Martirajul limbii române
SITUATIUNEA Back
Ar trebui să ne fie tuturor rusine de ceea ce se întîmplă în România de la o vreme.
Am reusit să intrăm în Europa, iesind din rîndul lumii. Am devenit, ca niciodată parcă, o insulă absurdă, un conglomerat de dejectii, plutind în derivă. Viata noastră cotidiană pendulează între ridicol si convulsie, între mîrlănie si delir. Sîntem cu totii vinovati si cu totii victime. Cum ne-am mai putea reabilita în ochii nostri si ai celorlalti? Ce mai e de salvat? Uneori – deformare profesională – îmi spun că numai limba română, cu micul ei tezaur de împliniri intraductibile, merită încă o posteritate. Dar e limpede, pe de altă parte, că ea n-a fost niciodată mai batjocorită ca acum. Se vorbeste sîngeros de urît, cu un apetit al promiscuitătii si al degradării de care cu greu ne vom putea vindeca. Viata cetătii a devenit o baie de vulgaritate. Sîntem în ochiul unui vîrtej toxic, al unei tornade, care riscă să ne desfigureze.
Cu putin timp înainte să moară, Socrate îi spunea prietenului său Criton: „...reaua folosire a cuvintelor nu e doar o greseală de limbă, ci si un mod de a face rău sufletelor“ (Phaidon, 115, e). A vorbi sleampăt, răstit, ofensator, grobian si, pe deasupra, gresit, a nu acorda atentie greutătii cuvintelor, a spune orice despre oricine, a vorbi pentru a provoca furie sau durere sînt tot atîtea feluri de a introduce, în mediul în care te manifesti, o primejdioasă otravă. Strici bunul gust, jignesti buna-cuviintă, tulburi ordinea firească a lucrurilor si deformezi sufletele. Exigenta unei bune utilizări a limbii se adresează mai ales oamenilor si institutiilor pentru care vorbirea e o profesiune: presa în toate variantele ei, scoala pe toate nivelurile ei, scriitorii si politicienii. Acestea sînt „mediile“ creatoare de modele. Din această zonă se asteaptă criterii valide pentru constituirea unui stil de viată si de convietuire pe măsura demnitătii umane. Parlamentarul care tine un discurs nu are doar a transmite un mesaj politic, nu are doar a contracara opinia unui adversar: el livrează auditoriului său un mod de a fi, un anumit design comportamental, un sentiment global al ordinii publice si al valorilor. „Ce-ai face în primul si în primul rînd, dacă ti s-ar oferi sarcina guvernării?“ – a fost întrebat, la un moment dat, Confucius. Răspunsul său a sunat astfel: „Esentialul este să numesti corect lucrurile. Dacă denumirile nu sînt corecte, cuvintele nu se mai potrivesc. Dacă cuvintele nu se mai potrivesc, treburile statului merg prost. Dacă treburile statului merg prost, nici riturile si muzica nu mai pot înflori. Dacă riturile si muzica nu mai pot înflori, judecătile si pedepsele încetează să mai fie drepte. Dacă judecătile si pedepsele încetează să mai fie drepte, poporul nu mai stie cum trebuie să se poarte“. Asadar, de vreme ce ordinea comunitară depinde în asemenea măsură de corectitudinea limbajului înseamnă că prima îndatorire a unei guvernări adevărate este folosirea adecvată a cuvintelor. Si că cine se foloseste de cuvinte, cine scrie si vorbeste în văzul lumii umblă la tesătura cea mai intimă a natiunii si a statului. A vorbi înseamnă a decide, indirect, cu fiecare frază rostită, asupra limbii, asupra temeiurilor judiciare, asupra riturilor si asupra artelor. A fi, cu alte cuvinte, clipă de clipă, legiuitor, creator de limbă, pedagog, moralist si estet. Admit că e o povară uriasă. Nu poti fi Confucius pe perioada unui întreg mandat. Dar nici nu poti pretinde respect si legitimitate cand raporturile tale cu limba pe care o vorbesti sînt cele ale unui violator în recidivă.
|
Andrei Plesu 5/27/2007 |
Contact: |
|
|
