Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002


Locuri spirituale si orase din Romania - Mânăstirea Bistrita - orasul ARAD

Mânăstirea Bistrita
Acest sfânt lăcas, cu 15 viețuitoare care duc o viată de obste, păstorite de stareta Mihaela Tamas, se află în satul Bistrita din comuna Costesti, județul Vâlcea, la 6 km N de satul Costesti si 43 km VNV de municipiul Râmnicu Vâlcea. Mânăstirea Bistrita, cu biserica având hramul “Adormirea Maicii Domnului”, este una dintre cele mai importante asezări monastice si culturale din Tara Românească, fiind o ctitorie din anii 1492-1494 a fratilor Craiovesti (respectiv Barbu – devenit monahul Pahomie, Pârvu, Danciu si Radu Craiovescu). În 1509, ansamblul monahal a fost în mare parte dărâmat de către domnul Mihnea cel Rău, care intrase în conflict cu boierii Craiovești din cauza politicii sale autoritare. În perioada 1515-1519, în timpul domniei lui Neagoe Basarab, boierii Craiovești au reconstruit biserica și chiliile, iar meșterii zugravi Dobromir, Dumitru și Chirtop au executat picturile murale interioare. Ulterior, frecventele jafuri ale tâlharilor au provocat mari stricăciuni mânăstirii, fapt ce a determinat pe domnul Constantin Brâncoveanu să renoveze ansamblul monahal în anii 1683-1684. În 1820 biserica mânăstirii a fost repictată din inițiativa marelui ban Grigore Brâncoveanu. Avariate grav de cutremurul din 11 ianuarie 1838, biserica și clădirile anexe au fost rezidite în anii 1846-1855, sub domniile lui Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei. Biserica mânăstirii, realizată în stil neogotic, a fost pictată la interior, în 1855, de Gheorghe Tattarescu. La mânăstirea Bistrița se păstrează moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul, aduse aici de Barbu Craiovescu în 1497. Din vechiul ansamblu ctitorit de boierii Craiovești se mai păstrează doar biserica-bolniță cu hramul “Schimbarea la Față”, construită în anii 1520-1521 și pictată imediat după aceea, iar în 1710 i s-a adăugat un pridvor. La mânăstirea Bistrița a fost instalată,la începutul secolului 16, prima tiparniță din Țara Românească de către ieromonahul Macarie, de sub teascurile căreia a apărut, la 10 noiembrie 1508, din inițiativa domnului Radu cel Mare,” Liturghierul” în limba slavonă, prima carte tipărită în Țara Românească.

ARAD
Municipiul Arad, resedința judetului cu acelasi nume, se află situat în extremitatea vestică a României, în Câmpia Aradului, la 107 m altitudine, pe ambele maluri ale râului Mureș, la 26 km de granița cu Ungaria. La 1 iulie 2001, în municipiul Arad locuiau 183 352 persoane (față de 56 260 suflete în anul 1900 și 8 476 în anul 1804), din care 86 415 de sex masculin și 96 937 de sex feminin. Dacă raportăm populația la suprafața totală a orașului (39,4 kmp), rezultă o densitate de 4 654 locuitori/kmp. Aradul este unul dintre cele mai mari și mai importante noduri rutiere și feroviare ale țării (pe aici trece magistrala de cale ferată București – Arad – Curtici – Budapesta - Viena ; stația de cale ferată din Arad a fost inaugurată în 1858). La Arad se află un aeroport internațional (modernizat în perioada 1 septembrie 1994-1 iunie 1995), precum și un centru regional de control, dirijare și informare a transportului aerian (civil și militar), inaugurat la 30 noiembrie 1994. Activitatea economică a orașului, cu vechi tradiții (în 1872 a luat ființă uzina “Hendl” pentru construcții de mașini, în 1891 fabrica de mobil㠓Lengyel”, în 1892 uzina de vagoane “Johann Weitzer”, în 1909 uzinele textile “Neumann” ș.a.), este reprezentată în prezent prin centralele electrice și de termoficare Arad I (intrată în funcțiune în 1965) și Arad II (dată în folosință în 1992), întreprinderile constructoare de vagoane de cale ferată pentru mărfuri și călători (inclusiv vagoane de metrou), de strunguri, mașini-unelte, utilaje agricole ș.a., combinatul chimic (îngrășăminte chimice complexe, coloranți, lacuri, vopsele ș.a.), fabrici de aparate și instrumente de măsură, verificare și control, de mobilă, confecții, tricotaje, țesături din bumbac, încălțăminte, articole de feronerie, jucării, ceasuri deșteptătoare, seringi și ace cu unică întrebuințare, produse alimentare etc. La Arad există mari sere legumicole, o ciupercărie (din 1972), iar în afara orașului sunt livezi de piersici. Aradul este un vechi și important centru cultural, de învățământ, bancar, sportiv și turistic al țării. Prima școală (cu predare în limba germană) a fost înființată în 1715 de călugării minoriți, în 1753 a fost inaugurată o școală secundară, în 1812 a fost fundată Schoala preparandă sau pedagoghicească a nației române – prima școală pedagogică românească din Transilvania care pregătea învățători pentru școlile cu predare în limba română, iar în 1919 ia naștere Școala superioar㠓Moise Nicoară”, cu predare în limba română. În prezent, la Arad funcționează universitatea de stat “Aurel Vlaicu” (fundată la 18 mai 1990) și universitatea particular㠓Vasile Goldiș”, ambele cu 14 facultăți, 8 051 studenți și 527 cadre didactice (în anul școlar 2000/2001), un teatru dramatic (fundat în 1948) cu secții în limbile română și maghiară și un teatru de marionete (inaugurat în 1951), o filarmonică de stat (1948), numeroase biblioteci (între care se remarcă Biblioteca județeană, fundată în 1913, cu circa 510 000 volume și mai multe colecții rare) și nenumărate muzee, printre care Muzeul județean (întemeiat în 1892), cu colecții de arheologie, istorie, etnografie, artă românească clasică și contemporană, de pictură europeană (din sec. 17-19), de artă decorativă și de științele naturii, Muzeul de Artă (înființat în 1913) cu lucrări aparținând pictorilor și sculptorilor români din sec. 19-20 și exponate semnate de maeștrii flamanzi, italieni ș.a. Aradul este, totodată, un vechi centru cultural, aici luând ființă câteva asociații culturale cu un important rol cultural și politic în lupta pentru eliberarea națională a românilor transilvăneni și pentru menținerea unității naționale. Printre aceste asociații culturale se evidențiaz㠓Asociațiunea Națională arădeană pentru cultura poporului român”, întemeiată în 1862, “Concordia” (fundată în 1910), Atheneul Popular” (1931) ș.a.

Istoric. Săpăturile arheologice efectuate în cartierul Aradu Nou au scos la iveală o necropolă datând din sec. 4 î.Hr., precum și țigle cu ștampilele legiunilor romane a V-a Macedonica și a IV-a Flavia. În 1994, arheologii au identificat o zonă în centrul orașului din care s-au recuperat obiecte de ceramică neagră, canelată, și cărămizie, lucrate cu mâna, între care se remarcă un vas-biberon datând din prima Epocă a fierului (Hallstatt). Prima mențiune documentară datează din perioada 1080-1090, apoi așezarea apare consemnată în documentele anului 1131, iar în 1329 este amintită ca civitas (oraș). În 1202, într-un act de confiramre a moșiilor bisericii din Arad se menționează prezența mai multor obști sătești în care țăranii duceau o existență liberă, fiecare familie având câte o gospodărie proprie. În 1514, populația orașului s-a alăturat răsculaților conduși de Gheorghe Doja, iar în februarie-mai 1527 a participat la răscoala condusă de Ivan Nenada contra nobilimii maghiare. Ocupat de turci în 1550, Aradul a fost inclus în pașalâcul Timișoara (provincie otomană condusă de un pașă) și transformat în sediul unui sangeac (unitate administrativă otomană) care a durat între 1552 și 1600 și între 1616 și 1687. În anii 1553-1555 turcii au construit un fort (o cetate) pe malul drept al Mureșului. Eliberat de sub stăpânirea turcilor de oastea lui Mihai Viteazul, în anul 1600. În 1616 Aradul revine sub dominația otomană până în 1687 când a intrat în componența Imperiului habsburgic. În perioada dominației habsburgice (1687-1867) cetatea din Arad a fost reconstruită (1698-1701) după planurile lui Eugeniu de Savoia. În timpul răscoalei antihabsburgice condusă de Francisc Rakoczi, cetatea Aradului a fost asediată de curuți în 1707, dar fără succes. Cetatea a fost supusă unor lucrări de refacere în anii 1762-1783. În 1724, în zona Aradului s-au așezat mai mulți coloniști germani întemeind Aradu Nou (azi cartier). La 22 martie 1848, populația orașului Arad s-a întrunit într-o mare adunare care a adoptat programul Revoluției din 1848-1849. La 30 octombrie 1918 s-a constituit Comitetul Național Român Central al Partidului Național Român, condus de Vasile Goldiș, care și-a avut sediul la Arad (în perioada 3 noiembrie – 1 decembrie 1918) în vederea pregătirii actului Unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. În urma dictatului fascist de la Viena, din 30 august 1940, Aradul, împreună cu partea de NV a Transilvaniei, a fost reocupat de unguri (septembrie 1940), fiind stăpânit de aceștia până la 22 septembrie 1944 când a fost eliberat de ostașii armatei române. La 17 februarie 1968 Aradul a fost declarat municipiu și, totodată, reședința județului Arad. Aradul a fost primul oraș din țară care s-a alăturat revoltei anticomuniste izbucnite la Timișoara în decembrie 1989, dându-și jertfa de sânge în lupta pentru abolirea comunismului în România. La 15 decembrie 1994, cu prilejul împlinirii a 5 ani de Revoluția din decembrie 1989, municipiul Arad a fost declarat, de către Parlamentul României, oraș-martir.
Monumente: Cetatea Aradului, datând din sec. 16, a fost reconstruită în anii 1698-1701, în stil Vauban, și refăcută între 1762 și 1783, având în incintă un ansamblu de clădiri în stil baroc; Clădirea Primăriei, construită în anii 1872-1876, în stil renascentist, după planurile arhitectului Pekar Ferenc, cu un orologiu în turn montat în 1878; Clădirea Teatrului Vechi, construită în anii 1816-1817, în stil neoclasic după planurile arhitectului Jacob Hirschl (azi cinematograf), în care prima reprezentație a avut loc în toamna anului 1817 (mișcarea teatrală din Arad începuse de fapt în 1787, fără a avea un local special); Clădirea Teatrului Nou, inaugurată în 1874; Palatul Culturii, ridicat în anii 1910-1913, în stil eclectic, după planurile arhitectului Szantay Ludovic; Clădirea Palatului de Finanțe (1885); Clădirea Tribunalului (1892), în stil neobaroc; Clădirea Cazinoului (1872), azi restaurant; Palatul “Bohuș”, azi sediul unei bănci; Palatul Băncii Naționale (1905-1906); Hotel “Ardeal” (1841), în stil neoclasic; Biserica ortodoxă sârbă cu hramul “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, construită în anii 1698-1702, în stil baroc (restaurată în 1790, cu unele modificări din 1822 și repicatată în 1902 de Ștefan Aleksic); Capela romano-catolic㠓Sfântul Florian” (1751-1753), în stil baroc; Mânăstirea “Gai”, cu biserica având hramul “Sfântul Simion Stâlpnicul” , construită în anii 1760-1762, în stil baroc, prin grija episcopului Sinesie Ivanovici și pictată la interior în 1767 de Ștefan Tenețchi Ponerchiu. În sec. 18-19, mânăstirea “Gai” a fost folosită ca reședință episcopală de vară și ca gropniță a episcopilor de Arad. Până în 1955 a funcționat ca biserică de parohie pentru credincioșii cartierului Gai din Arad, după care a redevenit mânăstire. Desființată de autoritățile comuniste în 1959, prin Decretul 410, mânăstirea “Gai” a fost reînființată în 1964 prin strădania P.S. Episcop Teoctist (actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române) când Biserica a fost restaurată și s-a închegat obștea monahală de maici; Catedrala ortodoxă română cu hramul “Sfântul Ioan”, construită în anii 1862-1865, în stil neoclasic, prin osârdia episcopului Procopie Ivanovici, pe cheltuiala bancherului George Sina din Viena și a familiei Mocioni, a fost pictată la interior în 1956-1958 de Anastase Damian și completată cu unele picturi executate de Eremia Profeta în 1966; Catedrala romano-catolică (1902-1904); Biserica romano-catolică (1812-1821); Biserica evanghelică luterană (1906); Sinagoga (1827-1834); Biserica Roșie (1900); Statuia Sfântului Nepomuk (1729) ș.a.





Dan Ghinea - Toronto    5/7/2003


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian