Note personale - Prostii
De urât mă duc de-acasă,
Si urâtu nu mă lasă;
De urât să fug în lume,
Urâtul fuge cu mine
(Povestea lui Stan Pătitul)
M-am gândit de multe ori la povestile lui Creangă, dar cel mai mult dintre toate la Prostia Omenească. Si dacă se spune că japonezii văzând O Scrisoare Pierdută a lui Caragiale s-au mirat teribil cât de asemănătoare sunt viciile lor cu cele românesti si cât de universală părea viziunea autorului, atunci eu zic că orice cetătean al lumii, fie el si din Elvetia, citind povestea lui Creangă ar fi deplin satisfăcut.
Doamne câtă prostie e peste tot, ia să mă întorc eu acasă! Sau: ia să stau eu acasă! Eu sunt tentat să cred că prostia e mai universală decît atractia gravitatională. Adică pun mîna în foc că dacă or exista martieni pe Marte sau jupiteri pe Jupiter si ei or fi măcar oleacă prosti.
In fond ce e prostia? Am definit-o undeva si nu mă pot opri să folosesc aceiasi definitie: prostia este acea întocmire a mintii după care omul în fata unei alternative bune si a uneia rele, se decide cu satisfactie pentru cea rea. Asta cred că ar fi definitia prostiei crude, a stupiditătii. Despre ea a vorbit Creangă cu atâta farmec, cu atâta întelegere si blândete. Poate pe vremea aia, când mai erau cirese de furat si capre râioase, prostia o fi fost si ea mai simplă, mai naturală, mai putin parsivă. Acum, pe vremea noastră, ca toate cele lăsate de Dumnezeu, prostia, chiar dacă s-ar putea crede că fiind asa cum e nu prea poate face mare brânză, s-a schimbat, s-a multiplicat până când nici nu prea mai poti s-o recunosti. Prostia aia a lui Păcală si Tândală era de-a casei, caldă, inocentă si nu musca nici dacă o trăgeai de coadă. Asta nouă e a dracului si, dibace cum pare a fi devenit, se amestecă cu aproape toate celelalte. E componenta a aproape toate si a tuturor.
Si ca să fiu cinstit nici eu nu mă pot lepăda de ea. La mine se amestecă cel mai bine cu naivitatea si-mi dă o stare neplăcută de imponderabilitate. Imi amintesc de exemplu cu câtă bucurie si încredere m-am urcat în avion atunci când am părăsit România ca să devin canadian. Dacă stau să mă gândesc bine aveam si ceva din cel ce vroia să fugă de prostie si ceva din prostia celor de care fugea. Nu eram atunci prima oară victima naivitătii-prostiei mele, dar e adevărat că nu fusesem niciodată înainte atât de dezarmat. Deci de mâine, mi-am zis, toate vor să fie asa cum trebuie să fie, asa cum scrie la carte, asa cum zice popa. Si cum naiba să fi fost asa? Multe rele pe care mă gândeam că le-am lăsat în urmă le regăsesc si acum, aici în preajmă, la fel de consistente. Primul dintre ele, cel mai dureros, a fost descoperirea realitătii că legea valorii nu lucrează nici aici. Că legea valorii e o teorie pentru scoală si că în viată ea devine doar un surogat, un fel de cafea din nechezol. Ca să răzbati nu e îndeajuns să stii, trebuie să mai ai si o relatie, să găsesti o „pilă”. Ce nu trebuie să ai e modestia. Ea e desuetă astăzi peste tot în lume, dar îmi pare că aici, pe pământ american, ea n-a existat nicicând ca o coordonată valoroasă în lumea educatiei. Ceea ce e apreciat e să apari ca o persoană sigură de sine, foarte competentă si să dai impresia că ai o sumedenie de conexii. Limbajul trebuie să prindă sterotipurile si tonalitătile zilei. Trebuie să fie cel al „fericitilor” ocupanti al office-urilor din downtown. Dacă te afli în Manhatten la ora prânzului nu poti să nu rămâi cu gura căscată la specatacolul străzii invadate de ocupantii miilor de birouri, care ies în stradă spre restaurantul preferat. Bărbatii poartă pantaloni negri, cămăsi albe si-si tin haina doar pe umeri. Femeile sunt la fel de aspru îmbrăcate si tropăie din tocuri. Toti vorbesc afectati, preocupati si importanti. Ei cred că sunt elita. Si cine stie, poate sunt. Ceilalti, majoritatea îsi poartă adidasii si necazurile dintr-un loc în altul căutând un chilipir. Unde, căci toate băncile au aceiasi rată, toate benzinăriile aceleasi preturi si toate asigurările sunt la fel de scumpe. Dacă ai nesansa să-ti trebuiască un avocat, ai si nesansa să rămâi în pielea goală. Dacă trebuie să faci o investigatie medicală mai specială, trebuie să ai răbdare si tutun. Dacă e să apelezi la vre-un oarecare meserias, dai de vechile metehne crezute numai românesti: întrebări, mofturi, conditii, nepricepere si preturi mari.
Asa că te minunezi, faci stânga-mprejur ca drumetul din poveste si zici în gând: F...you! La prima vedere toate neajunsurile astea ar părea că nu vin din prostie. Dar doar la prima vedere. Cu cât viciile societătii se itesc mai tare, cu atât poti fi mai sigur că ai de a face cu multi din cei care vor să-si urce vaca în pod ca să mănânce fân. Prostia îl face pe om să nu-si stie lungul nasului, lungimea plapumei, să creadă că e buricul pământului, să nu se mai sature, să nu-i înteleagă pe ceilalti, să se lase tras pe sfoară sau iluzionat. Nefastul povestii e că prostul nu acceptă că e prost. Că d-aia e prost. Poti să-i spui îngânfatului că e îngânfat sau mincinosului că e mincinos? Poti, dar ce folos? „Apoi drumetul se întoarse acasă si petrecu lângă ai săi, pe cari-i socoti mai cu duh decât pe cei ce văzuse în călătoria sa.” Creangă a scos-o cumva la capăt, dar cum o scoatem noi? Păi dacă am dat deja Tanda pe Manda, s-o rujăm pe Manda si să-i punem părul pe moate. Poate pare mai desteaptă. „S-am încălecat pe o căpsună, si v-am spus oameni buni, o mare minciună.”
Viorel Neacsu / Toronto
|
Viorel Neacsu 11/15/2007 |
Contact: |
|
|
