Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestinã
Note de carierã
Condeie din diasporã
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouã
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastrã
Traditii
Limba noastrã
Lumea în care trãim
Pagini despre stiintã si tehnicã
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhiv� 2024
Articole Arhiv� 2023
Articole Arhiv� 2022
Articole Arhiv� 2021
Articole Arhiv� 2020
Articole Arhiv� 2019
Articole Arhiv� 2018
Articole Arhiv� 2017
Articole Arhiv� 2016
Articole Arhiv� 2015
Articole Arhiv� 2014
Articole Arhiv� 2013
Articole Arhiv� 2012
Articole Arhiv� 2011
Articole Arhiv� 2010
Articole Arhiv� 2009
Articole Arhiv� 2008
Articole Arhiv� 2007
Articole Arhiv� 2006
Articole Arhiv� 2005
Articole Arhiv� 2004
Articole Arhiv� 2003
Articole Arhiv� 2002


Ce este America...

"Ce este America, decit milionari, regine ale frumusetii, recorduri stupide si Hollywood?" (Adolf Hitler, 1927)

"America nu-i cal breaz, nici cal balai. America-i zebra!" (Martin Luther King, '60)

"America este o uriasa holograma in care informatia privitoare la intreg este continuta in fiecare din elementele componente." (Jean Baudrillard)

"America sint americanii

Restul e zgirie-nori si viteza,
The Cape si the Met,
rock si rap,
million bucks smile si homeless,
mall si Microsoft,
politically correct si Ku Klux Klan,
AIDS si Flower Power,
New York si Fargo."

(Dan Perjovschi, America(nii), in Secolul 20, 7-8-9/1999 - America)



"Din acumularea cliseelor hollywoodiene, se infiripeaza o imagine a Americii, simplista, ale carei componente au fost sintetizate de Gary Althen (Aproape totul despre americani, Business Tech International Press SRL, Bucuresti, 1989):

1. Statele Unite sint alcatuite din New York, Los Angeles, San Francisco, Chicago, Disneyland, Las Vegas si Texas.

2. Majoritatea femeilor americane sint frumoase si au o sexualitate debordanta. Majoritatea americanilor sint chipesi, bine facuti. Cei care nu sint frumosi sint nesinceri, criminali sau apartin drojdiei societatii.

3. Crima violenta rerezinta o amenintare permanenta in toat colturile Americii.

4. Americanii sint bogati si nu se omora cu munca. De obicei ei traiesc in case sau apartamente spatioase, mdoerne, stralucitoare.

5. In America, majoritatea lucrurilor sint mari, moderne si stralucitoare.

6. In societatea americana exista o patura sociala, in care majoritatea oamenilor sint nealbi, uriti, needucati si violenti.

7. Pe strazile american pot fi vazute frecvent urmariri de automobile care ruleaza cu mare viteza.

8. Oamenii nealbi sint inferiori celor albi.

9. Viitorul Americii se decide la Washington. Presedintele este un om foarte puternic. Majoritatea deciziilor au o latura oculta, tenebroasa, neaccesibila publicului.

10. Ghettourile sint foarte numeroase; sint locurile unde mocneste ura interasiala, unde toata lumea se drogheaza, este violenta si are resentimente la adresa americanilor bogati; ele genereaza tensiuni latente care pot duce la explozii sociale/interrasiale ce pot periclita viitorul SUA etc."

(Dragos Simandan, Fundamentele culturale ale modelului american, Editura Dacia, 2000)



Americanii despre ei si despre ceilalti

"a. De la negarea apartenentei culturale la criticismul intelectualitatii

'Mai degraba decit un nationalism etnic, americanii au nationalismul unui ideal: ei sint profund convinsi ca, daca ar fi posibil, lumii intregi i-ar placea sa li se alature si sa devina cetateni ai Statelor Unite.' (Charles Lindholm, John A. Hall, Les Etats-Units sont-ils en train de se desintegrer?, in Le Debat nr. 57, 1997) Daca se incearca, insa, sa se obtina parerea lor despre americani, majoritatea vor avea reticente: pe de o parte, pentru ca sustin ca exista diferente majore intre diversele grupuri (pe criterii regionale, rasiale, etnice, religioase, politice etc.) si, pe de alta parte, pentru ca se simt jigniti daca li se sugereaza ca sistemul lor de valori ar fi comun cuu al celorlalti, fiind impus de contextul cultural american. Lor le place sa creada ca, in calitate de indivizi maturi si independenti, si-au ales singuri principiile si modul de viata; s-ar putea chiar sa nege ca ar apartine vreunei culturi, sau ca ar exista vreo cultura americana; de altfel, ei nici nu se considera reprezentantii cuiva (ai Americii, ai natiunii), ci individualitati distincte. In plus, nu concep ca oamenii de pe alte continente ar avea dificultati in a-i intelege sau in a-i aborda, intrucit se apreciaza a fi prietenosi, deschisi. (Aproape totul despre americani, Business Tech International Press SRL, Bucuresti, 1989)

