Un clasic modern - Ion Dumitrescu
Memoria care se opune uitării
Ion Dumitrescu - un clasic modern
De mult ar fi trebuit să existe o carte dedicată acestui minunat Om care a vietuit pe meleagurile valahe, numindu-se simplu, asemenea multora Ion. Cine să o facă ? Greu de spus, pentru că Ion Dumitrescu – căci despre el este vorba – nu îsi aflase, la timpul potrivit, locul în cronologia ierarhiilor unui veac prea tulbure. Neasemenea multora dintre cei ce îl încojuraseră, în cei 80 de ani de viată, nu s-a bucurat de pretuirea oficială, pentru că era el însusi mult deasupra lor. A existat pentru o idee, a ars pentru această idee si a fost dusmănit pentru împlinirea ei – Uniunea compozitorilor, ca cetate-breaslă a creatorilor de muzică.
Cunoasterea acestui destin se dovedeste anevoioasă, căci ea cere cunoasterea timpului, timpurilor mai bine-zis, menite a fi dramatice si nefericite pentru multi dintre români. Cât în datorează istoria muzicii noastre contemporane, este iarăsi dificil de explicat, asa cum a fost acest drum cu mai multe directii – de la cea personală a creatorului de muzică, la cea colectivă a arhitectului palatului muzicii românesti. Fireste, ascensiunii si apogeului unui astfel de destin i s-a răspuns, cum bine stim ca martori, cu firească ingratitudine, fătărnicie si mult prea putin recunostintă sau iubire statornică. Mai rămânea să urmeze si uitarea…Atunci a apărut această initiativă pe care două condeieri si radiofonisti – Pusa Roth si Costin Tuchilă - si-au asumat-o, de a aduna în filele unui volum tot ce se stie si s-a scris despre Maestrul Ion Dumitrescu. Genericul volumului defineste claritatea intentiilor: “Un clasic modern”. Adică, ceva definitiv. Materialele adunate, multe, toate sau aproape toate, oricum câte au putut descoperi realizatorii în acribia cercetării lor de mai multi ani, restituie ceva din existenta aceasta simbolic singulară. Strălucirea inteligentei, orizontul culturii, originalitatea nepereche a temperamentului, pasiunea pentru actul creatiei, iubirea pentru cei numiti simbolic “aproapele”, capacitatea a de se opune neadevărului, nedreptătii si imposturii…Enumerarea ar putea continua. Ion Dumitrescu avea de fapt vocatia Binelui, asa cum, ca muzician, avea drept stea călăuzitoare sunetul pur al melosului pământului românesc.
Realizatorii cărtii au gândit o succesiune de etape ale cunoasterii-portret : Medalion, Studii lexicografice, profiluri critice, cronici, consemnări, Receptarea postumă, Interviuri cu artistul. În final, ni se adresează chiar Ion Dumitrescu, în emotionante pagini de muzicologie si memorialistică ce îi poartă semnătura. Putem socoti că aceasta este cartea dorită, despre marele artist Ion Dumitrescu ? O carte scrisă într-un răstimp de decenii, cu pagini si gânduri răzlete, adunate acum cu osârdia si generozitatea celor doi semnatari ai acestui volum ? Faptul că aparitia este datorată Editurii Academiei Române ar fi un argument, pentru a se opune astfel negurilor ce tind prea adesea să ne întunece memoria. Si, nu era drept să se întâmple astfel, deoarece, asa cum mărturiseste Ilinca Dumitrescu pe prima filă: “Tatăl meu era un om luminos”.
|
Grigore Constantinescu 1/24/2007 |
Contact: |
|
|
