Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

RomīŋŊnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestinã
Note de carierã
Condeie din diasporã
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouã
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastrã
Traditii
Limba noastrã
Lumea în care trãim
Pagini despre stiintã si tehnicã
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole ArhivīŋŊ 2024
Articole ArhivīŋŊ 2023
Articole ArhivīŋŊ 2022
Articole ArhivīŋŊ 2021
Articole ArhivīŋŊ 2020
Articole ArhivīŋŊ 2019
Articole ArhivīŋŊ 2018
Articole ArhivīŋŊ 2017
Articole ArhivīŋŊ 2016
Articole ArhivīŋŊ 2015
Articole ArhivīŋŊ 2014
Articole ArhivīŋŊ 2013
Articole ArhivīŋŊ 2012
Articole ArhivīŋŊ 2011
Articole ArhivīŋŊ 2010
Articole ArhivīŋŊ 2009
Articole ArhivīŋŊ 2008
Articole ArhivīŋŊ 2007
Articole ArhivīŋŊ 2006
Articole ArhivīŋŊ 2005
Articole ArhivīŋŊ 2004
Articole ArhivīŋŊ 2003
Articole ArhivīŋŊ 2002


Let's rock! (XVI)

Motto: “You are the music while the music lasts”
T. S. Eliot


Grupul american Chicago, apārut în 1968 sub numele de Chicago Transit Authority si afisând o formatie de sapte (Terry Kath -voce, Peter Cetera - bas, Robert Lamm - clape, Danny Seraphine - tobe, Walter Parazaider - saxofon, James Pankow - trombon, Lee Loughnane -trompetā), a fost descoperit de producātorul James Guercio la Los Angeles si nicidecum la... Chicago. Stilul lor era o combinatie de jazz-rock, pop, swing, cu accente de hard-rock si acid-rock. Piesa de incontestabil succes din 1970 a fost "25 or 6 to 4", apārutā pe al doilea album al lor - "Chicago II" - si ajunsā pe locul 4 în topul de la Billboard.
"Waiting for the break of day / Searching for something to say / Dancing lights against the sky / Giving up I close my eyes / Sitting cross-legged on the floor / 25 or 6 to 4". Ulterior, de la stilul de debut, experimental, complex si combinativ, Chicago va aluneca spre un mult mai usor R&B. Ca în orice domeniu, vine o vreme când experimentele se încheie.
Alcātuit tot în 1968 si tot în Los angeles, California, grupul cu nume de companie azi de tristā faimā, Pacific Gas And Electric, a fost un cvintet alcātuit din Charlie Allen -voce, Glen Schwartz - chitarā solo, Thomas Marshall - chitarā ritmicā, Brent Black - chitarā bas si Frank Cook - tobe. Stilul lor? O combinatie de jazz si rock, cu elemente de blues, gospel si soul. Albumul din 1970 intitulat "Are You Ready" a înregistrat un succes modest, dar single-ul cu acelasi nume a urcat pânā pe locul 14 la Billboard. Melodia începe cu un fel de recitativ, care prezintā o situatie destul de sumbrā, tare asemānātoare cu cea din zilele de azi:
"There's rumors of war / Men dying and women crying / If you breathe air, you'll die / Perhaps you wonder the reason why / But wait! Don't you worry / A new day is dawning / We'll catch the sun, and away we'll fly... "; dupā care întregul grup cântā, în stil gospel:
"Are you ready to sit by His throne? / Are you ready not to be alone? / Someone's coming to take you home / And if you're ready, then He'll carry you home"...
Desigur, existā o notā de optimism în cântec: "Are you ready? (Yes, I'm ready) / Gonna be sunshine again (Yes, I'm ready) / And the flowers growing (Yes, I'm ready) / Children playing (Yes, I'm ready) / Gonna be all right (Yes, I'm ready) ". Dar pânā una-alta, întrebarea devine poruncā: "You've got to be ready (Yes, I'm ready) / I know you're ready (Yes, I'm ready) / Say it loud one more time (Yes, yes, I'm ready) / Oh, yeah (Yes, yes, I'm ready)". Oare nu ziceam si noi, românii, la fel, de pe vremea când eram pionieri? "Sunt gata întotdeauna!"
Pacific Gas And Electric a urmat soarta multor grupuri care s-au destrāmat repede. Astfel, ca în povestea cu zece-negri-mititei, la sfârsitul anului 1973, din compozitia initialā nu mai rāmāsese decât Charlie Allen.
Intr-o notā cu totul diferitā, sfidând orice grijā fatā de consecintele dezastruoase ale unui eventual rāzboi, personajului din "Cecilia" a lui Simon & Garfunkel nu-i era gândul decât la frumoasa lui iubitā: "Cecilia, you're breaking my heart / You're shaking my confidence daily / Oh, Cecilia, I'm down on my knees / I'm begging you please to come home". Si avea dreptate sā fie îngrijorat, cāci Cecilia cam prea o fācea de oaie: "Making love in the afternoon with Cecilia / Up in my bedroom (making love) / I got up to wash my face / When I come back to bed / Someone's taken my place". Dar, în final, totul se rezovā cu bine: "Jubilation, / She loves me again, / I fall on the floor and I'm laughing"... Si dacā n-or fi murit de râs, precis cā mai trāiesc fericiti si în ziua de astāzi.
Kinks au fost la vremea lor unul dintre cele mai originale grupuri de rock din Marea Britanie. Linia melodicā a cântecelor lor era simplā fārā a fi simplistā, stilul rafinat si plin de spirit, tematica ancoratā puternic în realitatea vietii cotidiene a clasei mijlocii britanice. Kinks au fost, de asemenea, cei mai prolifici compozitori de opere rock. Sunetul muzicii lor cu armonii clasice marcheazā o "a treia alternativā" în muzica rock, progresistā fārā a recurge la experimentele armonice tipice rock-ului american si în acelasi timp fārā a fi banalā. "Lola", melodia lansatā pe disc single în 1970 (locul 9 la Billboard), reprezintā tema albumului "Lola versus Powerman and the Moneyground, Part One" o operā rock în care este vorba despre un travestit. "Well, I'm not the world's most physical guy, but when she squeezed me tight, she nearly broke my spine / Oh my Lola, la-la-la-la Lola / Well I'm not dumb but I can't understand / Why she walked like a woman and talked like a man / Oh my Lola..." Cātre sfârsitul melodiei, interpretul însusi (Ray Davies) ajunge sā încurce genurile si declarā plin de umor: "Girls will be boys, and boys will be girls / It's a mixed up, muddled up, shook up world -- except for Lola."
O altā creatie reusitā a anului 1970 a fost si compozitia grupului Moody Blues intitulatā "Question" si inclusā în albumul "A Question of Balance". Având o linie melodicā excelentā si un aranjament muzical complex, cu orchestrā de coarde si cor, melodia scrisā de Justin Hayward beneficiazā de un text pe māsurā: "Why do we never get an answer / When we're knocking at the door / With a thousand million questions / About hate and death and war? / 'Cause when we stop and look around us, / There is nothing that we need, / In a world of persecution / That is burning in its greed". "I'm looking for someone to change my life, / I'm looking for a miracle in my life / And if you could see what it's done to me, / To lose the love I knew, / Could safely lead me to / The land that I once new, / To learn as we grow old / The secrets of our soul".
La sfârsitul anilor '60 grupul britanic Earth era alcātuit din John "Ozzy" Osbourne - solo voce, Terence "Geezer" Butler - bas, William "Bill" Ward - tobe si Anthony "Tony" Iommi - chitarā. Creatiile lor nu se bucurau de cine stie ce succes pânā când au început sā experimenteze sonoritāti noi. Au adoptat un stil mai greu, mai rapid si mai sumbru decât al celorlalte formatii, au renuntat la numele de Earth si au devenit Black Sabbath. Astfel s-a nāscut formatia al cārei nume avea sā devinā sinonim cu "heavy metal" ("métal hurlant" - cu i-au spus francezii la început).
"Finished with my woman 'cause she couldn't help me with my mind / People think I'm insane because I am frowning all the time / All day long I think of things but nothing seems to satisfy / Think I'll lose my mind if I don't find something to pacify / Can you help me occupy my brain?" Sunt versurile de început ale melodiei "Paranoid" - de pe albumul cu acelasi nume produs în 1970 - si devenite un fel de imn hard rock / heavy metal al formatiei, singurul lor single (sic!) în Top 20-ul britanic, ajungând pe locul 4 în U. K. Billboard Singles Chart. Formula melodicā a chitarei lui Tony Iommi de la începutul melodiei este una dintre cele mai faimoase si mai captivante, în simbiozā cu partea vocalā interpretatā de Ozzy, cu o dinamicā accentuatā de interventia tobelor si a basului.
Cu o sonoritate situatā la antipod fatā de Black Sabbath, melodia "Gimme Dat Ding" a cuplului Albert Hammond and Mike Hazelwood, cunoscut si sub numele de The Pipkins, este una din cele care te ridicā si azi de pe scaun si te invitā la dans, amintind oarecum de charlestonul din "les années folles": "That's right, that's right / I'm sad and blue / 'Cause I can't do the Boogaloo / I'm lost, I'm lost / Can't do my thing / That's why I sing / Gimme, Gimme Dat Ding, ah..."
Antrenantā, învāluitoare, obsedantā, ametitoare, înāltātoare, irezistibilā, covârsitoare, sfâsietoare, fascinantā, superbā, senzualā, pasionatā, pātrunzātoare, robustā, māreatā. Aceasta este muzica lui Carlos Santana. Carlos si Santana, formatia sa, au inventat pe la sfârsitul anilor '60 ceea ce se numeste stilul "latin-jazz west-coast". Mexican prin nastere, fiu al unui violonist mariachi, Carlos a îmbrātisat în copilārie vioara, pentru a o schimba mai târziu cu chitara. Pe când era elev de liceu a început sā cânte în barurile din Tijuana, dupā care si-a urmat familia mutându-se la San Francisco. Acolo a alcātuit grupul Santana Blues Band prescurtat apoi la Santana înaintea debutului lor la teatrul Fillmore West. De-a lungul anilor, Carlos a schimbat frecvnent componenta formatiei atrāgând mereu alti artisti de talent dar pāstrând drepturile asupra numelui grupului. Astfel, Santana a dāinuit ca un organism viu, în continuā transformare si perfectionare, mereu altul si totusi superb acelasi. In 1970 grupul a publicat albumul "Abraxas" care continea 12 melodii. Numele de Abraxas vine de la basilidieni, o sectā de gnostici din secolul al doilea. Ei îl foloseau pentru a desemna Fiinta Supremā cāreia i se închinau, în credinta lor Iisus Christos însusi trāgându-se din Abraxas. Fiecare din literele grecesti ale acestui nume având o semnificatie numericā, prin adunarea lor se obtine 365, adicā numārul de zile din anul solar, de unde si credinta cā Abraxas comanda 365 de zei, fiecare cu câte o virtute. In felul acesta exista câte o virtute pentru fiecare zi a anului. Unii cunoscātori în ale mitologiei îl numārā pe Abraxas printre zeii egipteni si, în sfârsit altii îl considerā un demon. Dar sā lāsām trecutul îndepārtat în seama celor chemati sā-l descifreze si sā revenim la muzicā. Pe discul Abraxas, piesa cu numārul sapte este excelenta melodie instrumentalā "Samba Pa Ti", o creatie tipic Santana, în care pare adunatā toatā frumusetea, dāruirea, tristetea si pasiunea spiritului latin. E o melodie care se cere ascultatā în liniste si intimitate. Inchizi ochii si te lasi pātruns de sonoritatea unicā a chitarei lui Carlos, potrivindu-ti vibratia interioarā dupa ritmul tom-tom-urilor care puncteazā discret timpii pânā când, spre final, orga aduce cu ea, ca o suflare de vânt, acea învolburare care învāluie totul accelerând ritmul si purtând întreaga imagine auditivā într-un vârtej continuu pânā la disparitia întregului într-un pianissimo dincolo de orizontul perceptiei auditive. E o melodie pentru care cuvintele obisnuite nu sunt de ajuns, pentru care amintirea nu e îndestulātoare, o melodie care meritā sā fie ascultatā chiar dacā e sā plātetesti pentru ea pretul unui disc întreg. O altā piesā excelentā de pe acelasi LP este "Black Magic Woman", o versiune a compozitiei grupului Fleetwood Mac: "Got a black magic woman / Got a black magic woman / I’ve got a black magic woman / Gotten her so bad that I can’t see / That she’s a black magic woman / She’s trying to make a devil out of me"...
Inchei aici amintirile despre muzica anului 1970, anul în care IBM lansa floppy disc-ul, Brazilia câstiga Cupa Mondialā la fotbal sub conducerea lui Pele, mini-jupa ajunsā la dimensiuni cu adevārat minime începea sā fie înlocuitā de fusta midi si maxi, iar echipa navei spatiale Apollo 13 se avânta la 400171 km de Pāmânt, în timp ce colegii lor din armatā invadau Cambodgia. La 30 iulie se stingea din viatā marele muzician Ionel Perlea, iar Alexandr Isaevici Soljenitîn devenea laureat al Premiului Nobel pentru literaturā "pentru forta moralā cu care a urmat traditiile fundamentale ale literaturii ruse". 1970 este anul în care apāreau pe ecrane mari creatii cinematografice ca "Aeroportul" dupā romanul Airport al lui Arthur Hailey si "Love Story" - ecranizare dupā romanul cu acelasi nume al lui Erich Segal. In vara lui '70, împreunā cu entuziastul meu prieten Dan, improvizam - în bucātāria de varā a bunicilor, folosind douā magnetofoane Tesla - o emisiune muzicalā de o jumātate de orā intitulatā... "Let's Rock!"







Florin R. Matache - frmatache@hotmail.com    4/4/2003


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian