Dan Danila - din Volumul CALENDAR POETIC
Volumul CALENDAR POETIC a apărut în septembrie 2006 la editura BrumaR din Timişoara
...............................................................................................................
Selecţii din volum:
ASADAR
Preferi răspunsului întrebarea
la care doar inima îndrăzneste
într-o fabuloasă insomnie –
chiar de vei astepta vreodată
arderea de dincolo de moarte
si visuri uitate, în tot atâta scrum
se cuibăreste si devine piatră
iar întrebarea pietrei este cea mai grea
căci din castitatea ei naste timpul
într-o miscare aproape invizibilă
când muntele se preface în prund
si prundul într-un soi de rugină
preferi răspunsului întrebarea
iar absintului privighetoarea...
ZILE
Sunt zile care se deschid
precum cărtile noi – coperti usoare
te cuprind între răsărit si amurg,
îti măsoară împrejurul carnal
răsfoindu-ti toate obsesiile
si te răstignesc printre piscuri
de cuvinte – acolo unde aerul
e subtire, unde timpanele dor
iar tăcerea se acordează
cu nuanţe rafinate de umbră
iar când se închid, îti adie
ceva nedefinit peste fată,
ca o presimţire a călătoriei
si noaptea apare fiinta din vis
cu soaptele ei, frumos despletite...
AUTOPOEM
Trufas, un poem care însusi se scrie
cu sânge de floare si pană mierie,
îngenunchez la picioarele tale, orbit
ca regele cruciat visând graalul
dacă doar pavăza aceasta mi s-a ursit,
dacă mi s-a dat umbra aceasta pe pământ,
n-am fost blestemat să mă tem de copil
de luna nemiloasă cu seceri de gheată
si nici de germenii ucigaşi din cuvânt
nefiind nenăscut doar din mâluri de nil
sub piramide să mă petrec de o viată,
şi să simt doar în gând, când si când
licori, sânge si fum de papirus pe fată
mai caut înscrisuri în grota adâncă
eu am văzut templul din carne ivit
precum viaţa care ţâşneşte din stâncă
cu nădejdea mai subţire ca firul de aţă
lângă apa iordanului când m-am oprit
şi mi-am închipuit o nouă dimineaţă
în care eram leul cel tânăr, temut şi iubit...
PRIMELE
Primele amintiri neamintite:
cântecul mamei aşteptând să nască,
o inimă deasupra ta pulsând
şi lumea acvatică legănată
în pântec cu gusturi de umbră
sărată – şi totuşi degrabă uitate
odată cu primele raze de soare,
cu vocile chemate şi chemând
şi cu prima întrebare – unde
te vei ascunde de raze si de vânt,
de gustul sălciu de pământ
si de rugul tristeţilor viitoare?
BUSOLA
Nici măcar o insulă nu am
ca să mă invidieze prietenii –
unde să fug de trădarea lor?
orgolii mărunte ca ouă de broască
testoasă îngropate pe plajă,
destinul ca un avion deturnat,
biblioteca pe cip la încheietură,
holograma mamei pe cortex
nici o povară pentru călcâiul zdrobit,
aş putea fi un globetrotter,
dar busola iar o ia razna –
în loc de nord, răsăritul
cu muzica lui de taraf,
ca o uriasă plăcintă de casă
îsi ondulează limitele...
SCRINUL NEGRU
Tristetea, ca ultima haină
pe care n-o dai la săraci;
îi pipăi răcoarea în taină,
că n-o recunoşti te prefaci
de-a ei căptuseală pătată
te lasi mângâiat ca de apă
si tremuri de frică deodată
că nu o să te mai încapă
sau c-o să ajungă sub roată
si o să rămâi fără ea
si nimeni nu o să mai poată
s-o coase asa cum era
iar prima culoare avută
cea vie, aproape s-a sters,
e poate de-a pururi pierdută,
cum uiti un cuvânt sau un vers
doar gândul s-o dai – peste poate,
chiar de-i demodată putin
si chiar dacă-i ruptă la coate,
tu tot o îndesi într-un scrin...
DACĂ
Dacă limba mea, călusul amar
(fără de care as respira mai usor)
e muşchiul cel mai important
după inimă sau cauza exilărilor
dacă limba celui care tăcut
absoarbe din amintite ecouri
mai mult decât apropierea
din labirintul fragil al urechii
cum să nu te supui rostirii ei
cu alfabetul hai-hui în sânge
de cuvinte pierdute, regăsite:
carnea e slabă, limba doreste...
TESTAMENT
Vrajbe cu fier si dragoste cu miere
prin nerăbdarea anilor trecură,
le caut urma stinsă ca o bură
la căpătâi, dovezi de înviere
în tainită agonisind avere
culori, miresme, tot ce nu apasă
mai mult decât o carte – nu am casă
de melc în labirint o mângâiere
ecoul stins al corzilor de iarbă
roteşte si se zbate până piere,
ofranda e mai grea decât o salbă
ca fumul rechemat de adiere
nedumerit voi face calea-ntoarsă –
inimă întrebând pădurea arsă...
CALENDAR
Preludiul toamnei, virtuozitate,
magia împlinirii de nuante.
frunzişul care se asează-n stante
e prund de curcubee sfărâmate
cu ochiul treci, cu pasul peste toate,
muzeul arde dar nimic nu piere,
miros de ceară si miros de miere,
paleta unei vechi maestru poate
să povestească razele de soare,
un sir visat de orbitoare trepte
sau gestul renuntării întelepte –
spirala unei frunze căzătoare...
|
Observator 11/17/2006 |
Contact: |
|
|
