Poezii crestine
Intampinarea Domnului
Te-ntampinam, cu judecati de crini,
Te-ntampinam, si nu-ti gasim vreo vina,
Te dam la altii, sa ne dea Lumina -
Te-ntampinam, frumos spalati pe maini...
Calea Adevarului Vietii
Primit-am semne cum n-au mai fost –
Minuni, si lauri, si bogatii…
Dar Ti-am spus: Doamne, nu esti aci!
Nu Te cunosc…
Cand inchina-Ti-s-au toti, pe de rost –
Cand rugaciunea spuzea-n chilii…
Ti-am spus: Nu, Doamne,nu esti aci!
Nu Te cunosc…
Cand toti tineau si matanii, si post -
Cand erai Slava Lumii de fii..
Ti-am spus: Nu, Doamne, nu esti aci!
Nu Te cunosc…
Cand nici-o taina n-avea vreun cost –
Si-o vesnicie, eram copii…
Ti-am spus: Nu, Doamne, nu esti aci!
Nu Te cunosc…
De-abia cand daruri nu au mai fost -
Cand din launtrice imparatii
Mi-ai spus: Mor eu, ca sa fii-ntre cei vii!
Ti-am spus: Iisuse, Te recunosc…
Doina frigului
Foaie verde busuiocu’
Frig e, Doamne, in tat locu’,
Dar mai frig ca-n orisicine,
Este drept in chiept, la mine –
Ca tot dau cu doua maini
La jigodii si la caini,
Tot impart, Doamne, din Tine,
La copchii de maracine –
Foaie verde bob de linte,
Scoate-mi, Doamne, dinainte,
Nu numai copchiii rai,
Scoate-mi, Doamne, si de-ai Tai –
Sa se duca impartala,
Nu sa stea in om, ca boala,
Cine bine cand primeste,
Sa dea si el, cat traieste –
Ca si Tu, Doamne, ai dat
Saracit-ai din bogat,
Multumescu’ de la noi,
N-ai primitara ‘napoi –
Foaie verde de pelin,
Doamne, frigu-i la strain,
Dar mai fara Dumnazau
Cand e frig in neamu’ tau –
Urca unii pan’la Tine,
Lorusi doar facandu-si bine,
Ramane frig, si nimicu’
Omului mai slab, si micu’ –
Ca la dreapta judecata,
Ne vei intreba: Mai, tata,
Cat din suflet, pe aici,
Ai dat fratilor mei mici?
Cata haina, cata masa,
Cata apa, cata casa,
Cat cuvant, si cercetare,
Cata inima, sub soare?
Iara noi raspunde-vom:
Nu am dat la nici-un om –
Ca am fost numai jivine,
N-am stiut de rau, si bine –
Am stiut numa’ de noi,
Si pe lumea de apoi,
Musai, Doamne, sa ne dai
Fiecaruia, un Rai!
Frunza verde, frunza oabla,
Si Ti-am scris, Doamne, o jalba,
Pe la case crestinesti,
Sa o pui, pe la feresti –
Cum nime’ nu mai ceteste,
In sine, nu mai priveste,
Or ceti-o ganditori
Ingerii cei pazitori -
Pune-or mana de la mana,
Si-or face o fapta buna,
Ne-or incalzi patimile,
Vanturand cu aripile –
Foaie verde busuiocu’
Frig e, Doamne, in tat locu’,
Dar mai frig ca-n orisicine,
Este drept in chiept, la mine –
Lacrimi aurite
Ia cerul meu si umple-l cu sfinti, in loc de stele,
Ia gandul meu, si umple-l cu seu de lumanare,
Ia viata mea, si fa-o biserica-n obiele,
Arand cu duhul tarini de suflete, sub soare –
Mai ia mainile mele, si fa-le crapatura
In care sa coboare duhovnicii din rai,
Ia-mi inima si fa-o, in ruga lor, prescura,
Cu mila sa ne-o-mparta lumina lor de crai –
Si cine stie cate mai sunt de luat din robii
Ce nici nu stiu de ele, de care n-au aflat,
Asa cum in lumina, se misca tandru, orbii,
Asa zorim, ca dansii, pe drumuri de pacat –
Si gandurile noastre, demult, sunt doar cenusa,
Si lacrimile noastre, demult, s-au aurit,
Doar simturile noastre ne bat etern, la usa,
Facandu-ne simtirea din noi, de negasit –
Ia-mi si litania, Doamne, cuvantul, ia-mi si versul,
Si fa-ma zugraveala ce numai Tu, o stii,
Icoana ce asteapta din cer, sa-i vina mersul,
Sa stea-n aceeasi strana, plangand pentru cei vii –
Rugaciune
Era razboi –
Si dintr-a sufletului lui gaoace:
El se ruga, in toi:
- O, Doamne, cat iti multumim ca este pace!
Cadeau mereu
Genuni de intuneric si de tina,
El se ruga plecat, lui Dumnezeu:
- O, Doamne, cat iti multumim ca e lumina!
Era infern
Si oamenii se nimiceau, cu visul -
El se ruga, cu ochii-nchisi, etern:
- O, Doamne, multumim ca Tu ne darui Paradisul!
Era Eden
Si toata Omenirea era-n el, de fata-
El se ruga cu dragoste-n infern:
- O, Doamne, cat iti multumesc ca mi-ai dat viata!
Iti iarta, Doamne, prea frumosii tai nebuni
Iti iarta, Doamne, prea frumosii Tai nebuni,
Ei stiu ca Lumea-i rea, dar o fac buna,
Ei stiu ca toti Te fura, dar pe struna
Fac Sfinti din pacatosii Tai cei buni –
Iti iarta, Doamne, prea frumosii Tai nebuni,
Ei stiu cat de frumos, este uratul,
Si ce urat, sa tai la taine, gatul,
Sa pui pe capul viermilor, cununi –
Iti iarta, Doamne, prea frumosii Tai nebuni,
Ei stiu sa nu gaseasca mai nimica
Acolo unde altii gasesc frica
De ei, de macelarii celor buni –
Iti iarta, Doamne, prea frumosii Tai nebuni,
Ei stiu, ca vagabonzii prin ispite,
Sa-si rataceasca drumul spre iubite,
S-astepte, din morminte, sa-i aduni –
Iti iarta, Doamne, prea frumosii Tai nebuni,
Doar cainii le mai simt dulceata mortii,
Si ii conduc la Tine-n fata portii,
Sa-i mantuiesti cu dreapta, pe cei buni –
Iti iarta, Doamne, prea frumosii Tai nebuni,
Ca-n intuneric, totusi, e lumina,
Si au si ei un Babilon de vina,
Ca nu fac rau, cat fac, prea buni, cei buni –
Iti iarta, Doamne, prea frumosii tai nebuni…
|
