Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestinã
Note de carierã
Condeie din diasporã
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouã
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastrã
Traditii
Limba noastrã
Lumea în care trãim
Pagini despre stiintã si tehnicã
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhiv� 2024
Articole Arhiv� 2023
Articole Arhiv� 2022
Articole Arhiv� 2021
Articole Arhiv� 2020
Articole Arhiv� 2019
Articole Arhiv� 2018
Articole Arhiv� 2017
Articole Arhiv� 2016
Articole Arhiv� 2015
Articole Arhiv� 2014
Articole Arhiv� 2013
Articole Arhiv� 2012
Articole Arhiv� 2011
Articole Arhiv� 2010
Articole Arhiv� 2009
Articole Arhiv� 2008
Articole Arhiv� 2007
Articole Arhiv� 2006
Articole Arhiv� 2005
Articole Arhiv� 2004
Articole Arhiv� 2003
Articole Arhiv� 2002


Dialoguri : Provocarea Europei


Comunismul, care a parjolit lumea cateva decenii, a produs milioane de victime, modificari de granite, transmutari de populatie, deznationalizari, alterari ale mentalitatilor si mutilari sufletesti cu efecte dramatice pentru cel putin o generatie.
Iesita istovita din inclestarea acestui razboi ideologic, Europa trece printr-un moment de transformare, pe care castigatorii normali, exponentii democratiei se grabesc sa-l fructifice prin impunerea unei restructurari capitale a continentului.
Si totusi ultimile focare de rezistenta mai palpaie inca in Moldova, Coreea de Nord, Vietnam, sau Cuba, iar disperarea lipsei de sanse a ultimilor combatanti comunisti radicali, combinata cu frustrari ale unor societati dogmatico-religioase retrograde, creeaza zvarcoliri capabile de distrugeri masive.
Iar restructurarea europeana, care preconizeaza eliminarea partenerului american si crearea unor poli de putere concurentiali, nu a unui sistem comun coordonat de securitate globala, amplifica pericolele provocarilor impotriva democratiei si civilizatiei.

Care sunt sansele de reusita si mai ales care sunt perspectivele unui stat federal continental al Europei? Este greu de anticipat, mai ales ca noua structura nu este inca bine definita, dar pot fi punctate cateva aspecte de care ar trebui tinut cont in cadrul procesului de aderare, aspecte care pot avea implicatii majore in viitor.

1. Considerente generale
In Europa, dezvoltarea istorica si puternicele traditii regionale bazate pe specific cultural national au creat o cultura a statului-natiune independent si suveran.
Astazi Uniunea Europeana se afla in fata necesitatii naturale de metamorfoza de la o Europa a unor state/tari-natiuni sfasiate de conflicte si probleme aflate in litigiu, de polite neplatite scrise in pagini vechi de istorie, la o Europa moderna in care fiecare tara-natiune sa devina partener egal in cadrul unei comunitati de state independente.
Dar pentru aceasta este nevoie de implementarea unor relatii interstatatale bazate pe egalitatea "de facto", un fenomen nou, inca necopt intr-o Europa separata in zone de dezvoltare inegala, in care conflictele mocnesc ascuns.
Desi continentul nu a iesit inca din faza de convalescenta, ambitia unor conducatori vest europeni care se simt marginalizati in raport cu America, forteaza intrarea intr-o cursa nerealista cu aceasta supraputere mondiala care si-a consolidat, pe baza conceptelor democratiei verificate in decursul catorva sute de ani, structuri politice, administrative si economice viabile.
Prin crearea Statelor Unite ale Europei dupa modelul Statelor Unite ale Americii, se incearca stabilirea unei configuratii similare politice, economice si militare.
Dar Europa este handicapata in aceasta provocare aruncata Americii, atat de resuresele unei tari-continent cum este SUA, cat si de mentalitatea americana antreprenoriala si concurentiala dinamica, nu inchistata in conceptiile paternaliste ale implicarii statului in toate domeniile de activitate, si mai ales in reglementarea vietii individului.
In dorinta de a impune noua organizare, liderii vest europeni, asa numitii "fondatori", fac eroarea de a impune conditiile de asociere, nu de a lasa libertatatea de asociere, desi formal aceasta libertate exista. In felul acesta, conceptia de creare a unei federatii europene cu cativa factori decizionali nu depaseste pragul mentalitatii coloniale. O asemenea structura construita pe preceptele unui imperiu colonial nu poate supravietui istoric.

2. Politic
Desi nu este stabilit inca un concept clar al viitoarei configuratii a continentului, faptul ca se lucreaza la elaborarea unei Constitutii comune care sa aiba prioritate asupra tuturor reglementarilor, concomitent cu impunerea unei singure politici externe pentru toti subiectii sau chiar candidatii UE, lasa sa se intrevada perspectiva unui stat federal, nu a unei confederatii in care subiectii isi pastreaza independenta si suveranitatea atat pe plan intern cat si pe plan international.
O asemenea forma politica va conduce inerent la disparitia statelor componente, practic la eliminarea conceptului de suveranitate si independenta. Se va crea un sistem de taxe federale, o armata federala, un guvern federal, un parlament federal si o justitie federala.
Urmarile imediate sunt: transformarea statelor nationale independente si suverane in state regionale autonome conduse de un guvernator si supuse jurisdictiei federale. Guvernamantul regional va avea sarcina limitata la administrarea locala.

2.1 ONU
Politica externa, poate elementul caracteristic al independentei fiecarui stat va inceta sa fie un atribut al statelor membre ale federatiei. Deja se anticipeaza aceasta directie, prin impunerea alinierii la o singura politica europeana obligatorie chiar si pentru candidatii intrarii in noua Uniune Europeana. Se anuleaza astfel principiile suveranitatii si independentei caracteristice ale statului ca subiect de drept international. Iar exemplu elocvent il constituie atitudinea ultimativa a presedintelui Frantei si altor oficiali ai UE impotriva unor tari independente si suverane care au sprijinit Statele Unite in problema Tribunalului Penal International. Nu discutam rolul acestui TPI, ci dreptul suveran al unor state inca nealiniate de a-si decide partenerii internationali.
Deci este evident ca noua structura politica europeana va avea urmari la nivel global, conducand fie la modificarea fundamentala, fie chiar la desfiintarea ONU.
Intr-adevar, in conditiile unei politici europene unice, locurile la ONU ale statelor membre a UE vor fi desfiintate.
Prin mentinerea in continuare a unui loc pentru fiecare stat subiect al federatiei europene s-ar asigura o pozitie privilegiata UE care afara de votul propriu, ar avea si suportul statelor componente.
Varianta acordarii in contra-partida a unui loc fiecaruia din cele 50 de state americane este o formula total inacceptabila, deoarece va diminua credibilitatea organizatiei mondiale si va deschide poarta pentru abuzuri.
2.2 NATO
Prin crearea unei armate europene federale, rolul NATO se diminueaza, devenind o organizatie alcatuita doar din trei state: USA, Canada si UE.
Deja s-au ascutit contradictiile dintre grupul catorva tari vest europene si Statele Unite cu privire la rolul si importanta NATO.
Conceptia polilor de putere concurentiali si nu a unui sistem coordonat de securitate globala, incurajeaza fortele radicale si extremiste, amplificand pericolele impotriva democratiei si civilizatiei.
Existenta a doi poli de putere intr-un organism politico-militar format din trei subiecti, cum ar putea sa devina NATO, este un non-sens, practic o anulare a aliantei.
Pentru Romania si pentru tarile est-europene care iesite din comunism au vazut in NATO umbrela capabila sa le apere de viitoare calamitati venind dinspre Est, disparitia NATO, sau a suportului militar american este o solutie inacceptabila.
Sunt ingrijoratoare semnele pe care le transmite nucleul dur al UE, prin tendintele de apropiere militara de Rusia si crearea unei armate integrate comune. Aceasta pozitie bizara are loc exact acum, cand Rusia sub influenta fortelor care tind sa refaca structura imperiala, isi expune prin noua sa doctrina militara dreptul de interventie pentru a-si proteja interesele in zonele sale de influenta inclusiv prin mijloace de forta.
Si o asemenea atitudine a unora dintre principalii lideri ai unor tari membre a UE (Franta, Italia, Belgia, Germania) ridica mari semne de intrebare asupra realismului politicii externe a viitoarei federatii.

3. Socio-Economic
Fondurile federale obtinute din taxele federale vor alimenta guvernul federal, armata federala, subventiile pentru agricultura sau ajutoarele in caz de calamitati.
Prima prioritate anuntata, crearea unei armate moderne, competitive cu cea a Statelor Unite luata ca etalon, inseamna investitii federale masive de zeci sau sute de miliarde de euro. Si aceste fonduri nu vor fi capabile decat sa reduca decalajul tehnologic militar fata de Statele Unite.

Subventiile din agricultura se vor reduce. Noilor state membre ale federatiei, multe din ele cu traditie agricola: Polonia, Romania, Bulgaria, li se vor impune conditii de reducere insasi a acestei ramuri economice pentru a se proteja agricultura unor tari ca Franta sau Spania. Deja estimarile pentru Romania indica o impunere a reducerii dramatice la doar 15-20% a populatiei active implicata in aceasta ramura a economiei. Rapoartele oficiale considera ca 40% din populatia Romaniei ar lucra astazi in agricultura. Ce ramuri ale economiei vor absorbi restul de 20-25% si ce mutatii in plan demografic vor avea loc?

In general dezvoltarea economica va fi puternic influentata de lobby-urile grupurilor de interese, care au si putere, si influenta, si traditie.
Nu acesta este cazul unor tari ca Turcia, Portugalia, Romania, Bulgaria care vor fi obligate sa-si subordoneze economiile unor directii de dezvoltare impuse in functie interesele acestor grupari puternice, si nu este greu de prevazut ca cel putin pentru inceput, economia federala va avea un caracter puternic dirijat.
Ca urmare, economiile statelor aflate sub nivelul general de dezvoltare comunitar vor deveni surse de industrie poluanta, energofaga, manopera ieftina, piata de desfacere pentru produse scumpe, dar sursa de produse ieftine.
Rezultatul va consta in cresterea decalajului Est-Vest.

Problemele de administrare locala se vor rezolva din taxele locale. Cu cat zona este mai saraca, cu atat veniturile administratiei locale vor fi mai mici, iar discrepantele dintre diversele state autonome (foste tari) se vor adanci.
Sistemul de invatamant este de obicei obligatia administratiei locale si implicit si calitatea acestuia va depinde de resursele locale.
Pe termen scurt (probabil cativa zeci de ani) in zonele (statele) deja defavorizate, existenta unei importante paturi de populatie saraca si saracita, lipsa resurselor, restrictiile federale economice, nivelul educational vor face ca discrepantele fata de zonele deja dezvoltate sa se accentueze.

Cum taxele federale vor fi unice, iar cele locale, datorita gradului diferit de dezvoltare regionala economica vor fi disproportionate si in multe cazuri insuficiente pentru impunerea unei dezvoltari echilibrate, forta de munca se va deplasa spre zonele (statele) cu standard ridicat.
Migratiile din statele sarace se vor transforma in exod, cu urmarea directa a modificarii structurii etnice, avand, cel putin in prima perioada, un caracter de dislocare a populatiei, de depopulare masiva. Iar efectul pe termen lung va fi ireversibil.
In statele bogate, instabilitatea sociala se va accentuata ca urmare a interactiunilor dintre diferitele grupuri nationale venite in contact direct, si implicit va creste infractionalitatea urbana si fenomenele de terorism.

Concomitent cu aceste mutatii transnationale se va altera specificul national si vor dispare valorile traditionale.

4. Concluzii
a. Tarile renunta la independenta si suveranitate. Se vor desfiinta ministerele de externe si ambasadele nationale ca urmare a existentei unei singure politici externe stabilite la Bruxelles.
b. Ca federatie, UE nu este compatibila cu ONU si cu NATO.
c. UE are tendinta creerii unei forme tip imperiu colonial, in care cateva tari dominante vor suplini rolul de puteri coloniale si vor impune conditiile de dezvoltare economica si subordonare politica pentru restul tarilor.
d. Subordonarea dezvoltarii economice a fostelor tari independente si suverane unor grupuri de interese va duce la cresterea decalajului Est-Vest.
e. Se vor impune norme de comportament liberal excesiv care ignorand specificul national, vor crea conditiile unei recrudescente, prin reactie, a fortelor nationalist-extremiste.
f. Cresterea tensiunilor inter-regionale va culmina cu diverse forme de faramitare a federatiei.
g. Pentru anularea efectelor negative subliniate mai sus se impun cateva conditii sine-qua-non:
- Uniunea Europeana sa fie conceputa ca o confederatie de state egale in drepturi, suverane si independente politic, conlucrand intr-o structura asociativa economica.
- Dreptul la secesiune (iesirea din confederatie fara aplicarea sanctiunilor sau despagubirilor)
- Inlocuirea conceptiei de subordonare politica prin aceea de consultare politica.
- Eliminarea conceptului de armata unica europeana si pastrarea structurii NATO.

Mircea Popescu / Los Angeles




Mircea Popescu    4/1/2008


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian