Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestinã
Note de carierã
Condeie din diasporã
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouã
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastrã
Traditii
Limba noastrã
Lumea în care trãim
Pagini despre stiintã si tehnicã
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivã 2019
Articole Arhivã 2018
Articole Arhivã 2017
Articole Arhivã 2016
Articole Arhivã 2015
Articole Arhivã 2014
Articole Arhivã 2013
Articole Arhivã 2012
Articole Arhivã 2011
Articole Arhivã 2010
Articole Arhivã 2009
Articole Arhivã 2008
Articole Arhivã 2007
Articole Arhivã 2006
Articole Arhivã 2005
Articole Arhivã 2004
Articole Arhivã 2003
Articole Arhivã 2002


Romani in legiunea straina


Eroul caporal aviator IOAN N. ROMANESCU
(1895 – 1918)
(O VIATA DARUITA LIBERTATII,
UNITATII SI PROSPERITATII EUROPEI)
Cel ce-si propune sā scrie despre “Legiunea strāinā”, armata despre care istorici militari spun cā este cea mai profesionistā si mai galonatā din lume, stie cā abordeazā un subiect care a cāpātat aurā de legendā. De-a lungul a peste 175 de ani de existentā, începînd din 1831, cînd a fost creatā de regele Frantei, Ludovic Filip, Ģ Legiunea strāinā ģ a demonstrat în zeci de bātālii : în Algeria, Spania, la Sevastopol si Alma în Crimeea, la Magenta si Solferino în Italia, la Camerone în Mexic, în rāzboiul franco-prusac, în primul si al doilea rāzboi mondial, în confruntārile din Indochina, Africa de Sud, Golf, Cambodgia, Somalia, Congo, Ruanda, Sarajevo, Bosnia, Macedonia, Cosovo, calitatile de exceptie ale ostasilor sāi, care au doborît toate recordurile de curaj, rezistentā, vitejie, eroism, abnegatie, disciplinā, jertfā si sacrificiu. Ostasii Legiunii au devenit simbolul militarului profesionist de elitā, al soldatului ideal. Datoritā meritelor “Legiunii strāine” si calitātilor ostasilor sāi, zecile de natiuni din rîndul cārora s-au înrolat mii de voluntari , devenind Ģ fiii Frantei nu prin sîngele primit ci prin sîngele vārsat ģ, considerā un titlu de mîndrie nationalā faptele de arme ale bravilor legionari. Elogiind rolul si meritele Ģ Legiunii ģ, Lyautay, unul din comandantii sāi de exceptie, considera cā: Ģ Nu vor putea fi evidentiate îndeajuns niciodatā, nici meritele si calitātile acestei trupe admirabile si nici sansa de care s-a bucurat Franta de a o avea în serviciul sāu ģ.
Acesta este motivul care ne-a îndemnat sā abordām o temā care n-a fost cercetatā pînā acum : Români în “Legiunea strāinā”. Realizarea listei românilor care s-au înrolat în Ģ Legiune ģ este dificilā, în conditiile în care, numai în anul 2003, România a fost a doua tarā, dupā Franta, care a oferit 138 de candidati pentru vestita armatā de elitā. Si, cum cea mai sigurā cale pentru a descoperi istoria specialā si glorioasā a Ģ Legiunii strāine ģ este aceea de a-i cunoaste pe admirabilii sāi ostasi, viata, faptele de vitejie si jertfa lor, începem demersul nostru cu abordarea unui eveniment istoric major, primul rāzboi mondial.
Din 1914, momentul declansārii marii conflagratii, si pînā în 1918, cea mai mare parte a efectivelor Ģ Legiunii ģ a fost detasat în Franta pentru operatiunile de stopare a ofensivei trupelor germane.
In repertoriul site-ului “Memoires des homes”, care cuprinde numele a peste 1.300.000 de militari cārora li s-a conferit mentiunea “Mort pour la France”, am descoperit cinci fise de aviatori români care s-au înrolat în “Legiunea strāinā”. Cei cinci voluntari sunt : sublocotenentul August Vasilescu, nāscut la Galati în 1893, caporalii piloti Pappia Ariste, nāscut în Mehedinti în 1897, Radu Beller, Alexandru Danielescu si Ioan N. Romanescu. Fiecare dintre bravii piloti necesitā o abordare si o prezentare detaliatā a vietii si a faptelor lor.
Asupra vietii unuia dintre ei s-au aplecat, încā din zilele care au urmat sfîrsitului sāu tragic, personalitāti ale vietii politice si culturale române si franceze : Elena Vācārescu, Nicolae Iorga, Emil D. Fagure, Albert Thomas. Acesta este studentul Ioan N Romanescu, cāruia destinul i-a rezervat numai 23 de ani de viatā pentru a-si împlini dorintele si idealurile, pentru a-si valorifica inteligenta si talentul.
Viata atît de scurtā si destinul tragic al eroului român unesc peste timp, prin izvoarele curcubeului imaginar, patria sa, România, de tara unde s-a nāscut si de cea care l-a adoptat, de Belgia si de Franta.
Sā-l însotim pe Ģ copilul viteaz ģ al României, cum l-a numit Nicolae Iorga, pe drumurile vietii, de-a lungul si de-a latul Europei.
Ģ Scumpul meu Ionel – scria mama eroului - s-a nāscut la Ličge, în Belgia, la 14 aprilie 1895, ora 9,20 dimineata. S-a nāscut cu o sensibilitate excesivā. Ochii lui albastrii, cu genele lungi, atentia lui ce se fixa cu curiozitate asupra fiecārui obiect ; figura lui delicatā, cu ochi adînci si sclipitori, surîsul atît de bun, de discret si inteligent – statura lui mlādioasā – inima lui bunā care se apleca cu blîndete spre omul din popor - cu multiplele lui însusiri pārea sortit sā fie fericit, viata sā-i fie usoarā . Avea 5 ani, cînd m-am întors la Craiova. La întrebarea pe care i-am adresat-o : Ģ Unde vrei sā trāiesti, la Ličge sau aici ? ģ, a rāspuns : Ģ Aici, pentru cā aici sunt obiecte de portelan frumoase si covoare frumoase ģ.
Universul casei pārintesti îi plaseazā pe fratii Romanescu pe filonul de vibratie sufleteascā al înaintasilor, pandurul Ionitā din oastea lui Tudor Vladimirescu, rāpus la Drāgāsani în 1821, bunicul Petrache, deportat dupā revolutia de la 1848, si generalul Stefan Fālcoianu, tatāl mamei sale, seful statului major al armatei române în rāzboiul din 1877-1878 ; i-a adus în compania unor personalitāti ale lieraturii, artei si stiintei: Regina Elisabeta, Elena Vācārescu, George Enescu, Barbu Stefānescu Delavrancea, Nicolae Iorga, Alexandrul Macedonski.
Ionel a pāstrat cu sfintenie în comoara amintirilor parfumul si serilor Ģ de-acasā ģ, mîngîiate de muzicā si poezie, de colocviile despre literaturā, muzicā, artā, istorie, aniversārile si sārbātorile traditionale. Casa pārinteascā, bijuterie de arhitecturā fermecātoare, proportionatā si echilibratā, saloanele bogat decorate si mobilate cu piese stil Ludovic XIV, XV, XVI, cu sobe, vitralii si luminatoare ce degajau elegantā, monumentalitate, solemnitate, creind o atmosfera de liniste si ospitalitate, l-a însotit pînā în ultimele clipe ale vietii. De pe frontul francez, la 15 septembrie 1918, le scria pārintilor, aflati în Norvegia : Ģ De multe ori mā gîndesc la voi, la tine, la mama, la fratii cei mici. Iti aduci aminte de pomul de Crāciun, la Craiova. Eram toti pe lîngā voi si noi jucam piesa de teatru. Ce frumos era ! Aceste timpuri vor reveni, fii sigur. Noi vom fi un pic mai mari, dar vor fi altii mai mici. De la cei mici va veni bucuria ta. Gîndeste-te cîtā bucurie te asteaptā încā !
Pentru acest viitor, pentru acesti copii, pentru serile linistite în jurul focului de iarnā si a brādutilor de Crāciun, ne batem noi acum. Fie si numai amintirea acelor lucruri risipeste orice îndoialā în privinta utilitātii sacrificiului. Cei dragi, de acasā, nu trebuie sā se îndoiascā de aceasta…La ce ar servi sā ne expunem viata, dacā nimic nu s-ar schimba în bine dupā aceea ? O sā ne revedem curînd, foarte curînd, cu totii, în jurul pomului de Crāciun.ģ
Copilāria, adolescenta si tineretea lui Ionel Romanescu nu semānā cu cea a fratilor, colegilor si prietenilor sāi. Ģ Avea - îsi aminteste mama sa - un spirit cercetātor, întreprinzātor, cāuta sā descopere ceea ce cu putinā stāruintā ar fi putut gāsi în cārti. Vorbind odatā despre inventiile lui privitoare la aeroplane, generalul Coandā i-a spus : Ģ Mon enfant, vous perdez votre temp ā chercher ceux qui est dčja inventé ģ.
Copilul Ionel Romanescu a comprimat si a exclus din preocupārile sale timpul pe care cei de vîrsta lui l-au acordat jocurilor, povestilor, distractiilor si plimbārilor. A iubit cu patimā devoratoare stiinta, îndeosebi mecanica. L-au pasionat masinile, motocicleta, avionul. Sosit în Capitalā, în 1914, devenise spaima gardistilor cutreierînd strāzile cu o iutealā uimitoare pentru acele vremuri într-un sasiu de 15 kg, fācut din stinghii si sîrmā, la care montase un motor sforāitor.
Copilāria lui coincide cu perioada de început a aviatiei. Sunt anii despre care site-ul Ģ Histoire de l’aviation ģ, evocînd numele celor dintîi constructori de aparate de zbor cu motor adaugā : Ģaceasta nu trebuie sā ne facā sā uitām numele celor care au fācut mari progrese în aviatia cu ajutorul planorului : în primul rînd germanul Lilienthal, apoi scotianul Pilcher, americanii Montgomery si Maloney, francezii Ferber, Charles si Gabriel Voisin. ģ
Dispunem de dovezile necesare pentru a completa aceastā listā onorantā a precursorilor aviatiei cu încā un nume românesc, cu cel al elevului Ioan N Romanescu.
Am spus cā Ionel Romanescu a fost atras ca de magnet de aeroplan, inventie miraculoasā care s-a nāscut si a crescut odatā cu adolescentul inventator. Si-a procurat cārti si reviste despre primii zburātori. Si-a dedicat, total si neconditionat, timpul documentārii, proiecārii si constructiei de planoare, învātārii si desāvîrsirii pilotajului. Ģ Din Paris – îsi aminteste fratele sāu, Marcel - îi sosiserā primele tratate de aviatie. Studiase cercetārile lui Marey care-i întāriserā convingerea cā va putea sā zboareģ. Fratii si colegii de la Institutul Ģ Javait ģ, de la Scoala de bāieti nr. 3 Ģ Ion Heliade Rādulescu ģ si de la Liceul Ģ Carol I ģ, unde a studiat, îsi aminteau cā filele caietelor lui erau pline de pāsāri fantastice.
In vreme ce familia privea cu rezervā si cu teamā experientele de zbor ale fiului, pe care colegii îl numeau Ģ soferul aerului ģ, spiritul iscoditor si dorinta neastîmpāratā a copilului a devenit vointā si proiect. Vroia sā proiecteze si sā construiascā, vroia sā zboare cu aparate realizate cu mîinile sale.
Ģ Era în el atîta dragoste de mai bine – îsi aminteste Marcel -, încît si-ar fi dat toate puterile, tot sufletul, ca sā dāruiascā ceva nou stiinteiģ. Aprecierea fratelui mai mic nu este doar o afirmatie fārā acoperire, ea reflactā un adevār care a fost consacrat de munca, dāruirea, dragostea, pasiunea, talentul si încrederea adolescentului pe care doar sfîrsitul prematur si eroic l-a împiedecat sā împlineascā destinul omului de stiintā si al inventatorului care se anunta, alāturîndu-se lui Aurel Vlaicu, lui Traian Vuia si lui Henri Coandā. Realizārile sale au demonstrat din plin calitātile, talentul înnāscut si vointa de neoprit care l-ar fi putut aduce în galeria selectā a asilor aviatiei.
Si-a amenajat în podul casei un mic atelier în care, din stinghii date la rindea, din cîteva mosoare de sîrmā si bucāti de tablā tāiate si gāurite cu unelte primitive, a alcātuit coada si aripile unui biplan. Abandoneazā primul proiect si începe sā construiascā un monoplan botezat nr. 2. In cele din urmā, dupā multā trudā si transformāri succesive, în 1910, la vîrsta de 15 ani, realizeazā planorul nr. 3, un biplan pe patine cu care, tras cu o funie de doi colegi de scoalā, s-a ridicat la înāltimea de 70 cm pe hipodromul din Parcul Bibescu.
In vacantā, în prezenta mamei, a fratilor si a prietenilor, la statiunea Movilā, devenitā ulterior Carmen Sylva si apoi Eforie Sud, îsi dā drumul de pe malul stîncos pe plajā cu un planor nou, Ģ un monoplan mic, de o simplitate rarā, pe care îl demonta în 15 minute si-l ducea în spinare ģ.
Suntem în 1911, anul cînd s-a realizat primul zbor cu planorul pe tārmul românesc al Mārii Negre.
Toate aceste realizāri au fost rodul creatiei si muncii unui adolescent înzestrat cu un talent tehnic nativ si cu o vointā pe care n-au putut s-o opreascā nici pārintii, nici dascālii si nici teama de primejdiile care-l pîndeau. Respingînd obiectiile si sfaturile familiei, suportînd cu stoicism māsurile punitive luate de pārinti, tîntārul constructor de planoare a continuat. Abia mai tîrziu, avea cā consientizeze pericolele la care s-a expus: Ģ Am fācut multe greseli si mari prostii. M-am schimbat mult. Iti promit cā voi iesi din rāzboi cuminte si bine pregātit pentru viatā. ģ
Pentru a-i struni firea independentā, pentru a-l abate de la pasiunea primejdioasā a zborului cu planorul, pārintii l-au trimis la Liceul internat Ģ Costache Negruzii ģ de la Iasi. Dar, dupā cîteva luni de la sosirea la noua scoalā, în aprilie 1912, îsi ia luat zborul cu noul biplan pe care l-a construit aici.
Implinise 17 ani cînd primul planor pe care l-a realizat la Iasi si zborul au fost recunoscute oficial de publicatia ĢLa Revue Aérienneģ. La 12 octombrie 1912, redactia revistei pariziene a confirmat primirea documentatiei trimisā elevul Ioan Romanescu din clasa a II-a de la Liceul internat din Iasi-România. ĢAm primit scrisoarea dumneavoastrā ca si interesantele fotografii care o însotesc. Sunteti, fārā îndoialā, cel mai tînār constructor de planoare. Ne face plācere sā publicām, în unul din numerele noastre viitoare, documentele pe care ati binevoit sā ni le trimiteti. Primiti, domnule, asigurarea sentimentelor noastre de deplin devotament. Pentru director, M. Noyer. ģ
Asa dar, Ģ Revista Aerianā ģ i-a atribuit în 1912 lui Ioan N. Romanescu calficativul de “cel mai tînār constructor de planoare”. Recunoasterea de cātre Ģ Revista Aerianā ģ a fost, pentru tînārul inventator, un imbold si o încurajare, a reprezentat consacrarea internationalā realizārilor tînārului inventator. Destinul sāu de constructor de planoare si de pilot fusese conscrat.
Cel de al patrulea planor, un biplan cu cîrmā si profunzime în fatā, tip Canard, a fost început în toamna lui 1912 si era aproape terminat în 1913, cînd a fost abandonat.
A urmat aparatul nr. 5, tot biplan, care a fost construit în cazarma Regimentului de rosiori. De data aceasta cu profundorul si directia în spate, sistem devenit clasic, prevāzut cu volan pentru pilotare, cu fuselaj închis si cu o formā aerodinamicā, planorul a fost botezat Ģ H. Rollet 5 ģ si încercat în zbor pe dealul Copoului. Cu Ģ H. Rollet 5 ģ se încheie Ģ exilul Moldav ģ al studiilor liceale. Dar etapa Ieseanā a coincis cu o nouā premierā natioalā: constituirea Ģ Asociatiei infrarosilor ģ, prima Scoalā de constructori de planoare din România, din rîndurile cāreia au iesit aviatorii Puiu Teodorescu, fratele scriitorilor Pāstorel si Ionel Teodoreanu, August Vasilescu, Horia Hulubei.
In 1914, Ionel Romanescu revine la Liceul Ģ Carol I ģ din Craiova, iar de la 1 octombrie s-a înscris la Facultatea de stiinte a Universitātii din Bucuresti, sectia Matematicā. Sosit în Capitalā, cerceteazā cu atentie constructia aeroplanelor franceze din dotarea armatei române. Inarmat cu noile cunostinte, pune în lucru, în 1915, în sala de gimnasticā a Scolii militare din Craiova, un biplan mare, de tipul Ģ Canard Voisin ģ care, prin nenumāratele modificāri aduse de el, prin concentrarea tuturor cîrmelor într-un singur volan, prin greutatea relativ micā si prin simplificarea si îngrijirea constructiei, urma sā fie o noutate pe tārîmul aviatiei. Constructia aeroplanulului a continuat în 1916. Plānuia sā ducā aeroplanul la Bucuresti pentru a fi încercat si brevetat.
In arhiva familiei s-a pāstrat rāspunsul primit de la subdirectorul superior al Scolii de aviatie a artileriei de pe lîngā Ministerul de Rāzboi, din 12 august 1915. Ģ La suplica Dv., am onoarea a vā face cunoscut cā pentru a se putea aviza asupra cererii ce faceti, este nevoie ca aparatul în cestiune sā fie adus la Bucuresti (Centrul de aviatie Cotroceni) spre a fi supus unor prealabile cercetāri ģ.
Aceasā adresā are o valoare documentarā extraordinarā. Ea confirmā o realizare tehnicā de exceptie, construirea primului avion la Craiova de cātre studentul Ioan Romanescu, în vîrstā de 20 de ani, ea înscrie numele inventatorului si constructorului în galeria pionierilor aviatiei românesti.
Din pācate pentru tînārul inventator, viforul nimicitor al rāzboiului va cupride si România, abātînd drumul vietii sale spre noile prioritāti ale tārii. Urmārile deciziei din 1916 a României de a intra în rāzboi au fost, pentru zeci de mii de studenti români, definite de fratele eroului prin sintagma Ģ Ostasul ucise pe omul de stiintā ģ. Si, cît de multe si de mari talente au fost zdrobite de moara nimicitoare a rāzboiului pentru desāvîrsire unitātii statului român.
Rāzboiul nu i-a mai lāsat soldatului timp pentru realizarea proiectelor aviatice. ĢIn timpul liber dintre misiunile de patrulare – spicuim din articolul “Caporalul aviator Ion Romanescu”, publicat în “Neamul Românesc” din 16 martie 1936 - urmāreste perfectionarea inventiilor sale, cāutînd sā punā la punct un avion rapid, pentru timpurile de dupā rāzboi, botezat Ģ La mouche ģ, mult apreciat de inginerul inventator Béchereau si inginerul Déscamps ģ.
Incepînd din 15 august 1916, viata lui Ioan N Romanescu s-a confundat cu Tara, cu nevoile si durerile Neamului.
Format si educat în sentimentul datoriei fatā de neam si tarā, Ioan N Romanescu se înroleazā voluntar în armatā chiar dupā izbucnirea rāzboiului, în 1914. Din declaratia pe care a dat-o tatāl lui, la 14 septembrie 1914, aflām : Ģ Subsemnatul, tatāl tînārului Ioan N. Romanescu, care doreste a se angaja voluntar în Batalionul de Specialitāti, Sectia Aviatiei, declar cā consimt a contracta acest angajament în armatā în conditiunile pervāzute de legea de recrutare.ģ
As adar, cînd nu împlinise încā vîrsta pentru fi chemat sub arme si cînd Tara se declarase neutrā, Ioan N Romanescu s-a înrolat voluntar în aviatie.
Cum se explicā si cum motiveazā tînārul aceastā hotārîre ? Ce l-a împins în calea primejdiei, a pericolului si a mortii ?
Ģ Era un student la Universitātii noastre – scria Nicolae Iorga – si rāzboiul l-a chemat la sine prin puterea ineluctabilei datorii…E la dînsul, ca si în tinerii popoarelor în plinā expansiune, o nesfîrsitā dorintā de fapte si o nesfîrsitā bucurie de viatā. ģ Chemarea datoriei a fost exprimatā si de ostas, în scrisorile trimise de pe front. Ģ Nu mai pomeni chestiunea rezervelor de energie pentru dupā rāzboi – îi scria mamei sale la 28 aprilie 1918 -. Nu e numai Franta sau Anglia care sunt în primejdie si care trebuiesc apārate, libertatea generalā este amenintatā acum mai mult ca oricînd…Am împlinit, ieri, 23 de ani si încep sā profit de lectiile de datorie pe care voi mi le-ati dat, datorii cātre societate, chiar dacā aceste datorii stînjenesc interesele noastre particulare sau dacā îndeplinirea lor ne face sā suferim în afectiunile noastre…Cît de mult as vrea sā fiu cu voi, împreunā, în familie, pentru a nu vā mai pārāsi. Dar, pînā atunci, datoria. Dacā voi avea nenorocul sā cad în luptā, voi nu veti avea de ce sā rositi mai tîrziu cînd vā vor întreba, care vā sunt drepturile la libertate. Veniti în Franta pentru a vedea datoria împlinindu-se simplu, fārā fraze si fārā tînguialā.ģ
In acelasi timp, înrolarea în specialiatea aviatie i-a adus tînārului voluntar satisfactia împlinirii visului vietii sale, pilotajul, zborul spre înāltimile cerului.
Ģ Care din zburātorii din timpul rāzboiului – scria unul din colegi – nu-si aminteste azi de un tînār înalt, cu trāsāturi fine si cu o cāutāturā visātoare, în care însā pîlpāia flacāra unei vointe de neînfricat ? Pasionat al acestei nāzuinte ce a ridicat pe om la înāltimea zeilor antici, încadrat cu calitāti de tehnician, nāscocise el însusi – pāsind pe urmele lui Vlaicu – o masinā de zburat, pe care nu a avut nici timpul, nici norocul sā o realizeze. Din cauza lipsei de avioane pe frontul nostru, neputînd lua parte ca zburātor la luptele glorioase de la Mārāsti si Mārāsesti, si fiind trimis la Scoala de pilotaj de la Odesa, primeste, în sfîrsit, Ģ botezul vāzduhului ģ.
Ģ Azi am avut fericirea sā-mi vād visul îndeplinit, îi scria din Odesa, la 20 decembrie 1917, tatālui sāu. Am zburat pentru prima datā pe Nieuport. Aparat foarte mic, extrem de rapid, extrem de maniabil si imposibil de rupt în aer. Eram încā la Botosani cînd s-a fācut selectia în seria mea si am fost toti trecuti pe Ģ Maurice Forman ģ deoarece, afarā de mine, toti erau slabi si nu puteau sā mā retie, singur, pe Nieuport. Deoarece eram caporal, ar fi tipat locotenentii, sublocotenentii, plutonierii si sergentii, Ģcum trece un caporal si pe ei nu ģ. Asta mi-a rāspuns profesorul, lt. Savu…Din mai pînā acum, în decembrie, am fost trambalat de cinci ori de pe Maurice Forman pe Nieuport si invers. Hotārîrea de azi mā consacrā definitiv si fārā apel, pilot de vînātoare ģ.
Visul din copilārie si adolescentā i se împlinise. Asa cum reiese din scrisorile sale, ar fi putut sā facā dovada calitātilor de pilot în bātāliile de la Mārāsti si Mārāsesti, dacā criteriile de apreciere a valorilor ar fi fost respectate.
S-a scris adesea despre faptele de arme ale tînārului aviator. Bombardier la Turtucaia, cu scoala la Bîrlad si la Botosani, unde iese ca pasārea Phoenix dintr-un aparat fācut tāndāri.
Revolutia bolsevicā din octombrie 1917 si tratativele Rusiei cu Germania, au adus România într-o situatie disperatā. Fiind la Odesa, cu unitatea din care fācea parte, este arestat de bolsevici, împreunā cu alti 37 ofiteri si piloti români, la 29 ianuarie 1918. Sunt încarcerati pe vasul Ģ Printesa Ecaterina Oldenburg ģ, de unde este eliberat la 15 februarie. A fācut demersuri pentru a-i salva pe colegii de armā si a îndeplinit serviciul de translator în tratativele dintre bolsevici si reprezentantii misiunii militare franceze. Intîmplārile din zilele de prizonierat au fost consemnate pe mici bucāti de hîrtie care au fost ascunse în bocanci pentru a nu fi descoperite de patrulele bolsevice.
Ģ Datoritā lui – scrie locotenentul Paul Schneider -, mai multi camarazi de-ai sāi au fost salvati de a fi închisi pe vasele bolsevice si poate mai rāu. In perioada aceea, mi-a vorbit despre marea sa dorintā de a pleca în Franta si de a lupta pentru cauza noastrā comunā. Am vorbit despre el cu comandantul, directorul Aeronauticii franceze în Rusia de sud, care a acceptat sā-l primeascā. ģ
La plecare Misiunea francezā a acceptat sā-i ia pe Radu Beller, Alexandru Danielescu si Ioan Romanescu, trei aviatori români care s-au înrolat în Ģ Legiunea strāinā ģ. Ģ La Murmansk – spune Ioan Romanescu – am semnat un angajament în Ģ Legiunea strāinā ģ pentru toatā durata rāzboiului. Dacā ne-ar fi lāsat la Murmansk, am fi fost prinsi de bolsevici. ģ
Au debarcat la le Havre, dupā douā zile de cālātorie cu trenul, au ajuns la Bordeaux si, de aici, la Paris, de unde le-a scris pārintilor :Ģ Sper ca în citeva zile sā-mi rezolv toate problemele. Dupā aceea voi pleca la cîmpul de instructie X pentru a sustine probele în vederea obtinerii brevetului francez de aviator, la scoala de tir din Z si, apoi, Ģ în vîltoarea focului ģ, cum se spune în aviatie. Nu cred cā voi putea ajunge pe cîmpul de luptā în mai putin de o lunā, poate mai mult. Aceastā întîrziere mā mîhneste destul ģ.
Era nerābdātor sā intre în vîltoarea luptei, sā-si facā datoria de ostas al Ģ Legiunii strāine ģ. La 13 aprilie 1918 îi împārtāseste mamei sale aceastā dorintā, dar abia dupā douā luni, la 6 iunie, a pārāsit, în sfîrsit, Parisul : Ģ dupā ce am semnat actul de angajare, si m-am îndreptat spre comandamentul din Avord – la Centrul de Aviatie unde s-au format toti Ģ Asii ģ rāzboiului - si unde, în numai optsprezece zile, am obtinut brevetul de pilot aviator de vînātoare. De atunci n-am avut nici-o zi de odihnā sau de învoire. In trei luni am trecut prin toate scolile prin care trebuie sā treacā pilotii de vînātoare înainte de a pleca pe front. Este un drum care se parcurge, de obicei, în cinci, sase sau sapte luni. Insufletirea cu care m-am pregātit la instructie mi-a adus gradul de caporal. Vā promit cā voi merita, în curînd, si galoanele de sergent. La 25 septembrie intru în excadrilāģ.
Mai tîrziu decît sperase, visul de a ajunge pe front i s-a împlinit abia la 1 octombrie 1918 cînd îi scria, entuziasmat, prietenului sāu, Radu Beller :Ģ Frātioare, de ieri, de la orele 16, mā aflu în Escadrila de luptā Spad 12 grupa de luptā II, grupā independentā care este totdeauna în linia avansatā a frontului, acolo unde luptele sunt cele mai aprige. ģ
Incepea ultima lunā din viata eroului, rāstimpul care coincide cu cele mai aprige, mai înversunate si mai sîngeroase lupte de pe frontul de vest.
“Am ajuns în acest loc încîntātor în urmā cu 10 zile. Douā zile n-am zburat, neavînd avion. A treia zi am primit un avion mic, nou-nout, dotat cu douā mitraliere. Trei zile am participat la lupte simulate cu cāpitanul si camarazii si, în sfîsit, în a sasea zi am plecat în patrulare deasupra liniei frontului. Eram nebun de fericire. Fac parte dintr-un grup de escadrile de interventie care se deplaseazā în acele sectoare ale frontului unde luptele sunt cele mai intense. E un grup de vînātoare de elitā. Nu pot sā-ti scriu exact unde suntem, dar survolām adesea S(edanul). Orele de patrulare se schimbā de la o zi la alta. Cîteodatā suntem în zbor de la orele sase dimineata. In unele zile facem patru patrule, de cîte douā ore, la 5 si 6000 metri înāltime. Abia asteptām sā ajungem la Rin, pentru a face de Ģ strajā ģ. Avem o dorintā grozavā sā-i doborîm pe nemti. Prima datā cînd am trecut linia frontului am cîntat o Marseillaise rāsunātoare si am plîns de bucurie în cabina avionului. ģ
Aterizase în mijlocul celei mai mari bātālii din istoria marelui rāzboi, veritabil apogeu al luptelor de pe frontul de vest. Se înfruntau, în Ofensiva din Argonne, dintre 17 octombrie – 4 noiembrie 1918, 4.002.104 de combatanti ai Antantei cu 3.576.000 de militari germani, 21.843 contra 18.100 tancuri, 5.646 contra 4.000 avioane, 1572 care de luptā fatā de nici unul al Cenralilor. Ģ Desi sleiti de puteri si decimati – aprecia Lloyd George, primul ministru al guvernului Marii Britanii, în Ģ Souvenirs de la Guerre – La Victoire ģ - soldatii germani luptau cu înversunare fācîndu-ne sā plātim scump orice înaintare. In timpul rāzboiului, nemtii luptaserā cu înversunare, dar niciodatā, ca acum, în ceasul înfrîngerii lor. Desi simeau cā sunt învinsi, totusi – în cursul lunii Octombrie, cea din urmā luptā din rāzboi – armata britanicā a pierdut peste 120.000 oameni, morti si rāniti, probā a unei rezistente îndîrjite pe care am întîmpinat-o ģ.
Dramatismul si încrîncenarea bātāliei se regāsesc si în scrisorile eroului român.Ģ Dragā domnule Casanova, - începe scrisoarea sigilatā depusā, la 10 octombrie, la comandamentul unitātii -. In acest moment veghez trupul unui camarad care a fost ucis ieri searā. Tot ieri, un alt camarad s-a prābusit cu un avion în flācāri. Si eu am avut avionul grav lovit de un snop de gloante, azi dupā-amiazā, în timpul luptei la care am participat. Toate acestea mā determinā sā mā gîndesc cā as putea fi ucis, într-o zi sau alta. Tatāl meu ar primi o loviturā mortalā dacā ar afla despre sfîrsitul meu. Iatā de ce consider cā trebuie sā iau māsuri pentru ca el sā afle cît mai tîrziu posibil aceastā veste…Pentru aceasta, n-am dat la escadrilā nici o adresā pentru eventualitatea cā voi cādea în luptā, astfel încît pārintii sā afle despre disparitia mea dupā îndelungi cercetāri ģ.
Pericolul era imens. El zdrobea mii de vieti iar victoria cerea noi si noi jertfe. Desi presimte primejdia, Romanescu este gata sā-si dea viata pentru libertate. O dovedeste în lupte si o afirmā atît de simplu, de sincer, de natural si de inocent în scrisori. Ii scrie tatālui sāu, la 21 iulie 1918 :Ģ In depārtare, de o parte se vād Pirineii, cu un pic de zāpadā, si, dincolo de ei, Spania ; de cealaltā parte, cîmpie cît vezi cu ochii. Este atît de frumos încît nu-ti vine sā aterizezi. Cînd vezi asemenea frumusete de cîmpie strālucind în luminā si de efort uman, jertfirea vietii pentru a o apāra devine, pentru un soldat, un lucru atît de simplu, de obisnuit, ca un mic salut de recunostintā. ģ
Ideea jertfei o gāsim si în scrisoarea pe care o trimite mamei sale la 28 aprilie : Ģ Dacā ati putea sā vedeti, ca mine, orbi, schilozi si desfigurati, ati pricepe în chip instinctiv cā nu ai dreptul sā te cruti, sub absolut nici un pretext. Si, dacā am nenorocul sā mā curāt, nu veti rosi mai tîrziu cînd veti fi întrebati care sunt drepturile voastre la libertateģ. In altā scrisoare citim : Ģ Cînd ne întoarcem din misiune, avem de parcurs cîteva zeci de kilometri pe care îi facem la mai putin de 20 de metri înāltime. Nu uitām niciodatā sā zburām peste spitalul din Chalons, unde executām o micā acrobatie de zbor, pentru a-i distra pe rāniti. Oamenii ne salutā în trecere si noi le rāspundem. Acesti tārani cumsecade stiu cā noi luptām pentru ca ei si copiii lor sā-si poatā cultiva în liniste ograda. Multumirea noastrā este sā vedem aceste cîmpii arate si semānate în linistea datinei de muncā pomenitā din strābuni ģ.
Ce poate ilustra mai convingātor si mai profund uman profilul moral al eroului decît gîndurile pe care le exprimā cu sinceritate în scrisori, si decît faptele de zi cu zi ! Dāruire, vitejie, eroism, jertfā !
Prima luptā a confirmat pe deplin calitātile de luptātor înnāscut ale tînārului pilot. Ģ Am un renume bun, pe care l-am cîstigat din prima luptā. Eram doi, la 4000 de metri înāltime, împotriva a opt nemti foarte agresivi. Lupta a durat 15 minute si am reusit sā-i punem pe fugā pe nemti. As fi putut sā dobor unul, dacā nu mi s-ar fi blocat mitraliera dupā 12 lovituri. La întoarcere am constatat cā avionul meu, avariat grav în trei locuri, nu mai putea fi folosit. Frumos rezultat, pentru prima luptā. Inainte de aceasta eram considerat Ģ boboc ģ si n-avea nimeni încredere în mine. Acum toti mā cautā sā mā ia în formatie cu ei. ģ
Aprecierile comandantilor si ale colegilor sunt impresionante : suflet ales, de o rarā sensibilitate, temperament arzātor, zburātor dotat cu calitāti exceptionale, îndrāznet, ostas temerar, o vointā de neoprit, o fire entuziastā, vesnic în miscare.
La 1 noiembrie 1918 – în timpul marii bātālii din Ardeni – avionul caporalului Ioan Romanescu, aflat în patrulā la 2000 m înāltime pentru a proteja avioanele de recunoastere care mitraliau infanteria inamicā sustinînd înaintarea tancurilor amice, a fost lovit în plin de un obuz. Reconstituind acest moment al bātāliei, comandantul Escadrilei Spad XII, cāpitanul A. de Turenne, le scria pārintilor : Ģcaporalul Romanescu se afla în patrulare aerianā, în regiunea Sissonne-Réthel, împreunā cu noi cînd, deodatā, aparatul sāu a dispārut din vederea noastrā. Iatā ce s-a întîmplat : Era în momentul unui atac ; tirul artileriei terestre era foarte dens. Romanescu s-a aflat pe traiectoria unui obuz care a explodat la contactul cu aparatul sāu, avionul fiind prefācut în tāndāri. Moartea a fost atît de fulgerātoare încît n-a avut nici mācar rāgazul s-o vadā sosind. Ne-a pārut atît de rāu de pierderea acestui tînār, care era un excelent pilot, curajos în fata pericolului si, mai ales, un desāvîrsit camarad. ģ
Avionul eroului s-a prābusit în flācāri, în timpul celei de a sasea misiuni la care a participat în acea zi pilotul român. Dupā încetarea luptelor – la 11 noiembrie – comanda unitātii a gāsit, în apropiere de Attigny, un avion carbonizat si, lîngā el, mormîntul unui caporal pilot, pe a cārui cruce nu era scris nici un nume. Dupā toate probabilitātile, autoritatea militarā a stabilit cā era mormîntul caporalului român.
Eroul român a cāzut în sectorul de luptā al Regimentului de infanterie nr. 124, în timpul asaltului pentru eliberarea localitātilor Voncq, Semuy, Le Chesne din zilele 30 octombrie - 4 noiembrie 1918. Din Registrul istoric al Regimentului aflām urmātoarele: Ģ La 30 octombrie încep misiunile de recunoastere. Bātālia se desfāsoarā într-un cadru de o frumusete impresionantā. Marea vale a rîului Aisne fusese inundatā de inamic, rîul unindu-se cu canalul si, sub puhoiul de apā, pîraiele lui Quatorze dispārînd ; dar, în pofida acestor conditii, valurile de asalt au pornit la luptā. Cei ce au dat asaltul au înaintat prin apa pînā la brîu… In noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie, soldatii batalionul nr. 2 traverseazā rîul Aisne si înainteazā prin apa pînā la genunchi, nepāsātori, sub rafalele de obuze pentru a ocupa amplasamentul stabilit, la vest de Terron. La orele 4 si 25, mii de tunuri varsā fier si foc. Prin pîcla de ceatā si de fum se zāreste o flacārā mare rosie : satul Voncq arde. Oamenii au un moral superb. La ora 5 si 45, infanteria porneste la atac. Valurile de soldati avanseazā metodic, îmbrātisate de obuze, de fum si de explozii. Inmicul încearcā sā se opunā ; cuiburile de mitraliere îsi ridicā vālul, tunurile inamice lovesc dar elanul soldatilor este irezistibil. Sfidînd obstacolele, batalionul Saint-Lary înainteazā. Mai mult de doi kilometri, oamenii îi traverseazā prin terenul inundat. La focul nāprasnic al mitralierelor se adugā pericolul de înnec ; un numār mare din rāniti fiind înghititi de ape, dar nimic nu-i poate opri pe soldati. Numeroasele fapte de bravurā si de eroism au umplut cu sînge valea rîului Aisne…Asaltul a fost fulgerātor, în trei ore regimentul a înaintat 4 km, a fācut 500 prizonieri, 11 tunuri, 50 mitraliere, mortiere de transee, arme si munitii în cantitāti mari. Misiunea Diviziei a fost îndeplintā în mod magistral…
Regimentul 124 poate fi mîndru de misiunea pe care a îndeplinit-o. El a fost irezistibil în atac. Cātre toti cei cāzuti la datorie din Regiment asigurînd aceastā māreatā epopee ne ridicām privirile noastre de recunostintā. Sā pāstram pentru totdeauna gravate în inimā, cuvintele sacre, încālzite încā de rāsuflarea mortilor nostri : Vive la France ģ.
Din înāltimi, o divizie de 150 de avioane, între ele si aparatul pilotat de Ioan N Romanescu, a participat la izbînd asaltului de la 1 noiembrie 1918.
Victoria finalā era apropape. Pentru aceastā victorie scump plātitā, Ioan N Romanescu a dāruit Frantei, constient, cu ardoare si māretie, propria viatā. A consimtit, cu noblete de suflet, în întregime eroicā, la sacrificiul tineretii sale pentru patria adoptivā, care l-a înnobilat, postmortem, cu titlul de glorie Ģ Mort pour la France ģ.
“Sfîrsitul lui eroic – va preciza ministrul francez Albert Thomas, în decembrie 1924 - a lāsat amintirea cea mai nobilā si mai vie de energie si devotament pentru Franta si pentru umanitate”.
Totodatā, tînārul pilot si-a dat viata pentru tara sa, pentru libertatea si unitatea neamului românesc.
”A cāzut pentru tara sa, pe care o iubea natural, si pentru Franta, pe care voi l-ati învātat sā o iubeascā – scrie Ernest Pinard în mesajul de condoleante trimis pārintilor -. Sper ca durerea voastrā sā fie alinatā de gîndul cā idealul pentru care a luptat se va împlini si, din atîtea sacrificii si durere, se va naste o Românie mare si puternicā.”
Ģ Destinul a voit ca numele sublimului vostru copil - adaugā locotenentul André Faure în scrisoarea trimisā familiei la 28 aprilie 1919 - sā fie scris cu litere de foc în cartea de aur a eroilor rāzboiului. A cāzut pe cîmpul de onoare. A dispārut în urmārirea vrājmasului, pe cerul incendiat, sfîsiat de obuze si destrāmat de gloante, asemeni sufletelor lui Guynemeer si Garros, eroii nemuritori ai aviatiei franceze care au chemat la ei sufletul lui îndrāznet, îndrāgostit de strālucirea înāltimilor. Rāzboiul a fācut din fostul meu elev, devenit un prieten încîntātor si un camarad în aceeasi armatā, înrolat, ca si mine, voluntar, cruciat al aceleiasi cauze si soldat al aceluiasi ideal ! Caporalul-aviator Ionel Romanescu a stiut sā serveascā Franta cu aceeasi inimā cu care servise România, tara sa atît de mult iubitā. ģ
Jertfa acestui erou, decorat postmortem cu Ģ Virtutea militarā de rāzboi ģ si cu medalia Ģ Croix de guerre avec palme ģ, este doar una din numeroasele mārturii ale dāruirii si jertfirii pentru Ģ idealul unei Românii mari si puternice ģ, ale Ģ iubirii native a românilor pentru Franta ģ. Ea va rāmîne în veci ca o Ģ amintire de cea mai nobilā si mai vie energie si devotament pentru umanitate ģ, si, de ce nu, cum spune francezul Edouard Rocherai în scrisoarea adresatā senatorului Nicolae Romanescu la 19 martie 1919: ĢCe poveste poate fi mai emotionantā decît aceea a acestui viteaz ? Ce viatā împlinitā si totusi atît de scurtā ? Ce sfîrsit eroic si sublim, ce exemplu ! Ce dovadā mai luminoasā ar putea sā ilustreze dragostea pentru tara mea mai bine decît sacrificiul suprem al vietii atîtor tineri români care au venit sā lupte pe pāmîntul Frantei. ģ
Sacrificiul suprem al atîtor tineri români, spiritual umanist, european al eroului ne cheamā la Paris, la Ličge, la Sedan, la Attigny, la Avord, la Pau, la Chalons. Ne asteaptā, în Cimitirul militar din Rehthel, mormîntul cu numārul 1645, sā punem la crucea pe care e scris : Ģ Jean N. Romanesco. Mort pour la Franceģ, o ramurā de brad adusā din muntii României, fiindcā, pentru tînārul erou moartea n-a mai avut rābdare, l-a rāpus înainte de a i se împlini dorinta de a serba, alāturi de pārinti si de frati, Crāciunul Victoriei.
Ne cheamā sā privim cerul Frantei pentru a întîlni sufletul generos al bravului pilot, pulverizat de explozia unui obuz, cu doar 10 zile înainte de sfîrsitul rāzboiului.
Ģ Am primit scrisoarea dumneavoastrā din 21 iulie la Armata de Rin, unde mā aflu acum – i-a rāspuns, în august 1922, comandantul Escadrilei Spad 12, generalului Vasile Rudeanu -; ea îmi readuce în memorie amintiri de rāzboi care-mi sunt scumpe si dureroase, dar, din pācate, nu am bucuria de a-i putea informa pe pārintii bravului pilot Romanescu în legāturā cu locul exact unde se aflā mormîntul sāu. El patrula la est de Rin cînd un proiectil inamic l-a izbit în plin sbor. Pilotul si avionul, lucru foarte rar, au fost pulverizati ; moartea a fost instantanee. Este imposibil sā se regāseascā sārmanele sale rāmāsite. Dacā tatāl, domnul Romanescu, va dori sā afle detalii mai multe, voi încerca sā-l gāsesc pe locotenentul pilot Bonzac, care comanda patrula si a vāzut toate acestea. Dar el nu va face decît sā repete ceea ce v-am scris deja. Transmiteti domnului Romanescu cā fiul sāu a fost un viteaz, cā Escadrila 12, l-a iubit mult si a plîns mult pierderea sa… ģ
Sā mergem, deci, atunci cînd vizitām Europa, sā omagiem memoria caporalului aviator Ioan N. Romanescu, a cāpitanului de cavalerie Paul Moruzzi, cāzut în luptele din Ardeni, sā punem flori la mormintele miilor de ofiteri si soldati români înmormîntati la Dieuze, Soultzmatt, Hagenau, Strasbourg-Cronenbourg, Effry, Assevent, Saint-Quentin, Hirson si în alte localitāti din Aisne, Huat-Rhin, Nord, Lozelle. Vom întîlni, pretutindeni, numeroase mārturii ale vointei, ale luptei si jertfei românilor pentru libertatea, unitatea, pacea si prosperitatea Europei.
Si, revenind în tarā îmbogātiti sufleteste si mîndrii de faptele eroilor nostri, sā întrebām de ce asemenea Ģ jertfe si mosteniri ģ sunt scoase din tezaurul istoric al neamului. De ce pe casa în care au fost construite primele planoare si proiectat primul avion craiovean nu este o placā comemorativā cu numele inventatorului ? De saloanele în care au trāit Romanestii, fiecare dintre ei o personalitate importantā a epocii sale, sunt botezate, Albstru, Grena, Vrede, Moisil, Plopsor, Piru, proprietarii de drept fiind alungati, brutal si nedrept, chiar si din memoria propriei case ?
De ce, din cosmopolitism facil si slugārnicie, una din camere a fost botezatā Salonul Hillary ? Ce legāturā are memoria acestui veritabil “Sanctuar al Romanestilor” cu respectabila doamnā Clinton ?
De ce nici o stradā din Craiova nu a primit încā numele acestui erou al României si al Frantei ?
Ioan N Romanescu si ceilalti Romanesti asteaptā onorarea obligatiilor si promisiunilor pe care atîtea generatii de primari si consilieri le-au uitat. Municipiul Craiova este dator memoriei bāietelului viteaz cāzut pentru libertatea României si a Frantei cu o fîntînā memorialā, finantatā, de altfel, de pārintii eroului, cu denumirea unei scoli si a unei strāzi, cu reasezarea plācii memoriale pe casa pārinteascā, cu înscrierea numelui lui în rîndul cetātenilor de onoare ai orasului.
Pentru cā, Ioan N Romanescu a fost si rāmîne o viatā dāruitā libertātii, unitātii si prosperitātii Europei.

Ličge - Belgia
Vineri, 22 februarie 2007
dr. Luchian DEACONU, istoric





Luchian Deaconu    2/27/2007


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian