Noi si Harul Divin sau despre Adevar
Poate nimic nu este mai înăltător, decît să trăiesti un moment în care cuvintele te învăluie cu armonia lor, dăruind hârtiei sau glasului muzicalitatea unui vers laic sau religios. Anticii au înteles contopirea sufletului cu vibratia divină si astfel a apărut cuvîntul MUZĂ. De-a lungul istoriei, compunerea s-a utilizat frecvent pentru formarea cuvintelor, printre primii au fost sumerieni, după informatiile lui Daniel Constantin*.
Descompunerea ne permite adesea să aflăm sensul initial, cel profund. Muzele sunt ceea ce cunoastem în cultul iudeo-crestin ca îngeri păzitori, cît si ca vestitorul lui Dumnezeu Arhanghelul Gabriel. Ele reprezintă relatia subtilă dintre MU (de la MUMĂ -arhaic, sau MUT' TER - în germană, ca simbol al fertilitătii în lumea noatră) si ZA- legătura cu izvorul creatiei si inspiratiei divine. Într-o străfulgerare de gând asupra luminii, atît divine, gratia, cît si interioare, s-a revelat modul în care a apărut litera „Z" ca semn si sens. A apărut la înaintasii nostri si s-a transmis spre „zările albastre", la nord celtilor, la sud viitorilor greci si mai tîrziu latinilor.
Cetatea rudelor geto-dacilor, Troia, era resedintă princiară în prima jumătate a mileniului 3 îHr., deci este mult mai veche decît civilizatia elenă. Elada a rezultat în urma invaziei triburilor lui DORIN sau DORU (dorienii), lui ION (ionienii si termenul de Marea lui Ionică), Aheilor lui AHILE (locuitori din nordul Deltei Dunării), Eolienilor (poate de la ELIE sau ILIE, tot din nordul peninsulei Balcanice), conform datelor istorice care sustin invadarea din Nordul peninsulei Balcanice în patru valuri, începînd din mileniul 2 îHr. a ceea ce numim azi Grecia.
Reprezentarea fulgerului si electricitătii este asemănătoare literei Z, care are legătură cu lumina. Cu „Z" încep cuvintele zeu, zînă, zmeu, Zburătorul, ca entităti ale lumii subtile si pline de lumină. Devos în sanscrită si Deva, Devi în textele vedice desemnează zei diurni. Arhaic, se scria DZ, iar V uneori se pronunta U; asa DEVOS devine... DZEUOS. D s-a păstrat în DAY ( zi la englezi), Dieu ( zeu la francezi) si Deus (la latini înaintea de aparitia crestinismului si deci a cuceririlor romane).
Noi am păstrat litera z în zeu, zi, zori si zări, ca sens al luminii divine, iar pe DEVOS în toponimul DEVA care se regăseste si în denumirea tuturor cetătilor în care apare sufixul DAVĂ (Argedava, Sucidava). De ce DAVĂ? Pentru că oamenii s-au adunat întotdeauna în jurul reprezentării divine. La început a fost un stâlp, apoi un altar si apoi s-a pus baza unui asezămînt de cult si de locuire. DEVA - locul Zeului fără nume, si astfel al primei forme de monoteism din lume a supravietuit poate mai mult decît ne putem imagina... adică cel putin 10.000 de ani, dacă acceptăm plecarea arienilor cu RAMA în 8.640 îHr. spre India (după Papus si Fabre d'Olivet). Orasul Deva se găseste aproximativ pe aceeasi paralelă cu Davos din Elvetia si tot într-o zonă muntoasă. Lăsînd la o parte rotacismele (d-t si v-b) care stau la baza celor două TEBE antice (elenă si mai ales cea egipteană, renumită ca centru religios si capitală a Egiptului, dispărute în ruinele timpului), întelegem perenitatea noastră.
Această introducere amplă aspra luminii, exprimate prin Deva, zeu, day, era necesară pentru a explica cuvîntul ADEVĂR. A-DEVA-R. A... este o imagine a spotului de lumină, a tot ce Dumnezeu ne poate dărui, ...sunt bratele LUI întise spre Pămînt.
Adevărul, cu sens absolut, este doar la Dumnezeu (DOMN(ul)-E-ZEU). Această enigmă a dus la „ascunderea” lui DEVA-ZEU-ul suprem si fără nume în interiorul cuvântului, fiind străjuit de A-R ca manifestare a absolutului. În afara Zeului suprem sau DUMNEZEU, toti cei care formează ierarhiile superioare au nume, precum Apolo, Marte sau Arhanghelul Gabriel, Sfintii si chiar Iisus sau Emanuel.
Marii artisti ai lumii crează opere nemuritoare sub imboldul sufletului, parte din scînteia divină dăruită fiecăruia... legată de ceruri. Arta este o formă de manifestare a adevărului suprem.
Nu întîmplător zeul arian ARTA-VAN, înseamnă Adevărul în sine, iar în Europa, în engleză există ART (ca arhaism al verbului a fi), care este cea mai „veritabilă” dovadă a fiintării, a existentei noastre. Numai unui popor a cărui limbă si credintă este apropiată de Dumnezeu i s-a putut da si face cunoscut acest cuvînt. În functie de gradul de maturitate percepem mai mult sau mai putin din adevărul etern. Spre marea mea bucurie, persoane de altă limbă maternă, au putut întelege cele expuse mai sus, simtinînd o puternică emotie ce se putea citi pe fată, din păcate nu acelasi lucru l-am observat la români. Lor le datoresc încurajărilor de acum sapte ani de a pune pe hîrtie ceea ce am adunat.
Unii filologi, în modul lor prea limitat de gîndire si dintr-un complex neconstientizat de inferioritate, au inventat originea în AD+DE+VERITAS. Oare de ce atîta efort de adăugiri de prepozitii? Poate doar ca să justifice un neadevăr, căci VERITABILUL există, dar cu sensul de ceva palpabil, pur material; la fel veridicul, care înseamnă „că este posibil să fie adevărat”. După cum se poate vedea acestea sunt „inferioare” ADEVĂRĂLUI, ca notiune a supremului.
Cît despre limba latină, ar fi bine să se cunoască întâi istoria veche, care afirmă că Roma a fost întemeiată de troianul ENEEA, că Peninsula Italică a fost invadată de indoeuropeni încă din epoca bronzului, că grecii aveau colonii precum Crotona unde în sec. V îHr. a ajuns si Pitagora, că etruscii si apoi celtii au stăpînit sute de ani Peninsula Italică. Cine cui a dat lexicul? De ce au fost „pierdute” operele anticilor? De ce se ignoră „Brîncus-ul” neoliticului de la Hamangia (Gîndiotorul), de ce unora le este rusine că se trag din acest pământ binecuvîntat de Dumnezeu? Oare a dispărut demnitatea? Au pierit vorbele lui Eminescu: „Eu? Îmi apăr sărăcia si nevoile si neamul...”? Astea toate sînt datorate lipsei de documentare, degeaba se consideră Biblia carte sfântă, dacă nu învătăm din ea să ne păstrăm traditia si să ne pomenim înaintasii asa cum face poporul biblic, care nu si-a negat valorile, ba mai mult le-a divinizat, precum David si Solomon, cu toate păcatele lor.
---------------------------------------------------------------------------------------------
* Daniel CONSTANTIN, Civilizatia sumeriană, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1983
|
Camelia Tripon 3/25/2008 |
Contact: |
|
|
