Enigme ale istoriei : Beduini de origine valaha
In urma cu mai mult de un an, la Tel Aviv, un cunoscut mi-a istorisit o intamplare careia, atunci, mi-a venit greu sa-i dau crezare. Interlocutorul meu lucrase un timp in Peninsula Sinai, la Ras Abu Rhodeis. Intr-o zi, se afla acolo impreuna cu un coleg. Vorbeau romaneste. Deodata, zari alaturi de ei un beduin — lucrator pe un santier din apropiere — care ii asculta cu interes si care, surprins, le-a explicat, prin translator, ca a inteles, parca, unele din cuvintele rostite de ei. Prins de alte preocupari, interlocutorul meu nu a mai avut prilejul sa stea de vorba ca neobisnuitul beduin, sa afle in ce masura cunoaste — si de unde — rostirea romaneasca. Un singur lucru mai stia : ca satul beduinului se afla la cativa kilometri de Abu Rhodeis.
Dupa catva timp am avut prilejul sa rasfoiesc un numar mai vechi al saptamanalului englez Observer. In pagina rezervata turismului, mi-a atras atentia un reportaj despre Manastirea Sf. Ecaterina, din sudul Peninsulei Sinai. Redand istoricul asezarii, ridicata in secolul VI din porunca imparatului Justinian (527–565), ziaristul britanic Eric Newby — care vizitase manastirea — furnizeaza cateva informatii uimitoare. El povesteste ca imparatul bizantin a daruit manastirii un grup de robi, din care o parte au fost Wallachian Christians („valahi crestini„).a
O ipoteza tulburatoare : era oare, beduinul din Abu Rhodeis un urmas al robilor valahi ? Nu cumva, de-a lungul generatiilor, in desertul Sinai s-au transmis si s-au raspandit cuvinte ale vorbirii de acum 14 secole ?
Avand, in sfarsit, primele elemente concrete, am incercat sa gasesc alte informatii. Raspunsul unui lingvist a fost negativ : nu se stie absolut nimic despre faptul ca in Peninsula Sinai ar putea exista beduini care sa cunoasca limba romana. Am fost primit cu solicitudine la biblioteca Patriarhiei din Bucuresti si la biblioteca Manastirii Antim. Dar consultarea materialelor ce mi-au fost puse la dispozitie nu mi-au adus nimic nou. Am apelat la profesorul Niculae Serbanescu, din serviciul Patriarhiei din Bucuresti, caruia intrebarile mele i-au evocat unele amintiri din tinerete. Da, el mai auzise de valahii trimisi la Manastirea din Sinai. A vrut chiar sa cerceteze aceasta chestiune. Odinioara s-a mai scris ceva despre ea. O lucrare a lui Marcu Beza care s-a ocupat intens de studierea urmelor romanesti in Orientul Apropiat si Mijlociu, descoperind elemente valoroase *, apreciate intre altii de Nicolae Iorga, in revista Boabe de grau. In numarul din octombrie 1932 figureaza articolul Urme romanesti la Muntele Sinai si la Manastirea Sf. Sava.
Semnalari din carti straine
In articolul citat, el povesteste cum, prin anul 1922 — dupa ce i-a aparut studiul Calatori englezi despre romani — cineva i-a semnalat ca Thomas Herbert amintise, in 1626, de asezari valahe in Asia. Unde puteau fi aceste asezari ? Abia dupa zece ani a gasit raspunsul. Cu prilejul unei vizite la Ierusalim, a citit cartea scrisa de C. S. Jarvis, guvernatorul englez al Peninsulei Sinai, publicata la Londra in 1931. Jarvis scria : „Printre cei ce ajuta pe calugari in treburile manastirii se afla o ciudata rasa de oameni, zisi Gebalie. Nu fac parte din stocul arabesc, ci sunt urmasii robilor valahi, trimisi de Justinian in veacul al saselea, pentru a servi manastirilor„.
Marcu Beza a scris imediat guvernatorului pentru a-i solicita amanunte si, mai ales, pentru a-l intreba daca in informatiile sale se bizuie pe vreun act documentar. Raspunsul lui Jarvis a venit prompt : informatiile fusesera luate de la alti calatori. El ofera, totusi, cateva amanunte in plus despre oamenii Gebalie (Djebalieh) : „Mai exista aproximativ 400 ; ei traiesc in afara zidurilor manastirii. Au fost obligati sa treaca la religia mahomedana putin timp dupa Hegira„ (622).
Beza a cautat si alte surse documentare. Folosindu-se si de indicatiile lui Jarvis, a facut descoperiri semnificative. A gasit ca „chestia colonistilor se intretese in chiar faptul intemeierii manastirii in Sinai la 536„. Astfel, Eutichius, patriarhul Alexandriei intre anii 933–940, „da intregul istoric al fundatiei Manastirii Sinai, aratand ca Justinian a trimis o suta de «sclavi ai Romei cu sotiile si copiii lor»„. Formula „sclavi ai Romei„, in araba abid al-rum — precizeaza Marcu Beza — „atat traditia cit si diferiti calatori socotesc a se referi la Valahi„.
Un autor englez, John Levis Burckardt, intr-o carte aparuta in 1822, ne ofera amanunte interesante despre viata si obiceiurile celor numiti Gebalie : „Cand Justinian a cladit manastirea, a trimis un grup de sclavi originari de pe tarmurile Marii Negre [...] Ei marturisesc in chip unanim pogorarea lor din robii crestini, de unde [de aceea — n.r.] si-i numesc ceilalti beduini «Fiii crestinilor». Se casatoresc numai intre dansii, alcatuind o comunitate aparte din vreo suta si douazeci de oameni inarmati. Sant o rasa muncitoare si robusta„.
Intr-o lucrare din 1841 a lui Edward Robinson, se citeaza explicatia egumenului manastirii privitoare la trecerea „fiilor crestinilor„ la mahomedanism : „Justinian, zidind manastirea, trimisese o suta de prizonieri valahi. In cursul vremii, cum navalisera arabii si rapisera manastirii multe din posesii, urmasii acestor valahi au devenit musulmani si au adoptat obiceiurile arabe„.
Tara „Llah„ = Valahia ?
Un alt cercetator orientalist, profesorul american E.H. Palmer intrigat si el de ciudatii locuitori din Sinai, scria : „Acest trib se zice a fi de obarsie europeana, tragandu-se dintr-o colonie de robi valahi, asezati de Justinian sa pazeasca manastirea. Ei insisi cred sa fi venit dintr-o tara numita «Llah» si trasaturile lor deosebite de ale obisnuitului tip de beduini par a favoriza presupunerea„.
Marcu Beza a cunoscut personal un asemenea beduin, care i-a servit drept calauza. Era un om tanar si voinic, infasurat la cap cu o broboada alba, cu camasa tot alba, cu cingatoare de piele si incaltat in opinci. L-a condus pe cararile muntelui si, la intoarcere, i-a aratat in gradina manastirii coltul unde fusese ingropata, in 1750, cea din urma femeie crestina a tribului. La Manastirea Sf. Ecaterina, arhiepiscopul Porfirios i-a daruit lui Marcu Beza o carte greceasca a lui Pericle Grigoriade, Sfanta Manastire Sinai, tiparita la Ierusalim, in 1875, in care se dau lamuriri si amanunte despre colonistii Gebalie. In discutia cu oaspetele orientalist, arhiepiscopul a staruit asupra unui detaliu important, dupa parerea sa : djebalieh inseamna „oameni de la munte„...
Aici se opresc informatiile oferite de Marcu Beza, el nedand alte detalii in plus asupra modului cum s-a inteles cu calauza sa. Nici in familie nu a povestit ulterior lucruri care sa intregeasca cele aratate in articolul din Boabe de grau, dupa cum ne-a spus fratele sau Vasile George Beza.
Socotind posibila cunoasterea unor cuvinte romanesti de catre beduinul din Abu Rhodeis si tinand seama de insemnarile ziaristului englez de la Observer, ne aflam, se pare, in fata unor noi informatii cu privire la existenta descendentilor din valahii daruiti de Justinian. De fapt, nu numai ca se confirma iarasi, dupa patru decenii, existenta lor, dar sunt indicii ca tribul Djebalieh s-a raspandit pe un spatiu mai larg, Abu Rhodeis aflandu-se la peste 100 km de manastire. Pe de alta parte, pentru prima data s-ar pune acum si problema supravietuirii, in spatiul desertului Sinai, a unor elemente ale limbii vorbite pe teritoriul Romaniei cu 14 veacuri in urma ! Se naste urmatoarea intrebare : n-ar putea oferi, oare, „oamenii de la munte„ din desert marturii lingvistice si toponimice in sprijinul legaturii de continuitate dintre populatia daco-romana si poporul roman ? Poseda cumva Manastirea Sf. Ecaterina in vasta si valoroasa ei biblioteca — una din cele mai vechi din lume — documente lamuritoare privind imprejurarile in care au sosit sclavii valahi ?
Ce taine, ce mosteniri nedeslusite poarta oare cu ei, pe potecile intortocheate ale istoriei, beduinii de origine valaha din Sinai ?
NOTA REDACTIEI: Ipoteza este, in adevar, interesanta. Sant necesare, insa, unele precizari. In primul rand, Justinian nu putea da ctitoriei sale din Sinai decat niste locuitori ai Imperiului sau ; este vorba, deci, de o populatie romanizata. In al doilea rand, in limba araba al-rum inseamna roman, bizantin, crestin ortodox, astfel incat abid al-rum a putut avea semnificatii variate, intre care si pe aceea de sclavi crestini, nu numaidecat originari de pe pamantul viitoarelor principate romanesti. Aceasta cu atat mai mult, cu cat nu e dovedit ca tribul Djebalieh a fost adus din nordul Dunarii si nu din sudul ei, din Muntii Balcani, de pilda. Cercetari viitoare vor limpezi, poate, aceasta enigma.
|
U.Valureanu 5/6/2007 |
Contact: |
|
|
