Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Requiem pentru parintele Gheorghe Calciu



L-am cunoscut pe Parintele Calciu acum 10 ani, intr-o seara de prohod inainte de Paste. Inconjurat de o mana de oameni, ii canta lui Dumnezeu si fiului sau, Iisus Hristos. In acesti ani multe lucruri s-au schimbat in bisericuta din Alexandria, statul Virginia, din zona Washington D.C.

Parintele a reusit sa faca biserica neincapatoare, sa atraga tinerii care pe vremuri preferau petrecerile, sa ii incurajeze sa isi intemeieze familii si sa aiba copii. Acum biserica e plina de copii si ne straduim sa construim o noua biserica mai mare, care sa ne cuprinda pe toti. Parintele Calciu nu a trait sa slujeasca in aceasta biserica, i-a vazut doar planurile, a umblat neobosit sa caute teren pentru ea, a reusit sa semneze actele de vanzare-cumparare pentru acest teren si a sfintit locul in care urmeaza sa fie construita.

Parintele Gheorghe Calciu era un om darz si mandru, aspru cateodata, intotdeauna bland si induiosat inaintea copiilor. Privirea lui serioasa se topea si se insenina de cate ori vedea un copil. Era un om energic si neobosit, mereu pe drum, intr-o tara in care distantele sunt mari si obositoare. Aproape in fiecare zi la biserica, intru rugaciune sau oficiind slujbe de botez, cununie sau parastas, si in rest pe la spitale si in casele oamenilor, sa le aline ranile trupesti sau sufletesti, pe la organizatiile de caritate sa duca celor mai nevoiasi mancare sau produse casnice preluate de la diverse magazine, la colinda, din casa in casa, pe o arie de cateva ore de drum, timp de o luna, pe vreme rea sau buna, inainte de Craciun, sa aduca lumina si cantecul datinei in casele oamenilor departe de tara, cel putin o data pe an in Romania, si, mai presus de toate, nelasand nici o sarbatoare si nici o vecernie sa treaca fara sa slujeasca, intru slava lui Hristos. Biserica Sfanta Cruce din Alexandria este foarte mica si are in fata o gradinita cu flori iar pe partea dreapta o vita de vie boltita, ca in curtile dobrogene, de unde e parintele de loc. Era un colt de Romanie pentru noi, cei departe de casa, si ne duceam cu drag la ea, ne incantau, vara, florile de acasa - floarea soarelui, regina noptii, paralutele - iar toamna miroseam si uneori gustam strugurii cei fumurii. Parintele avea grija si de gradina, facea si lumanari din ceara reciclata, dadea si cu aspiratorul in biserica, cand era nevoie. Pentru ca viata in America este rapida si trepidanta, putini sunt cei care isi mai fac timp sa faca lucruri de mana, asa ca le facea, si pe acestea, parintele. Si cand aveam probleme, ne duceam, cu totii la el, si i le varsam, pe cap, tot lui. Cat de iluzorii trebuie sa fi sunat toate aceste necazuri unui om care a petrecut un sfert din viata in inchisoare! Dar nu facea niciodata aluzie la acestea, ne asculta cu rabdare si incerca sa ne dea sfatul cel bun. Ne dojenea, cateodata, unora nu le place sa fie dojeniti, si oamenii aceia incetau sa mai vina la biserica. Ne spunea, la predica, noua, tinerilor care ajungeam la pranz la biserica: "La petrecere reusiti sa ajungeti la timp, dar la biserica nu. La servici faceti ore suplimentare duminica, dar la biserica nu ajungeti, o data pe saptamana." Numai cei care au avut incredere in cuvantul sau si care erau aproape de Dumnezeu au ramas cu el. Si n-au fost putini.

Acum parintele s-a stins din viata. Pe 21 noiembrie 2006, Dumnezeu l-a suit la ceruri pe Parintele Calciu, intr-o zi mare de sarbatoare, Intrarea in Biserica a Nascatoarei de Dumnezeu. I-a inchis, cumva, si ciclul vietii, pe 23 noiembrie urma sa implineasca 81 de ani.

Slujba de inmormantare din tara lui adoptiva a avut loc sambata, 25 noiembrie 2006, la biserica Sfanta Cruce din Alexandria, VA. Majoritatea enoriasilor au venit in cucernicie, imbracati sobru sau in negru, cu mult inainte de inceperea slujbei. Eram cu totii sfarsiti de tristete si parca tot nu ne venea sa credem ca Parintele nu mai e, ca nu mai merge printre noi, atingandu-ne cu mangaierea mainii sau caldura vorbei. Organizarea a fost impecabila, toate erau la locul lor: vazele cu flori, lumanarile infasurate in batiste sau stergare, fotografiile parintelui, cu ultimul sau indemn, de a ne iubi, a ne ruga si a ne ajuta, pachetele de pomana, cameramanii, fotografii. Tot cei care organizeaza de obicei picnicuri, mese festive sau Hramul bisericii s-au ocupat si de inmormantare, de data aceasta multi cu ochii rosii de plans si franti de oboseala dupa nopti nedormite, petrecute in spital, dupa zile de pregatire, dupa ziua de vineri, cu slujba de stalpi si cu priveghi toata noaptea. Slujba in sine a fost emotionanta si impresionanta. Au participat la ea Inalt Prea Sfintitul Arhiepiscop Nathaniel, Prea Sfintitul Episcop Irineu, un sobor de 14 preoti din toate colturile Statelor Unite si din Romania, dascali, calugari, studenti la teologie. S-a construit un podium de lemn pe care urmau sa slujeasca preotii si diaconii, neincapator de flori si de coroane. Vremea a fost pe sufletul parintelui. Dupa ce miercuri si joi a plouat fara incetare, vineri, cand trupul sau neinsufletit a fost adus la biserica, s-a inseninat dintr-o data, iar sambata in timpul slujbei soarele a stralucit pe cerul inalt si senin.

N-am fi avut loc cu totii inauntru, in biserica. Eram afara cu totii si la ora 11:00 dimineata, cand a inceput slujba, locul era umbrit, de la cladirea de
vizavi, inalta de 26 de etaje. Pe masura ce slujba progresa, soarele ne
incalzea, pe rand, pe toti: pe noi, cei care am venit sa il petrecem pe ultimul drum, apoi pe fata obosita a parintelui si la final, ca un apogeu, pe toti cei de pe podium, care cantau asa de frumos si curat. Slujba a durat doua ore si jumatate si am reusit sa stam cu totii in picioare, tot timpul.

In biserica sunt scaune si dintr-un motiv sau altul ne asezam pe ele, in timpul slujbelor de duminica sau de vineri seara. Parintele niciodata nu a stat jos in timpul slujbelor, numai noi ne odihneam, obositi si hartuiti de ne-timp si de probleme. Acum eram cu totii in picioare, aducandu-i parintelui un ultim omagiu.

Ultimele zile ale vietii au fost ca un rezumat fidel al trecerii sale tumultuoase dar si calme pe pamant. Ba acceptat si binevenit in tara lui draga, Romania, ba persecutat si alungat de ea, ba inconjurat de multi oameni, ba singur cu desavirsire, penduland intre Statele Unite si Romania, cu doua slujbe de inmormantare, cu doua tari, care pe rand, i-au oferit sprijin si adapost, parintele intra in posteritate. Dupa o slujba extraordinara, unde a fost inconjurat de cei dragi, a mers la o casa funerara unde nimeni nu a avut voie sa il viziteze. Pe avion a fost singur, in cala, si apoi, in tara, a fost inconjurat iarasi de oamenii cei dragi lui. Asa a fost si in viata, singur cu desavarsire in celula sau inconjurat de studenti, de copii, sau de oameni de toate neamurile, reuniti prin ortodoxie.

Dumnezeu sa il odihneasca dupa truda, sufletul, credinta si milostivenia lui. O sa ne lipsesti, Parinte! Sa ne ierti, daca te-am suparat, cucernice Preot Gheorghe Calciu!

Iar acum, la final, as vrea sa impart cu dumneavoastra trei momente pe care mi le aduc bine aminte, din viata mea si a familiei mele alaturi de Parintele. In trecerea mea efemera pe pamant am impresia ca aceste momente il fixeaza oarecum mai bine, pe Parintele, in sufletele noastre.

La un interval de aproape 25 de ani, am fost din nou la spovedanie, si eram tare confuza si bulversata - "Cu ce sa incep?", "Ce sa ii spun?" Asa se face ca am intrat acolo plangand. Parintele m-a intrebat direct: "L-ai inselat pe Leon?" si atunci mi-am dat seama cat de insignifiante erau problemele mele, si cum, puse in perspectiva, au parut marunte si efemere.

Imi aduc aminte cum le zicea baietilor mei, pe rand, (sunt nascuti la doi ani diferenta si sunt botezati de Parintele), inainte de miruire: "Crestine, ti-a ajuns atata paine?" pentru ca fiecare dintre ei, a fost, la randul sau, fometos de anafura si vroia sa mearga la "Parintele" si "acolo unde ne da paine," adica la biserica.

O sa imi lipseasca vocea lui, care ne zicea de fiecare data, cu dojana
dragastoasa: "Iar n-ati mai venit pe la biserica, Pacatosilor," iar la
impartasanie ii intreba pe baietii mei, pe rand, daca au fost cuminti. Teodor, cel mare, se gandea si raspundea, putin rusinat: "Asa si asa" iar Stefan, cel mic, raspundea fara ezitare: "Da," la care Parintele nu mai avea nici o replica.
Acum nu ne mai ramane decat sa ne rugam pentru sufletul lui si sa ii aprindem cate o lumanare, de cate ori avem prilejul.





Loredana Calin     4/30/2007


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian