mi-au devenit, prin obisnuinta, o a doua natura, atunci am avut timp sa ma aplec spre iubirea cea dintâi, tara si limba mea natala.
Fericiti cei care, veniti din România, se simt acasa si iubesc, dupa o vreme, Canada.
Dar si mai fericiti cei care, simtindu-se acasa si iubind Canada, stiu sa redescopere, cu noua lor privire de “locuitori ai planetei”, adânca si inegalabila poezie a tarii si limbii în care s-au nascut.
|
Veronica Pavel Lerner 7/24/2008 |
Contact: |
|
|
