Intre „da“ si „nu"
Certitudinile, osificate si transformate in „dogme“, au fost si sunt specialitatea dictaturilor. Fie de dreapta, fie de stânga, toate dictaturile au urât indoielile, le-au interzis si le-au pedepsit, arborând certitudini ferme, impuse cu ajutorul politiei.
Regimul comunist din România n-a facut exceptie de la aceasta regula. Dimpotriva, a fost unul din cele mai dogmatice din Estul Europei. De aceea, depresurizarea brusca din decembrie '89 a insemnat, inainte de toate, o traire exaltanta, isterica si imbatatoare a unei negatii pe care a ilustrat-o, sintetic, strigatul „Olé, olé, Ceausescu nu mai e“. In sfârsit, nimic nu mai era interzis. Totul devenise permis. Mai mult decât Parisul anului 1968, România a trait in decembrie '89 sloganul „este interzis de a interzice“, desi pe zidurile Bucurestiului el nu a fost scris.
Aceasta euforie a negatiei a avut efecte care pot fi observate si azi. Nu sunt putini românii care inteleg si acum prin „democratie“ dreptul de a spune orice, ceea ce, fireste, favorizeaza nu „normalitatea“, ci „haosul“. E una din explicatiile faptului ca nu avem o societate asezata, cu norme clare, care sa puna ordine intre „libertate“ si „bunul plac“. Si tot aici se afla, dupa parerea mea, cauza numeroaselor scandaluri care au facut din viata politica româneasca un continuu „spectacol“ sau „bâlci“, dupa cum zic unii. Ai spune ca aerul e in România suprasaturat de materii inflamabile. Din care pricina, pasiunile iau foc cu usurinta. Iar, de la pasiuni, la dusmanie, la vorbe grele si chiar la ura nu e decât un singur pas.
Mai poate, oare, cineva sa faca un inventar complet al scandalurilor din ultima vreme? Nu cred. Sa incerc o mica recapitulare. Asadar... Discutiile pro si contra despre „suspendarea“ presedintelui Basescu, pusa la cale de PSD... „Moartea clinica“ a „Aliantei portocalii“, anuntata de premierul Tariceanu dupa ce PD a decis sa mearga singur la alegerile europarlamentare... Agitatia „platformistilor“ lui Stolojan care se straduiesc la toate televiziunile unde sunt invitati sa demonstreze ca au idei putine, dar fixe... Tapajul stârnit de vestea ca doi români au fost arestati in Irak de trupele americane... Controversele pe tema legii „referendumului“... Schimburile de „amabilitati“ dintre Palatul Cotroceni si Palatul Victoria... Si ma opresc aici. Nu pentru ca n-ar fi existat si alte scandaluri, ci pentru ca ma incearca o teama. Au vreo legatura toate astea cu problemele (multe si grele!) din „România reala“?
Nu e nevoie, cred, sa aproximez. N-au! Mai mult, ma tem ca politicienii au pierdut contactul cu realitatea; daca l-au avut vreodata. Politica a devenit un fel de joc in sine si pentru sine. Tot ce-i intereseaza, se pare, pe politicieni e sa apara la televizor, in speranta ca se vor gasi români care sa le ia in serios vorbaria, si sa se uite, dimineata, de cum deschid ochii pe ultimul sondaj, ca sa vada cum stau. Nu-i sperie - din câte observ - starea de lehamite pe care o dezvaluie sondajele. Si nici consecintele ei: derapajele spre extremism si ruinarea increderii in politica, in democratie.
Or, de data aceasta, negatia nu e fireasca. Si poate aduce surprize urâte. Iata de ce mi se pare si logica, si periculoasa prabusirea actualei Puteri. Logica, deoarece n-o putem duce intr-un continuu scandal. Periculoasa, pentru ca nu se intrevede inca o alternativa.
|
de Octavian Paler 2/15/2007 |
Contact: |
|
|
