Note personale - CHOPIN IN NOIEMBRIE
"Bardul pianului, rapsodul pianului, mintea pianului, sufletul pianului este Chopin..." Anton Rubinstein
Ploua, bate vantul si e frig. Sau: bate vantul, e frig si ploua. Asa e luna asta de cand o stiu.
Poti cauta cu lumanarea ca nu-i gasesti nici o frumusete, nici un rost. Pana se termina, pana vine intai decembrie, stau ca pe scara tramvaiului. Aproape toate relele m-au pascut in noiembrie.
De o vreme, ca sa scap de realitatea asta, de obsesia asta, ma straduiesc sa-mi ocup gandurile, simtirile, cu ceva frumos, cu ceva ce-mi place. Si ce e mai frumos pe lumea asta decat muzica?
Si din muzica ce e mai frumos decat Chopin? Stiu ca n-am deplina dreptate, dar ca orice indragostit nu mai va decat chipul "ei".
Ascult muzica lui si incerc sa-mi inchipui cum va fi fost la acel castel de la Nohant, unde Chopin a fost cel mai fericit, unde din camera lui, cea mai insorita dintre toate, lasa de pe clapele pianului sau, prin geamul deschis, sa se umple vazduhul aleilor de divin.
" Tot timpul intra prin geamul deschis spre gradina un suflu al muzicii lui Chopin, care era la lucru in camera lui, suflu ce se amesteca cu cantecul privighetorii si cu parfumul trandafirilor...", scria in jurnalul sau celebrul Delacroix, prietenul si admiratorul lui Chopin.
Sant voci care spun ca George Sand, baroana Aurore Dudevant, proprietara acelui castel din mijlocul Frantei, un fel de Veronica Micle, a fost femeia fara de care geniul lui Chopin n-ar fi dat atatea roade. Ea l-a admirat, l-a iubit si l-a ingrijit. Dupa sapte ani, atunci cand legatura lor, din nefericire nelegalizata niciodata, s-a stricat, Chopin s-a pierdut cu fiecare zi ce trecea.
A murit ca si Eminescu la treizeci si noua de ani, de tuberculoza, in apartamentul sau din Place Vendome, in Paris. Venise in Franta in toamna anului 1831, din Viena, dupa ce Rusia ocupand Polonia, ii facuse imposibila intoarcerea in tara lui draga.
Acolo ii ramasesera parintii, rudele, prietenii, scoala si ecoul primelor lui succese. Acolo ramasese prima lui iubita Konstancja Gladkowska. A dus cu el toata viata dorul dupa spiritul polonez.
Celebrele lui mazurci sunt distilate ale acelui dans popular dansat de femei mai ales in provincia poloneza Mazovia, pe care el il auzise, il cantase si si-l notase pe vremea cand era elev la liceul din Varsovia. Mazurca, spunea Liszt, pro-babil cel mai mare admirator al lui Chopin si cel mai mare pianist al vremii, este: " cochetarie, vanitate, fantezie, inclinatie, elegie, vaga emotie, pasiune, cucerire..."
Tot din Polonia lui s-a inspirat cand a compus cele optsprezece " Poloneze", una mai frumoasa decat cealalalta. A fost numit " cel de-al doilea Mozart" pentru ca uimise lumea Varsoviei cand la sapte ani compusese deja doua "Poloneze".
Se nascuse cu un simt perfect al armoniei, al inventivitatii melodice, al improvizatiei. Studiind a ajuns apoi un pianist si compozitor fara comparatie, pentru ca a revolutionat tehnica pianistica cu noi sonoritati, cu o eleganta si o armonie fara egal. Asa ca chiar de la prima iesire in lume, la doar nouasprezece ani, a cucerit Viena. La intoarcerea acasa, absolvent al conservatorului din Varsovia fiind deja, si-a dedicat timpul compozitiei.
Atunci a lucrat la cele doua concerte pentru pian si orchestra ( primul dintre ele fiindu-i inspirat de " ea" ), la primele nocturne, studii, valsuri. E in ele atata eleganta, culoare si sentiment, incat impresia pe care ti-o dau e uneori de-a dreptul sufocanta.
O fata frumoasa- frumoasa salta pe cararea unei paduri ca cele din basme. Florile rad si susotesc, padurea canta din pasari si din izvoare. Fata si florile se intrec in unduiri si in parfum. Alta data raul curge limpede spre soare. Apa e rece, clara, sclipitoare. Se opreste si pleaca mai departe linistita. Se mai uita la maluri si clipoceste. Apoi se joaca peste pietre: sare, se intoarce intr-un vartej. Face o bulboana mare, dupa care o ia la vale repede, ca intarziata.Apoi e liniste ca in rai, cand te odihnesti beat de frumusete. De undeva vine Duhul Sfant si trece. In urma lui ramane ce era: frumosul. N-ai zice ca a existat " urat" candva. Ce e aia "urat"?
Valsurile? Sunt scrise pentru zanele care danseaza cu ochii anchisi, fara sa atinga pamantul.
Cand am ascultat ultima data Nocturna Op. 9 no.1 era o noapte cu cerul negru si luna mare si galbena.. M-a dus cu gandul la ce-mi povestise pe vremuri o prietena de-a mea: "stau intinsa in pat si privesc tavanul. Dupa o vreme ma invaluie o liniste, un vis si simt cum viata imi paraseste trupul. O las. O las din ce in ce mai mult sa plece pana cand un ultim efort al mintii o opreste. Dar odata si odata n-o s-o mai opresc." ( cand vei asculta nocturna lui Chopin)
Ca si alta data ma mai minunez si astazi de harababura pe care Dumnezeu din ceruri a facut-o si o priveste cu totala nepasare: in vremea aceea a inghesuit la rampa pe Chopin, pe Paganini, Berlioz, Liszt, Mendelsohn, Schuman si atatia altii, ca acum sa ne fi lasat cu buzele umflate.
In cinstea cui ar mai fi astazi sa anunte unul ca Schuman zarindu-l pe Chopin : " Sus palariile domnilor! Un geniu!"
Viorel Neacsu/ Toronto
|
Viorel Neacsu 11/6/2006 |
Contact: |
|
|