In rindurile intelectualitatii americane se constata predominarea discursului critic la adresa societatii, culturii, sistemului politic, stiintei, tehnologiei s.a.m.d. Multora li s-a reprosat ca in numeroase situatii critica fara a avea motive reale, in afara celui de a nu-si pierde obiectul muncii. […] Todorov (1996) deplingea faptul ca ar fi rupti de realitate, izolati in campusurile universitare etc. […]

b. Sindromul "I'm OK, they're not" si mirajul Virstei de Aur

Multi cercetatori au fost frapati de faptul ca, desi America anilor '90 se gaseste pe drumul cel bun, cea mai mare parte a populatiei credea contrariul. […]

In momentul izbucnirii scandalului Monica Lewinsky, trei sferturi dintre americani au crezut ca moralitatea a decazut in ultimii 25 de ani, fapt contrazis de cea mai mare parte a datelor sociologice. […]

c. "De unde esti?" si stereotipurile regionale

'Manierele au fost simboluri hotaritoare in crearea arhetipurilor regionale. Omul din Sud era ospitalier, gentleman, cu un profund cod al onoarei si cu sensibilitate mare la orice ofensa; Zankeul era taciturn, curios si refuza manierismele; cei din Vest erau degajati, guralivi si dintr-o bucata - toate aceste trasaturi au fost repede caricaturizate si folosite ca simboluri, in teatru, ca si in discursul politic. Ele reflectau faptul ca plantatia, ferma de la Frontiera si orasul din Noua Anglie, ca unitati socio-politice distincte, au imprimat diversitatea caracteristicilor comportamentale care au creat tipul Yankeului, al pionierului de la Frontiera, sal al cavalerului.' (Neil Harris, American Manners, in Making America. The Society and Culture of the United States, UsiA, Washington D.C., 1992) […]

Noua Anglie se vede pe sine ca cea mai civilizata regiune, restul ameicanilor fiind snobi. Foundry traieste cu iluzia ca este inca inima Americii si sufera din plin de complexul Atenei. Dixie are raporturi antagonice cu Foundry, explicabile prin teoria resentimentului si a inertiei. Miami este pentru mafioti si pensionari "cea mai buna dintre lumile posibile". Mexamerica stirneste invidia celorlalte regiuni su se afla in relatii conflictuale cu Ecotopia. Aceasta este vazuta de multi ani ca un Paradis terestru si ca un loc foarte civilizat. Ecotopia priveste cu dispret si dusmanie (Mexamerica), fie cu indiferenta (Foundry). O situatie mai buna are imaginea Noii Anglii, cu care impartaseste o serie de atribute (civilizatie, dominatia wasp etc.). Empty Quarter ii diabolizeaza pe estici pentru ca le frineaza dezvoltarea; relatia cu vecinii din Breadbasket este mai degraba neutra. Breadbasket-ul este vazut ca fiind "rusinea" Americii, din cauza dogmatismului, spiritului puritan, conservatorismului, rasismului s.a.m.d.

De altfel, in contrast cu imaginea dinamismului mexamerican, Breadbasket-ul pare a fi locul unde nu se intimpla nimic. Cele patru aberatii (Alaska, Hawaii, Washington D.C., New York City) sar in evidenta prin ciudatenie si/sau exotism. Alaska este idealizata, cita vreme alaskienilor nu le prea pasa de "outside" (Restul Lumii). La fel se intimpla cu Hawaii, a carui imagine este un melaj de soare, apa, nisip, polinezience, spiritul "aloha", distractie si relaxare. Imaginea Washingtonului este dominata de tonurile negru si gri inchis, pe cind New York-ul mai are si simpatizanti s.a.m.d.

d. Cruciadele moderne, diavolii perfizi si ratarea Paradisului

Lumea Noua oferea fiecaruia sansa eliberarii de povara trecutului, sansa purificarii si posibilitatea unui nou inceput. Descrierea ambiguitatilorpe care le-a presupus "cruciada" moderna pentru cucerirea Americii reliefeaza socul cultural si rolul mentalitatilor in conturarea stereotipurilor despre Celalat: 'Erau indienii si orasele lor, indieni priviti cind drept niste «buni salbatici» idilici, organizati in comunitati utopice, cind drept diavoli perfizi ce te ispitesc cu iluzii malefice, scufundati in cele mai grozave forme de paginism. Omul alb, europeanul, punea de aceea piciorul pe tarimuurile Americii cu simtamintele contradictorii ale lui Adam, caruia i se ingaduia din nou sa intre in Paradis, si ale unui cruciat gata de asalt asupra zidurilor cetatii Acra. Mentalitatea pelerinului si a cruciatului fuzionau pentru a crea forme singulare de alienare: cea a 'parintelui pelerin' puritan si cea a 'conchistadorului'." (Thomas Merton, Pelerinaje catre Apus, in Dilema, nr. 337, 1999)

Dupa secole de cautari, paradisul le era oferit europenilor, si acestia erau convinsi ca il meritau pe deplin si ca actionau conform cu vointa lui Dumnezeu: 'Aici pacea si unitatea puteau fi cumparate cu pretul curajului crestin in lupta cu salbaticia si cu cel necredincios. A cuceri si a subjuga populatia locului nu se considerau agresiune, uzurpare ori jaf si tiranie; dimpotriva, erau dovada cea mai limpede a fidelitatii fata de toate valorile dragi, de la Carol cel Mare incoace, inimii europeanului si crestinului. "Toata aceasta violenta si barbarie" au dat un iz iremediabil de amaraciune fructelor din copacul paradisului. Fusese intrucitva uitat faptul ca un paradis care poate fi cucerit si dobindit prin forta, nu e deloc un paradis.' (Thomas Merton, Pelerinaje catre Apus, in Dilema, nr. 337, 1999) […]

e. Atitudinea fata de alteritate. Ignoranta, dezinteres si complexe de superioritate

Imaginea Celuilalt se construieste pornind de la imaginea despre sine si despre tara ta. Este si cazul americanului, care, invatat de mic ca tara sa este cea mai buna dintre lumile posibile si ca el este o fiinta superioara celorlalte, invidiata de straini, manifesta putin interes pentru ceea ce se intimpla in afara SUA. Hartile sale mentale sint foarte simpliste si pline de stereotipii induse prin mass-media sau sistemul scolar. Ignoranta si dezinteresul sint trasaturile cele mai reprezentative pentru a surprinde atitudinea americanului obisnuit fata de lume. Acestora li se adauga zugravirea in culori sumbre a imaginilor despre ceilalti, ei fiind victime ale faptului ca nu beneficiaza de un sistem de organizare socilaa democratic si eficient precum cel american. De asemenea, obiceiurile culturale ale celorlalti sint privite ca ciudatenii. […]

Un proaspat student american venit in Franta sufera, cu siguranta, un soc cultural, la contactul cu sistemul de valori si normele de comportament de acolo. El va fi uimit de: 'sedentarismul francezilor, persistenta familliei 'extinse' si reuniunile duminicale ale acesteia, viata tinerilor in caminul parintesc dincolo de virsta la care orice american l-a parasit deja, comportamentul mamei franceze, slujitoare a sotului si a copiilor sai, (…), varietatea peisajului si a tipurilor de habitat, importanta care se da bucatariei, absenta autodisciplinei, refuzul personalizarii responsabilitatii si necurmatul apel la forta publica, dezorientarea, absenta gestionarii timpului, ghettourile pe care le constituie diferite grupuri sociale, ponderea trecutului, pe scurt, diversitatea codurilor privitoare la convenienta si la limbaj (…)' (Sohie Body-Gendrot, O viata privata franceza dupa modelul american?, in Istoria vietii private, vol. 10, Editura Meridiane, Bucuresti, 1997)

f. Hartile mentale ale elitelor

De maxima relevanta pentru intelegerea politicii externe americane si a culturii elitiste este surprinderea modului in care elita politica si intelectuala din SUA isi construieste imaginile despre celelalte state si natiuni ale lumii, ca si despre raporturile de forta pe plan international. Esecul lamentabil al scolii americane de sovietologie de a anticipa prabusirea Uniunii Sovietice si a lagarului socialist din jumatatea estica a Europei nu a dus, cum s-a crezut initial, la mai multa cumpatare/precautie in a lansa teorii despre relatiile internationale, despre ascensiunea si decaderea marilor puteri s.a.m.d., care aveau ambitia exagerata de a ghici legile de evolutie ale societatilor. Din contra chiar, profitind de vidul de teorie care sa explice realitatea lumii in era post-Razboi Rece, intelectualii de mai mica sau mai mare anvergura au scris best-seller-uri pe aceasta tema. […]"



Cum sint vazuti americanii si America? O incecare de tipologie a discursurilor

1. Discursul conservator, in forma sa clasicak, se manifesta in Europa si poate fi bine ilustrat de Georges Clemenceau, care spunea: 'Statele Unite sint singura tara care a trecut direct de la barbarie la decadenta, uitind etapa civilizatiei', sau de Octavian Paler, care, comparind cultura europeana cu ce americana, remarca, '…in zgirie-norii americani ma cuprinde o ameteala fizica, in catedralele Europei ma cuprinde o ameteala metafizica'. ["Amintim si reactia celebrului arhitec Le Corbusier, care, sosit fiind la New York, este intrebat ce parere are despre zgirie-nori. 'Sint prea mici' a raspuns acesta prompt…"]

Acest tip de discurs porneste de la premisa ca ce se intimpla dincolo de Atlantic este doar o prelungire a Europei; mai mult, ca acestei 'prelungiri' i se asociaza, inevitabil, si o degradare calitativa. […]

2. Discursul adimratiei neconditionate este practicat de mult mai putini intelectuali decit precedentul. Acestia apreciaza, deopotriva, cultura si sistemul politico-economic-social american, sustinind ca ele sint modele demne de urmat. Aspectele negative ale modelului american, inevitabile in cea mai mare parte, sint de preferat celor ale altor modele mult mai grave si injositoare pentru demnitatea umana. […]

3. Discursul admirativ selectiv este intilnit adesea in cazul specialistilor in stiinte politice sau al altor reprezentanti ai elitei politice si intelectuale care, fara a face referire la problemele care tin de cultura americana stricto sensu, propovaduiesc binefacerile democratiei liberale si economiei de piata, intruchipate magistral in reusita americana. […]

4. Discursul comunist, virulent anti-american, a fost, vreme de jumatate de veac, respectabil in rindul intelectualilor umanisti. Lupta de clasa, exploatarea omului de catre om, imperialismul si cursa inarmarilor, alienarea, toate acestea au facut parte din tematica criticii antiamericane. Utopia rosie, intre timp transformata in cosmar, a cazut la examenul cel mai important - proba practicii -, astfel ca astazi, acest discurs este cu totul marginal.

5. Discursul extremei drepte deplinge degradarea morala a Americii, dezordinea sociala, impuritatea societatii, individualismul, dezorientarea etc. Relevanta este imaginea Americii in ochii lui Hitler: 'O societate semiiudaizata, seminegrificata, in care totul este cladit pe dolar.' […]

6. Discursul fundamentalismului religios: imbraca diferite variante, de la cea ortodoxa pina la cea musulmana. Islamicii radicali vad in SUA pe "Marele Satan" si adesea recurg chiar la terorism pentru a lupta contra "raului". Si in discursul fundamentalistilor ortodocsi intervine recurent critic libertinajului, pornografiei, criminalitatii, materialismului, homosexualitatii, violentei verbale si fizice, liberalizarii avortului, care este apoi utilizata incorect pentru a nega valoarea modelului american in ansamblul sau si a propovadui o "cale originala", care ar presupune renuntarea la beneficiile pe care le-a adus proiectul modernitatii.

7. Imaginea Americii in ochii cetateanului obisnuit (common people) se caracterizeaza prin ambiguitatea ambivalentei.Pe de o parte, modelul american este invidiat, rivnit, iar valori precum libertatea (cu toate formele ei), egalitatea raselor, oprtunitatea mereu prezenta a unui nou inceput, dreptatea sint apreciate; pe de alta parte, America este privita resentimentar si acuzata de un deficit de moralitate. […]

Sophie Body-Gendrot prezinta modul in care ar reactiona un francez proaspat sosit in Statele Unite (O viata privata franceza dupa modelul american?, in Istoria vietii private, vol. 10, Editura Meridiane, Bucuresti, 1997): Intre faptele care l-ar uimi se afla: 'eficacitatea ne«intelectuala» a unui sistem educational (familial si scolar) care il face raspunzator pe individ intr-atit incit ii convinge pe cei exclusi de propria lor culpabilitate; obsesia marturisita a banilor si evaluarea persoanei in functie de numarul dolarilor pe care ii cistiga aceasta; continua referire la Biblie in alocutiunea politica; acceptarea unei marginalizari (cel putin in California) care va fi «recuperata» si va consolida un sistem ce intuieste in infractorul de astazi pe conventionalul de miine; ignorarea a ceea ce se petrece prin alte parti (…); disciplina de pe sosele, unde mor de trei ori mai putini oameni decit in Franta; apoi violenta.'

(Dragos Simandan, Fundamentele culturale ale modelului american, Editura Dacia, 2000)



"Incercind o explicatie pentru specificitatea atit de idiosincratica a culturii americane la inceputurile ei, Alexis de Tocqueville facea, la 1830, observatia ca ea este «produsul a doua elemente perfect distincte care, pe alte meleaguri, s-au razboit frecvent, dar pe care americanii au izbutit sa le incorporeze cumva unul intr-altul si sa le combine admirabil: spiritul religios si spiritul de libertate.» In prag de mileniu nou, analiza lui Tocqueville pare sa ramina relevanta mai ales pentru taisul distinctiei instituite: caci in razboiul, astazi in toi, intre cultura postmoderna si cea veche, gilceava pare sa fie tocmai intre «spiritul de libertate», impins de evolutiile ultimelor decenii de istorie americana la exces, si «spiritul religios», asediat si batut in bresa tot mai mult de secularizarea propagata fara friu de elitele culturale crescute in spiritul hedonist si agnostic al generatiei '60. S-a argumentat, pornind de la astfel de constatari, ca exista de fapt doua Americi: cea reala, a majoritatii tacute, hranita mai departe de spiritul traditional al vechilor valori iudeo-crestine, si cealalta, de gigantica vizibilitate prin influentele pe care se exercita, nu numai la ea acasa, ci si pe plan planetar, prin impactul retelelor mass-media. Intr-o carte publicata in 1998 si intitulata Reconstructing America, James W. Ceaser reflecta asupra realitatii celor doua Americi, cea virtuala si cea «simbolica», atotprezenta prin mass-media, si cea reala, aflata in primejdie de a-si pierde identitatea in lupta cu hipertrofiile de azi ale «spiritului de libertate». Teza lui (numita de unii «reactionara») este ca America trebuie redobindita, smulsa, zice el, «din miinile celor care au facut din insusi numele ei un simbol pentru grotesc, stupiditate, dezmat, cruzime, dare la rindea, nematurizare, derizoriu, necioplire, emasculare, dezradacinare, si - mereu intre ghilimele - «eliberare»."

"Vorbind americanilor mult inainte de izbucnirea unui razboi deschis intre culturi (era in 4 iulie 1926) un presedinte, Calvin Coolidge, avea urmatoarele de spus: «inaintatii nostri s-au aflat sub inriurirea unei mari dezvoltari spirituale, sorbind din sevele ei o mare forta morala. Ea, si numai ea, explica Declaratia noastra de independenta, care nu e decit rodul unui spirit profund, prezent atunci in sinul natiunii. Traim intr-o era a stiintei, a unei abundente de acumulari materiale. Nu ele au creat Declaraia de independenta: ea le-a creat pe ele. Lucrurile spiritului vin mai intii. Daca nu le vom fi fideli, prosperitatea noastra materiala, oricit de imbeslugata in aparenta, va risca sa se transforme in miinile noastre intr-un sceptru sterp.» Substanta de intelepciune din aceste cuvinte simple a trecut in istorie. Ea invita la reflexie si pare a da un sens mai profund dihotomiilor si razboaielor din cultura americana de ieri si de astazi."

(Andrei Brezianu, America celor doua culturi, in Secolul 20, 7-8-9/1999 - America)



Ce este America pentru intreaga lume?

"Cred ca, pe plan foarte general, America are de oferit lumii doua lectii majore. Cea dintii este pilda momentului 4 iulie 1776, clipa desprinderii de vechi rinduieli care incatusau meritele si capacitatile a ceea ce erau pe atunci cele 13 colonii nord-americane ale Angliei. Rinduielile de temelie ale asezamintului politic american, avea sa scris James Madison, vor fi aplicabile numai in conditiile unei societati ce cunoaste si aplica principiile moralitatii. Aceste norme aveau sa fie cimentate, dincolo de Declaratia de Independenta, in Constitutia Statelor Unite, si in acel document, flexibil si perfectibil, care o insoteste - asa numita 'Bill of Rights'."

"A doua lectie: E vorba de lectia de pagubitoare superficialitate, deprinsa de cei ce vad astazi astazi in exclusivitate in America ca o 'tara a fagaduintelor' materiale, ignorind totalmente rolul temeliilor si pornind, printr-o ilogica sincopa, nu de la rosturile de la temelie, ci de la aiuritorul spectacol al acumularilor materiale. Indeosebi datorita preponderentei culturii de tip Hollywood, ce-si pune foarte mult pecetea, prin televiziune si mass media, asupra culturii si societatii americane de astazi. […] Pentru unii, valoarea principala a societatii americane a ajuns sa nu mai fie, astazi, acea etica a muncii care, prin dinamica ei specifica, de ordin moral si volitiv, a faurit de fapt prosperitatea americana; ci, printr-un revers spectaculos, banul si excesul rezultant rezultant de properitate, ca intruchipare esentiala a materialismului consumerist."

"America 'jandarm mondial' este o idee care l-ar fi facut pe primul presedinte George Washington sa se intoarca in mormint. El recomanda urmasilor sai sa se fereasca cu strasnicie de amestecuri in treburile altor popoare. Americanului obisnuit, educat in spiritul vechilor valori, ii repugna, indeobste, ideea ca America ar trebui sa fie jandarmul planetei."

