Eutopia - lui Mihai Eminescu
Moto: “Iubesc acest popor bun , bland, omenos, pe spatele caruia diplomatii croiesc charte si razbele, zugravesc imparatii, despre care lui nici prin gand nu-i trece. Iubesc acest popor care geme sub maretia tuturor palatelor de gheata pe care i le asezam pe umeri.”
“Oamenii invatati, dar fara talent propriu, mi-i inchipuiesc ca o sala intunecata, cu o usa de intrare, si una de iesire; ideile straine intra pe o usa, trec prin intunericul salii, si ies prin cealalta, indiferente, sigure, si reci. Capul unui om de talent este ca o sala luminata, cu pereti, si oglinzi.”
“Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor, cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar.” (Mihai Eminescu)
A fost odata un om care traia in oglinzi.
Tablouri de litere. Cu stele de frig. Incalzite sub grinzi.
Trecea peste praguri de case, colindand, lumanare cu lumanare;
Putini il vedeau. Vazatorii erau orbi din nascare,
Intrebandu-l din lacrima universala: pentru ce ne colinzi,
Trecatorule prin trecatoare ?
A fost odata un om care scria mai departe.
Putini il citeau. Tot mai impari, il studiau dupa moarte.
A fost, din carte in carte, de toate:
Tei, indragostit, sobolan. Sau luceafar.
Prea batran, ori prea tanar.
Prea cald, ori prea rece.
Niciodata intreg la sufar.
Mioritic astral, ca o floare de nufar
Pe un lac sideral
De cirese.
Atatea cuvinte, iesite sa ceara cuvant
Pietrelor de morminte.
El scria cu cei care il inselau.
Scria cu Alfa ºi Omega, si cersetorii din Au !
Care nu existau.
Si pentru ca toti era frumos sa poarte, macar, numele, mic,
El repeta mereu: Traieste, traieste, traieste !
ªi orbii nu intelegeau
De ce
Cuvintele Lui
Rasareau in intunericul Lumii
Ca lumina
Din falangele unui grãmãtic.
|
Jianu Liviu-Florian 1/14/2008 |
Contact: |
|
|
