Perpetua schimbare
V’ati gândit vreodată cât de schimbători putem fi noi, oamenii?
Niciodată aceeasi fire nu ne străbate sângele de la o zi la alta, chiar dacă suntem fericiti, chiar dacă suntem tristi, chiar dacă am atins culmea gloriei trecătoare.
V’ati gândit vreodată cât de încăpătânati putem fi în perpetua noastră schimbare? Câte întrebări ne măsoară cugetul de la o clipă la alta?
Câte intrări, câte iesiri, câte capcane, câte drumuri, câte obstacole, câte tentatii - mari sau mici, unele sfidând chiar cele mai sincere si mai gingase sentimente, dincolo de ceea ce ne place să numim înzestrarea divină a bunului simt -, nu ne segmetează cercul vietii, de la nastere si până la moarte!
V’ati gândit vreodată: ”Mâine voi fi la fel ca si astăzi, voi rămâne neschimbat în cuget, neschimbat în simtire, neschimbat în vestmintele cuvântului”. Încercati să o faceti si veti trăi neputinta omului de a fi irational. Schimbarea noastră de la o clipă la alta, de la o oră la alta, de la o zi la alta, de la o săptămâna la alta, de la un an la altul, de la un deceniu la altul, de la un veac la altul, de la un mileniu la altul, nu poate fi alceva decât efectul schimbărilor generale din universul natural si uman în care ne nastem, trăim si iubim, ne înmultim, devenim si ne stingem putin câte putin, până când sufletul ne va părăsi trupul, înâltându-se către o lume necunoscută.
Să acceptăm deci schimbările noastre diurne ca pe niste atribute omenesti, pământene, fără de care binele, ca progres al ratiunii, nu poate fi simtit?
Dacă acceptăm schimbarea noastră ca pe o predestinare, în sensul frumos al dobândirii binelui atât de necesar vietii, de ce n-am accepta si consecintele nefericite ale schimbărilor noastre, până la schimbarea finală, când sufletul inadaptabil la vesnicia pământeană va părăsi carcasa perisabilă care l-a adăpostit?
Si totusi, cât de dornici suntem de schimbările noastre în bine, cât de mult asteptăm ca în fiecare dintre aceste schmimbări perpetue, să existe un strop de lumină, o îmbrătisare de dragoste si de bucurie incandescentă!
Filosofia schimbării ce o purtăm în cuget, de la nastere si până la topirea noastră definitivă în lacrimile cerului, se aseamănă cu albia unui fluviu, niciodată învins de obstacole. Precum albia unui fluviu, întelepciunea noastră se adânceste pe măsura înaintării în timp, iar bucuria de a trăi creste ca si apa fluviului, atunci când omul a depăsit obstacole, iar povara asteptării, usurată de sperantă, a fost lepădată definitiv si irevocabil.
Cu fiecare miscare a spiritului nostru, are loc o schimbare. Privind marea sau oceanul cu valuri înspumate, izbindu-se de tărm, nu se poate să nu simtim o schimbare în cuget si în suflet, o lipsă, o dorintă, o împlinire. Valurile se izbesc de tărm si se retrag sub alte valuri, pe când privirea noastră se izbeste mereu de spuma valurilor care înaintează. E un spectacol tulburător, precum perpetua schimbare a vietii însesi.
George Bajenaru, Wakefield,
|
George Bajenaru 4/30/2008 |
Contact: |
|
|
