Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestinã
Note de carierã
Condeie din diasporã
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouã
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastrã
Traditii
Limba noastrã
Lumea în care trãim
Pagini despre stiintã si tehnicã
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhiv� 2024
Articole Arhiv� 2023
Articole Arhiv� 2022
Articole Arhiv� 2021
Articole Arhiv� 2020
Articole Arhiv� 2019
Articole Arhiv� 2018
Articole Arhiv� 2017
Articole Arhiv� 2016
Articole Arhiv� 2015
Articole Arhiv� 2014
Articole Arhiv� 2013
Articole Arhiv� 2012
Articole Arhiv� 2011
Articole Arhiv� 2010
Articole Arhiv� 2009
Articole Arhiv� 2008
Articole Arhiv� 2007
Articole Arhiv� 2006
Articole Arhiv� 2005
Articole Arhiv� 2004
Articole Arhiv� 2003
Articole Arhiv� 2002


O " miorita " europeana



In 1991, in inima montana a Europei, in Alpii tirolezi, intre Italia si Austria, la 3000 m inaltime, intr-un petic dezghetat de zapada, a fost gasit cel mai batran european, de vreo 5300 de ani. Corpul omenesc de dinnaintea Domnului nostru Isus Christos cu peste doua mii de ani, al unui barbat de un metru si saizeci de centimetri, cunoscut sub numele de Omul-inghetat ( Iceman), trece drept cea mai spectaculoasa descoperire arheologica de la sfarsitul secolului trecut.
Daca raclele si mumiile egiptene din acele milenii indepartate au scos la lumina din adancimea uriaselor piramide chipul, fastul si dreptul la nemurire ale faraonilor, inaltimile alpine, printr-un cavou natural de ghiata, aveau sa deschida ochii specialistilor asupra atator taine despre lumea si soarta unui simplu pastor. Scheletul pastorului, invelit parca intr-un pergament brun-pamantiu, fiind aflat de o echipa salva-mont austriaca, sase-sapte ani a fost pastrat in Austria, la Universitatea din Innsbruc. Locul faimoasei descoperiri apartinand Italiei, la o suta de metri de granita cu Austria, din 1998, Omul-inghetat a fost transferat tarii de drept. Astazi, el este tinut sub atenta supraveghere in orasul italian Bolzano, in “ Muzeul arheologic sud-tirolez”, special amenajat. Dupa zona alpina in care si-a ascuns somnul de veci, Otztal ( Otital ), strabunul european a fost poreclit Otzi ( Otii ).
Fie si pe firul unei asociatii fonetice improprii, imi sta pe limba sa-i zic acelui piept de munte: Plaiul otilor, iar bietului cioban: victima otilor ! Si ma voi deslusi mai jos de ce.
Un ciocan de arama, un cutit cu maner de lemn strans in ochiuri din sfoara de tei au fixat vechimea relicvelor de langa schelet in Neoliticul tarziu, in anii de trcere de la uneltele de piatra la cele de metal ( cupru, bronz, fier ). Perechea de sandale incaltata de Otzi – din talpi de piele, de care erau prinsi pana peste glezne un fel de carambi din impletitura fibroasa ( in care indesase iarba, sa-i tina de cald ), teaca de sfoara a custurii de cupru, un ghemotoc de frunze ( in care purta jar pentru aprinsul focului ), sageti cu fulgi de pasare la crestaturi aduc marturia unor iscusite indeletniciri si practici, inca din acele veacuri preistorice. Resturi digerate de paine coapta, facuta din faina de pir, un soi de grau primitiv, au atestat in plus trecerea societatii umane de la vanat si adaposturi naturale la agricultura si pastorit, la asezari sapate, construite, acoperite – stabile si mai calde. Polen proaspat sedimentat in celulele analizate a dus si la aprecierea timpului in care Omul-inghetat s-a stins din viata, la sfarsit de primavera, mai-iunie, cand plantele de acolo isi scuturau floarea. Cercetari repetate asupra unui varf de sageata infipt in omoplatul lui Otzi, urma unei lame de cutit, parata cu palma, ascunsa sub degetele stranse-pumn au intarit o concluzie surprinzatoare, cu adevarat “mioritica” : pastorul acesta, nu mult trecut de varsta a patruzeci de ani, intors din campuri mai calde, sa-si duca turma sus, pe plaiuri montane, in pastoritul de vara, a fost asteptat si jefuit de furi! Dupa o lupta disperata, in care si-a pierdut arcul, fugarit si ranit, s-a refugiat acolo, la 3000 de metri inaltime. A mai incercat sa-si curbeze alt arc, dintr-o nuia abia taiata, pentru a face fata altor lupte… Durerea, sangele scurs din rani i-au sleit puterea. A pierit nestiut de nimeni, in frigul alpin, sub ninsori goase, repetate, in cripta naturii de ghiata, care l-a tainuit rabdatoare de vecuri, de milenii…

Stravechi, insangerat raboj pastoral, pe care il canta si azi inegalabila noastra balada folclorica: “ Pe-un picior de plai, / Pe-o gura de rai, / Iata vin in cale, / Se scobor la vale, / Trei turme de miei, / Cu trei ciobanei. / Unu-i moldovean, / Altu-i ungurean / Si altu-i vrancean. / Iar cel moldovean, / Cu cel ungurean, / Marii se vorbira / Si se sfatuira / Ca-n apus de soare, / Sa mi-l omoare / Pe acel vrancean, / Ca-i mai hortoman, / Si-are oi mai multe, / Mandre si cornute… “

Isi are rostul imperecherea “Mioritei” noastre cu rabojul alpin insangerat, acum la intrarea Romaniei in Uniunea Europeana tardiva recunoastere a unui drept legitim.
Isi are rostul, intrucat, asemenea acestor pastori loviti de soarta, un intreg popor, inradacinat in rasaritul continentului de milenii, prea mult a fost cotropit, prea mult a fost jefuit, prea mult a fost saracit !
Nadajduim ca noua conjunctura sa-l “destepte din somnul cel de moarte” al atator nedreptati, spre demnitate, propasire si meritata buna stare !

N.A. Informatiile despre Omul-inghetat au fost culese din cartea lui Konrad Splinder “ The man in the Ice” si din articolul lui Bob Cullen “ Otzi’s Secrets”, publicat in revista Reader’s Digest,

Stelian Mitadinu / Toronto




Stelian Mitadinu     2/24/2007


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian