Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Carnet de emigrant


Am vorbit în numerele trecute despre unele persoane pe care le-am cunoscut in lunga mea existenta canadiană. Sper ca nu v-am plictisit iar dacă da, imi cer iertare.
Vă fac o mărturisire. Dintre toti emigrantii pe care i-am cunoscut, pe nici unul nu l-am cunoscut mai îndeaproape decât pe mine însumi .
Nu văd de ce să mă omit, mai ales pentru că am de spus lucruri destul de interesante.
Am profitat de o unică ocazie. Verisoara mea primară din Detroit mi-a scris că atât ea cât si familia ei, pe nume Stanciu (în total 16 persoane) ar dori foarte mult să vină in România, dar nu se pot decide. Ar dori oarecari explicatii si lămuriri. Fireste , era vorba despre o vizită, stiam din alte scrisori mai vechi, dar cum in aceasta ultimă scrisoare nu se spunea ca e o vorba despre o vizită, mi-a venit o idee. Ce-ar fi să mă duc să-i aduc?.
M-am prezentat la comisariatul de politie care elibera pasapoarte. Am cerut o viză pentru Statele Unite, iar ca motiv, bazat pe scrisoarea verisoarei mele Iustina, repatrierea familiei Stanciu. Acesta era numele familiei mele din America. Comisarul a citit scrisoarea, a examinat plicul, stampilele, mărcile postale si a zis cu mândrie: “Nu toti fugitii sunt trădători. Uite, familia dumitale s-a săturat de paradisul capitalist. De ce să te sbati pentru o bucată de pâine amară, când poti trăi ca-n rai în cea mai avansată orânduire socială din lume. Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n tara ta. Ceea ce nu-i cazul. Când vrei să pleci? ”
– Vedeti, sunt rudele sotiei mele. Ar trebui să vină si ea, Eu sunt rudă prin aliantă. Nu i-am văzut niciodată.
Peste trei zile pasapoartele cu vize cu tot erau gata. Dar acum au apărut alte probleme. La biroul de voiaj, am aflat cu stupoare, că trebuia să cumpărăm bilete dus-întors. Bani multi. Am împrumutat bani dela rude, dela prieteni, mi-am vândut ceasul, Yolanda si-a amanetat blana, am plătit si am plecat. Aveam în buzunar 25 de dolari americani, acordati de stat celor care plecau în străinătate.
După o asteptare de 2 ore la Amsterdam, Am ajuns la Detroit la ora două după miezul noptii. De voie, de nevoie, am tras la un hotel. Cum am dormit, mai bine zis cum nu am dormit, las să ghicească cititorii. A doua zi dimineata am telefonat Iustinei. Fiica ei, Virginia, a venit, a plătit hotelul si ne-a urcat într-o masină albă, decapotabilă, luxoasă ca o mireasă.
Am cunoscut apoi pe sora si pe fratele Virginiei, Silvia si Mircea, căsătorit cu o poloneză. Am vizitat orasul, am mâncat pentru prima oară pizza, si am discutat despre viitorul nostru în America. Perspectivele nu erau deloc îmbucurătoare. Ce ni se oferea de îndată ar fi fost un post de chelner pentru mine si unul de fată în casă pentru Yolanda.
Din fericire, prietenul meu din copilărie al cărui nume l-am mai pomenit în numerele trecute, Nicolae Pătăceanu din Toronto, ne-a propus să venim în Canada si s-a oferit să ne dea de lucru în întreprinderea sa. Era în perioada în care se descoperise teflonul iar el, ingenios, fabrica radiatoare pe bază de teflon. Drumul dela Detroit la Toronto, l-am facut cu autobusul.
Pare ciudat, dar îmi amintesc foarte clar senzatia de “déja vue” pe care am avut-o privind pe fereastră câmpurile verzi, casele curate si îngrijite.
I-am spus Yolandei: “sunt sigur că o s-o ducem bine în Canada si nu regret deloc, că am plecat din România.”
Aceleasi cuvinte le spun si acum. Cu si mai multă convingere.


N.O.
Eugen Giurgiu , profesor si scriitor, a fost director artistic la Opera Romana din Bucuresti




Eugen Giurgiu    7/14/2008


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian