Lucian Hetco, „Românul planetar”
Criza identitară ca efect al intrării României în hora globalizării este o problemă care, din 1990 încoace, a agitat în mod constant spiritele, generând polemici mai mult sau mai puţin cordiale între adeptii traditiei si cei ai modernizării.
Problema datează însă nu de azi, de ieri, ci de un secol si jumătate, adică din epoca fondării statului român modern si am fi naivi să credem că ea va dispărea de la sine peste noapte. Recent, la cazuistica binecunoscută, s-a mai adăugat o contributie. Este vorba de cartea domnului Lucian Hetco, „Românul planetar”, apărută în cursul anului trecut la Editura Carpathia Press din Bucuresti.
Subintitulată „Eseuri despre sufletul românesc”, cartea domnului Hetco se deschide cu profesiunea de credintă intitulată „Scrisul în limba română, ca faptă si credintă în bine” si este structurată în patru părti, care grupează, în ordine, o serie de abordări eseistice vizând tema enuntată prin insolita sintagmă de „român planetar”.
Astfel, prima parte, intitulată generic „Tranzitii – actiune si reactiune” pune în discutie chestiuni delicate precum relativizarea notiunii de patrie, raporturile dintre modernism, comunism si morală, ascensiunea conceptului de „corectitudine politică”, statutul limbii române în viitor si, într-o manieră amintind de Spengler si de alti sceptici, „declinul Europei”, într-un moment de expansiune a diasporei românesti pe bătrânul continent.
Cum este si firesc, autorul – care conduce în calitate de presedinte Liga Asociatiilor Românilor din Germania (LARG) – nu omite să puncteze, succint dar cuprinzător, în a doua parte a lucrării, situatia specială a românilor „planetari”, văzuti nu în sine, ci în raport cu ceilalti emigranti din tara cu cea mai puternică economie a Uniunii Europene. A treia sectiune a cărtii înfătisează „trei ipostaze istorice” reprezentate de „sufletul românesc”, de diaspora românească si de grupul aromânilor, considerati „primii români planetari”. Ultima parte explică, într-o firească pledoarie pro domo, ce reprezintă AGERO si se încheie cu un eseu privind conditia românului „rupt de vatră” si fixat, prin forta lucrurilor, într-un alt spatiu de cultură si civilizatie, unde a reusit să se adapteze în ciuda vicisitudinilor. În acest sens, am retinut – cu interes si comprehensiune - mărturia pe care autorul, plecat în Germania îndată după 1989, o face – cu franchete - în legătură cu sine: „…Eram cu adevărat singur printre ei (germani – nota noastră), desconsiderat din start si privit ca „intrus” (…) A fi român nu este în străinătate – român planetar adică – o fericire. Am fost si eu, ca multi altii ca mine, victima unui cliseu iubit în presa bulevardieră, un „profitor” al normelor sociale din acea vreme, un „mâncător de lebede” (p. 75). Mărturia ni se pare demnă de retinut.
Poet, eseist si publicist, cunoscut atât în Germania, cât si în rândul compatriotilor stabiliti pe alte meridiane ale globului prin revista de internet AGERO, Lucian Hetco (născut în 1963, la Oradea) se dovedeste a fi, pur si simplu, un onest si consecvent om de cultură pe care depărtarea de locurile natale nu l-a făcut să uite sub nici o formă că, înainte de a fi cetătean al planetei, este român.
|
Daniel Dragomirescu 2/4/2007 |
Contact: |
|
|
