In jur : Nebunii !!!
Adicã ce fel de titlu mai e si asta? Nebunii….pai de nebuni avem noi nevoie sau de oameni intregi, sanatosi la minte?
Fara a face o exhaustiva definire a termenului, trebuie sa va marturisesc ca unul din motiv pentru care lumenul e cum e, este ca nu avem destui nebuni…da, ati citit corect: NEBUNI!
Nici nu vreau sa va obosesc cu paradigme si axiome de pret, ci pur si simpu sa va ofer ca odinioara „davarul” biblic, adica „cuvantul”, dar si „lucrul” cel avem de infaptuit.
Nebunii sunt singurii care ating dumnezeirea, dar si iadul, asemenea unor paralele ce nu se intalnesc decat in infinitul lumii de azi. Ei aunt RHETIPURILE PENTRU CARE Dumnezeu mai tine lumea din armaghedon. „Davarul” acesta biblic, echivalent in traducere cu notiunea de „cuvant” dar si „lucru” in ebraica veche (R. Wurmbrand) este daca vreti tradus, pentru cei simandicosi si cu deprinderi eisteniene un fel de spatiu-timp, sau o a patra dimensiune, deoarece multele sale nivele si stari (cum si iadul si raiul este si loc dar si stare, dupa cuvantul nepticilor parinti) nu pot fi percepute decat in trezvie.
Cum sa nu fi socotit nebun (nu ne-bun!) azi, cand tu ignorand tot felul de soiuri si tipuri de radacini virale iti mai faci timp intre o fericire si necaz sau pana a sosi la slujba zilnica cutezi sa intri in Biserica si sa saruti cu nadejde o icoana ponosita sau tocita de atatea buze? Pai esti nebun? Esti!
Cine mai crede intr-un Hristos viu si netintuit in altare sau voci pitigaiate? Numai nebunii! Cat de putin intelege societatea de azi post moderna despre acest modus-vivendi al nebunilor dupa Hristos. Cateodata stau scalambi si tampi si cred ca acesti fericiti nebuni sunt de-a dreptul nefericiti, osanditi „sa impartaseasca amara soarta a dementei” (Ioan Kovalevski).
Pai nu esti nebun daca inoti contra valului acestei lumi, sau daca inca mai ai tupeu sa te rogi, cand e deajuns sa apesi o tasta si esti servit? Esti! Sau tot nebun te socotesc unii cand incerci sa luminezi orbii, chior fiind, despre masonerie sau mondializare, cand obraznicii a iesit sa-ti ofere ca odinioara tatal lor, al minciunii „lumea aceasta”, pai ce el, sau ei au facut-o?
Ati vazut voi vreodata nebunie mai mare ca sta, ca diavolul, cel indelung tolerat si nebun sa creeze ceva? Pai poate….? Pai nu! Micimea si uscatimea sa poate doar sa schimonoseasca creatia lui Dumnezeu, dar nu sa creeze…si atunci ce ne poate oferi el, carantanian vorbind? Nici macar nimicul! Nebun esti cand incerci iarasi sa vorbesti sau sa arunci margaritare de la amvon unora despre sexualitatea in biserica (Denis de Rougeamont) sau despre faptul ca tot ce ne inconjoara, de la diabolizatul internet pana la quarcul (10 la puterea – 18 dintr-un cm.) ce din nimic se naste, este plin de slava lui Dumnezeu si ca nu exista spatiu, pauza in creatia Lui.
„Spatiul virtual devine spatiu metafizic cand capata o vadita incarcatura spirituala”, ne spune Andrei Tarkovski, si atunci cum de noi cutezam sa corectam opera Lui prin bisturiul mintii, separand artificial sacru de profan? Exista cumva un loc sau timp unde sa nu fie prezente „energiile necreate ale lui Dumnezeu” (Sf. Grigorie Palamas)? Asadaar sa nu ascultam decat de nebunii lui Hristos si nu de lucizii mai mult sau mai putin ai Lui care spoiesc lume aaceasta cufundand-o in semidoctie si caldicica credinta.