(Andrei Brezianu, in Fapte, nr 5, 2001)

"Astazi, cel mai mare pericol pentru libertate vine din partea …eficientilor experti in administratie, preocupati exclusiv de ceea ce ei considera a fi spre binele tuturor." (Friedrich Hayek, The Constitution of Liberty) (Secolul 20, 7-8-9/1999 - America)

"Cel mai distinctiv aspect al societatii americane a secolului XX este impartirea vietii intr-un numar de sectoare functionale separate: caminul si locul de munca, munca si timpul liber, 'gulerele albe' si 'gulerele albastre', public si privat. Aceasta diviziune se potrivea nevoilor corporatiilor industriale birocratice, care asigurau modelul pentru mijloacele preferate de organizare a societatii prin echilibrarea si legarea sectoarelor ca 'departamente' intr-un intreg functional, cum se intimpla in marea intreprindere de afaceri. Extrem de puternica in formarea modului contemporan de a percepe lucrurile a fost impartirea intre diferitele 'cai' de realizare proiectate in scoli, corporatii, guvern si profesii, pe de o parte, si sectoarele de echilibrare a vietii tinind de camin, legaturi personale si 'timp liber', pe de alta parte. Toate acestea sint in puternic contrast cu tiparul larg raspindit in secolul al XIX-lea cind, precum in fermele familiale adesea idealizate, acete functii aveau numai granite indistincte. Viata casnica, dragostea si intimitatea au devenit in mai mare masura 'refugii' impotriva culturii competitive a muncii."

"Managerul si terapeutul definesc in mare parte principiile culturii americane a secolului XX. Baza sociala a acestei culturi este lumea capitaismului de consum birocratic, care domina sau a penetrat formele cele mai vechi ale economiei locale. Desi cultura managerului si terapeutului nu vorbeste in limbajul moralitaii traditionale, ea ofera totusi o ordine normativa a vietii, cu idealuri de caracter, imagini ale vietii realizate si metode pentru a le dobindi. Totusi, este o intelegere a vietii in general ostila ideilor mai vechi ale ordinii morale. Centrul sau este individul autonom, presupus capabil sa-si aleaga rolurile pe care le va juca si angajamentele in care se va implica, insa nu pe baza unor adevaruri mai inalte, ci in conformitate cu criteriul eficientei in viata, asa cum o judeca individul."

"De fapt, noua cultura este profund ambigua. Ea reprezinta in acelasi timp o slabire a constringerilor si prejudecatilor dogmatice in legatura cu ceea ce ar trebui sa fie altii si o idealizare a stilului calm de manipulare a managementului. In societatea noastra, cu sferele ei puternic divizate, ea asigura o cale pentru individul asediat de a-si concepe tehnici pentru a face fata presiunilor adesea contradictorii ale vietii publice si private. Totusi, ea face acest lucru prin extinderea stilului managerial calculat asupra intimitatii, caminului si comunitatii, zone ale vietii altadata guvernate de normele unei ecologii morale."

Americanii. Individualism si daruire, Editura Humanitas, 1998 (Habits of the Heart. Individualism and Commitment in American Life, University of California Press, 1985)



Generatia X

"Nascuti intre 1965 si 1981, acestia au, in mare, undeva intre douazeci si treizeci si ceva de ani. Si, ca atare, vor forma un segment important al populatiei americane in noul mileniu. […] Prima definire «negativa» din literatura de specialitate este aceea ca acestei generatii i-ar lipsi un eveniment istoric crucial, care sa marcheze viata membrilor ei: de aici denumirea de «X». Crescind in umbra generatiei Baby Boomer-ilor, carcaterizata prin numeroase evenimente sociale si politice semnificative, X-erii s-ar defini, intr-un fel, printr-o criza de identitate."

"Sa reflectam la afirmatiile unui reprezentant al generatiei X, Jarrett Kerbel (Bless My Inexperience, 1994): «Cei mai in virsta decit mine privesc generatia mea cu un fel de repulsie morala pentru lipsa de personaliatte de care ne acuza. Poate ca formele noastre de rezistenta sint mai greu reperabile pentru obiectivele grosiere ale mass-mediei, care, sa recunoastem, pun intrebarile privind generatia noastra doar din spatele camerei de filmat. Nu reusim sa aparem ca avind un profil distinct, poate pentru ca noi visam la apropiere si comunicare,nu la unicitate si spirit de concurenta. Impresia mea este ca darul si vocatia pe care le aducem noi sint cele ale reconcilierii si insanatosirii.»"

"Popularitatea unor programe de televiziune precum «Seinfeld» sau «Friends» sint simptomatice pentru situatia in care se gasesc X-erii - oameni la douazeci sau treizeci si ceva de ani, care se vad cu prietenii lor, fac tot soiul de lucruri impreuna si, din cind in cind, se intreaba ce le pregateste ciitorul. Indiscutabil, natura prieteniilor in aceste seriale este semnificativa pentru X-eri, caci toti vrem un cerc de prieteni, daca nu il avem inca. Tinjim dupa un al «treilea loc» (in afara de casa si locul de munca), unde te poti relaxa si purta o conversatie oarecare. Societatea noastra, tot mai impersonala si birocratizata, lasa putin spatiu sau sanse pentru asemenea terte locuri."

"«Multi membri ai acestei generatii nu au datele necesare pentru a mai crede in visul american, care propovaduieste ca 'viitorul va fi mai bun, ca vor avea o casa a lor, ca relatiile se vor consolida prin casatorie sau forme similare social recunoscute, ca vor avea o cariera.' Spre deosebire de alte momente istorice trecute, situatia actuala este paradoxala: este o tara a generozitatii si bogatiei (poate pentru unii dintre cei mai in virsta) si o tara a privatiunii si aminarii indefinite pentru X-eri si pentru cei tineri… este unul dintre putinele momente in istoria noastra cind le vine mai usor celo virstnici sa-si 'urmareasca fericirea' decit celor tineri.» […] In fond, visul american a fost o mare povara si, cu siguranta, o forma de falsa constiinta de sine. Este foarte posibil sa fim martorii - prin forta lucrurilor - unei treptate diminuari a consumului si a unei concomitente mutatii privind asteptarile oamenilor. Unele dintre telurile si valorile exprimate de revolutionarii din anii '60 - anti-materialism, anti-consumerism - s-ar putea sa renasca si sa fie implinite de genratia X in secolul urmator. «Se pare ca avem de a face cu o considerabila reactie impotriva etosului american al consumului si, de asemenea, cu sentimentul ca lucrurile cele mai importante si durabile nu pot fi atinse prin cistig material si acumulare.» (Todd Hahn, David Verhaagen, GenXers After God: Helping A Generation Pursue Jesus, 1998)

(Janelle Wilson, «Generatia X» si mileniul viitor, in Secolul 20, 7-8-9/1999 - America)

"Specia umana in ansamblul ei se indreapta spre o modalitate existentiala analitica si numerica, se departeaza de propriile ei surse simbolic-imaginative, se rupe de propria interioritate." (Virgil Nemoianu, in Secolul 20, 7-8-9/1999 - America)

"A intelege lumea noastra inseamna a vedea ca societatea noastra noastra nu mai e traita din interior, ci este survolata ca un spectacol." (Sorin Vieru, in Secolul 20, 7-8-9/1999 - America)

"Astazi televiziunea preia unele din functiile indeplinite anterior de mituri si ritualuri (si anume, integrarea indivizilor in ordinea sociala, consacrarea valorilor dominante, oferta de modele de gindire, comportament - inclusiv sexual - etc.)" (Douglas Kellner, Cultura media, Institutul European, Iasi, 2001)



Simulacre americane

"Asistam la o teatralitate crescuta si in politica, unde evenimentele sint scrise si regizate pentru consumul de masa si unde indivizii si grupurile de interese se lupta pentru a obtine rolul principal in drama cotidiana. Aceasta teatralitate este o trasatura naturala - si inevitabila - a timpurilot noastre si este rezultatul direct al faptului ca multi indivizi au inceput sa inteleaga ca realitatea este o constructie sociala. Cei mai intreprinzatori si-au dat seama ca se poate cistiga enorm din construirea - si vinzarea catre public - a unei anumite realitati, astfel incit fabricarea ei a devenit o noua arta si o noua afacere. Si este vorba de o afacere extrem de profitabila daca luam in considerare cit de multi bani se cistiga (si se risipesc) in domenii ca publicitatea, relatiile publice sau campaniile politice.

Presedintele Kennedy este considerat primul politician cu o adevarata afinitate pentru televiziune, dar niciodata mai bine decit in timpul celebrei, de acum, dezbateri televizate cu adversarul sau la presedinte, Nixon. Este vorba despre un adevarat moment de cotitura cind, pentru prima oara, afirmatiile unui politician s-au dovedit a fi mai putin importante decit abilitatea sa de a mima sinceritatea si increderea in ceea ce spune."

"Presedintia lui Reagan nu a fost cu siguranta prima si nici ultima care sa fabrice povesti si sa manipuleze presa. Insa Reagan a fost primul presedinte care a folosit mass-media cu o eficienta absoluta pentru propriile sale scopuri. Televiziunea il face pe presedinte centrul simbolic al vietii unui stat. Dar, in mod curios, il si dizloca, asa cum remarca Shane, permitind imaginii sale sa se insinueze in constiinta individuala, pina cind ajunge sa apartina la fel de mult publicului cit si individului insusi. Reagan a fost cel mai popular presedinte al epocii postbelice nu pentru ca americanii au fost in mod special de acord cu programele lui, ci pentru ca personalitatea lui s-a dizolvat in ideea generala a ceea ce trebuie sa fie un presedinte: un hibrid de parinte, conducator si tip obisnuit. Dar aceasta era imaginea publicului, nu a lui Reagan.

Analizarea epocii reagan dintr-o perspectiva postmoderna confirma faptul ca cel mai mare presedinte american al epocii contemporane (care se bucura si astazi de afectiunea publicului in proportie de 18%, comparativ cu Kennedy 16%, Lincoln 14% si Clinton 9%, intr-un sondaj prezentat de postul de televiziune NBC in primavara anului 2001) a fost nu un om politic, ci o personalitae creata de mass-media."

"Presedintia lui Reagan a fost telegenica, postmoderna, un exemplu perfect al simulacrului teoretizat de Baudrillard - conditia sociala contemporana marcata de saturatia cu produse mass-media, stergerea spectaculoasa a deosebirilor dintre semne si referinti si eclipsarea partiala a productiei de catre reproductie, trecerea de la reprezentare la simularea care devine logica culturala dominanta."

(Mihaela Constantinescu, Post / postmodernismul: Cultura divertismentului, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2001)

"Poate ca istoricii viitorului vor constata cu stupoare ca in deceniile opt si noua - perioada de care se ocupa aceste studii, niste mediocritati precum Ronald Reagan, George Bush si Bill Clinton au avut acces la functia de presedinte al Statelor Unite, ca persoane cu vederi reactionare precum Margaret Thatcher sau nulitati rprecum John Major au condus Anglia; ca Germania a fost condusa de Helmuth Kohl si neinspiratul sau Partid Conservator; ca Italia a fost guvernata de crestin-democrati si social-democrati care s-au dovedit corupti, fiind urmati la putere de un magnat al mass-mediei ajuns acolo profitind de dezgustul electoratului fata de sistemul politic anterior; ca nefericitii conservatori Brian Mulrooney si Kim Campbell au guvernat Canada; ca banalul Boris Eltin a condus Rusia dupa prabusirea Uniunii Sovietice si ca alti asemenea indivizi mediocri, lacomi, corupti si plini de vicii guvernau o mare parte din restul mapamondului." (Douglas Kellner, Cultura media, Institutul European, Iasi, 2001)

"Zimbetul imunitatii, zimbetul publicitatii: «aceasta este o tara buna. Si eu sint bun. Noi sintem cei mai buni.» Este zimbetul presedintelui Reagan - o culme a sentimentului automultumirii care caracterizeaza intreaga natiune americana… Zimbeste si ceilalti iti vor zimbi la rindul lor. Zimbeste ca sa arati cit de transparent, cit de cinstit esti. Daca nu ai nimic de spus, zimbeste. Mai presus de orice, nu ascunde ca nu ai nimic de spus, si nici ca esti cu desavirsire indiferent fata de ceilalti. Ingaduie acestei profunde indiferente, acestui vid sa straluceasca in mod spontan in zimbetul tau. Ofera aceasta indiferenta si acest vid semenilor tai, lumineaza-ti fata cu gradul zero al bucuriei si placerii. Zimbeste, zimbeste continuu… Se prea poate ca americanii sa nu aiba personalitate, dar au o dantura cu adevarat minunata." (Jean Baudrillard, America, Londra, 1988) (Douglas Kellner, Cultura media, Institutul European, Iasi, 2001)

De citeva saptamini, Hillary Clinton zimbeste cu satisfactie sub lumina blitz-urilor si le repeta reporterilor ca n-are de gind sa candideze nici in 2004, nici in 2008. Americanii zimbesc si ei amuzati. Nu par s-o creada. Desi nici macar nu si-a exprimat intentia de a candida, Hillary Clinton ii depaseste in popularitate pe toti cei 9 potentiali candidati democrati la presedintie.

In clasamentul pe ultimii 10 ani al vinzarilor din prima saptamina, volumul "Living History" (562 pagini) e intrecut doar de faimosul "Harry Potter". Cu cele citeva rinduri scrise despre Monica Lewinsky, Hillary a redeschis apetitul americanilor pentru birfe si a declansat speculatiile privind candidatura ei la presedintie.

Succesul fostului presedinte american Bill Clinton arata cit de ciudata e viata: practic, Hillary ar putea deveni prima femeie-presedinte a Statelor Unite (si) datorita aventurii extraconjugale a sotului ei cu Monica Lewinsky!

(Bihoreanul, 7-13 iulie 2003)






grupaj alcatuit de Alin Cristea    7/12/2003


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian