Toate-s vechi si noua toate : Parvenirea -i boala grea
Boala asta veche ca si omul, cu cele doua fete ale ridicolului ei, te face, ba sa razi, ba sa plangi. E un foarte bun izvor de inspiratie pentru scriitorii cu pana ascutita sau plina de umor. O intalnim adeseori si o gustam cu satisfactie, stand de cealalta parte a baricadei, ca si cand, este de la sine inteles, ca pe noi nu ne atinge. Il admiram si astazi pe Grigore Alexandrescu pentru ca ne descreteste fruntile prezentandu-ne “un bou ca toti boii”, ajuns printr-un noroc intr-o pozitie inalta. Vizitat de nepot, “al doamnei vaci fiu”, parvenitul bou, pune slujitorii sa-l alunge, subliniind ca nu are asemenea rude. “Coana Chirita” a lui Vasile Alecsandri, unul din cele mai izbutite personaje comice, intruchipare a micii burghezii cu aere de nobili, ne starneste rasul sanatos. Atinge culmea stralucirea comediilor lui Caragiale cu o multime de personaje stapanite de parvenitism.
Mie, parvenitii din timpul nostru mi-aduc mai rar pe buze rasul sau zeflemeaua. Numai prin simpla lor prezenta ma ravasesc si ma irita.
La noi in tara s-a nascut un soi mai nou de parveniti. Imbogatirea rapida dupa lungul sir de ani ai comunismului, cu multe restrictii materiale, a dat nastere la o mentalitate noua. Vechea mentalitate comunista altoita pe graba primitiv-capitalista de a acumula cat mai mult, intr-un timp cat mai scurt, a facut posibila aparitia unor adevarati monstri cu resorturi psihice deosebite si cu o noua filosofie a catararii. Rasturnarile economice fiind profunde, au scos la suprafata un numar mai mare de imbogatiti. “Si daca ai bani, trebuie sa arati ca esti CINEVA, altfel ramai un NIMENI CU BANI. Trebuie sa iesi in frunte, sa faci zgomot ca sa te bage lumea in seama, sa arati ca ai bani si sa privesti lumea de sus. Ca sa te evidentiezi, trebuie sa te raportezi la ceilalti si acestia neaparat trebuie dati la pamant, ca sa-ti creasca tie valoarea”. Sunt vorbe iesite din gatlejuri de imbogatiti, ce se vor acum aristocrati. N-au de unde sa stie ca aristocratia nu se face doar cu un bilet de intrare cu o valoare materiala pusa pe el. Adevarata aristocratie este cea a sufletului, cu alte repere universal valabile. Parvenitismul nu face casa buna cu valoarea. Aerele si fitele se impletesc cu incultura, intoleranta, ipocrizia, intriga murdara si inca s-ar mai putea adauga.
Parvenitismul este mai pregnant la “fiii de bani gata”, pregatiti astfel in timpul celor sapte ani de-acasa.
Cu toate ca imi repugna parvenitii, totusi mi s-au ivit situatii cand sa ma distrez uneori copios.
Am intalnit un cuplu de tineri din aceasta categorie stramutat in Canada, desi in tara se lafaiau in bani. Privind cu detasare, m-am simtit ca in fata unui spectacol de teatru, de parca ingerul livresc al dramaturgului a dus la o inspirata si savuroasa comedie. Ea, suferind de mania grandorii, ne vorbea de tatal ei ca fiind de “valoare mondiala” folosind termenii rasuflati ai “savantei”. Pentru ca tatal ei a lucrat intr-un minister, spunea ca a fost chiar mai mult decat un ministru. Averea lui acumulata rapid doar in cativa ani in perioada incetosata a tranzitiei, a facut-o sa piarda contactul cu pamantul. IQ-ul ei, si asa destul de scazut, parca a scazut si mai mult, zdruncinat si de impactul cu lumea complet noua a Canadei.( Oamenii au dreptul sa fie prosti, dar ea parca abuzeaza de acest drept, dupa cum abuza si de alte drepturi.!?!? Ramane la latitudinea Dumneavoastra)
Cand era intrebata ce stie sa faca si ce i-ar place sa munceasca, te privea ca pe cel venit din alta lume. “Nu m-am gandit. Oricum, n-am intentia sa muncesc din greu cum am vazut ca se munceste in Canada. Tata imi va trimite bani pentru un trai mai bun aici, si-mi va cumpara un apartament pe care sa mi-l dea la cheie, e bine?”, isi incheiea fraza ca o punere la punct pentru superioritatea ei si pentru a fi clar cu cine avem de-a face. “Descurcareala” ii este principiul fundamental de viata. “Bine, dar ai facut o facultate, nu te poate ajuta?” “Aaaa, nuuu, nici vorba! Facultatea am facut-o numai pentru diploma”. Desigur, se putea sa nu isi procure “diploma de destept”? “Cum ai sa-ti petreci timpul? Crezi ca vei citi pentru a-ti umple viata?“ “Aaa, nuuu! Cine mai citeste in ziua de astazi? Cum o sa-mi pierd timpul cu asa ceva! N-a mai citit nici sora-mea, nici mama, nici eu, de cand eram eleva. Atunci ma obliga aia de romana sa citesc, dar stiam sa ma descurc, citeam numai cate un rezumat sau vedeam cate un film facut dupa cate o carte. Noi suntem oameni practici, cum o sa ne pierdem timpul cu cititul. Cand vom fi batrani si nu avem ce face, atunci poate vom citi ceva, asa doar, ca sa ne treaca timpul”, marturisea cu importanta in negurosul stil al existentei fara orizont spiritual. “Iti place in Canada? Ce diferente ai remarcat intre Romania si Canada?” “Pai ce diferente sa vad!? Nu m-am gandit. De ce sa imi bat capul cu fleacuri.” Lasa impresia ca efortul de a gandi era ceva daunator, ca i s-ar putea toci creierul prin folosinta. “Uite ceva deosebit aici. Vezi ca intre case se afla cate o frumoasa potecuta care leaga doua strazi paralele? Are un nume amuzant “catwalk” in traducere libera ar fi “pasul pisicii”. “Da, raspunde ea plina de importanta, dar sa stiti ca eu am vazut si oameni mergand pe aici”. “Cum!? Vrei sa spui ca ar fi fost posibil sa se construiaca o astfel de trecere numai pentru pisici si totusi, mai merg uneori si oameni?”. “Aaa, daaa! - raspunde ea cu un gest de copil care se alinta zambind - nu m-am gandit!” N-o sacaia logica neascultatoare si continua sa vorbeasca cu o mare siguranta pe care o poate da numai ignorata grasa.
Evolutia acestui cuplu a fost, dupa cum era de asteptat. El, care se casatorise cu “fata de bani gata”, acum plin de dezgust, s-a asternut pe un profund dispret pentru “aleasa” inimii. A urmat o mare tevatura in viata lor de familie, care te face sa cobori fruntea. Poate asta a fost semnalul ca trebuie sa vireze spre alta directie de viata.
Eu totusi, am convingerea ca treptat, modul de viata canadian ii va impinge pe culoarul normalitatii. Nu aceeasi perspectiva o au cei din Romania. Comunismul ne-a facut sa traim un timp deraiat de la istoria omenirii. Acum traim mai ales deraierile dintre malurile bunei cuviinte si ale bunului simt.
Ne izbim dureros de parvenitii plini de falosenia prostiei impenetrabile, de aroganta neamului prost care nu stie sa isi poarte cu noblete si distinctie bogatia acumulata peste noapte.
Am rade, dar ne arde plansul. “E rasu-plansu” lui Nichita Stanescu.
Elena Buica din Pickering
|
Elena Buica 3/18/2008 |
Contact: |
|
|