Mai bine sa invatam sa fim nebuni ca a unor aca acestora v-a fi imparatia lui Dumnezeu, inca de aici, asa si cum raiul si iadul tot de aici incepe. Numai in starea de dulce nebunie rasturnam mundanul si ne putem juca cu acea curgere a timpului (cum este infatisat prin sulul ca o cochilie d emelc, pictat pe peretii manastirilor din Moldova). Numai in starea ata scapam de tenebrele „absentei „ lui Dumnezeu din istorie, spaima primordiala a occidentalului erodat de secularizarea feroce. „Omul nu are casa pe pamant” (Andrei Rubliov), dar si-o poate face, daca coboara cerul pe pamant sau inalta pamantul la cer. Cum sa nu te apuce „nostalghia” („nostos”, in gr.= intoarcere si „algos” = durere) de o tranta cu ingerul Domnului…parca merita cateodata sa iL fortezi pe Dumnezeu sa-ti faca pe plac….si credeti-ma, Lui ii plac indraznetii…si nebunii!
Cea mai frumoasa predica despre „frumosul care va salva odata lumea” (Dostoievschi) pe care o puem face unui contemporan este nu viata ta, ca nu are nimeni timp si chef sa te puna sub lupa, ci nebunia ta frumoasa de la un momnet dat, este daca vreti acel cantec minunat de vioara (a lui Yehudi Menuhin) care a demonstrat fara vorbe existenta lui Dumnezeu in fata marelui Einstein. Nici o „experienta interioara” (C.G.Jung) sau meditatie transcedentala nu poate inlocui frumusetea unui asemenea gest…a unui nebun, fireste. Dincolo de tipologii si sclifoseli citdine suntem oameni si pentru un observator atent e deajuns.
Si inca ceva, dragii mei, sa nu incercati sa copiati pe cineva, nu, nu merge asa, incercati sa fiti originali, cat se poate, fiti voi insiva, abordati lumenul si mai departele prin acea „dimensiune romaneasca a existentei” (Mircea Vulcanescu) care este tot una cu dimensiunea ortodocsa a lumii si nu veti gresi.
Nu va temeti ca in temerarul vostru demers, asemenea „Violon-ului d’Ingres (Jean A.D. Ingres), uneori se mai deformeaza intelegerea ideilor voastre si lume ava va judeca si va va arata cu degetul….voi fiti nebunii frumosi ai acestui veac, ca de cuminti ne-am c-am saturat…si noi si El! Gravati-va cu foc in minte si inima aceste cuvinte ale Apocalipsei (22, 8): „ Iar partea celor fricosi si necredinciosi si spurcati si ucigasi si desfranati si inchinatori la idoli si a tuturor celor mincinosi…..”…enumerati primii nu-s necredinciosii sau ereticii, ci cei fricosi……deoarece „frica este dovada unei relatii deteriorate cu Dumnezeu” (Parintele Amfilohie de la Diaconesti).
Deci sa nu ne fie frica in orice moment in rfata oricui, fie el vladica sau opinca sa spunem adevarul si dreptatea in haina dragostei si blandetei. Unii considera chiar ca (Henric al VI-lea) frica este cea mai cumplita si rea dintre patimi, dealtfel si Hristos ii va scuipa afara pe caldicei, adica pe fricosi si putin credinciosi.
Si daca nu am avea exemple vina nu am avea dar avem si inca aproape de noi mucenicii cei noi, sfintii inchisorilor pe care azi toata masoneria si miselia romaneasca ii ignora noi sa nu facem asa sa le tocim pragurile si sa luam exemplu de la ei ca-s mai aproape de noi ca noi de noi insine (Fer. Augustin), sa invatam cum sa fim fara de frica si frumosi nebuni.
„O Tu, care esti singur intre cei singuri si totul in toti” (H. De Lubac)
Oricine pentru altii,
Acelasi pentru cei care ma stiu,
preluat din observatorul
http://www.observatorul.com/Default.asp?action=articleviewdetail&ID=5787
|
Pr Iulian G. 8/11/2007 |
Contact: |
|
|
