REVENIRI, REINTALNIRI
Am citit zilele trecute în România Libera (via Internet) un anunt al lansarii la Editura Polirom a cartii “A citi, a reciti” de Matei Calinescu. Autorul, nascut în România în 1934 si stabilit din 1973 in Statele Unite ale Americii, este profesor de literatura comparata la Indiana University din Bloomington. Eram familiara cu numele lui Matei Calinescu înca de când, în 1969, scurtul sau roman “Viata si opiniile lui Zacharias Lichter” a fost distins cu Premiul pentu proza al Uniunii Scriitorilor. Si cum cartea mi s-a parut atunci o lucrare de exceptie, am inclus-o în numarul limitat de volume de literatura pe care le-am luat cu mine în Canada.
Puternica impresie lasata asupra mea de cartea mentionata m-a facut sa ma opresc cu interes asupra anuntului despre noua lucrare a autorului. Opinia acestuia asupra citirii si recitirii, dupa cum ne informeaza România Libera, este aceea ca cele doua activitati sunt o entitate unica, iar recitirii, conform ideii lui Matei Calinescu, i-ar fi adecvata metafora “bântuirii”. “Noi, re-cititorii, suntem cei care bântuim cu adevarat prin texte. Le revizitam ca sa întelegem de ce ne atrag sau ca sa traim deliciul re-descoperirii lor, ca sa vedem capacitatea de a învia si de a se reînnoi”, scrie Matei Calinescu.
Incitata de ideile de mai sus , am reluat lectura romanului premiat aflat în biblioteca personala. Vibratia la reîntâlnirea cu o lectura facuta cu peste treizeci de ani în urma a fost puternica. Frumusetea ideilor si farmecul poetic al limbii mi-au produs nu numai o placere culturala, lucrarea fiind remarcabila, dar si una sentimentala, asemanatoare cu cea a reîntâlnirii cu un vechi prieten.
Meditând apoi asupra “revenirii” si extinzând ideea lui Matei Calinescu despre “bântuirile” referitoare la carti, am înteles ca întreaga noastra viata nu este altceva, de fapt, decât o suita de reîntâlniri pe care le parcurgem inconstient, zilnic.
As spune ca revenirile sunt de doua feluri: a). cele care ni se ofera din exterior, cum este cea a fenomenelor naturale si b). cele pe care le înfaptuim noi însine.
Din prima categorie fac parte lumina zilei alternând cu întunericul noptii, rasaritul si apusul astrelor ceresti, reînnoirea naturii primavara, bogatia legumelor vara, coloritul frunzelor de artar din Canada si culesul fructelor toamna, prima zapada iarna si câte altele. Ne bucura reîntâlnirea cu fenomenele naturale care vin periodic spre noi ca si când noi am fi cei vesnici si lumea dimprejur trecatoare si nu invers.
Dar cele mai importante reveniri si reîntâlniri, cred eu, sunt cele din a doua categorie si anume cele pe care le initiem noi însine. Ele cuprind toate activitatile zilnice. Ne trezim dimineata si ne reîntâlnim cu micul dejun, din care consumam cafeaua sau tartina cu unt si magiun care ne place. În momentul în care ne-am ales preferintele, acel dejun înceteaza a mai fi un element de sine statator si devine parte din noi. Consumându-l ne regasim pe noi însine.
Acelasi fenomen se întâmpla si cu restul activitatilor. Între fiecare element din jurul nostru si noi s-a creat cândva o legatura care face ca fiecare reîntâlnire cu acel element sa ne puna fata în fata cu senzatiile avute tot de noi, anterior. Fiecare revedere de acest fel este o bucurie, fiecarei reîntâlniri îi corespunde o doza de exuberanta. Mi-aduc aminte de frenezia care ma cuprindea, copil fiind, când iarna hainele groase erau puse la naftalina si apareau pentru purtare hainele de vara. Faptul ca le revedeam si ca le recunosteam mirosul si textura ma umplea de bucurie. Acelasi lucru mi se întâmpla si toamna, când ciclul era invers. As spune ca si acuma ma bucur la fel de mult când reîmbrac haine care au stat un timp nepurtate. Desigur, ne cumparam si haine noi, dar bucuria de a le purta pentru prima oara nu este oare cea pe care o traim când primim un cadou?
Exemplele ar fi numeroase. Iubitorii muzicii stiu ca Mozart, Bach, Haydn, Shubert, Beethoven sau Enescu pot fi ascultati de oricâte ori, bucuria reîntâlnirii cu ei (sau cu noi însine, prin muzica lor) va ramâne nealterata. Iubitorii de arta nu se satura revazând operele marilor maestri ai picturii si sculpturii universale, ba chiar intensitatea placerii creste cu fiecare revizitare.
Insfârsit, unele dintre cele mai placute si revigorante reîntâlniri sunt cele cu prietenii. Nu acesta este oare motivul pentru care ne place atât de mult sa mergem în vizita sau sa primim oaspeti?
Traim deci cu bucurie si nesat revenirile, momente de reîntâlnire cu noi însine. În timp însa ce exemplele citate mai sus au o aplicabilitate mai mult sau mai putin universala, exista si un alt fel de re-întâlnire, cu totul speciala, de care se pot bucura numai cei care sunt departe de locurile natale. Este vorba de marea emotie pe care o avem cu totii când ne revizitam tara de bastina. Nici una din bucuriile regasirilor nu este atât de intens traita si nu ne aduce pe noi atât de aproape noua însine ca o asemenea vizita. Caci nimic nu intra mai profund în fiinta noastra ca mirosul, culoarea si forma pamantului natal.
Cum însa tara în care ne-am nascut e peste ocean, n-o putem vizita prea des. De aceea trebuie sa ne multumim cu reîntâlnirile noastre periodice cu limba si cultura pe care o servim si o iubim. Iar când întâlnirile cu limba si cultura sunt înlaturate din cauza ocupatiilor acaparatoare de zi cu zi, sa ne bucuram constient de fiecare moment de reîntâlnire pe care ni-l ofera viata, caci numai clipele traite în intensitatea regasirilor ne pot readuce câte ceva din cine am fost deja ieri, din cine suntem astazi si din cine vom fi, poate, si mâine.
|
Veronica Pavel 6/2/2003 |
Contact: |
|
|
